Miercuri, 28 august 2019, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Moise Etiopianul (Arapul), ocrotitorul asociației rromilor din Arhiepiscopia Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, îndeamnă la solidaritate față de comunitățile de rromi.
Într-un mesaj transmis cu această ocazie prin intermediul postului de radio Renașterea, Părintele Mitropolit Andrei îi sfătuiește pe credincioșii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului să practice faptele milei creștine și cu frații noștri rromi:
„Pe 28 august îl pomenim pe Sfântul Moise Arapul, sau Sfântul Moise Etiopianul. Asociația romilor din Arhiepiscopia noastră este ocrotită tocmai de Sfântul Moise Arapul, așa că, avem motive cu prilejul acestei zile, să ne îndreptăm atenția înspre comunitățile noastre de rromi. Sunt frații noștri creștini, pe care dorim să-i vedem că prosperă și din punct de vedere spiritual și din punct de vedere material.
În eparhia noastră, două comunități de rromi au parohiile lor speciale. E vorba de Pata Rât, unde părintele Gelu Săvărășan a ridicat două bisericuțe pentru rromi și slujește când în una, când în cealaltă. Apoi este vorba de biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Turda, unde slujește părintele Marin Trandafir Roz, care și el este de etnie rromă. Oricum, aceste două parohii tare am vrea să le vedem ajutate de către comunitățile din jur, iar cei ce fac parte din comunitățile de romi din eparhia noastră, ajutați fiind, să poată face pași înainte din toate punctele de vedere.
Oricum, este un spirit creștin acesta de a fi atenți la cei ce au mai multe nevoi. La Dreapta Judecată, Domnul Iisus Hristos după faptele milei creștine ne va judeca. Citim în Evanghelia după Matei, în capitolul 25, că atunci, la Dreapta Judecată, după ce toți morții vor învia, îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre și celor de-a dreapta le va zice: «Veniți binecuvântații Părintelui Meu, că flămând am fost și mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și mi-ați dat să beau, gol am fost și m-ați îmbrăcat, bolnav am fost și m-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine”. Și vor răspunde drepții: „Doamne, când te-am văzut în aceste situații”? „Ori de câte ori i-ați văzut pe cei mai neînsemnați frați ai mei și le-ați slujit, mie mi-ați slujit!»
De data aceasta, îndemnul nostru pentru celelalte comunități creștine este să aibă atenția cuvenită față de comunitățile de rromi, care sunt mai sărăcuțe, mai necăjite, mai încercate, și să le ajute întotdeauna, dar, în mod special, să le acorde atenția cuvenită acum când este ziua Sfântului Moise Arapul, ocrotitorul asociației romilor din eparhia noastră.”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.
Și comunitatea ortodoxă rromă de la Pata Rât își sărbătorește astăzi ocrotitorul
Această comunitate are o biserică de lemn cu hramul „Sfântul Moise Arapul”, construită în anul 2014 pentru cele aproximativ 40 de familii din zonă. Parohia este păstorită de preotul Gelu Petru Săvărășan. Aici se desfășoară o intensă activitate social-misionară. În luna martie a anului 2019 a fost sfințită și a doua biserică din zona, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, care deservește comunitatea de rromi din zona Dalas, formată din aproximativ 300 de copii și peste 100 de familii. În ambele biserici de la Pata Rât, în fiecare duminică după-amiaza se organizează programe pentru copii, activități educative, recreative și religioase.
Luni, 2 septembrie 2019, va fi prezent în comunitatea de la Pata Rât și Părintele Mitropolit Andrei, care va împărți copiilor de aici 250 de ghiozdane cu rechizite, achiziționate de Asociația „Filantropia Ortodoxă” Cluj și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Valoarea fiecărui ghiozdan cu rechizite este de aproximativ 100 de lei.
Comunitățile rrome în atenția Arhiepiscopiei Clujului
În cadrul eparhiei Clujului funcționează două parohii misionare pentru rromi: Parohia misionară de la Turda, înființată în ianuarie 2019, păstorită de preotul Marin Trandafir Roz, de etnie rromă, și Parohia misionară „Sfântul Moise Arapul” – Pata Rât, înființată în anul 2015, păstorită de preotul Gelu Petru Săvărășan.
Aceste comunități beneficiază de o serie de activităţi catehetice, educative și culturale, coordonate cu sprijinul Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionar-Culturale pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” și a ASCOR Cluj.
De asemenea, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului prin sectorul misionar-social, acordă periodic ajutoare (pachete cu alimente și sprijin financiar) comunităţilor de rromi de la Pata Rât, Turda și alte localități din eparhie.
Arhiepiscopia Clujului are în derulare în prezent 50 de proiecte şi programe sociale care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijii medicale și paliative, educaţie copiilor şi tinerilor, alină suferinţele celor bolnavi şi dau speranţă acolo unde nu mai este. De toată această lucrare filantropică au beneficiat anul trecut peste 15.700 de persoane, printre care și un număr însemnat de persoane de etnie rromă.
