Copii lipsiți de apărare sunt sistematic mutilați și uciși cu voioșie de către demonicii avocați ai avortului de pe cuprinsul Americii. În faptele lor de un rău absolut nu găsești nicio urmă de remușcare, compasiune sau recunoaștere a dreptului copilului la viață. Promotorii avorturilor și infanticidurilor post-natale nu sunt nimic altceva decât asasini în serie și măcelari de copii și este de datoria noastră – în calitate de ființe umane cu conștiință – să-i oprim de la a mai mutila și ucide copii nevinovați, fie că sunt încă în uter sau deja născuți.
În numele „sănătății de reproducere a femeilor”, industria de ucidere în masă a avorturilor pretinde, în mod absurd, că bebelușii umani nu sunt umani deloc… cel puțin până când cineva decide să păstreze copilul. Chiar și atunci, același copil poate fi exterminat de către părinți după naștere, prin ceea ce se numește „avort la al patrulea termen” și care nu este altceva decât o crimă asupra unei ființe umane din toate punctele de vedere. Toate astea sunt justificate pentru „stângiști” [simpatizanții Partidului Democrat din SUA – n.tr.], care își spun că adepții creștinismului sunt răi, în timp ce partizanii avorturilor distrugătoare de vieți sunt miloși.
Știm deja că stângiștii nu vor opri mutilările LGBT și uciderile sistematice de copii. De fapt, ei chiar se mândresc cu actele lor de violență extremă împotriva celor nenăscuți sau născuți foarte curând. Această anihilare a vieții unor copii nevinovați este cea care cumva dă sens vieților goale și fără rost ale „progresiștilor”, care aparent nu au niciun alt motiv să existe decât pentru a comite fapte de violență, crime, distrugere, cenzură și sabotaj împotriva celorlalți. Întreaga lor existență se bazează pe distrugerea vieții, a libertății și fericirii, acesta fiind motivul pentru care ei urăsc națiunea formată exact pe aceste principii creștinești.
Orice promotor al avortului este un criminal în serie și orice criminal în serie va fi judecat de Dumnezeu, dacă nu de societate înainte. Avertismentul aici este că, în cazul în care noi, Poporul, nu vom proteja copiii nevinovați de violențele avortului și de mutilările LGBT-iste, Dumnezeu va judeca națiunea noastră pe de-a întregul ei și doar puțini vor fi feriți măcar de unele dintre efectele furiei lui Dumnezeu dezlănțuite asupra răului care infestează azi societatea noastră ca un demon anti-omenesc.
Crimele în masă și mutilările bebelușilor conștienți, totul în numele „progresismului”
Nu prea încape îndoială că Dumnezeu va judeca America și civilizația occidentală din nou pentru crimele în masă și mutilările copiilor nevinovați în numele LGBT. Dacă ținem cont de răspândirea în toată America a „Orei de povești cu o Drag Queen” [cf. Merriam-Webster Dictionary, o drag queen este un bărbat, de regulă homosexual, care se îmbracă și se machiază ca o femeie – n.tr.] dar și de sistemul național de educație care aproape că se identifică cu îndoctrinarea pedofilistă, putem spune că niciodată până acum nu au fost copiii americani mai expuși răului pe care îl răspândesc atât de mulți stângiști demonici, perverși și abuzatori, care se distrează în culte sexuale precum NXIVM și care au legături cu Hillary Clinton, traficul de copii și cu satanismul.
Cu școlile publice transformate în centre de cultură a pedofiliei și cu universitățile americane care funcționează în zilele noastre ca niște uzine de spălare pe creier și îndoctrinare LGBT pentru tinerii adulți, stângiștii au făcut din America un iad infestat de demoni care disprețuiesc moralitatea, biologia și decența umană. Niciun copil nu mai este în siguranță într-o țară condusă de monopolurile din tehnologie, de propagandiștii din media și de legiutori de stânga care cer „dreptul” de a ucide copiii după ce ei s-au născut (sau să îi castreze efectiv cu ajutorul chirurgiei domestice LGBT de „reorientare sexuală” de tip „de asamblat acasă” și care este utilizată de părinții criminali și bolnavi mintal).
Ceea ce progresiștii de stânga le fac copiilor de pe cuprinsul Americii nu este doar bolnav. Este de-a dreptul satanic. Este o sfidare a vieții și a lui Dumnezeu.
Asta nu va rămâne fără răspuns.
