Din istoria Tomosului: Cum a acordat Fanarul autocefalie altor biserici, doar pe motiv politic

În articolul precedent am vorbit despre începutul vieții Patriarhului Constantinopolului Meletie (Metaxakis), care este primul care și-a condus Biserica într-o campanie de cucerire a țărilor străine și a păstoriților străini. O campanie care a contrazis și contrazice nu numai canoanele bisericii și conștiința creștină, dar și bunul simț.

Campanie realizată de omul care a fost mai întâi expulzat ca diacon din Ierusalim, iar apoi, deja ca mitropolit, a fost expulzat din Atena. Dar în pofida acestui fapt, în mod foarte surprinzător totuși a reușit să devină patriarhul Constantinopolului.

În acest articol vom relata cum Meletie a acordat primele autocefalii Bisericilor și ca urmare a fost izgonit din Constantinopol. Dar în pofida acestui fapt, a reușit totuși să devină patriarh al Alexandriei.

Autonomia Finlandei

În primăvara anului 1922 Meletie s-a adresat către Întâistătătorul Bisericii autonome din Finlanda a Patriarhiei Moscovei, arhiepiscopul Serafim (Lukianov) cu propunerea de acordare a autocefaliei. Arhiepiscopul Serafim l-a refuzat.

În plus, patriarhul Meletie a dorit să-l hirotonisească ca episcop pe protoiereul Gherman Aava. Însă viața Părintelui Gherman nu corespundea cerințelor canonice ale Bisericii. A fost căsătorit de două ori, a avut 11 copii și a vorbit despre canoanele Bisericii cu dispreț, socotindu-le învechite. Arhiepiscopul Serafim a refuzat această hirotonisire.

În pofida acestui fapt și fără să fi săvârșită tunderea în călugărie și primirea cinului de rasofor, părintele Gherman a fost hirotonisit episcop de Sortavala. Mai mult, Constantinopolul a făcut acest lucru la cererea și sub presiunea autorităților finlandeze.

La 6 iunie, din nou cu ajutorul statului, Biserica Finlandei a fost acceptată sub jurisdicția Patriarhiei Constantinopolului cu asigurarea … autonomiei, pe care o avea deja în componenţa Patriarhiei Moscovei.

Arhiepiscopul Serafim a trimis o scrisoare Patriarhului Constantinopolului în speranța de a-l convinge să nu săvârşească o faptă atât de necumpătată. Transpunem un fragment din scrisoare: „dacă ei (reprezentanții noii Biserici Finlandeze – n.red.) vor vedea că dependența este neplăcută și neprielinică, ei nu vor tăgădui să se îndepărteze de această Biserică și împreună cu Biserica Estonă „frăţească„ vor forma o autocefalie samovolnică … Legătura canonică cu Biserica din Constantinopol va servi doar ca mijloc de îndepărtare de Biserica Rusă și de a obține libertatea deplină, pentru a nu fi constrânși de nimeni și de nimic, pentru a desface orice unitate duhovnicească cu toate celelalte Biserici și își vor declara canoanele lor în spiritul „Bisericii Vii”.

Paralelele cu Ucraina contemporană apar de la sine.

Patriarhul Meletie a emis un ordin potrivit căruia, în timpul Liturghiei în Biserica Finlandeză, să fie pomenit numele Patriarhului Tihon imediat după numele Patriarhului de Constantinopol. Delegația finlandeză a promis că va respecta această regulă. Cu toate acestea, la scurt timp, episcopul Gherman a încetat să mai pomenească numele Patriarhului Moscovei.

Un ordin similar a fost dat Întâistătătorului BOaU Epifanie Dumenko, şi deocamdată acest ordin se respectă. Întrebarea este cât va dura …

Autonomia pentru Republica Cehă și Tomosul pentru Estonia

La 2 martie 1923 Patriarhia Constantinopolului a acordat Tomosul „Cu privire la crearea Arhiepiscopiei Ortodoxe în Republica Cehă”. Conform documentului, Biserica Ortodoxă Cehă, care până atunci se afla sub jurisdicția Bisericii Sârbe, a primit același statut de autonomie, dar ca parte a Patriarhiei de la Constantinopol.

La scurt timp, la 4 martie 1923, patriarhul Meletie l-a hirotonisit în episcop pe arhimandritul Savvatie (Vrabeț) și l-a numit imediat Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Cehe.

În curând, Meletie a trimis o scrisoare arhiepiscopului Eulogiu (Gheorghievski), care a păstorit parohiile rusești în străinătate. El a cerut de la episcopul Eulogiu supunere desăvârșită și indiscutabilă faţă de Întâistătătorul Mitropoliei de Tiatira, Mitropolitul Gherman. Desigur, arhiereul rus a refuzat să îndeplinească această cerere.

La 7 iulie 1923 Arhiepiscopul Tallinului și al Estoniei Alexandru (Paulus) a venit la Constantinopol, unde a primit din mâinile Patriarhului Meletie Tomosul care prevedea că Biserica Ortodoxă Estonă a intrat în cadrul Patriarhiei Constantinopolului cu statutul unui district bisericesc autonom.

