Într-un articol publicat în anul 1907 în revista „Biserica Ortodoxă Română”, buletinul oficial de informare a clerului şi a credincioşilor cu privire la activitatea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, se precizează următoarele:
„Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi obiceiuri şi sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna n-au încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele. Însuşi Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat, în şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de origină idolatră. Acest regulament, promulgat în 3 iulie 1874, cuprinde mai întâi sărbătorile bisericeşti şi naţionale ce tot creştinul ortodox român e dator a ţinea, apoi dispune la art. 3 următoarele: Orice alte sărbători superstiţioase precum: Joile după Paşti, Rusăliile, Ilie Pălie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite a se serba, ca nişte rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la lucrări folositoare şi dând prilejul la petreceri deşarte şi vătămătoare. Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea sărbători păgânești, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”.
Biserica Ortodoxă a condamnat mereu superstiţiile şi obiceiurile păgâne. Astfel, canonul 62 de la Sinodul din Trulan (692) subliniază faptul că praznicele și datinile păgânești trebuie să fie scoase din vieţuirea credincioşilor, urmând ca cei care vor încălca această dispoziție să fie caterisiți sau afurisiți:
„De aceea, cei care de acum înainte s-ar apuca să facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, poruncim ca aceştia, dacă ar fi clerici, să se caterisească, iar dacă ar fi laici, să se afurisească”.
Astfel, urmând și îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care ne spune că omul credincios nu poate fi şi superstiţios – „Ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (II Corinteni 6, 15) – înțelegem că greșim acordând o importanță deosebită acestor tradiții și credințe populare în detrimentul celor statornicite de Biserică, iar această atitudine nu este doar departe de duhul creștin, ci are și un conținut contrar mărturisirii și viețuirii ortodoxe autentice.
Astăzi este pomenită Aducerea moaștelor Sf. Mucenic Foca din Sinope, unde a fost episcop, la Constantinopol, care nu este prevăzută în calendar nici cu cruce neagră, nici cu cruce roșie. Totuși, în lumea satului oamenii o țin, pentru a se apăra de foc. Bătrânii spun că Foca pedepseşte cu arșiță şi grindină, în cazul în care sărbătoarea nu se cinstește și, de aceea, în această zi nu se aprinde focul şi nu se coace pâine în cuptor. Tradiția spune că Sfântul Foca umblă prin cer într-un car de foc, purtând în mână un bici care arde, așteptând cu nerăbdare ziua pomenirii sale. De aceea, Dumnezeu îi spune de ea abia când aceasta a trecut, pentru ca el să nu pârjolească pământul.
Sfântul Mucenic Foca este sărbătorit pe 22 septembrie, despre a cărui viață aflăm următoarele:
Sfântul Mucenic Foca a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pamfil, tatăl lui, de meserie constructor de corăbii, și mama sa, Maria, erau creștini. De aceea, conform Sinaxarului, încă din tinereţe, Sfântul Foca era plin de darul Duhului Sfânt: îi gonea pe diavoli din oameni şi tămăduia neputinţele. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor, declanșate de împăratul Traian, Sfântul Mucenic Foca a fost prins și supus torturilor și, în cele din urmă, a primit moarte martirică. Sfintele sale moaște au fost mutate din Sinope la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404.
Traian a fost un prigonitor de creștini. Nu trebuie cinstit ca un erou al poporului român, ca un înaintaș alături de Decebal.
De Decebal nu știu ce să spun, nu avem date prea clare, eu nu subscriu la mitul dacocentric promovat de mulți români de-ai noștri de astăzi, dar despre Traian se știe că a fost un mare prigonitor de creștini și un sodomit (spre pedofil) notoriu. Da, memoria lui a rămas în folclorul românesc, este o parte a mitului fondator creat deja post 1848, dar eu nu cred că este un reper. Mai degrabă împăratul Tiberiu, fiul adoptiv al lui Octavian August, sub care s-a cucerit primul teritoriu, Moesia, unde vor fi romanizați traci ce vor ajunge strâmoșii românilor ar trebui să primească atenție, dacă e musai să acordăm astfel de cinstire unui împărat roman păgân.
Grigore Dialogul s-a rugat pentru mantuirea sufletului imparatului Traian:
Se scrie şi aceasta pentru acest mare plăcut al lui Dumnezeu, că pe Traian, împăratul Romei (98-117), care a fost închinător la idoli, după mulţi ani de la moartea lui l-a izbăvit sfîntul din veşnicele munci cu rugăciunile sale. De acest lucru Sfîntul Ioan Damaschin, în cuvîntul său pentru cei adormiţi, scrie astfel: „Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum ştiu toţi, era vestit întru sfinţenie şi înţelegere şi, cînd slujea, avea părtaş un înger din cer slujind împreună cu dînsul. Acesta, călătorind oarecînd pe podul cel de piatră şi stînd într-adins, a făcut rugă-ciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, a auzit îndată glas de la Dumnezeu, zicînd: „Rugăciunea ta am auzit-o şi dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgîni””.
Doamne ajuta!
Tu stii oare ca pe Traian, care cu toate ca a fost slujitor la idoli, avea suflet bun si era drept, l-a mantuit Dumnezeu datorita rugaciunilor Sfantului Grigorie Dialogul?
