Implicarea Federal Reserve în politică: Prăbușiți economia pentru a împiedica realegerea lui Trump

Cât de independente sunt băncile centrale? Acționează doar pentru stabilitatea monedei și reducerea șomajului sau acționează pentru prosperitatea băncilor private și a acționarilor lor? Ce cabale se află în spatele discursului sec și tehnic, cum poate o bancă centrală să influențeze decisiv alegerea unui președinte, a unui parlament, să decidă singură politica economică a unui stat?

Lumea politică și financiară din SUA a sărit în aer după remarcile unui reprezentant al sistemului bancar central. Un senator republican, Thom Tillis, a cerut imediat verificarea independenței Federal Reserve (sistemul bancar central din SUA), o verificare ”privind independența și pericolul ca instituția să facă pași către amestecul în alegerile prezidențiale” din 2020.

Conflictul Trump-Federal Reserve

Totul a pornit de la disputa deja veche dintre președintele Donald Trump și președintele Federal Reserve, Jay Powell. Trump își dorește ca Fed să reducă dobânzile și să ajungă la un dolar mai puțin puternic, care să favorizeze exporturile. Altfel, susține Trump, SUA nu vor putea câștiga disputa comercială cu China și nu își vor putea echilibra balanța comercială. Președintele Fed susține că instituția sa este independentă și refuză să umble la dobândă. Trecute sunt vremurile în care președintele Lyndon Johnson îl apuca de rever și îl împingea într-un perete la ferma sa din Texas pe președintele Fed William McChesney și îi cerea să țină dobânzile cât mai jos. Era în 1965, la patru ani după ce președintele Dwight Eisenhower avertizase asupra pericolului ca politica SUA să devină apanajul complexului militaro-industrial.

Prăbușiți economia pentru a împiedica realegerea lui Trump

În acest conflict privind indepndența Fed a intervenit Bill Dudley, fostul președinte (numit în administrația Obama) al uneia dintre cele 12 filiale ale Fed, banca Federal Reserve din New York. Articolul său de opinie publicat de Bloomberg a pus pe jar lumea politica și economică americană. Dudley a susținut, nici mai mult, nici mai puțin, că Fed trebuie să fie factor de influență în alegerile prezidențiale din 2020, să împiedice realegerea lui Trump. ”Oficialii băncii centrale au de ales: să susțină administrația Trump pe calea dezastruoasă a escaladării războiului comercial sau să trimită un mesaj cum că, dacă administrația face asta, președintele, și nu Fed, va risca să piardă alegerile viitoare”, a scris Dudley.

Degeaba a intervenit Federal Reserve pentru a arăta că acționează în baza unui mandat dat de Congres, doar pentru a menține stabilitatea monetară și șomajul redus, fără vreo considerație politică. Acuzele au început să curgă împotriva lui Dudley, dar și împotriva Fed. Până și Larry Summers, fost oficial Fed, fost secretar al Trezoreriei și apropiat al administrațiilor Obama și Clinton, l-a criticat pe Dudley. ”Este cea mai puțin responsabilă declarație făcută de un fost oficial al Fed”, a spus Summers. ”Opiniile lui Dudley alimentează teoriile conspirației și este total iresponsabil să vorbești astfel”, a declarat Adam Posen, președinte al Paterson Institute for International Economics, fost bacher la Bank of England.

Hegemonia băncilor private

Ce teorii ale conspirației sunt confirmate de afirmațiile fostului bancher central din New York? Cele care susțin că politica SUA nu este decisă de electorat, prin Congres și președinte, ci este este decisă de Fed, adică de băncile private, căci ele compun Federal Reserve. Iar acum, aceste banci doresc să-și oficializeze statutul și să se implice și în alegerea președintelui SUA.

”Mulți oameni ar fi uimiți dacă ar ști” în ce măsură Federal Reserve este deținută de băncile private, a spus, în 2016, Andrew Levin, fost consilier al președintelui Federal Reserve Ben Bernanke, între 2010 și 2012. De fapt, Levin nu făcea decât să confirme ceea ce o parte a presei americane susține de cel puțin un deceniu, că Fed este o instituție privată, deținută nu de cetățenii SUA ci de o cabală a băncilor. Levin propunea atunci ca cele 12 bănci regionale ale Fed să fie aduse sub controlul total al guvernului. Levin cerea ca directorii acestor 12 bănci să fie numiți nu de băncile private, cu acceptul guvernului, cum se întâmplă acum, ci să fie numiți de oficiali locali care au fost aleși prin votul populației, pentru ca acești directori să reprezinte diversitatea existentă în SUA.