Patriarhia Moscovei a protestat împotriva unei astfel de încălcări flagrante a canoanelor. Însă la acea vreme Biserica Ortodoxă Rusă se afla într-o stare atât de teribilă, încât protestul ei a rămas fără de nicio atenție.

Pe de altă parte,cu o mare probabilitate, patriarhul Meletie oricum ar fi acceptat ca Bisericile Cehă, Finlandeză și Estonă să treacă sub jurisdicția Constantinopolului. Deoarece el, la fel ca şi întrega patriarhie, se afla într-o stare deplorabilă și depindea direct de politicienii unor state europene.

La 3 iulie 1923 guvernul turc a planificat expulzarea patriarhului Meletie de pe teritoriul statului. S-a pus la ordinea de zi nu doar expulzarea patriarhul însuși, ci și a întregii patriarhii.

Acest fapt a devenit cunoscut în anumite cercuri politice care au decis să profite de moment. Senatorul finlandez Emil Setialia i-a promis lui Meletie că îi v-a amâna deportarea dacă el îi va rezolvara problema cu Bisericile Finlandeză și Estonă. După cum știm deja, Meletie a rezolvat problema, iar Setialia, profitând de relațiile sale diplomatice cu Suedia, a putut să influențeze guvernul turc și șă-și îndeplinească promisiunea – Turcia nu a expulzat patriarhia de pe teritoriul statului.

Fanarul și „Biserica Vie”

La 24 august 1923 Mitropolitul Antonie (Hrapoviţki) i-a scris patriarhului Tihon o scrisoare în care a expus necesitatea existenţei unei autorități bisericești superioare în străinătate, deoarece Patriarhia de la Constantinopol a început să-și revendice drepturile față de „Polonia, Estonia, Letonia și Finlanda și chiar faţă de misiunea duhovnicescă din China„. Potrivit Mitropolitului Antonie, Sinodul Arhieresc al BORu nu va proteja doar drepturile de proprietate ale Bisericii Ruse, „dar va ajuta și alte Biserici autocefale să combată inovațiile eretice ale unor Întâistătători ale Bisericilor autocefale„.

Evident, prin „inovații eretice” episcopul rus a subînţeles unele idei propuse de membrii așa-numitei „Biserici Vii”, care apăruse pe teritoriul Uniunii Sovietice la acea vreme. „Renovatorii” (o altă denumire a adepţilor „bisericii vii”) au reușit să stabilească rapid legături destul de strânse cu reprezentanții Bisericilor Orientale vechi. Este vorba în primul rând despre Patriarhiile de la Constantinopol și Alexandria. Deja la primul congres al „Bisericii Vii” de la Moscova au prezidat arhimandritul Iacob (patriarhul Constantinopolului) și arhimandritul Pavel (patriarhul Alexandriei).

Dar, ca să fim corecţi, trebuie să recunoaştem faptul că, la început, Patriarhul Meletie nu i-a susținut pe „renovatori” și chiar a făcut declarații în favoarea Patriarhului Tihon. La 24 aprilie 1923 Sfântul Sinod al Bisericii de la Constantinopol a declarat că „Ortodoxia îl privește pe Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii ca pe un mărturisitor„. Dar, totuşi, Patriarhia Constantinopolului nu și-a exprimat o atitudine clară față de „renovatori”.

Această situație ambiguă a permis „Sfântului Sinod” al „Bisericii Vii” la 8 august 1923 să se adreseze către Bisericile răsăritene cu cuvintele: „Suntem fii credincioși ai Sfintei Biserici Ortodoxe și nu vom schimba niciodată credința părinților, bunicilor şi a străbunicilor noștri, și nu ne vom despărți niciodată de Orientul Ortodox„.

Dar guvernul sovietic a decis să recurgă la vechiul truc – i-a oferit Fanarului clădirile care anterior au aparținut reprezentanților săi în schimbul unei atitudini favorabile faţă de „renovatori”. La 18 septembrie 1923 Comisia antireligioasă a Comitetului Central al PCR (b) a decis: „Să-l împuternicească pe tovarășul Popov (președintele comisiei – n.red.) să stabilească cu tovarășul Cecerin starea lucrurilor în privința  lui Meletie și a Sinodului de la Constantinopol și, în funcție de cele constatate, să decidă dacă va fi transmisă proprietatea asupra casei de la Moscova reprezentanților săi„.

Casa le-a fost întoarsă…

Congresul Ecumenic Ortodox din Istanbul

În perioada 10 mai – 8 iunie 1923, la inițiativa și sub președinția Patriarhului Meletie, a avut loc așa-numitul Congres Ecumenic Ortodox, la care au participat trei persoane din partea Constantinopolului, o persoană din partea Ciprului, o persoană din partea Grecie, o persoană din partea României și două persoane din partea Bisericii Ortodoxe Sârbe. La reuniune au participat şi doi arhierei ruși care nu aveau autoritatea să reprezente BORu – Arhiepiscopul Anastasie (Gribanovski) și Arhiepiscopul Alexandru (Nemolovski).

