E grav a-i judeca pe cei ce s-au clatinat in temnitele bolsevice. Dar si mai grav e a-i judeca pe nedrept.
Azi cititorul Steff a comentat cum ca parintele Dumitru Staniloae nu poate fi un exemplu de verticalitate „daca ne gandim ca a tradat cauza, fapt pt care a iesit din puscarie”.
Iata insa ce scria mircea.v intr-un comentariu, acum cateva zile:
Cat de fina e lucrarea diavolului:
un frgament din „Cumplite incercari, Doamne” – Marcel Petrisor
” Staniloae era figura cea mai reprezentativa a ortodoxiei romanesti si a preotului legionar, dar nu facea caz de aceasta.
– Parinte – zicea Craciun ca i s-ar fi adresat generalul Cumpanasu -, am venit sa va scot de aici cu orice pret; asa ca…
– Asa ca ce? – il intreba parintele. N-am de gand sa platesc orice pret.
– Trebuie doar o declaratie ca n-ati avut nimic cu Legiunea.
– Dar a avut si ea cu mine, si eu cu ea; crestinismul si nationalismul sant indisolubil legate.
[…]
– Ce stiti, parinte? Ce stiu si legionarii?!
– Da. Ca fara sacrificiu de sine, fara ispasirea pacatelor noastre, nu se poate nimic.
– Si santeti gata pentru asa ceva?
– N-am stofa de martir, domnule, dar de marturisitor, da. Si ispasesc, iar ceea ce v-am spus, voi marturisi in veac. Pentru asta am venit in lume.
– Si pentru legionari?
– Daca au avut si au nevoie de mine, da. Pentru cine nu ma vrea insa, nu. Iata ce am eu de spus.!
– Deci nu ne putem invoi in nici un fel…
– Ba da, dar dumneavoastra cu mine, si fara nici un pret.– Popa a ramas ce-a fost – ii spuse Cumpanasu lui Craciun.
– Mie-mi spui?! Am incercat si eu, dar cu buna nu merge. E destul c-ati stat de vorba cu el si c-a acceptat discutia. Daca-l scoateti acum de aici, pentru ceilalti, pe care-i am sub cheie si difuzor, e semn ca a cedat si s-a lepadat de Legiune. Asa-s acum multi convinsi: ca daca-si fac autoanaliza, pleaca. Si, dupa cum bine stiti, primul grup a si plecat.
– Oricum il voi lua, dar daca asta va este si de folos, cu atat mai bine!
A doua zi, tot prin grija lui Craciun si a administratiei, se zvonise in tot Aiudul ca si parintele Staniloaie plecase… dupa ce-si facuse „autoanaliza”. Si multi crezura ca chiar asa se intamplasera lucrurile.Nu si cei din Zarca. Staretul Papacioc ii spunea lui Aurel State, dupa ce auzisera despre plecarea parintelui Staniloae, ca plecarea-i fusese cu cantec. Se intreba insa ce spusese inainte de a pleca…
– N-are importanta, de vreme ce nu s-a anuntat la difuzor, le este suficienta simpla plecare. Cei ce cauta motivari pentru eventuale concesii vor mai gasi una in faptul ca disparitia lui din Aiud va fi luata drept consecinta a unei declaratii de desolidarizare. Si stiti cum sant oamenii… Daca si parintele Staniloae… noi ce asteptam?! Asa ca ceva-ceva tot va mai ciupi Craciun. Nu-i deloc prost, vulpoiul!
– Important e cu ce constiinta ne-a „parasit” parintele? – se-ntreba mai departe staretul.
– Pentru el cred ca e foarte important – incepu sa presupuna Aurel State – , nu faptul ca ne-a parasit, ci ca ne-a fost luat. Si chiar daca n-a scris sau n-a facut vreo declaratie – si cred ca n-a facut-o – e imposibil sa nu se fi-ntrebat si el la ce si cui foloseste scoaterea lui inopinata din inchisoare? Si daca, in afara faptului ca el e liber, nu s-o fi gandit si la ce-or fi crezand cei ce stiu cum se fac aici eliberarile anticipate?
– Fiecaruia, Aurele, i se dau incercarile potrivit masurii lui; potrivit a ceea ce i-a dat Dumnezeu ca sa poata face fata la ceea ce-i va fi dat sa traiasca.
– Saracu’ parinte! – incerca sa-ncheie discutia Aurel.
Mirat, staretul Papacioc se prefacu ca nu intelege ceea ce voia sa spuna Aurel State.
– Era doar profesor, sacerdot si, din pacate, mai putin inclinat spre sacrificiu. Pacat!
