Daniel Kostromin este un misionar ortodox. La doar treizeci de ani el și-a dedicat deja câțiva ani din viață pentru a sluji Bisericii din Filipine și din Tuva, Rusia. În ultimele câteva luni el a slujit în Coreea de Sud, cu ierarhul nou-numit, ÎPS Arhiepiscopul Teofan.
Dar viața lui Daniel nu a fost întotdeauna călăuzită de harul lui Dumnezeu în credința ortodoxă. În articolul de mai jos, el descrie modul în care L-a întâlnit pe Dumnezeu și a renunțat la practicile ezoterice de tip New Age, care odinioară l-au entuziasmat, în schimbul adevăratei credințe.
***
În acest an am o aniversare spirituală – unsprezece ani de la prima Împărtășanie cu Sfintele Taine ale lui Hristos.
S-a întâmplat pe 13 iulie 2008 la mănăstirea Posolski, Lacul Baikal – cu hramul Schimbării la Față, când aveam nouăsprezece ani, și a devenit un punct de cotitură în viața mea.
În acel moment eram extrem de fascinat de ezoterism, de mișcarea neo-ocultă New Age și duceam un mod de viață îngrozitor, plin de păcat. Eram absorbit de literatura ezoterică. Ascultam muzică electronică „heavy”, și m-am îndrăgostit mai ales de psy-trance1, mergând periodic noaptea la petreceri în aer liber – o imagine satanică a privegherii de toată noaptea. Încercasem deja destul de multe în momentul în care aveam nouăsprezece ani. Pot să spun că știam „profunzimile lui satan” (Apocalipsa 2:24).
Din cauza acestui stil de viață, întunericul, nimicnicia, confuzia și iadul au locuit în inima mea. Mă aflam într-o stare foarte proastă și nu știam de ce. Fiind orb, nu am putut înțelege că pricina chinului meu spiritual era din cauza faptului că trăiam în păcat, și că nu-l cunoșteam pe Domnul Iisus Hristos, sursa Vieții, și că nu parcursesem calea binecuvântată a învățăturilor Sale evanghelice. Fără Hristos, este imposibil să fii cu adevărat fericit – am înțeles asta numai când am venit la El.
M-aș fi rugat lui Dumnezeu, pe care la acea vreme Îl consideram încă ca pe o forță cosmică impersonală, ca pe o minte universală fără chip, așa cum este acceptat în general în New Age. M-aș fi rugat la El să mă conducă la lumină și să-mi umple inima de pace și bucurie, să alunge această chinuitoare dorință și întunericul.
Apoi, „întâmplător”, m-am întors la mănăstirea de pe Lacul Baikal, la mii de kilometri de Moscova. În fiecare an universitatea mea trimitea pentru o lună în timpul verii un grup de studenți voluntari pentru a ajuta la restaurarea mănăstirii. Am văzut anunțul și am fost ultimul pe care l-au luat – nu mai erau locuri libere. Ai putea spune că am prins trenul.
În acel moment, consideram creștinismul ca pe o religie pentru mase, pentru conducerea gloatelor stupide. Nu îmi imaginam câtă profunzime ascunde această învățătură. Credeam că creștinismul era gol și formal, și că erau doar ritualuri externe. Sincer, nu știam nimic, literalmente NIMIC despre creștinism. Am fost botezat când eram copil, dar nu mi-am studiat niciodată credința, având vederi stereotipe despre ea. Eram groaznic de mândru, crezând că aveam o cunoaștere secretă. „Practicam meditația, proiecția astrală, la urma urmelor îmi roteam chakrele…”
Am practicat serios toate astea și aș fi rătăcit foarte mult dacă Domnul nu m-ar fi oprit. De exemplu, chiar înainte de călătoria mea la Baikal, am cumpărat dintr-un magazin esoteric o carte a unui autor european numită Șamanism practic. Am planificat să încep să fac channeling2 (mediumism), și am studiat în detaliu această practică. Lumea ezoterismului este seducătoare și captivantă. Vezi că lumea spirituală, lumea invizibilă a spiritelor există cu adevărat, și știi din experiență că este posibil să intri în contact cu ea, influențând-o. În general, aceasta este esența păgânismului și a ocultismului. Am fost cu adevărat atras de toate astea.
