“Înainte sa-i vindece pe cei doi orbi, cate il rugau pe Domnul de vindecare, El i-a intrebat: Credeti voi ca Eu pot sa fac aceasta? Ei au raspuns: Credem! Şi Domnul le-a spus atunci: Fie voua dupa credinta voastra!- si i-a vindecat.
Intotdeauna cand Domnul Iisus Hristos voia sa vindece pe cineva, mai intai intreba daca au credinta, si doar pe cei care credeau ii vindeca.
Este spus in Evanghelie ca atunci cand Domnul Iisus Hristos a venit in Nazaret, nu a putut savarsi acolo nici o minune, fiindca locuitorii orasului in care El a crescut, unde era cunoscut din copilarie, nu credeau ca este cu adevarat un mare facator de minuni. Şi S-a mirat Domnul de necredinta lor.
Conditia necesara pentru primirea harului vindecarii era credinta celor care asteptau aceasta vindecare. De ce era asa? Pentru ca minunile Domnului sunt revarsarile Duhului Sfant asupra oamenilor, iar harul Duhului Sfant poate fi primit doar de acele inimi care, cu credinta fierbinte, sunt deschise pentru primirea lui. Asa cum este necesara antena pentru captarea undelor, la fel este necesara o inima curata si plina de credinta pentru primirea harului lui Dumnezeu, fiindca prin aceasta are loc o mare taina a comuniunii Duhului lui Dumnezeu cu duhul omului.
Cum se poate petrece o asemenea comunicare? Daca din partea omului nu exista capacitatea si dorinta de a-L primi pe Duhul Sant, atunci nu se va intampla nimic. Domnul nu trimite nimanui cu forta harul Sau. El cauta credinta, dragostea si nadejdea in inimile oamenilor si doar atunci isi revarsa asupra lor harul Sau, cand ei cu credinta profunda se deschid in fata Lui. Taina, mareata ina se savarseste prin aceasta. Taina se savarsea in toate minunile infaptuite de Hristos.
Voi stiti ca atunci cand femeia cu scurgere de sange mergea in urma Domnului Iisus Hristos, intr-o mare multime de oameni, spunea in inima ei: „Daca ma voi atinge doar de marginea vesmintelor Lui, voi primi vindecare“. Şi necerand nimic, deschizand doar in tacere inima ei lui Dumnezeu, s-a atins de vesmantul lui Hristos. Domnul S-a oprit si a intrebat: „Cine s-a atins de Mine?” Apostolii s-au mirat: „Cum Tu, Doamne, intrebi cine s-a atins de Tine, cand multimea Te impresoara din toate partile?” Iar Domnul le-a raspuns: „Nu, cineva s-a atins de Mine, fiindca am simtit o putere iesind din Mine“.
Vedeti ca in timpul acestor minuni de la Domnul Iisus Hristos iesea o putere, si El simtea aceasta. Aceasta putere patrundea in fiinta nefericitilor bolnavi si ii vindeca. Vindecand aceasta femeie, Domnul a exclamat: O, femeie, mare este credinta ta! Din nou, dupa cum vedeti, Domnul vorbeste despre credinta, din nou vorbeste despre faptul ca aceasta femeie a primit vindecare deoarece avea o credinta mare.
Ati auzit, de asemenea, parabola sutasului roman, pagan, care smerit I-a cerut Domnului Iisus Hristos sa-i vindece sluga bolnava. Şi i-a raspuns Domnul: „Voi veni si o voi vindeca“, iar acest om smerit a spus: Doamne, eu sunt nevrednic sa intri in casa mea; spune doar cu cuvantul si se va vindeca sluga mea! Atunci Domnul cu uimire a spus celor din jur: Nici in Israel n-am gasit atata credinta. Şi, dupa credinta sutasului, i-a daruit Domnul vindecare slugii lui. Iata cat este de importanta credinta!
Domnul Iisus Hristos le spunea ucenicilor Sai: Cine va avea credinta si se va boteza se va mantui, cine nu va avea credinta se va osandi. Vedeti cat de importante sunt aceste cuvinte? Iar cei care nu au credinta vor fi osanditi.
Sfantul Apostol Pavel spunea ca toata esenta invataturii Evangheliei se reduce la credinta, nadejde si dragoste. Trebuie, prin urmare, sa avem o credinta profunda, puternica, pentru a fi crestini, pentru a fi primitorii harului lui Dumnezeu.