Cum își va dezlănțui Dumnezeu furia asupra noastră? Biblia ne-o spune deja cum
Nu am citit încă toată Biblia dar răsfoiesc cărțile și capitolele ei variate și ceea ce mă izbește și mă fascinează este cum Dumnezeu își dezlănțuie furia asupra popoarelor rele, asupra orașelor rele, a națiunilor rele și asupra grupurilor de oameni răi. El nu are o baghetă magică prin care îi face pe respectivii să dispară pur și simplu sau să explodeze în mingi de foc. În schimb, Dumnezeu dezlănțuie forțele fenomenelor naturale pentru a anihila țintele pe care le are în vedere.
Pe de-o parte, da, Dumnezeu îi pierde pe cei răi. În mod repetat. Deși se vorbește mai rar despre asta la biserică, asemenea întâmplări sunt găsite în Biblie. Dar Dumnezeu nu pierde oamenii pentru că El ar fi rău sau răzbunător ci îi elimină pe cei care îi sunt dușmani Lui și bunătății pe care El o reprezintă.
Pe parcursul Bibliei, se menționează cum Dumnezeu folosește meteoriți din spațiu (Sodoma și Gomora), roiuri de insecte, vânturi, oceane, foc, cutremure, molime, furtuni și inundații pentru a remodela Pământul și a elimina pe cei care s-au opus sfințeniei vieții însăși. Nu este nicio exagerare în a spune că Dumnezeu lucrează prin mama natură pentru a-i anihila pe inamicii Lui și ai Vieții.
Pe de altă parte, El îi cruță pe cei nevinovați și le promite celor care îl iubesc pe Dumnezeu că vor rămâne nevătămați chiar dacă în jurul lor vor cădea cu miile (vedeți mai jos Psalmul 90).
Se vorbește foarte des în Biblie despre pedepse date de Dumnezeu și care presupun catastrofe naturale:
„Domnul Savaot te va cerceta cu tunet, cutremur şi zgomot mare, uragan şi vijelie şi flăcări de foc mistuitor!” (Isaia, 29:6)
„Pământul însă se stricase înaintea feţei lui Dumnezeu şi se umpluse pământul de silnicii. Şi a căutat Domnul Dumnezeu spre pământ şi iată era stricat, căci tot trupul se abătuse de la calea sa pe pământ.” (Facerea, 6:11-12)
„Şi s-au pornit fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a fost, de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic.” (Apocalipsa, 16:18)
„Şi iată Eu voi aduce asupra pământului potop de apă, ca să pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viaţă, şi tot ce este pe pământ va pieri.” (Facerea, 6:17)
„Şi zi-i pădurii celei de la miazăzi: Ascultă cuvântul Domnului: Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată Eu voi aprinde foc în tine şi va arde în tine tot copacul verde şi tot lemnul uscat; şi flacăra vâlvâitoare nu se va stinge şi toată faţa va fi arsă de ea de la Negheb până la miazănoapte.” (Iezechiel, 20:48)
Și următorul pasaj din Cartea lui Iov pare să descrie capacitățile lui Dumnezeu de a controla natura, în acest pasaj El folosind și controlând puterea naturii pentru a-i proteja pe credincioși și a-i distruge pe dușmanii Lui. Citiți cu atenție acest pasaj și înțelegeți că Biblia descrie cum divinul preia controlul asupra fenomenelor naturii:
- Ascultaţi bubuitul glasului Său Şi tunetul care iese din gura Sa.
- Peste toată întinderea cerului El azvârle fulgerul Său şi fulgerul Său ajunge până la marginile pământului.
- În urma fulgerului, vine un muget prelung. El tună cu glasul Lui zguduitor, El nu mai împiedică fulgerele cât timp glasul Lui răsună.
- Dumnezeu cu tunetul Său săvârşeşte minuni, El face lucruri mari pe care noi nu putem să le pricepem.
- El porunceşte zăpezii: „Cazi pe pământ „, şi ploilor îmbelşugate: „Stăruiţi cu putere!”
- Pe fiecare om El pune a Sa pecetie, pentru ca toţi oamenii să recunoască puterea Lui.
- Fiarele sălbatice se dau înapoi în culcuşurile lor şi rămân ascunse în vizuinile lor.
- Vijelia vine de la miazăzi şi frigul vine de la miazănoapte.
- La suflarea lui Dumnezeu se încheagă ghiaţa şi întinderea apelor se face sloi.