Apropo, este demn de remarcat că Dumnezeu în New Age este o minte cosmică fără chip, dar ființele spirituale care locuiesc în „cosmos”, cu care puteți intra în contact prin channeling, sunt înțelese ca personalități. Acum este evident pentru mine că există demoni care scuipă în fața lui Dumnezeu. Totuși, n-am înțeles atunci că lumea spirituală este împărțită în lumină și întuneric – pentru mine era totuna. Trebuie să spun că aceasta este una dintre cele mai grave amăgiri în ezoterism. Desigur, nu mi-am dat seama că contactul cu lumea spirituală întunecată, cu demonii, se termină întotdeauna îngrozitor de dezastruos pentru cei care îndrăznesc să o facă. Și tot acest întuneric din sufletul meu a fost cauzat de comunicarea cu această lume spirituală întunecată. Dar mi-am dat seama de toate acestea abia mai târziu, mai ales după ce am citit cartea remarcabilă a Ieromonahului Serafim (Rose), Ortodoxia și Religia Viitorului, care expune acest subiect.
Asta era atitudinea mea față de creștinism, dar când am ajuns la mănăstire, am hotărât, ca urmare a acțiunii chemării harului Lui Dumnezeu, că trebuie să mă mai familiarizez cu El, și să citesc despre ceea ce cred creștinii. Apoi, având deja de pe atunci abilitatea de a primi experiența mistică prin diverse practici, am hotărât să încerc creștinismul „în practică”, și nu doar să-l studiez în teorie. Am spus: „Voi fi creștin în această lună; va fi o experiență interesantă”. Și am fost hotărât să fiu deschis la tot, și să încerc să împlinesc ceea ce prescrie creștinismul.
Trebuie să spun că m-am lovit imediat de mai mulți oameni pe care i-am întâlnit în mănăstire și în echipa noastră de studenți. Am văzut în ochii lor bucurie și smerenie spirituală autentică, imposibil de găsit în ezoterism, pentru că esența lui este mândria. Am găsit o simplitate și o deschidere convingătoare. Am început să vorbesc cu ei, și ochii mei au început să se deschidă. Am început să înțeleg treptat în mod intuitiv că ei aveau dreptatea de partea lor.
Am devenit din ce în ce mai fascinat de viețile sfinților pe care am început să le citesc cu râvnă, în special viețile Sfinților nebuni după Hristos și ale pustnicilor. Am început să citesc despre suferință și despre păcate, și am devenit din ce în ce mai înspăimântat de stilul de viață pe care-l duceam. Am început să înțeleg încet-încet că creștinismul are o profunzime inepuizabilă.
Apoi, pe 7 iulie (24 iunie calendarul nou), de sărbătoarea Sfantului Ioan Botezătorul, în timpul unei procesiuni pe dealul Sfantului Ioan, unde icoana sa a apărut în mod miraculos în secolul al XIX-lea, harul m-a atins lămurit pentru prima oară, inima mea s-a topit, și am izbucnit în lacrimi ca un copil. Nu m-am putut abține și m-am ascuns în tufișuri, astfel încât nimeni să nu mă vadă. Un sentiment de pocăință m-a cuprins, realizând ticăloșia vieții păcătoase pe care am dus-o, dar, în același timp, un sentiment plin de bucurie că era posibil să-mi schimb viața. Am văzut o lumină caldă arzând la capătul unui tunel întunecat, și am avut șansa de a ieși din tunel. Mulți creștini au simțit acest lucru în viața lor, și înțeleg despre ce vorbesc. Dar este imposibil de explicat această experiență unei persoane care nu a avut-o. Este demn de remarcat faptul că acest sentiment de pocăință a apărut în mine tocmai de sărbătoarea celui care a propovăduit pocăința [Sfantul Ioan Botezătorul], în timpul unei procesiuni spre „dealul” său. Este uimitor faptul că încă îi conduce pe păcătoși la pocăință.
Câteva zile mai târziu, unul dintre noii mei prieteni creștini, Vasile Rulinsky, mi-a spus că trebuie să mă spovedesc și să mă împărtășesc. Nu mai auzisem despre asta înainte. Cu toate acestea, am simțit imediat că trebuia să o fac. M-am pocăit la prima spovedanie din viața mea, și am primit permisiunea preotului de a mă împărtăși. Nimeni nu mi-a spus nimic despre ce este Împărtășania. Nici măcar nu știam că voi mânca Trupul și Sângele lui Hristos. Nu am citit nici o rugăciune, pentru că, de asemenea, nu știam nici o rugăciune. La acea vreme, totuși, existaseră deja suficiente schimbări în mentalitatea mea pentru a mă apropia de Sfintele Taine cu respect.
