Cenzura de tip neomarxist la care sunt supuse paginile și conturile Facebook este demnă de epoca marxist – leninistă.
Pe această cale, ne întărim convingerea că avem nevoie de protecția statului român și solicităm interventia statului roman in aceste cazuri de cenzura a liberei exprimari.
Repudiem cenzura și dictatura unor ideologii si minorități , care nu-și poate impune agenda decat prin forță, băgând pumnul în gura majorității covârșitoare care considera FAMILIA, CREDINTA si PATRIA ca fiind entitati sacre si intangibile!
De ajutorul Asociației NEAMUNIT beneficiază de mai bine de 6 ani de zile persoane aflate în dificultate, dar și elevi sau studenți cu merite deosebite la învațătură, bătrâni sau persoane defavorizate, fără a se face discriminări pe criterii etnice, religioase sau sexuale.
Închiderea paginii afectează în mod direct activitatea Asociației, aceasta având în prezent peste 40 de mii de urmăritori și prieteni care beneficiază direct sau indirect de sprijinul nostru.
Cu respect,
Asociația NEAMUNIT
29.06.2019