Inalt Prea Sfintitul….. Mai bine ar avea grija sa nu dea cu capul de tavan!
Off topic:
Stiati ca Altarul Manastirii Nicula nu este corect construit canonic? Altarul bisericii noi nu are catapeteasma, si nici nu este in punctul extrem de rasarit al bisericii, ci este amplasat in mijlocul acesteia, credinciosii care vor sa se inchine Icoanei Facatoare de Minuni, trebuie sa treaca prin spatele altarului. Insa pentru acest ,,mitropolit” , prezent si el in noaptea de 14 august la manastire, nu conteaza…… Defapt la fel cum nu conteaza pentru nimeni, sunt toti o apa si un pamant, ca si preotul de a carei parohie apartin, ca deaia se duc oamenii in pelerinaj la Nicula si inconjoara Biserica, pentru ca sunt prosti. Si sa nu uit si de faptul ca metania pusa la mana copilului nou nascut ii face rau, deoarece se poate rani cu ea. In loc de metanie, spune el, mai bine sa il chemam dupa nastere sa faca rugaciuni speciale impotriva deochiului. Dar ma intreb eu, oare oamenii de unde sa stie despre existenta acestor rugaciuni, daca preotii dorm pe o ureche si tin predici,asa, ca sa treaca timpul, din care inveti ABSOLUT NIMIC, oare nu tine de ei sa informeze oamenii si sa ii conduca pe calea mantuirii? Preotii de azi sunt exact ca fariseii si carturarii fatarnici pe care ii cearta Mantuitorul in Matei 23
In Ardeal exista o multime de biserici ortodoxe , mai vechi sau mai noi care nu au altarul spre rasarit.
Păi material sunt mai evoluați decât noi românii
Doamne ferește-ne, Apară-ne și Miluiește-ne!!! Nu mă mai miră nimic!!!! Sănătate și mântuire! Doamne Ajută! ✝️
IPS Andrei ar putea sa-i includa in mesajul catre tigani si pe arapii din Cluj, ca or fi si ei or fi sub protectia Sfântul Moise Arapul!
Iata ceva despre istoria „convietuirii pasnice” a clujenilor cu arapii:
Prima demonstraţie împotriva arabilor musulmani din Cluj-Napoca, la începutul anilor 80
http://www.napocanews.ro/2015/09/prima-demonstratie-impotriva-arabilor-musulmani-din-cluj-napoca-la-inceputul-anilor-80.html
21.10.2013
Arabii din Cluj se REVOLTĂ. Imamul s-a creştinat la ortodocşi
https://www.stiridecluj.ro/social/arabii-din-cluj-se-revolta-imamul-s-a-crestinat-la-ortodocsi-iar-comunitatea-a-luat-foc
23.03.2016
https://www.clujust.ro/orientul-apropiat-de-cluj-afacerile-celor-mai-cunoscuti-arabi-stabiliti-in-urbea-de-pe-somes/
O fi aflat IPS Andrei ceva despre arapii din Cluj?
Cand spune sa le acordam atentie se refera sa fim atenti la buzunare dar mai ales la portmonee sa nu ramanem fara ele… Tiganii nu au nimic dea-face cu crestinismul… Sunt prea needucati si badarani, parca ar fi moldovenii lu’ Dodon…
Se fac presiuni pentru demiterea Papei Francisc, mai ales din partea SUA, iar Papa sugereaza ca s-ar putea sa nu mai fie el Papa la anul!
The question is not ‘if’ he will resign, but ‘when’ he will actually do so
Francis said he had received invitations to visit other Arab countries.
„But there’s no time this year,” he said. „Let’s see if next year I or another Peter [i.e., pope] will go!” he said.
Francis raised the issue of „stepping down” again on May 15, 2018 during a weekday morning Mass in the chapel of his Santa Marta Residence.
https://international.la-croix.com/news/the-resignation-of-pope-francis/9416#
Pope Francis says ‘it’s an honor that Americans are attacking me’
https://cruxnow.com/pope-in-madagascar/2019/09/04/pope-francis-says-its-an-honor-that-americans-are-attacking-me/
E vreo problema in a merge cu un mesaj crestin si catre tzigani?
Poate nu intzeleg eu sensul articolului? E cumva o erezie a adresa un mesaj crestin si tziganilor?
Personal cred ca ideea de crestinism poate sa ii educe pe tzigani sa se mai civilizeze!
Asta o spun, nefiind deloc un pro-tzigan. Sunt pentru crearea unui stat tziganesc undeva in lume iar acestia sa plece acolo si sa ne lase pe noi in pace!
Nu imi dau seama ce vrea sa scoata in evidenta articolul! Care ar fi greseala mitropolitului aici?