- El umple norii cu apă şi din întunecimea furtunii sloboade fulgerele
- Iar norii, învârtindu-se în cercuri, aleargă după planurile Sale, astfel că îndeplinesc tot ce le porunceşte, în lungul şi în latul lumii Sale pământeşti.
- Şi Domnul îi trimite: aici ca o bătaie pentru pământ, dincolo ca o milostivire a voinţei Sale.
- Iov, ia aminte la aceste lucruri, stai locului şi te uită la minunile lui Dumnezeu!
- Înţelegi tu cum cârmuieşte Dumnezeu norii Săi şi în ce fel poate norul să sloboadă fulgerul pe pământ?
- Înţelegi tu plutirea norilor, minuni ale Aceluia a Cărui ştiinţă este desăvârşită?
- Tu, care te aprinzi în veşmintele tale, când pământul se odihneşte sub vântul arzător din miazăzi,
- Poţi să întinzi la fel cu El boltitura cerului, ca o oglindă turnată din metal?
- Spune-mi şi mie ce vom putea să grăim cu El? Ce vorbă vom începe noi cu El, astfel întunecaţi la minte precum suntem?
- Acum, când eu vorbesc, cine-I dă de veste ce zic eu? Când a vorbit cineva ceva, El o ştie fiindcă I-a Spus altul?
- Oamenii nu pot să privească prealuminosul soare, care străluceşte pe cer, acum după ce vântul a împrăştiat norii.
- Acum lumină biruitoare se revarsă din norii de la miazănoapte şi măreţia Domnului robeşte şi cutremură inima.
- Pe Cel Atotputernic nu putem să-L ajungem cu priceperea noastră. El este atotînalt în putere şi bogat în judecată şi nu calcă niciodată dreptatea în picioare.
- Pentru aceea oamenii se tem de El şi I se închină; El însă nu-şi pogoară privirile asupra nici unuia dintre cei ce se cred pe sine înţelepţi”.
(Iov, 37:2-24)
Când Dumnezeu îi pedepsește pe cei păcătoși, cei care au crezut și cred în El vor fi izbăviți, așa cum ne spune Psalmul 90:
- Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui.
- Va zice Domnului: „Sprijinitorul meu eşti şi scăparea mea; Dumnezeul meu, voi nădăjdui spre Dânsul”.
- Că El te va izbăvi din cursa vânătorilor şi de cuvântul tulburător.
- Cu spatele te va umbri pe tine şi sub aripile Lui vei nădăjdui; ca o armă te va înconjura adevărul Lui.
- Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua,
- De lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază.
- Cădea-vor dinspre latura ta o mie şi zece mii de-a dreapta ta, dar de tine nu se vor apropia.
- Însă cu ochii tăi vei privi şi răsplătirea păcătoşilor vei vedea.
- Pentru că pe Domnul, nădejdea mea, pe Cel Preaînalt L-ai pus scăpare ţie.
- Nu vor veni către tine rele şi bătaie nu se va apropia de locaşul tău.
- Că îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale.
- Pe mâini te vor înălţa ca nu cumva să împiedici de piatră piciorul tău.
- Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur.
- „Că spre Mine a nădăjduit şi-l voi izbăvi pe el, zice Domnul; îl voi acoperi pe el că a cunoscut numele Meu.
- Striga-va către Mine şi-l voi auzi pe el; cu dânsul sunt în necaz şi-l voi scoate pe el şi-l voi slăvi.
- Cu lungime de zile îl voi umple pe el, şi-i voi arăta lui mântuirea Mea”.
Să nu ne mire când dezastre „naturale” vor șterge răul de pe pământ
Dacă un cutremur de magnitudine 9 va distruge toate clădirile de pe coasta de vest a Californiei în timp ce, în mod miraculos, cei credincioși vor scăpa și vor fi salvați, să nu vă mire. S-ar putea să fie Dumnezeu lucrând prin mama-natură pentru a elimina păcătoșii care l-au trădat pe El și viața.
Dacă o boală infecțioasă se va răspândi în America și se va înrădăcina în orașele împuțite conduse de democrați, ajungându-se la infecții în masă și milioane de morți, să nu fiți șocați.