”Chiar Traian, care a fost un păgân, a avut o fiică, Drosida, care a ajuns Sfânta Mucenită Drosida. S-a botezat singură, drăgălașa. Împăratului Traian i se dusese vestea, și a rămas vorba: „Bun ca Traian”. Era un suflet bun, drept, nu i se cerea mai mult decât să fie drept.
Sfântul Grigorie Dialogul, văzând atâtea lucruri făcute de Traian și că a avut un nume așa de consacrat, s-a rugat lui Dumnezeu pentru el ca să-l ierte. Sfântul Grigorie a trăit în anul 500, de când avem Sfânta Liturghie a Sfântului Grigorie Dialogul. Și s-a rugat lui Dumnezeu să-l ierte pe Traian. Deci, a intrat într-un dialog cu Cerul și a auzit un glas: „Dumnezeu ți-a auzit rugăciunea, dar mai mult să nu te rogi pentru păgâni”. Sfântul Grigorie Dialogul a intrat într-un dialog cu Cel ce mântuieste și i-a dat putința lui Traian să fie și el în Împărătia mântuiților.” (Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pp. 16-17)
Se scrie şi aceasta pentru acest mare plăcut al lui Dumnezeu, că pe Traian, împăratul Romei (98-117), care a fost închinător la idoli, după mulţi ani de la moartea lui l-a izbăvit sfântul din veşnicele munci cu rugăciunile sale. De acest lucru Sfântul Ioan Damaschin, în cuvântul său pentru cei adormiţi, scrie astfel: „Grigorie Dialogul, episcopul Romei celei vechi, precum ştiu toţi, era vestit întru sfinţenie şi înţelegere şi, când slujea, avea părtaş un înger din cer slujind împreună cu dânsul. Acesta, călătorind oarecând pe podul cel de piatră şi stând într-adins, a făcut rugă-ciune către Domnul cel iubitor de suflete pentru iertarea păcatelor lui Traian împăratul. Atunci, a auzit îndată glas de la Dumnezeu, zicând: „Rugăciunea ta am auzit-o şi dau iertare lui Traian; iar tu să nu mai faci rugăciuni pentru păgâni””.
Spune Părintele Arsenie Papacioc: ”Vorbești de rău cu atâta usurință și cu atâta motivare intimă. Și chiar dacă ești întrebat, răspunzi: „Dar ce, numai eu vorbesc!? La urma urmei merită”. Ei bine, vă spun, e un păcat foarte mare. Nu numai că nu-l iubești, dar îl dusmănești, îl urăști. Atunci tu ai făcut crimă, nu dragoste.
Dacă pomenim pe cineva, este poate departe de tine, nu are cum să știe că tu îl pomenești. Tu ești în comuniune cu cel pe care l-ai pomenit. Dumnezeu, pentru rugăciunea ta, îl ajută pe el, și tu, conștient, vrei să fii împlinitor al poruncilor date de Dumnezeu: te numești un mântuitor cândva și undeva. Tu pomenindu-l pe el, îl ajută Dumnezeu. Dumnezeu ți-a auzit rugăciunea.”
Precum am spus la celalalt comentariu, chiar dacă a fost iertat prin mijlocirea Sfântului Grigorie Decapolitul, nu cred că Traian este un reper real pentru noi, ca Orthodocși. Aici nu e vorba de dragoste, e vorba de luciditate. Nu spune nimeni să urăști pe păgâni sau chiar pe prigonitori, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să uiți ce au fost.
Daca Dumnezeu l-a iertat pe Traian, atunci si noi trebuie sa-l iertam.
Si daca unii au evlavie la Sf. Foca ce treaba aveti voi?
Da, e multa lipsa de dreaptă socoteala. Oamenii trăiesc mai mult din superstiții decât din trăire ortodoxa. Dar, atenție, sunt si superstiții științifice. Una din ele este teoria pământulu bila rotativa. Eu sunt un nimeni, dar contează Sfânta Scriptura si Sfintii Părinți. Ei sa triumfe! Și dacă Adevărul revelat în Biblie și Sfinții Părinți spune asta, eu cine sunt?! Sfinții Părinți discutau pe argumente și era o lupta de idei în vederea revelarii Adevărului. Cine jiigneste imediat, ne aducând argumente, e clar de ce duh e purtat. Eu nici nu am sa mai „dialoghez” cu astfel de persoane. Dacă am face toti asa, s-ar autoelimina, nefiind băgate în seamă. Scopul comunicării pe acest site este pentru comuniune. Putem forma încă de pe acum acele comunități ortodoxe începând de pe acest site. Întâlnirea reala ar fi o continuare fireasca. Oricum, cei aduși de alte „duhuri” pe aici, au și ei partea lor de vina…
Bine punctat,din copilărie am crescut cu aceasta megasupersitie.Ma temeam să lucrez în această zi mai tare ca in zilele de Duminica,ca acum sa aflu ca de fapt a fost o exagerare…Cât despre mântuirea împăratului Traian,ar fi bine ca acest subiect să fie dezvoltat mai amplu..Ca simpli mireni nu stim ce sa luam ca bun exemplu…faptul ca Sf Grigorie s-a rugat pentru Traian si Dumnezeu l-a iertat,sau faptul că Dumnezeu i-a poruncit să nu se mai roage pentru pagâni?…