Drama unei adolescente după vaccinarea HPV: nu își amintește 3 luni din viața ei și a pierdut 30% din greutatea corporală

Cervarix mi-a transformat viața

Înainte de a mă îmbolnăvi, ca urmare a vaccinului contra HPV, aveam rezultate bune la învățătură și nu eram o fire bolnăvicioasă. De la o vârstă fragedă am știut cum doresc să decurgă viața mea: voi termina școală, apoi liceul, apoi voi merge la facultate. Nu am fost niciodată o fire foarte extrovertita dar nici nu mi-am imaginat că nu-mi voi putea urma cursul firesc al vieții, alături de colegii, prietenii și familia mea.

Totul a început când am făcut prima doză din vaccinul MMR, atunci m-am simțit atât de rău încât am crezut că am meningită și am fost internată în spital. S-a dovedit ulterior că degradarea sănătății mele venise ca o reacție adversă la vaccin, motiv pentru care nu am mai făcut niciodată a doua doză.

Mai târziu însă, în octombrie 2010 am fost nevoită să fac cele trei doze din vaccinul contra HPV, întrucât medicii m-au asigurat că nu voi avea reacțiile adverse deja experimentate la primul vaccin.

Cu toate asigurările medicilor, încă de la primele două doze ale acestui vaccin au început simptomele, pe care le-am pus însă pe seama unei gripe.

Câteva luni mai târziu, m-am trezit într-o dimineață epuizată, cu o durere absolut îngrozitoare de cap, care nu avea decât să crească pe măsură ce zilele treceau.

Mama m-a dus la medic unde am făcut analize de sânge care au ieșit bine, însă oboseala și durerea de cap persistau. Când ne-am dus din nou la doctor, pentru ca starea mea doar se înrăutățea, doctorii au presupus că din cauza unei febre glandulare am ficatul sau splina mărite, mi-au recomandat odihnă și m-au trimis acasă.

Dar ca să pot ajunge acasă, părinții mei au trebuit să mă poarte pe brațe, deoarece am leșinat de două ori consecutiv, în sala de așteptare a spitalului.

După încă o săptămână cu aceleași simptome am revenit la spital, unde am făcut un set complet de analize care nici de această dată nu au descoperit cauza simptomelor de care sufeream.

Am fost din nou trimisă acasă cu o nouă recomandare, să mă plimb câteva minute zilnic pe afară și cu aceleași diagnostic probabil de febră glandulara.

Odată ajunsă acasă, deși încercam să mă plimb, cu ajutorul mamei, deja echilibrul meu dispăruse și nu mai puteam merge în siguranță.

Așadar, la o lună după apariția simptomelor, eram din nou în spital așteptând sa fac un RMN pentru a vedea dacă sufăr de encefalită sau tumoare cerebrală. Din fericire, rezultatele au revenit negative și printr-un proces de eliminare, mi s-a pus acum diagnosticul de encefalomielită mialgică cauzată cel mai probabil de vaccinul HPV.

De remarcat este faptul că, numai după o lună de zile de simptome care nu se îmbunătățeau, nici cu odihnă nici cu plimbări, doctorii au făcut legătura cu vaccinul. Dar și acum totul era pus sub semnul probabilității, ca de altfel toate diagnosticele pe care le primisem până în acel moment.

În luna august eram internată în spital, dar mă măcina în continuare faptul că nu știam cu certitudine boala de care sufeream, motiv pentru care am ajuns să dorm câte 20 de ore pe zi.

Când a început școală, sănătatea mea șubredă era acum dublată de durerea emoțională și psihică de a nu putea participa la cursuri și a ține pasul cu colegii mei. Deși eram deja în scaun cu rotile, fiindu-mi altfel imposibil sa merg, am fost la școală pe data de 16 septembrie, timp de douăzeci de minute, dar apoi odată ajunsă acasă am căzut epuizată într-un somn adânc.

M-am trezit pe data de 16 decembrie, când decorațiunile pentru Crăciun erau în plina desfășurare. Trecuseră trei luni de zile, în care nu am deschis ochii, nu am putut vorbi, iar părinții mei m-au hrănit cu foarte mare dificultate. Așa am ajuns să-mi pierd 1/3 din greutatea corpului.

Disperați de faptul că nimeni nu reușea să-mi dea un diagnostic corect și să mă trateze, am făcut publică povestea mea și așa am reușit să fiu îngrijită de un doctor homeopat din Londra.

Odată cu tratamentul homeopat starea mea de sănătate fizică a început să se îmbunătățească lent, dar sigur. Însă starea mea psihică și emoțională nu.

Am fost nevoită să merg la psihiatru, unde am fost diagnosticată cu anorexie, din cauza greutății mele, numai că și experiența cu acest doctor a fost traumatizanta și m-a determinat să numai am încredere deloc în profesionalismul doctorilor.

Următorii ani din viața mea au stat sub semnul problemelor psihologice, chiar dacă eram sub tratament, întrucât simțeam că nu mă mai puteam adapta la viața de zi cu zi. Ba mai mult, orice eveniment cu o încărcătură emoțională mai mare, fie ea și pozitivă, mă consuma până la epuizare.

Tratamentul și ședințele psihiatrice nu mi-au fost de niciun ajutor. Doar conștientizarea faptului că-mi ratez în continuare propria mea viața, că nu mă pot bucura de evenimentele frumoase din viața celor dragi, că nu-i pot susține în momentele mai grele, m-au împins înainte.

Încât, încet am început să-mi reiau activitățile și viața mea a recăpătat sens și direcție. Și asta nu datorită ajutorului medicilor.

Pentru mine tratamentul prescris de aceștia nu a făcut decât să-mi înrăutățească starea de sănătate, să-mi prelungească agonia și sunt sigură că nu doar mie. Mai mult decât atât, deși se  presupune că vaccinurile salvează mai mult decât dăunează, noi cei cărora ne dăunează, nu suntem mai puțin importanți, suntem oameni, nu cifre și statistică iar efectele adverse ale acestor vaccinuri distrug atât sănătatea cât și viața noastră.

În final, nimeni dintre noi nu alege să se îmbolnăvească iar viața noastră poate fi extrem de greu de dus la un moment dat, dar trebuie să găsim mereu puterea de a merge înainte pentru ca soarele va răsări din nou, în viața noastră.

traducere de Nușca