BCE, instrumentul Germaniei și al băncilor private

Articolul controversat al lui Dudley a redeschis toata această dezbatere, plus încă una. Amintitul articol a dus la o serie de comparații între Fed și restul băncilor centrale. Cât de independente sunt ele? Cât de politizate sunt ele? Comentatorul Bloomberg Ferdinando Giugliano a remarcat că în Europa există o bancă centrală implicată în politică, așa cum Dudley și-ar dori să fie Fed – este chiar Banca Centrală Europeană. ”Mario Dragi, președintele BCE, a fost lăudat pentru abilitatea sa politică extraordinară, ceea ce este un compliment bizar pentru un bancher central. Draghi este cel care a insistat ca o țară care primește împrumuturi de la BCE să fie obligată să intre într-un program de salvare împreună cu restul țărilor din zona euro. Asta ar garanta ca condițiile imprumutului să fie negociate cu toate guvernele alese democratic din statele euro. Însă cel mai mare merit al lui Draghi a fost că a câștigat încrederea clasei politice din Germania și, mai presus de toate, a cancelarei Angela Merkel, asigurând că BCE va face orice pentru a salva euro. Alegerea de acum a Christinei Lagarde ca succesoare a lui Draghi dovedește că acest paradox al unei banci centrale politice va continua și se va dezvolta”.

Cu alte cuvinte, Europa experimentează deja ceea bancherii Fed din SUA visează pentru a-l îndepărta pe Donald Trump – o bancă centrală care se implică în politica statelor euro, de partea hegemonului german și a marilor bănci private. Iar un exemplu poate fi modul în care guvernul lui Silvio Berlusoni a fost îndepărtat, în 2011, de însăși Banca Centrală Europeană, care a încetat să mai cumpere obligațiuni ale statului italian și astfel a dus la creștere bruscă și uriașă a dobânzilor pe care Italia trebuia să le plătească pentru datoriile sale. Iar Berlusconi a fost urmat de tehnocratul Mario Monti, fost bancher la Goldman Sachs.

Un sistem de companii zombie și munți de datorii, în folosul celor puțini

În final, articolul lui Dudley a reaprins polemica legată de rolul băncilor în criza financiară. Unul dintre comentariile de pe site-ul agenției Bloomberg la articolul publicat de Dudley sună astfel: ”Este o arogant, cinic, ironic și total viclean. Nu poate trece fără un comentariu. Un război comercial Trump-China în valoare de 500 de miliarde de dolari nu prăbușește economia mondială. Însă o campanie de zece ani pentru a împrumuta băncile private și companiile de asigurări cu prețul spargerii celei mai mari bule a datoriilor din istorie și apoi majorarea dobânzilor la o datorie globală de 250.000 de miliarde de dolari cu siguranță va prăbuși economia lumii.

Nu mă interesează cine este și cine va fi președintele Fed, însă doar Fed ar trebui să fie acuzată pentru economia leneșă din ultimii zece ani. O lume plină de companii zombie, munți de datorii care ucid productivitatea și burse deconectate care toate nu sporesc decât ”câștigurile” unei minuscule minorități din societate. Toate astea în timp ce oamenii obișnuiți trăiesc cu salarii care stagnează și cu o inflație care le reduce veniturile.

Ar fi fost înfiorător chiar și în URSS ca un oficial al băncii centrale să dea vina pe o dispută comercială pentru a-și ascunde propria necumpătare, iar apoi să recomande Federal Reserve să prăbușească intenționat economia printr-o recesiune dură, astfel încât să nu mai fie reales președintele. Ca toți bunii tehnocrați, domnul Dudley crede că doar el și clasa lui de aristocrați pot decide ce este cel mai bine pentru pentru voi, masele de nespălați. Ce urmează va fi din cauza orgoliului, orbirii și aroganței Fed. Firește, oamenii simpli vor fi cei mai afectați”.