Dar ce este credinta? Sfantul Apostol Pavel a spus:
Credinta este implinirea celor asteptate si increderea celor nevazute, adica profunda incredere in faptul ca se va implini ceea ce asteptam.
Despre credinta Sfantul Isaac Sirul a spus:
„Pentru tainele duhovnicesti, care sunt mai presus de orice vedere si pe care nu le percep nici simturile trupesti, nici puterea rationala a mintii, Dumnezeu ne-a dat credinta”.
A fost mare exemplul de credinta aratat noua de mult incercatul Iov, fiindca si-a pastrat, in suferinte negraite, credinta profunda si supunerea in fata voii lui Dumnezeu. El a spus cuvinte uimitoare:
Eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca El, in ziua cea de pe urma, va ridica iar din pulbere aceasta piele a mea care se destrama si afara din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu. Pe El Il voi vedea si ochii mei Il vor privi pe Dansul, nu ai altuia! (Iov 19, 25-27)
Era atat de puternica, atat de lucratoare credinta lui, ca el vorbea despre faptul ca nu crede doar, ci chiar stie sigur ca Rascumparatorul lui este viu. Iata, asemenea credinta trebuie sa avem pentru a primi harul lui Dumnezeu.
Pe langa ceea ce vedem in jurul nostru, pe langa ceea ce putem simti noi cu simturile noastre, pe langa toata lumea vazuta, exista inca o lume infinita nevazuta, mult mai vasta decat cea vazuta. Este lumea nepatrunsa de cele cinci simturi ale noastre. Dar daca ea ne este inaccesibila simturilor, putem noi spune ca nu exista? Putem sa marginim tot numai la ceea ce vedem?
In balta locuieste broasca, toata viata traieste acolo si nu stie nimic, in afara de balta ei. Ea nu stie ca pe globul pamantesc, despre care nu are nici o inchipuire, se inalta munti inalti. Nu stie nimic despre oceanele si marile intinse, despre lumea omeneasca, cultura, stiinta, arta, marile orase, marile evenimente ale istoriei omenirii. Ea nu stie ca exista lumi stelare infinite, planete care fac inconjurul soarelui. Cunoasterea ei despre natura este saraca, infima si limitata.
Sa ne inchipuim ca broasca are ratiune si este capabila sa filosofeze. Ea ar spune: „Exista doar ceea ce eu vad si aud, doar balta mea, acea lume in care eu traiesc, acei tantari, fluturasi si viermi pe care ii inghit, iar altceva nu exista si nu poate exista. Sunt prosti cei care vorbesc despre o oarecare lume nevazuta, de dincolo“. Daca noi vom indrazni sa afirmam ca nu exista nimic in univers, in afara de ceea ce receptam cu cele cinci simturi ale noastre, vom fi oare mai rationali decat aceasta broasca de balta? Fiindca, spuneti-mi, oare cele cinci simturi ale noastre sunt suficiente pentru a recepta tot ce exista, atat vazut, cat si nevazut?
Ştim chiar ca si la unele animale exista simturi pe care noi nu le avem. Ştim, de exemplu, ca porumbeii dispun de un simt deosebit de orientare. Ei zboara fara gres in directia necesara. Mai stim ca simturile trupesti ale unor animale sunt cu mult mai puternice decat cele ale noastre – de exemplu vederea la vultur. Mirosul la caine nu poate fi comparat cu mirosul nostru. Ce ne impiedica si recunoastem ca trebuie sa avem o inima curata, deschisa catre tainele existentei, o inima profund smerita pentru a recepta tainele duhovnicesti?
Ştim ca marii sfinti, care aveau o astfel de inima, posedau o cunoastere mult mai profunda despre lume decat noi. Ei aveau darul vederii inainte, erau proroci, cunosteau viitorul si prezentul. Iar orizontul nostru duhovnicesc este infinit mai sarac decat orizontul sfintilor. Oare vom indrazni sa gandim ca putem cunoaste ingerii, ca mintea noastra omeneasca este egala cu cea ingereasca? Desigur ca nu! Insa trebuie sa recunoastem existenta incontestabila a lumii nevazute si, intai de toate, trebuie sa avem credinta profunda in faptul ca deasupra acestei lumi intregi sta Domnul Dumnezeu, Care le-a creat pe toate, care proniaza si conduce.
Oamenii de stiinta, oameni straini de credinta se refera la religie cu dispret. Ei spun ca trebuie sa gandim si sa judecam doar la ceea ce este accesibil cercetarii noastre. Ei considera vorbe goale toate discutiile despre o oarecare lume nevazuta, transcendenta.
