Paştele Evreiesc sărbătorit în parohie catolică din Brazilia
În satul Sao Vicente Ferrer, din statul Maranhao, Brazilia, preotul local Fr. Rozivaldo Moraes a celebrat sărbătoarea evreiască Passah sau Paştele pe 27 Aprilie 2019.
Fr. Moraes, îmbrăcat ca un rabin, a plasat un menorah în faţa altarului, deasupra. El a binecuvântat pâinea ca şi cum ar fi fost o Liturghie – nu am putut confirma dacă era chiar o Liturghie – iar apoi vinul şi mielul, al treilea şi al patrulea rând de mai jos, să fie servite adunării.
Acest sincretism dintre catolicism şi iudaism este o expresie a tendinţei pe care-o vedem în multe alte sectoare ale Progresivism-ului.
În amintirea lui Paul VI purtând veşmântul numit Rational al marelui preot evreu, şi a lui John Paul II purtând mantia Ierusalimului.
Sper că au mâncat și ierburi amare! dar mai ales sper că popa ăsta s a circumscris!!!
Propun si intr-o moschee. Ei ar sarbatori oriunde. De ce n-ar face-o. Daca gazda este de acord …
Viu este Mântuitorul lumii, Fiul Veșnic iubit al Tatălui nostru Sfânt din Ceruri, Fiu Făcut Om de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria pentru mântuirea oamenilor, Domnul nostru Iisus Hristos. Să fim cu El în fiecare moment, în vecii vecilor!
…………..
LA SIBIU, CAM PE ENGLEZEȘTE, PENTRU A SCOATE DIN IMPAS DIALOGUL DINTRE EVREII NECREȘTINI ȘI CREȘTINII ORTODOCȘI, AU FOST IDENTIFICATE ELEMENTE ANTIEVREIEȘTI DIN CULTUL CREȘTIN RĂSĂRITEAN, LA CONFERINȚA „LITURGHIA BIZANTINĂ ȘI EVREII”, ÎN PERIOADA 9-11 IULIE 2019. (articole din 3 și 9 iulie 2019; scurtă anunțare a știrii). ȘTIM CĂ VREO 2,5 MILIOANE DE EVREI NECREȘTINI DIN EUROPA SE SIMT DISPERAȚI ȘI PESIMIȘTI DIN CAUZA INSECURITĂȚII CAUZATĂ DE ANTISEMITISM. ȘTIM CĂ ÎN ROMÂNIA A FOST ADOPTATĂ, RAPID, LEGEA ANTISEMITISMULUI, ÎN IUNIE 2018. https://doisautreiinnumeleluiiisus.blogspot.com/2019/07/la-sibiu-cam-pe-englezeste-pentru.html
Pai uitati ce profesori avem la Sibiu !!!
http://ecum.ro/interviu-ecumenismul-si-provocarile-lui/
Pai, „evrei,” „catolici” Tot una. Ăștia de astăzi nu sunt adevărații evrei, ci sunt jidani, urmașii celor care strigau”Rastigneste-l! „.