La congres au decis să efectueze o serie de reforme, şi anume:

• reforma calendarului ortodox;
• permisiunea pentru a doua căsătorie pentru clerici;
• admiterea la căsătorie după hirotonie;
• permisiunea anulării posturilor (cu excepția Postului Mare, din zilele de Miercuri și Vineri).

Arhiepiscopul Anastasie (Gribanovski) nu a semnat nici o hotărâre.

Patriarhul Meletie a decis cel puțin la acest nivel să propulseze noua sa doctrină a apartenenței diasporei ortodoxe tronului de la Constantinopol. Arhiepiscopul rus Alexandru (Nemolovski) s-a opus categoric, şi a declarat că, de exemplu, trecerea creștinilor ortodocși din America din jurisdicția Bisericii Ruse în jurisdicția Patriarhiei Constantinopolului va fi considerată ca o trădare faţă de patriarhul Tihon, aflat în arest. Participanții la reuniune au fost de acord cu argumentele episcopului Alexandru și au respins inițiativa lui Meletie.

Congresul pan-ortodox a adoptat un decret privind situația bisericii din Uniunea Sovietică. Toate deciziile „renovatorilor” au fost recunoscute necanonice, iar Bisericile Ortodoxe au cerut să se depună toate eforturile pentru eliberarea patriarhului Tihon. Probabil, anume această decizie a jucat un rol important în eliberarea Patriarhului rus din arest.

Singurul rol pozitiv. Deoarece Ortodoxia mondială a respins cu fermitate toate celelalte propuneri de reformare a Bisericii, iar mitropolitul Antonie (Hrapovițki) în genere a numit schimbările calendaristice „o concesiune nerezonabilă și fără scop în favoarea francmasoneriei și papismului”.

Destituirea și renunțarea

Nu doar episcopii ortodocși nu au fost de acord cu reformele bisericești ale lui Meletie, dar și oamenii simpli, ceea ce a dus până la urmă la destituirea patriarhului.

La 1 iunie 1923, adică înainte de sfârșitul congresului, adepții preotului Papa Eutimius și creştinii indignați de reforma calendaristică au organizat un miting, care s-a încheiat cu un atac asupra Patriarhiei Constantinopolului la Fanar. Protestatarii au cerut destituirea lui Meletie și expulzarea sa din Istanbul, au devastat incinta patriarhiei și, potrivit rapoartelor de presă, însuși patriarhul a fost „insultat prin acțiune„. Pur și simplu a fost bătut.

Guvernul turc a cerut ca Meletie să transfere tronul patriarhal în afara statului. Patriarhul a apelat la unchiul său, fostul prim-ministru al Greciei Eleftherios Venizelos din Lausanne, cu întrebarea cum să procedeze. Venizelos i-a răspuns că Meletie ar trebui să abandoneze patriarhia. Potrivit martorilor oculari, patriarhul s-a înfuriat, dar la 1 iulie a urmat totuși sfatul lui Venizelos și, sub pretextul sănătății precare, s-a stabilit pe Muntele Athos. În locul său el a lăsat Vicar Patriarhal – Mitropolitul Nicolae din Cezareea.

La 24 iulie 1923 la Lausanne a fost semnat un tratat de pace între aliați (Grecia, Marea Britanie, Franța etc.), pe de o parte, și Turcia, pe de altă parte. Conform documentului, 1,6 milioane de greci au fost repatriați, ca urmare Patriarhia Constantinopolului și-a pierdut aproape întreaga turmă.

La 2 octombrie, cunoscutul preot din Istanbul menționat mai sus, Papa Eutimius, însoțit de susținătorii săi și de poliția turcă, a intrat în clădirea Sfântului Sinod al Patriarhiei Constantinopolului și a cerut de la membrii Sinodului să-l destituie pe Meletie (Metaxakis) timp de 10 minute. Din cei opt membri ai Sinodului, doar doi s-au opus. Prin urmare, printr-un vot majoritar, Patriarhul Meletie a fost destituit din funcţia de Întâistătător al Bisericii Constantinopoluiui.

La 12 octombrie guvernul grec l-a trimis la Meletie pe arhiepiscopul Atenei Hrisostomos la Salonic (unde se afla la acea vreme), pentru a-l convinge să renunțe la patriarhie. Desigur, Metaxakis nu a vrut să facă acest lucru și a considerat că destituirea sa este invalidă. Cu toate acestea, sub o presiune puternică din partea autorităților care nu doreau ca tronul patriarhal al Bisericii din Constantinopol să sa afle nici măcar temporar în Grecia, totuși Patriarhul Meletie (Metaxakis) a semnat la 20 octombrie renunțarea la patriarhie.

Doi ani mai târziu, Meletie (Metaxakis) a ajuns în Egipt, unde, cu ajutorul britanicilor, a devenit Patriarh al Alexandriei. A decedat la 28 iulie 1935 și a fost înmormântat la Cairo.

În articol sunt folosite materiale din cartea lui M.V. Șkarovski „Biserica de la Constantinopol și Biserica Rusă în perioada marilor tulburări  (anii 1910-1950)”, Moscova, Editura „Cunoașterea”, 2019