– Mare pacat! Dar fiecare cu soarta lui! – mai spuse Aurel State, aplecandu-se iar intre cele doua carje ale lui, ca sa-si duca mai departe povara incercarilor sale.”
tot respectul pt parintele Staniloae, un adevarat ortodox; iubesc Filocalia tradusa de el, toate volumele, si le consider lucrari de referinta. Cand vad „tradus de Staniloae” stiu sigur ca acele carti sunt lipsite de „inovatiile” celor care vor sa distruga ortodoxia, de fel si fel de erezii, omisiuni, traduceri eronate, etc.
In prefata din Filocalia tot el ne si spune cum a facut traducerile, acolo intr-adevar putem observa cata grija si cata inteligenta necesita traducerea sfintilor parinti.
Chiar inainte ca acest articol sa fie publicat, ma uitam pe librariacartilorbisericesti la o carte scrisa de Evagrie Ponticul tradusa de un ieromonah (care traieste in prezent) si, sincer sa fiu, am o retinere sa o comand pt ca nu e tradusa de parintele Staniloae.
Deci Evagrie din filocalia lui Staniloae 100% bun, „Scolii la Pilde” (cealalta carte) mai ma gandesc.
In Jurnalul Fericirii, par N Steinhardt spune ca a fost ultimul arestat din lotul Noica. Lumea incepea sa creada ca el facuse pactul cu diavolul. A fost o usurare sa fie arestat si pus in rand cu ceilalti, pt a scapa de suspiciunile de delatiune.
Foarte probabil, datorita pozitiei importante ca teolog, parintele Staniloae a fost murdarit de catre ofiterii securitatii – in conditiile in care nu a facut pactul cu diavolul – avandu-se ca obiectiv secundar zdruncinarea moralului detinutilor.
PS: Indiferent cat de mari au fost traumele, consider ca dl Petrisor trebuia sa omita aceste detalii-ipoteza din inchisoare, cu atat mai mult cu cat nu poate prezenta dovezi.
Cartea autoarei Ana Selejan, „Glasul patriei, un cimitir al elefanţilor în comunism“ aparuta la Editura Vremea in 2012 cuprinde fragmente din spurcaciunea securista denumita pompos ”Glasul Patriei”, o unealta abjecta de propaganda in care scriau nume mari ale culturii romane care au acceptat de fapt reeducarea printr-un colaborationism prin care se incerca momirea emigratiei anticomuniste exilate.
Autorii isi renegau trecutul si opera de dinainte de comunism, faceau elogiul realizarilor comunismului si denigrau mizerabil pe cei care nu cedasera si se exilasera in strainatate. Scopul era ca exilatii sa se lase influentati de aceste nume mari ale culturii romanesti care isi renegau trecutul, adica cedasera. Printre acestia apare si pr Staniloae. Mi-e pur si simplu jena sa citez linsajele verbale la adresa scriitorilor care n-au tradat, ca si injuriile la adresa legionarismului la care a participat din pacate si el. Sunt in carte fragmente din astfel de articole care i-au apartinut.
E groaznic sa vezi cum stilul si taletul personal sunt puse in slujba unei mizerii propagandistice.
Un lucru e clar: in comunim nu aveai de ales: ori tradai cauza si deveneai obedient si lingau pentru a incerca sa ti se stearga trecutul, ori mureai, sau in cel mai fericit caz daca supravietuiai te transformai din scriitor sau teolog in muncitor necalificat pe santiere, fiind batjocorit de catre toti.
”sau in cel mai fericit caz daca supravietuiai te transformai din scriitor sau teolog in muncitor necalificat pe santiere, fiind batjocorit de catre toti.”
Ceea ce pana la urma era tot o cedare (daca nu tradare, cedare), fiindca munceai pe santierele comunistilor, tot pentru regim si propaganda acestuia!
Aşa poţi să construieşti suspiciuni din orice. Constantin Oprişan a fost omorât în bătaie, la fel şi Părintele Daniil Tudor. Deci să înţeleg că toţi ceilalţi care au rămas în viaţă sunt trădători ? Să înţeleg că toţi cei care au ieşit din temniţă în 1964 s-au vândut unul pe altul în puşcărie ?
Părintele Stăniloaie şi când mergea în ”concediu” îşi lua după el geamantanul de cărţi. Prima dată când ajungea la ţară scotea o găleată de apă. Zicea că-i cea mai bună apă. După aceea mergea în cimitir la mormintele strămoşilor.
El mergea în concediu mai mult pentru aer şi ca să prindă puteri din contactul cu veşnicia satului, zic eu. Lucrul lui continua şi acolo. Citea şi scria la umbra pomilor, în grădină.
Deşi era o somitate universitară nu se dădea în lături să strângă fânul, ca orice vrednic gospodar. După ce lucra toată ziua, se odihnea. Stătea întins pe spate în căruţa plină cu fân. Se uita la cerul înstelat şi-i vorbea fiicei lui despre veşnicie şi Dumnezeu.
