Citez din articolul Big Brother indian:
Stabilirea unui număr unic de identificare pentru fiecare cetăţean indian urmăreşte să faciliteze accesul şi celor mai mai sărace persoane la ajutorul social.
Dar această iniţiativă este, de fapt, o armă de control. În săptămânile următoare, la uşa oamenilor vor veni reprezentanţii autorităţilor pentru a-i amprenta. Dacă sunt de acord, amprentele şi o scanare a irisului vor fi încorporate într-o bază de date naţională. Aceste date se adaugă la caracteristicile personale (vârstă, sex, ocupaţie, religie) cerute deja în timpul recensământului care a avut loc anul trecut. Scopul acestei operaţiuni ? Întocmirea unui Registru Naţional al Populaţiei. În cele din urmă, fiecărui cetăţean i se atribuie un număr unic de identificare format din 12 cifre. Pentru guvern, acest ambiţios program este menit să permită accesul şi celor mai săraci indieni la ajutoarele sociale şi la sistemul bancar. Nici chiar serviciile de informaţii nu pot cere mai mult.
Amprentele digitale ale tuturor vor fi disponibile cu un singur clic, împreună cu alte date demografice. Dacă un suspect îşi rezervă un bilet de avion, va frecventa un Internet cafe sau va folosi orice alt serviciu care va avea nevoie de numărul de identificare unic, va fi imediat sub „radar”. Autoritatea publică indiană care gestionează acest serviciu, UIDAI, spune că, potrivit legii, datele vor fi confidenţiale. Dar nu este chiar aşa, deoarece la baza de date au acces şi serviciile de informaţii, dar şi alte ministere. Este şi exemplul Comisiei de Planificare, care susţine că în baza legii naţionale asupra securităţii alimentare ar trebui să fie obligatorie folosirea numărului unic de înregistrare. Nu ai număr, nu ai acces la ajutoare. În mod similar, pentru obţinerea unui loc de muncă. Problema în politica socială pare a fi stabilirea unui program de transfer de bani către familiile nevoiaşe, care se aplică deja în Brazilia, Mexic sau Filipine. În baza acestui program, persoanele care sunt îndreptăţite să primească ajutor social vor putea primi o indemnizaţie lunară într-un cont bancar, care l-ar înlocui pe cel existent, neinformatizat.
Dar acest număr unic de identificare constituie şi un adevărat pericol pentru libertatea individuală, susţin criticii, creează „infrastructura autoritarismului”, la un nivel fără precedent de supraveghere şi control al cetăţenilor de către stat. Acest număr este un blestem modern sau o calamitate? Depinde pentru cine. Pentru agenţiile de informaţii, directori de bănci, corporaţii şi autorităţi, acesta va fi un instrument modern şi o binecuvântare. Pentru cetăţeanul simplu, mai ales pentru cel sărac şi marginalizat, acesta ar putea fi o calamitate.
„The Hindu“ (India) 5 ianuarie 2011
Cititi va rog si:
În INDIA a inceput RECENSAMANTUL BIOMETRIC al populaţiei …