Dacă nu înțelegeți că Dumnezeu îi pierde pe cei răi, sunteți grav neinformați despre istoria planetei, planul lui Dumnezeu și bătălia cosmică ce are loc acum între bine și rău. Îngerii căzuți sunt reali iar satana a dobândit un surprinzător control aproape asupra oricărei instituții din societatea modernă, inclusiv presa, educația publică, giganții din tehnologie, politică, cultura pop, sisteme bancare și financiare. Antihristul e pe cale să se arate drept o figură politică globalistă și care promite lumii pace iar semnul fiarei ar putea fi foarte bine noua schemă de criptomonedă globală a lui Mark Zuckerberg, care va pune omenirea în sclavie, exact așa cum este descris în Apocalipsă. Semne ale sfârșitului vremurilor sunt peste tot pe lângă noi, pentru cei care vor să se uite. (Ridicați-vă privirile!)
Dumnezeu veghează, așteptând să judece acest popor pentru alegerile pe care le-a făcut. Doar cu câteva zile în urmă, Curtea Supremă de Justiție a SUA a hotărât că o cruce creștină poate rămâne expusă pe domeniul public. S-ar putea ca tocmai această decizie aparent măruntă să fi salvat America de la anihilare la nivel cosmic, reafirmând că americanii sunt o națiune creștină și care încă iubește crucea. Satana a pierdut cazul în instanță dar răul câștigă teren pe multe alte fronturi, infiltrându-se acum în Netflix, Amazon, Apple, Google, Youtube și aproape în orice studio de la Hollywood, răspândind în mințile copiilor noștri o propagandă mizerabilă și demonică. Chiar și Disney a facut pactul cu diavolul și promovează acum avorturile și activismul LGBT chiar și copiilor cu vârste de șapte ani.
Nimeni nu știe când va hotărî Dumnezeu că a venit Ziua Judecății pentru America dar, când acea zi va veni, nu vă veți dori să va aflați lângă acești nelegiuiți – criminali de copii, violatori și traficanți. Ca să o spunem mai în clar, eșalonul superior al Partidului Democrat, împreună cu toți judecătorii corupți, jurnaliștii și joker-ii politici care protejează pe acești haini de a da socoteală.
Dar dreptatea se va face, și originile ei sunt supranaturale. Fie că justiția omenească va avea un cuvânt de spus sau nu, de judecata lui Dumnezeu nu scapă nimeni. Acești nelegiuiți cred, în mod fals, că au acum toată puterea, pentru că ei hotărăsc ce se întâmplă în societate. Și cu toate acestea, puterea lor este doar o umbră a celei adevărate – acea putere divină care-i va judeca pe toți.
Dacă Noi, Poporul, vrem să oprim această judecată să se întâmple asupra națiunii noastre, trebuie să îi oprim pe nelegiuiți să mai exploateze, să abuzeze, să mutileze și să ucidă copii nevinovați. Pentru că ei sunt toți copiii lui Dumnezeu – atât din punct de vedere spiritual cât și din cel al civilizației străvechi – iar Dumnezeu nu va aștepta la nesfârșit, privind cum copiilor Lui le sunt smulse membrele și organele de reproducere din trup, în numele „progresismului”.
Cu alte cuvinte, pentru a opri mânia lui Dumnezeu, opriți-i pe democrați. Anulați Roe ws. Wade. Opriți mutilările LGBT, castrările chimice și abuzurile asupra copiilor. Dezamorsați uzinele de la Hollywood de programare a copiilor. Reinstaurați principiile de bază ale moralității și eticii în școli, în primării și în familiile noastre. Doar atunci poate vom merita mila lui Dumnezeu și ne vom putea cere iertare pentru zecile de milioane de copii uciși deja în numele „drepturilor femeilor”.
Fiecare faptă din acest univers are consecințe și fiecare ființă conștientă este o ființă divină. Distrugerea sistematică a vieții a pus deja în mișcare evenimente cosmice, supranaturale, de o asemenea magnitudine încât materializarea lor nu poate fi numită decât biblică.
Rugați-vă să fim iertați pentru ceea ce am permis să se întâmple cu națiunea noastră, cu copiii noștri, în numele „progresului”. Rugați-vă pentru ca Dumnezeu să ne vadă totuși ca pe o națiune pe care merită să o salveze decât pe una pe care să o distrugă.
Să luăm aminte! Nu ne jucăm cu mântuirea!
https://www.aparatorul.md/un-preot-s-a-vazut-pe-sine-si-toata-parohia-sa-in-iad/
O sa se umple iadul de pravoslavnici, preoti si preafericiti.
https://eufrosin.wordpress.com/2019/06/27/jefuitorii-de-paduri-straini-fata-in-fata-cu-muntenii-video/
https://www.youtube.com/watch?v=qFRyVIJA1kI
Sunt ciobani cu oi si nu le place. Totul trebuie sa fie cumparat doar de la supermarket.