Dar, negand credinta crestina, pot ei spune ca singuri in activitatea lor, indreptata spre studierea naturii, lumii vazute, sunt straini de orice credinta? Pot spune ei ca credinta este doar apanajul oamenilor religiosi? Nu, nu pot spune aceasta, fiindca, si in cunoasterea lumii de catre dansii, si in cercetarea stiintifica a naturii invatatii admit credinta. Ei au credinta lor, nereligioasa, dar tot credinta, fiindca pe baza credintei primesc multe din cele pe care nu le pot demonstra si cunoaste practic. Şi mereu, in toate perioadele de dezvoltare ale umanitatii, in gandirea stiintifica un loc important l-a ocupat credinta stiintifica. Pana nu demult nimeni dintre invatati nu se putea gandi la aceea ca atomii din care este constituita materia pot fi descompusi inca in particule si mai elementare. Exista o credinta generala in indivizibilitatea atomilor. Şi, in fine, in secolul nostru, doar cu 40-50 de ani in urma, aceasta teorie s-a surpat, fiindca descoperirea substantelor radioactive a demonstrat ca atomii se dezintegreaza, se descompun. Astfel de rasturnari ale credintelor stiintifice au fost nenumarate in istoria gandirii omenesti. Cand a cazut credinta in indivizibilitatea atomilor, a aparut o noua credinta – acum electronii au fost recunoscuti drept produsul final al descompunerii atomilor, au devenit sursa primara a oricarei materii. Şi acum este generala credinta invatatilor in electron. Dar voi intreba: Oare cineva dintre noi a vazut electronul? Nimeni nu l-a vazut. Oare cineva dintre noi a simtit electronul? Nimeni nu l-a simtit. Oare cineva a cantarit electronul? Nimeni nu l-a cantarit. De unde atunci aceasta credinta in el? Mi se raspunde: „Noi credem in electroni pentru ca il cunoastem prin manifestarile lui, dupa actiunile lui, pe care el le descopera“. Minunat! Şi eu cred si stiu marele pret al cercetarii nevazutului dupa manifestarile lui.
Daca voi sunteti indreptatiti sa credeti in electron fara sa-i vedeti, atunci ce drept aveti sa vorbiti ca este absurda credinta noastra in Dumnezeu, pe nimeni nu L-a vazut?
Va voi spune ca si noi Il cunoastem pe Dumnezeu prin manifestarile Sale. Il cunoastem prin manifestarile puterii si maretiei Lui, dupa actiunile Lui in inimile noastre. Dupa actiunile lui Dumnezeu, dupa revarsarile puterii Lui asupra noastra, dupa harul lui Dumnezeu pe care il simtim in inimile noastre Il cunoastem. Credinta este nedemonstrabila. Au existat multe, multe dispute, au fost multe incercari de a demonstra ca Dumnezeu exista si ca Dumnezeu nu exista. Dar nimeni nu a putut demonstra nici una, nici cealalta. Dumnezeu poate fi receptat doar cu inima curata.
Prin urmare sa nu se rusineze inima voastra de toate atacurile asupra credintei din partea ratiunii si a stiintei. Fie ca stiinta sa mearga pe calea ei, fie ca ea sa cerceteze tainele naturii. Noi avem alt drum, drumul credintei, prin care cunoastem lumea nevazuta, care ne umple inimile cand ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Hristos sub chipul painii si al vinului. Noi credem ca acestea nu sunt doar paine si vin, ci adevaratul Trup si Sange ale lui Hristos. La fel, nimeni nu si-a vazut ingerul pazitor, dar noi toti credem ca el exista.
Credinta este cea mai de pret comoara, cea mai mareata dintre toate valorile omenesti. Trebuie sa o pastram. Inteleptul Solomon a spus: Cel mai mult pazeste-ti inima ta, pentru ca din ea pornesc izvoarele vietii (Pilde 4,23).Trebuie sa ne pastram inima pentru ca ea este organul prin care credem, prin care primim harul lui Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur a spus:
„Cum sarpele nimic nu pazeste, si cand trupul lui este dezmembrat in parti, nu se apara tare pentru a-si pazi capul, asa si tu da-le pe toate, si numele, si trupul, si insusi sufletul, pentru a pastra credinta. Fiindca credinta este varful si radacina. Daca o pastrezi, atunci, desi ai pierdut totul, din nou recapeti totul cu multa marire“.
Asadar sa pastram intai de toate credinta noastra!“
(sursa: Sfantul Luca al Crimeei, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2010)