Dan Barna sustine casatoria intre persoane de aceleasi sex si o lege care sa reglementeze acest lucru, insa, in acest moment, societatea romaneasca nu este pregatita pentru o astfel de masura.
Liderul USR este convins ca intr-un anumit orizont de timp si romanii vor fi pregatiti sa accepte casatoriile intre persoane de acelasi sex, in Europa existand deja state care au reglementat astfel de casatorii.
„In Europa exista state care au acest lucru reglementat, nu vad o problema din acest punct de vedere. Am spus si la dezbaterea din Parlament privind modificarea Constitutiei pe aceasta tema, mi se pare ca societatea romaneasca nu este la momentul acesta acolo, nu e pregatita ca societate, dar vom ajunge cu siguranta, nu stiu daca in 10, 5 sau 2 sau 20 de ani”, a declarat Dan Barna la emisiunea Marius Tuca Show.
Liderul USR nu se opune nici adoptarii unei legi care sa dea liber casatoriilor intre persoane acelasi sex, daca masura ar fi o prioritate.
„In momentul in care vom ajunge si o astfel de initiativa ar ajunge in dezbaterea publica si ar rezulta lucrul acesta ca fiind o prioritate, nu as vedea nicio problema”, a afirmat liderul USR.
Intrebat daca este de acord ca familiile formate din persoane de acelasi sex sa infieze copii, Dan Barna a raspuns: „La momentul acesta, din nou, societatea nu e acolo”.
In octombrie anul trecut, presedintele USR, Dan Barna, a anuntat ca parlamentarii formatiunii vor vota impotriva modificarii Constitutiei pentru redefinirea notiunii de familie, considerand ca este o tema falsa, iar a doua zi dupa referendum viata niciunei familii nu va fi mai buna cu absolut nimic.
USR a indemnat alegatorii sa boicoteze referendumul pentru familie
Ce inseamna defapt usr? usr = umbra satanei in Romania!
care umbra? Sunt chiar ucenicii
Ieri Barna, azi doamna Ciolos propune noi „binefaceri” societatii noastre:
https://adevarul.ro/educatie/scoala/sotia-dacian-ciolos-vrea-cursuri-mindfulness-scoli-combaterea-stresului-1_5d01e90a892c0bb0c650c7bb/index.html
Pt cine nu cunoaste termenul, tehnica mindfulness e o practica de meditatie derivata din yoga si alte tehnici orientale.
??????
L-as itreba pe acest bezmetic: el provine din 2 tati sau doua mame? Rusine sa le fie! Ar trebui sa-i anatemizeze Biserica pe toti care sant sau sustin lgbt! Dar cine sa-i mai anatemizeze? Cei care sant sub anatema masoneriei?
Daca ne conduc astfel de „oameni”pentru mine totul este foarte clar.Dar toate cu ingaduinta luu Dumnezeu…
Nu-mi place USR, nu-mi plac Barna sau Ciolos, sper sa nu ajunga la guvernare, dar impresia mea e ca Barna a incercat sa dea un raspuns diplomatic, ca sa nu supere electoratul. Eu sper sa se mai gandeasca si sa-si faca un examen de constiinta.
Oricum, USR a crescut nefiresc de repede.
Doamne fereste ca sa se legalizeze astfel de casatorii,Dumnezeu s-ar supara pe noi si ne-ar nimici ca si pe Sodoma si Gomora.
Este doar un maimutoi platit de Soros. Nu va uitati in gura lui. Nu stie ce vorbeste si nici la ce da adeverire. Genul acesta de oameni nu au pasiune, sint goi. Nici macar beta nu sint.
Cristina
Revizuieste-ti te rog limbajul, ca porti numele lui Hristos si nu e demn pt un crestin
Nu cititi daca nu aveti stomacul tare. Rezultatele odioase ale acestei agende lgbtq extremiste, sustinute de posedatii de la USR:
https://www.naturalnews.com/2019-06-11-lesbians-stab-innocent-nine-year-old-son-to-death-after-trying-to-make-him-transgender.html
Păi poate și el e pe invers, mai știi?
Domnule, chiar dacă nu știi/n-ai citit despre Sodoma și Gomora ori ești ateu…. din punct de vedere fizic, fiziologic – E ÎMPOTRIVA NATURII!
Dar și din punct de vedere psihologic: femeile gândesc într-un fel, bărbații , în altul!
