Vremea rece şi ploile au scăzut dramatic producţia de miere din judeţ în acest an. Cantităţile obţinute la rapiţă şi salcâm nu ajung nici pentru hrana albinelor. Stupăritul staţionar e pe minus, iar cel pastoral a fost la fel de modest în primele două sezoane, apicultorii afirmând că au reuşit să se „salveze” la tei şi floarea soarelui, obţinând, în cel mai bun caz, un sfert din cantităţile recoltate în anii precedenţi
Primăvara a fost rece şi ploioasă, o combinaţie ucigătoare pentru albine. Temperaturi deosebit de scăzute, până la 5 grade Celsius noaptea şi dimineaţa, au marcat şi lunile iunie şi iulie.
„În primăvara aceasta nu s-a făcut nimic, iar în ultimii şapte ani am ajuns că şi vara trebuie să hrănim albinele, ca să supravieţuiască”, a declarat ing. Melinda Tófalvi, doctor în apicultură şi crescătoare de albine din Corund. Degeaba au ieşit albinele, umblând bezmetice după nectarul şi polenul spălate de ploi, întorcându-se flămânde şi ostenite la stup. Cele mai multe s-au stins de foame. „Albina nici nu poate să iasă din stup la temperaturi sub 10 grade Celsius şi noi am avut zile în şir cu 5-6 grade. Nectarul se face la peste 15 grade, în jur de 18 grade. Dacă nu au rezerve şi nu primesc sirop de zahăr sau melasă, încep să cadă, mai întâi trântorii, apoi puietul de trântori, cel de albine, ultima fiind matca, susţinută de cea din urmă lucrătoare. Când scade pragul de rezistenţă, albinele sunt imediat atacate de boli şi au fost multe anul acesta, de la Varrooza asiatică, la Loca europeană. În aceste condiţii, apicultorii nu pot decât să se uite cum le mor familiile de albine. De foame au murit, majoritatea”, a explicat crescătoarea de albine.
Preşedintele Asociaţiei Apicultorilor din zona Odorhei, Ádám József, a confirmat că în situaţia cea mai gravă se află apicultorii „staţionari”, care din varii motive, de cele mai multe ori financiare, nu au plecat în pastorală.
„La noi, în Harghita, condiţiile meteorologice au fost un dezastru. În perioada de înflorire a plouat şi albinele nu au avut de unde să culeagă nectar, nici pentru hrana lor proprie, dar pentru extracţie… Aşa că apicultorii care au rămas în judeţ sunt pe minus, fiindcă trebuie să cumpere hrană, ca să-şi ţină albinele în viaţă. Greu este şi pentru cei care sunt în pastorală, că au cheltuieli mari; au scos ei ceva, dar puţin, faţă de anii trecuţi. E din an în an mai greu”, a afirmat Ádám József.
György Vilmos, apicultor din Lueta, se declară norocos, în condiţiile date: albinele lui l-au fericit, din aprilie şi până acum, cu aproape zece kilograme de miere, „mulţumitor” faţă de alţii, care au recoltat mai nimic. E drept că anii trecuţi scotea de 3-4 ori mai multă în acelaşi interval de timp, când consecinţele schimbării climatice nu generau fenomene meteorologice extreme.
„Acum fac a doua recoltare; nu sunt aşa de bogat cum sunt cei care au mers în pastorală, în locuri mai calde, la salcâm sau la floarea soarelui. Aici a fost mai bine în aprilie şi la începutul lunii mai, apoi, în iunie-iulie a fost prea frig. Nu mai e ce a fost, erau vremuri când scoteam peste 30 de kilograme vara, când mai puteam să mergem pe munte, la zmeură, dar acum…”, a povestit György Vilmos.
Acum, ne lămuresc specialiştii, ecosistemul se schimbă de la un an la celălalt, „mai ales din cauza omului”, principalul responsabil pentru schimbările care se produc atât de rapid, antrenând costuri ridicate pentru societate şi economie. Limitându-ne la tema tratată,
„culturile întreţinute cu pesticide sunt otravă pentru albinele culegătoare, care mor în zbor sau de îndată ce intră în stup, ceea ce înseamnă, pentru noi, mai puţină miere şi mai scumpă”, a remarcat dr. Melinda Tófalvi.
Activităţile umane au degradat şi restrâns flora, precum şi habitatul carnivorelor mari, cu care suntem condamnaţi să convieţuim.
