Preşedintele american Donald Trump ameninţă China cu privire la faptul că o reprimare violentă a manifestaţiilor la Hong Kong va dăuna negocierilor cu privire la un acord comercial americano-chinez, relatează AFP, potrivit News.ro.
”Cred că va fi dificil să încheiem un acord dacă ei exercită violenţa (…), dacă este altă Piaţă Tiananmen”, a declarat duminică preşedintele american presei, după ce sute de mii de manifestanţi în favoarea democraţiei au manifestat din nou, duminică, la Hong Kong. ”Cred că ar fi foarte dificil să o facem dacă va exista violenţă”, a adăugat el.
De peste două luni, manifstaţii se succed la Hong Kong, iar China a ridicat tonul, alimentând temeri cu privire la reprimare ca cea din iulie 1989. Armata chineză a pus capăt atunci mişcării în favoarea democraţiei conduse de către studenţi, omorând sute sau mii de oameni.
În cazul în care această situaţie s-ar repeta la Hong Kong, Trump apreciază că va exista un ”sentiment politic enorm” care va îndemna ”să nu se facă nimic” în domeniul negocierilor comerciale între China şi Statele Unite.
John Bolton, consilierul însărcinat cu securitatea naţională al lui Trump, a evocat reprimarea în Piaţa Tiananmen, într-un interviu acordat postului Voice of America, difuat joi.
”Chinezii trebuie să fie foarte atenţi la măsurile pe care le iau, pentru americanii îşi amintesc de Piaţa Tiananmen. Ei îşi amintesc de bărbatul care a stat în faţa tancurilor. Şi ei îşi amintesc de reprimarea Guvernului chinez din 1989. Ar fi o mare greşeală să se creeze din nou amintiri ca aceasta la Hong Kong”, sublinia Bolton.
Sute de mii de manifestanţi în favoarea democraţiei au invadat duminică străzile din Hong Kong, sfidând poliţia şi o ploaie torenţială, pentru a arăta că mişcarea lor rămâne populară, în pofida unor violenţe şi unor ameninţări cu intervenţia ale Beijingului.
Mobilizarea, care a început în iunie şi care nu are precedent în fosta colonie britanică, şi-a văzut imaginea pătată săptămâna trecută prin scene de violenţă, după cinci zile de ocupare a aeroportului din oraş.
Pentru a respinge acuzaţii de ”terorism” formulate de Guvernul central chinez, un apel la o adunare ”raţională şi non-violentă” duminică a fost lansat de către Frontul Civil al Drepturilor Omului (CHRF).
Potrivit acestei organizaţii non-violente, peste 1,7 milioane de persoane au defilat duminică – în cea mai puternică mobilizare din ultimele săptămâni.
Poliţia a apreciat, la rândul său, că 128.000 de persoane au participat la manifestaţia autorizată într-un parc din Oraş, fără să numere masele adunate pe numeroase străzi vecine.
Trump a introdus taxele vamale, ca sa-si reduca deficitul bugetar, si a declansat inceputul crizei in SUA: volumul transportului (consumului) de bunuri nealimentare a scazut cu 6% fata de anul trecut!
https://www.zerohedge.com/news/2019-08-19/us-transportation-recession-has-already-officially-arrived
The quantum revolution is coming, and Chinese scientists are at the forefront
More than a decade ago, Chinese physicist Pan Jian-Wei returned home from Europe to help oversee research into some of the most important technology of the 21st century.
Last year, China had nearly twice as many patent filings as the United States for quantum technology overall, a category that includes communications and cryptology devices.
Pan received his doctorate from the University of Vienna in 1999 and conducted further research at the University of Heidelberg before moving home, along with several Chinese colleagues. Pan said in an email. “Therefore, our team took the initiative to send students to top research groups abroad to learn related technologies,” he said. “Fortunately, they later returned back to work in China.”
“As we all know, in our everyday life, a cat can only either be in an alive or dead state,” Pan said, but “a cat in the quantum world can be in a coherent superposition of alive and dead states.”
He was making the point that quantum particles, also known as quantum bits, differ fundamentally from the bits in today’s technology.
Pan has credited Edward Snowden for motivating China’s quantum research. The former National Security Agency contractor’s revelations about NSA eavesdropping led China to pour money into developing more secure communications, Pan has said in published interviews.
Pan and his team are aiming to launch a constellation of satellites and a nationwide fiber-optic network that use qubits to securely transmit information. An almost 1,300-mile fiber link connecting Beijing, Shanghai and other cities is already up and running. So is a satellite China launched in 2016, which has conducted several prominent experiments, including facilitating a hacking-resistant video conference between Beijing and Vienna.