Nu poți să le amesteci!
FIRESC este să fii atras de celălalt, diferit de tine dpdv fiziologic, NU la fel ca tine!
LOGIC…precum gaica și nasturele…nu reușești să-ți închizi cămașa, geanta…prin nasture peste nasture ori prin gaică, peste gaică…nu iese NIMIC! , nu se încheie geanta, cămașa, pantalonii…deci, numai prin COMPLEMENTARITATE, nu prin SIMILARITATE!
Or să vrea și adopții! Or să aibă de unde alege….cică la fiecare 9 ore, un copil este abandonat în maternități….la faza asta înnebunesc!
Nu-mi vine să cred că românii se leapădă de proprii copii ca de o cârpă murdară, nefolositoare!
Și, nu numai copii se aruncă pe străzi, la gunoi…și animalele de companie!
Este tot o CRIMĂ prin faptul că bietele de ele, obișnuite cu grijă, afecțiune, aruncându-le în stradă, e ca și cum le-ai arunca în gura leilor…se spune că animăluțele…câinii au inteligența unui copil de 3 ani…deci simte că este abandonat!
De copii, mă doare mai tare! Chiar nu se pot responsabiliza oamenii ca să nu-și mai abandoneze copiii? Tații ăia sunt TÂMPIȚI cu totul? Mamele, așa de demoralizate și de prăbușite?
Ăsta ar trebui să fie/devină subiect arzător de discuții la TV, nu cearta dintre dobitoacele politice!!!
psd se dovedeste inca o data a fi o adunatura de cretini. 1 milion si ceva au spus nu, iar 400 de mii si ceva si-au anulat votul. Referitor la prima cifra rezulta ca referendumul a fost VALIDAT cu ajutorul ineptilor care au votat „nu”. Altfel pica. Cu alte cuvinte psd daca boicota fatis referendumul el nu se valida. Ce ironie a sortii pt dragnea & co, la referendumul pt familie psd nu a facut nimic desi i s-a pus in carca tot referendumul mai ale in cazul unui esec, si a fost devastator umpic mai tarziu, ca lumea a prins curaj la europarlamentare, iar acum cand referendumul ere direct indreptat impotriva lui, au stat cu mainile-n san, desi stia ca daca boicoteza, ceea ce ar fi fost perfect normal din moment ce era doar o „vanatoare de vrajitoare” a psd, daca boicotau stiau ca NU va trece referendumul. Merita sa stea in puscarie. Urmarea referendumului pt familie
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2514594591886255&id=100000072154560
https://evz.ro/ccr-referendum-iohannis-amanare.htm .
cretinii care au votat „nu” impotriva referendumului, de fapt au votat „da” pentru, l-au validat prin votul lor, trebuiau 5 mil 800 de mii pt cvorum.
https://www.capital.ro/olguta-vasilescu-intervine-in-scandalul-momentul-cand-te-gandesti-ca.html
https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=2514594591886255&id=100000072154560
https://evz.ro/ccr-referendum-iohannis-amanare.htm .
Asta cu listele suplimentare e tare de tot. Chiar asa, de ce tace (aproape) toata lumea?
Doar 1,5 milioane de voturi pe listele suplimentare? Daca scadem 380.000 care au votat in strainatate, inseamna ca pe 1,12 milioane de romani i-au prins referendumul si votul plecati in concediu la rudele de la tara, iar spiritul civic, caracteristic romanilor, i-a indemnat sa caute sectiile de votare din imprejurimi.
Vine vremea ca cei care-si bat joc de tara asta, cu nerusinare, sa dea recitaluri pe stadioane in acorduri de balalaica.
filmare pe luju
https://evz.ro/colectiv-ultimele-minute-de-filmare.html
De ce reactionati atat de violent impotriva unor oameni care nu v-au facut nimic? Credeti ca Dumnezeu e multumit de rautatea voastra? Credeti ca sta acolo sus si zambeste aprobator la valul asta de ura? Credeti ca o sa va rezerve un loc special in rai pentru sarguinta de care ati dat dovada in haituirea semenilor vostri? Ma intreb, doar…
Cred ca ai inteleg gresit ce inseamna sa intorci si celalalt obraz.
pentru ca nu sunt crestini adevarati. se preocupa de alea Cezarului si nu se preocupa de ale sufletului lor. In mod sigur cu atata ura in suflet nu il vor putea primi pe Hristos.