Un preot al Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (necanonice) consideră că ortodocşii Bisericii Ortodoxe Ucrainene de etnie română incită la ură interetnică în reg. Cernăuți.
Clericul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei Vitalii Daneliuk consideră că în regiunea Cernăuți există o problemă de ură interetnică provocată de creştinii ortodocşi de etnie română ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Înregistrarea video a declarației sale a fost publicată pe canalul de YouTube „Pravblog”.
În particular, Daneliuk a relatat că organizația sa religioasă a obţinut toate documentele pentru biserica din s. Mihalcea care a fost confiscată forţat de la Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică, însă nu a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului, și s-a plâns că „poliția este foarte pasivă în acest sens”.
În plus, Daniliuk a declarat că reprezentanții BOaU din regiunea Cernăuți „s-au adresat președintelui Ucrainei cu privire la instigarea la ură în satul Mihalcea”.
Potrivit acestuia, „Biserica Rusă aduce oameni vorbitori de limbă română și astfel creează o problemă foarte serioasă pentru Ucraina, deoarece se produce un conflict interconfesional și interetnic. Acesta este un semn de alarmă serios, deoarece oamenii nu înțeleg cu ce se joacă”.
După părerea autorilor canalului „Pravblog”, Daneliuk „este iritat de faptul că susținătorii organizației sale nu sunt capabili să acapareze biserica din satul Mihalcea (regiunea Cernăuți), care este subordonată canonic Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În special, planurile sale sunt frustrate de sprijinul puternic pe care Bucovina ortodoxă de etnie română îl acordă creştinilor Bisericii Ortodoxe canonice”.
La rândul său, sursa UJO din Eparhia Cernăuților şi a Bucovinei raportează că ucrainenii și românii „trăiesc în mod compact în satul Mihalcea, raionul Storojineţ. Mihalcea este un sat ucrainean, dar când apare ameninţarea unui atac asupra bisericii, creștinii ortodocși vorbitori de limbă română din satele învecinate vin la slujbă la Mihalcea: din s.Godilov, s. Zavoloca, s. Cuciur, or. Storojineţ”.
Conform observațiilor sursei UJO din Eparhia Cernăuților şi a Bucovinei, „românii care vorbesc în limba română îi enervează foarte tare pe „patrioții” de la Biserica Ortodoxă a Ucrainei”.
Mai devreme am raportat că în Bucovina, în satul Mihalcea, primarul satului doreşte să reînregistreze terenul pe care se află biserica în favoarea BOaU. Enoriaşii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, la rândul lor, deja timp de 185 de zile îşi apără zi şi noapte biserica de atacurile susţinătorilor organizației religioase nou create Biserica Ortodoxă a Ucrainei.
În plus, UJO a comunicat că Epifanie Dumenko a declarat că BoaU va crea un vicariat român pentru cele 150 de parohii din Bucovina.
https://www.youtube.com/watch?v=QTrRQLuMLRw&t=0s
De ce credeti ca il prezinta pe Mr. Bean picat din cer intr-o lumina? Cumva se vrea inducerea ca Dumnezeu L-a lasat asa pe Mr. Bean deci Dumnezeu e vinovat de felul lui gresit de a fi? Asta se intelege din prezentare si ne mai intrebam de ce multi americani mai ales sunt impotriva Lui Dumnezeu… https://www.youtube.com/watch?v=xFM_XspmsUE