Și astfel, pe 13 iulie, la Liturghia duminicală, stăteam înaintea Sfantului Potir, fără să știu ce s-ar putea întâmpla și m-am rugat: „Doamne, dacă aceasta este calea pe care trebuie să merg, arată-mi-o, iar dacă nu este, arată-mi calea mea. „M-am împărtășit, m-am îndepărtat de Sfantul Potir, și apoi un așa har m-a umbrit, încât simțeam că plutesc sub cupola bisericii, simțeam o alinare fizică și sufletească incredibilă, pacea inimii și o așa bucurie de nedescris, sau chiar mă simțem în extaz, drept pentru care am început să zâmbesc involuntar cu toată gura, și lacrimile au început să izvorască. Este imposibil să exprim cât de fericit m-am simțit! Nu mai simțisem o astfel de bucurie niciodată.
Nu știam ce se întâmpla; Nu eram pregătit pentru o experiență atât de puternică. Aceste cuvinte nu pot exprima nici măcar o mică parte din ceea ce s-a întâmplat cu mine. În acel moment, un gând a răsunat în conștiința mea cu putere mare: „Acesta este Adevărul. „Acesta este Drumul pe care trebuie să mergi!” Știam cu certitudine că L-am întâlnit pe Dumnezeu și că am găsit Adevărul.
Am plecat din biserică fiind o persoană diferită, și practic am mers zburând de bucurie mult timp de-a lungul țărmului lacului Baikal
Desigur, de atunci a urmat calea lungă de a renunțării la păcate și a luptei cu patimile, care continuă și astăzi. Dar începutul fusese pus și s-a întâmplat într-un mod atât de abrupt și minunat. Aceasta a fost prima experiență tainică a întâlnirii Dumnezeului cel Viu prin harul Său, și numai atunci am început să înțeleg, să „diger” ceea ce s-a întâmplat, și am început să studiez credința ortodoxă.
Aceea a fost cea mai fericită zi din viața mea. Îi sunt recunoscător Domnului că m-a condus la El în mod minunat, și m-a eliberat din sclavia păcatului și a spiritelor rele. Ce s-ar fi ales de mine dacă Domnul nu m-ar fi scos din mlaștina în care trăisem, în care mă adânceam din ce în ce mai mult!
Este extraordinar faptul că mulți sfinți care sunt sărbătoriți pe 13 iulie (calendarul vechi), în ziua întâlnirii mele cu Hristos, au jucat ulterior un rol important în viața mea. Sfântul Sofronie din Irkutsk a fost primul sfânt la ale cărui moaște m-am închinat câteva săptămâni mai târziu, și căruia m-am rugat pentru întărirea credinței mele. În general, pot spune că totul s-a întâmplat pe „teritoriul” său – Irkutsk fiind în apropiere. Cred că s-a rugat pentru îndreptarea mea.
Sf. Petru Tsarevich al Hordei este, de asemenea, legat de un moment important din viața mea.
Aducerea aminte a celor doisprezece apostoli este de asemenea sărbătorită în această zi și, am ajuns în mișcarea misionară…
Cât de fericit sunt că l-am cunoscut pe Domnul și că El m-a primit în rândul ucenicilor Lui, socotindu-mă a fi dintre cei ai poporului Său – Sfânta Biserică Ortodoxă! Domnul mi-a umplut viața de bucurie, de pace și de putere plină de har, și mi-a înviat sufletul, și mi-a dat o viață nouă și prieteni noi, extraordinari și frumoși! Cât de recunoscător îi sunt Mântuitorului meu!
Nimeni nu este mai frumos decât Hristos! Și nimic mai frumos decât Ortodoxia!
Slavă Ție Doamne! Slavă Ție Doamne! Slavă Ție Doamne!
Tradus din limba rusă de Jesse Dominick
7/23/2019
1- Psychedelic trance, psytrance sau doar psy (derivat de la cuvântul din greaca veche ψυχή „psihic”, minte; suflet; respirație; spirit[2]) este un stil de muzică electronică apărută la sfârșitul anilor 90. Piesele psy trance au un tempou rapid, de 140-150 bpm, lungime între 6-8 minute și o structură compozițională clar definită. https://ro.wikipedia.org/wiki/Psychedelic_trance
2 – Channeling-ul este un concept în spiritism în care o persoană permite corpului său să fie folosit de „spiritul” unei persoane moarte, care prin intermediul ei poate apoi vorbi cu alte persoane prezente.