Vor sa ne ia padurile cu totul. Isi bat joc de oameni infractorii astia nazisti.
Ce bestii nenorocite! Au venit cu hainele de pe ei, cu saci de bani de la bogătașii planetei să-i despoaie pe oamenii ăștia de ultima palmă de pădure! Ăștia sunt ultimii români adevărați, cu dragoste de pământul strămoșesc! I-au rușinat pe nemernicii jefuitori și i-au demascat! Filmulețul ăsta ar trebui să circule și să devină viral!
Dupa cum se vede, ultimii români adevărați, sunt barbati trecuti de 50 de ani. Ceilalti au fost europenizati.
Sunt si alti SUB 50 de ani,care NU sunt europenizati!
@ Christiana
Filmulețul este deja viral.
Ne privește pe noi „doar” în măsura în care romancele „ortodoxe” au stabilit recorduri la avorturi. Altminteri, americancele sunt „ingerasi” pe langa romance.
Rata avorturilor din SUA in perioada 2008-2011 a scazut la cel mai mic nivel din 1973, de cand intreruperile de sarcina au fost legalizate.
http://www.ziare.com/international/america/rata-avorturilor-din-sua-a-coborat-la-cel-mai-mic-nivel-de-cand-au-fost-legalizate-1280951
România are cea mai ridicată rată de avort din Europa: 480 de avorturi la 1.000 de naşteri
https://www.mediafax.ro/social/romania-are-cea-mai-ridicata-rata-de-avort-din-europa-480-de-avorturi-la-1-000-de-nasteri-15875649
Avorturi record în rândul fetelor de până la 19 ani din România
https://www.realitatea.net/alarmant-avorturi-record-in-randul-fetelor-de-pana-la-19-ani-din-romania_1760113.html
Număr record de avorturi la româncele aflate la muncă în Sicilia.
https://stiripentruviata.ro/numar-record-de-avorturi-la-romancele-din-sicilia-sclave-agricole-exploatate-sexual/
Se știe!
Să nu îndrăznești să mai dai vine pe femei…c-ar fi feministe!
Cine-i de vină?
Numai femeia?
Dar doctorul care face avortul, nu?
Sau bărbații/bărbatul care-și ridică pălăria de jos și PLEACĂ….SAU părinții ”curvei” care-a stat pentru că i-a plăcut…la fel și părinții ăluia care-a lăsat-o grea?
Sunt îngroziți toți de parcă vine dracul pe lume, nu un pui de om!
Da…se-aude: ”Ești nebună? Cu ce-o să-l crești? Singură? Cu ce o să vă întrețineți? Iar dacă muncești imediat după…cine crezi că stă cu el (copilul)?”
Bărbaților! Părinților! Să vă fie rușine pentru ura pe care-o nutriți pentru făptura care este sânge din sângele vostru, Irozilor!
V-a făcut de rușine monahul ăla de la Valea Plopilor care vă crește copiii și are grijă de femeile de care v-ați folosit ca de niște obiecte în uz de folosință!
Meritați Iadul cu prisosință!
D-aia se pustiește neamul!
La fel și politicienii care nu dau legi pentru cei nevinovați și aflați (temporar) în dificultate: mame cu copiii mici, orfani, bătrâni, etc…
Nu știu dacă la spovedanie a întrebat vreodată un preot pe tinerii/bărbații în toată firea sau pe cei în vârstă, câte fete/femei le-au lăsat după ce au împărțit perna cu ele, dacă au fugit din calea lor, mai ales când au aflat că-s însărcinate?
CE ADEVAR!
Sfântul Proroc Isaia: „In vremea de apoi, de focul mâniei Domnului se va aprinde tot pământul. Pământul va fi tot de jăratec. Munţii şi dealurile se vor topi ca ceara, pădurile vor arde ca fânul. Se vor topi popoarele pământului ca picăturile din cadă. Vor fi cei rămaşi ai pământului mai rari ca piatra safirului şi ca aurul de Ofir. Şi vor fugi ca nişte gazele sperioase în lume şi nu va mai înţelege nimeni unde a fost ţara sa.”
Cei care se intreaba cum de permite Dumenzeu asa ceva, mai bine s-ar intreba cum de a mai rabdat pana acum.
Da.Vine focul!Focul il mai amelioreaza putin apa(lacrima).