“I predict China will go black in two to three years – we won’t be able to read anything,” said Jonathan Dowling, a physics professor at Louisiana State University who spends part of the year as a visiting faculty member at USTC in Shanghai.
https://www.3ccorp.net/2019/08/19/the-quantum-revolution-is-coming-and-chinese-scientists-are-at-the-forefront/
Cele mai mari 4 firme de contabilitate din lume, neaga ca si-au trimis angajatii sa protesteze in HK.
Twitter si Fakebook sprijina demonocratia in HK si a suspendat conturile chinezesti care spun povesti incorecte politic!
The world’s „Big 4” accounting firms are distancing themselves from a newspaper advertisement in which people claiming to be their employees expressed support for protesters in Hong Kong.
Deloitte, EY, KPMG and PwC said the advertisement, which was published in Hong Kong’s Apple Daily on Friday, does not represent the companies’ views.
https://edition.cnn.com/2019/08/19/business/hong-kong-protests-apple-daily/index.html
Twitter a suspendat 986 de conturi care „sunt coordonate în cadrul unei operaţiuni susţinute de statul” chinez pentru „subminarea legitimităţii şi a poziţiilor politice” ale manifestanţilor.
Facebook a anunţat că a suspendat, din aceleaşi motive, şapte pagini şi trei grupuri pe reţeaua socială, ‘legate de indivizi asociaţi cu guvernul de la Beijing .
https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/autoritatile-chineze-au-folosit-twitter-si-facebook-impotriva-manifestantilor-din-hong-kong-1175407
China construieste autostrazi, face investitii masive in Serbia si trimite forţe de ordine din China pentru a face faţă creşterii numărului de turişti şi muncitori chinezi.
In Croaţia, China a început în această vară construcţia unui pod de 2,5 kilometri ce va lega peninsula Peljesac de litoralul continental al Croaţiei. Proiectul include şi 32 de kilometri de drum, tuneluri şi viaducte în zonele învecinate.
Ungaria este prima ţară comunitară care s-a alăturat oficial iniţiativei chineze „Belt and Road“. Cel mai mare proiect european din cadrul acestei iniţiative este modernizarea rutei feroviare Budapesta – Belgrad pentru a permite circulaţia trenurilor de mare viteză.
Secţiunea maghiară a căii ferate va fi finanţată în proporţie de 85% printr-un împrumut de la China.
https://www.zf.ro/business-international/in-era-razboaielor-hibride-comerciale-si-monetare-china-isi-promoveaza-interesele-construind-drumuri-poduri-si-cai-ferate-in-si-spre-europa-18295555
Sa vedeti ce investitii americane formidabile vor veni in Romania dupa vizita lui Iohannis la Trump, sa moara de ciuda chinezii!
Trump a postat, luni seară, un mesaj pe Twitter în care promite că nu va construi Turnuri Trump în Groenlanda. Mesajul vine la o zi după ce a confirmat că este interesat de posibilitatea achiziționării de către SUA a insulei arctice.
Trump urmează să facă o vizită la Copenhaga la începutul lunii viitoare.
https://www.digi24.ro/stiri/externe/promisiunea-lui-donald-trump-pentru-groenlanda-imaginea-care-insoteste-ultimul-mesaj-al-presedintelui-american-1175448
Danezii nu vor sa vanda Groenlanda, dar poate-i face Iohannis o oferta mai atractiva pentru Romania, sa nu mai fim ai nimanui!
„Ciocanul Galben”: Arestarea unui funcționar consular britanic din Hong Kong provoacă îngrijorarea Londrei
„Suntem îngrijoraţi de relatările conform cărora un membru al echipei noastre a fost arestat în timp ce se întorcea de la Shenzhen în Hong Kong”
https://blacknews.ro/arestarea-unui-functionar-consular-britanic-din-hong-kong-provoaca-ingrijorarea-londrei/
Au aparut protestele din HK, tocmai cand prietenia dintre UK si China ajunsese in stratosfera!
‘Pro-China’ Boris Johnson ‘enthusiastic’ about belt and road plan
“We are very enthusiastic about the Belt and Road Initiative. We are very interested in what President Xi is doing [for the plan]”
https://www.malaysia-today.net/2019/07/25/pro-china-boris-johnson-enthusiastic-about-belt-and-road-plan/
Oamenii rai numisera Anglia „perfidul Albion”, dar sa nu plecam urechea la nemilosii dusmani ai democratiei si statului de drept!
Despre cum va iesi kovesi sigur pe functie, pt a fi unealta cui trebuie ..
https://evz.ro/cum-se-foloseste-macron-de-kovesi-si-ciolos-obiectivul-cucerirea-europei-de-est.html
.
mucul caramitru si mintea lui de furnica ..
https://www.capital.ro/moise-guran-s-a-dezlantuit-atac-neasteptat-la-adresa-usr-mai-usor-cu-pianul-pe-scari.html