„Dacă avem 200 de familii de albine, nu mai avem floră, ci maximum pentru 30 de familii. Pe de altă parte, şi dacă ţinem stupii în grădină, urşii au ajuns să intre până în spatele casei şi ni-i distrug fără probleme. Pe păşuni, toată lumea coseşte, că au crescut efectivele de animale, deci nici acolo nu mai au albinele de unde să culeagă polen. Cândva, în comuna noastră erau 20 de familii de albine, acum avem 2.000 şi nu au unde şi din ce să trăiască. Au fost tineri care au investit în apicultură şi au pierdut banii, au înregistrat pagube mari, au familii de întreţinut şi certuri acasă, au fost şi sinucideri, situaţia e destul de gravă”, a continuat apicultoarea din Corund.
Potrivit acesteia, ca să menţii în viaţă o familie de albine trebuie să asiguri încălzirea stupilor în zilele reci, „cel puţin 5 kilograme de miere, care abia ajung pentru hrana unui singur stup timp de o lună şi o rezervă de 20 de kilograme, să supravieţuiască peste iarnă; în lipsă – bani pentru zahăr”, în condiţiile în care anul acesta, până în prezent, există apicultori care au scos cinci kilograme de miere sau nici atât. E drept că au apărut pe piaţă tot felul de suplimente şi înlocuitori pentru susţinerea albinelor, chiar şi pentru proteine, dar sunt foarte scumpe şi numai câţiva îşi pot permite să le achiziţioneze.
Costurile mari pe care le implică susţinerea şi dezvoltarea albinăritului îi strâmtorează şi îi descurajează pe stupari. Dacă în urmă cu cinci ani, în Asociaţia Apicultorilor din zona Odorhei, de pildă, erau înscrişi aproximativ 250 de crescători de albine, în prezent numărul acestora este sub 110, iar cel al familiilor de albine s-a înjumătăţit. Vânzarea produselor apicole se face în special în mod direct, la tarabele improvizate pe marginea şoselelor, la cele închiriate în pieţe şi la târgurile tradiţionale. Nu îşi pot permite, atâta vreme cât angrosiştii sunt dispuşi să cumpere mierea de la producătorii autohtoni cu 7 lei kilogramul, un preţ inacceptabil.
„Nu merită, atâta chin şi atâta trudă pentru 7 lei pe un kilogram de miere, cât primim de la cei care fac comerţ angro, nu mai mult. Este incalificabil; ar trebui să vindem kilogramul de miere cu cel puţin 35 de lei, ca să ne scoatem cheltuielile”, a menţionat Melinda Tófalvi. Şi astfel înfloresc afacerile cu miere din import, slabă din punct de vedere calitativ, deseori falsificată, un surogat, după cum aveau să demonstreze analizele efectuate în laboratoarele de specialitate, în detrimentul mierii naturale sută la sută, gustoasă şi sănătoasă, provenită din exploataţiile apicole din România. Nu este o situaţie fără precedent, la fel s-a întâmplat şi cu cartofii. „Iar statul induce iluzia că e bine să creştem albine, că trebuie salvată natura, că subvenţionează această activitate şi mulţi au crezut şi au investit serios, în maşini, în pavilioane, în extractoare, în familii (de albine – n.a.), iar acum nu au din ce să menţină afacerea”, a conchis crescătoarea de albine din Corund.
Sunt din ce în ce mai mulţi prisăcari care susţin că în România nu se mai poate trăi din apicultură. Şi uite-aşa, încet-încet, se duce pe Apa Sâmbetei încă o activitate cu tradiţie ancestrală, evidenţiată încă din secolul al V-lea î.Hr., pe când tracii şi dacii se îndeletniceau cu stupăritul, în beneficiul mediului şi al sănătăţii tuturor.
Harghita este unul dintre judetele in care s-a defrisat cel mai mult in ultimii 15 ani, 31000 de hectare, in felul asta tot ecosistemul a fost dereglat.
Confirm cele spuse de cei din Harghita. In Dobrogea, am intrat in iarna trecuta cu 47 de stupi si am iesit cu 7 in primavara! Miere pana acum nu am scos, este primul an in care albinele nu au roit, a trecut si floarea soarelui, pana-n iarna nu stiu ce vor manca! Au ceva miere, dar pana la primavara e cale lunga!
Totul este de la chemtraills.
Se apropie Foametea…