Ereticii premiază pe schismatici: Epifanie de Kiev va primi premiul Athenagoras 2019 pentru drepturile omului

Author:
© Foto de M. Lazarenko Semnarea Tomsului prin care pseudo-patriarhul Bartolomeu de Istambul acordă autocefalie schismaticilor din Ucraina

Arhiepiscopul Elpidoforo al Americii, exarh al Patriarhiei Ecumenice, împreună cu Comandantul Național Archon Dr. Anthony J. Limberakis, vor înmâna premiul pentru drepturile omului Athenagoras pentru Preafericitul Mitropolit Epifanie de Kiev și toată Ucraina, la New York pe 19 octombrie, 2019. Mitropolitul Epifanie a fost un avocat puternic al libertății religioase și un apărător cheie al prerogativelor ecleziastice și canonice ale Patriarhiei Ecumenice.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Elpidofor a salutat alegerea:

„Preafericitul Părinte Mitropolit Epifanie a fost un apărător ferm al libertății religioase a Patriarhiei Ecumenice, chiar dacă prerogativele sale au fost contestate și chiar respinse de către unii, și a fost pus sub o presiune imensă de către altii. În Ucraina, el a dovedit deja înțelepciunea asemănătoare lui Solomon, necesară pentru reunificarea Bisericii, pentru a reveni la unitatea euharistică și a o constitui ca un membru integrant al grupului de Biserici Ortodoxe autocefale din întreaga lume.”

În recunoașterea îndelungului efort al Mitropolitului Epifanie întru apărarea Patriarhiei Ecumenice, Comandantul Național Limberakis a menționat:

„Imediat după finalizarea cu succes a lucrărilor Sinodului Unificator, care a fost convocată la Kiev în decembrie 2018 și care l-a ales pe Mitropolitul Epifanie drept Primat al Bisericii Ortodoxe autocefale și recent unificată din Ucraina, Preafericirea Sa a luat legătura cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, pentru a-și exprima respectul și pentru a cere bunele urări și binecuvântări ale Bisericii Mame, pentru ca slujirea sa arhierească să dea roade bune. Aceasta a însemnat înțelegerea Preafericirii Sale despre poziția canonică a Patriarhiei ecumenice în Biserică, precum și respectul profund și iubirea sa pentru patr. ecumenic.”

Mitropolitul Epifanie a fost ales de către episcopii din cele trei biserici ortodoxe împărțite din Ucraina la un consiliu de unitate pe 15 decembrie 2018. Apoi, pe 6 ianuarie 2019, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a semnat Tomosul Autocefaliei pentru Biserica Ortodoxă din Ucraina, instituind formal a cincisprezecea biserică ortodoxă autocefală din lume.

Premiul Atenagora pentru Drepturile Omului a fost înființat în 1986 de către Consiliul Național al Ordinului Sf. Apostol Andrei (Archons) al Patriarhiei Ecumenice din America. Premiul a fost numit după unul dintre marii lideri (n.n. ecumeniști) ai Bisericii din secolul XX, regretatul patriarh ecumenic al Constantinopolului, Athenagoras I. Premiul este oferit în fiecare an la Banchetul anual al ordinului unei persoane sau organizații care a fost un exemplut constant prin acțiune, scop și dăruire, preocupare pentru drepturile de bază și libertatea religioasă a tuturor oamenilor.

Premianții precedenți îi includ pe Demetrios, fost arhiepiscop al Americii; Înaltpreasfințitul Părinte Iakovos, fost arhiepiscop al Arhiepiscopiei Americii de Nord și de Sud; fostul președinte Jimmy Carter; fostul președinte George W Bush și prima doamnă Barbara Bush; fostul vicepreședinte Joseph Biden; Guvernatorul din New York, Andrew Cuomo; Laureatul Nobel și fostul lider sovietic Mikhail Gorbaciov; Laureatul Nobel Elie Wiesel și Maica Tereza din Calcutta.

2 thoughts on “Ereticii premiază pe schismatici: Epifanie de Kiev va primi premiul Athenagoras 2019 pentru drepturile omului”

  1. Patriarhul Kiril al Rusiei le-a cerut creştinilor ortodocşi să nu reducă mesajul lui Iisus la „Celui ce te loveşte peste obraz, întoarce-i şi pe celălalt”: “În istoria recentă, mişcarea pacifistă s-a revendicat de la aceste cuvinte ale lui Iisus, exluzând complet posibilitatea rezistenţei armate, chiar şi în cazul unei agresiuni.” “Un lucru este evident: nu trebuie niciodată să vă supuneţi celor care vă doresc răul, nu trebuie să vă aplecaţi capul în faţa răului”.
    https://www.stiripesurse.ro/patriarhul-kiril-al-rusiei-neaga-mesajul-pacifist-al-lui-iisus–am-putea-trage-concluzii-gresite_1378007.html

    Mai are cineva dubii ca WW3 bate la usa?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X