Preotul din el nici în concediu nu putea avea odihnă. Se implica în viaţa oamenilor. Le dădea sfaturi cum să trăiască.
Orice s-ar fi întâmplat, îşi găsea timp să citească şi să scrie măcar câte ceva în fiecare zi.
Când îl întreba soţia lui dacă este bună mâncarea, el spunea că e caldă…
Se pare că el şi când scria spunea Rugăciunea lui Iisus.
Părintele Stăniloaie a trăit 30 de ani în curăţie cu soţia lui. Părintele Cleopa ne-a spus-o, că îi era duhovnic. Vorbea cu admiraţie despre el.
A vrut să se retragă la Sihăstria, dar n-a mai apucat. Părintele Cleopa l-ar fi primit bucuros. Şi-ar fi adus după el miile de cărţi. Probabil ar fi lucrat şi la bătrâneţe.
După ce a plecat la Domnul, la vreo 3 luni a plecat la Domnul şi soţia lui, ca să fie împreună şi dincolo.
Părintele Stăniloaie putea să-ţi spună lucruri dumnezeieşti despre relaţiile dintre Persoanele Preasfintei Treimi. Notele lui din filocalie trădează ele singure ce suflet luminos avea. Despre cărţile lui de sinteză, ce să mai vorbesc.
Prin urmare, este foarte puţin probabil că un asemenea om ar fi putut avea pe suflet o asemenea enormitate.
Sfant este parintele Dumitru!Vedeti ce marturiseste despre ecumenism.Vedeti ce a spus la moartea sa:”acum inteleg.Totul este dragostea Sfintei Treimi!”
Faptele sunt fapte, daca mai gasiti pe undeva la vanzare cartea Anei Selejan „Glasul patriei, un cimitir al elefantilor in comunism“ ar fi bine sa o cititi.
Eu unul nu stiu ca pr Arsenie Papacioc sau unii dintre fostii detinuti politici legionari sa fi facut asemenea compromisuri. De ex. descarcati de aici cartea Pr Papacioc in dosarele securitatii https://kupdf.net/download/pr-papacioc-am-icirc-n-355-eles-rostul-meu_5b0649a1e2b6f54c4c100d8b_pdf# Ce sa mai zic de pr Calciu care cred ca s-a comportat exemplar desi cazuse la Pitesti. Ei mi se par modele.
De pr Staniloae nu stiu, poate a considerat ca daca tradeaza Legiunea nu inseamna ca tradeaza si credinta in Dumnezeu, sau poate s-a gandit ca daca face asa ceva nu este un compromis atat de mare si ca asta nu ar fi totusi lepadare de Dumnezeu – cum poate cred unii astazi cand vine vorba daca sa ia documentele cu cip – ca nu se leapada de Dumnezeu luandu-le), sau poate mai tarziu i-a parut rau si s-a pocait. Nu stiu, Dumnezeu stie. Desi repet, este incredibil cum ii ataca pe legionarii de seama care n-au tradat. Dumnezeu sa-l ierte! Cititi in carte.
In Rusia erau niste catacombnici care erau numiti ”pasaportisti”, adica ei refuzau buletinul statului comunist si traiau in saracie si acunsi – cred ca scrie despre ei si in cartea Sfintii Catacombelor Rusiei.
Dragostea părintelui Stăniloaie pentru Hristos și pentru ortodoxie, mi-a deschis mie ochii în cercetarea pas cu pas a însemnătății botezului meu, a nobilului titlu de crețtin ortodox, pe care îl port, a rostului Liturghiei și a vieții sfinților noștri! Eu sunt unul dintre cei pe care părintele Stăniloaie i-a înnobilat cu lumina credinței sale, dovedindu-mi că nu există cale de mântuire decât în Hristos și în Sfânta Treime! Mă îmbogățește să-l citesc, dar cât de mult îmi vindecă sufletul vorba caldă a sfinției-sale, iubirea pură, nealterată, atunci când rostește numele Lui Iisus Hristos! Îi am locuind în suflet și pe aleșii duhovnici; părintele Iustin Pârvu, părintele Galeriu sau bunul părinte Cleopa! De la ultimul am comoara aceasta de îndemn; ”răbdare! răbdare! răbdare!” Câtă bogăție de credință ne-a lăsat Dumnezeu prin vocea lor, fraților! Câtă putere duhovnicească să aduci la calea credinței, oameni care nu erau pe niciunde, crezând doar pe ici,pe colo, că există un Dumnezeu care n-are altă treabă decât să te protejeze pe tine, care nu faci mai nimic! Câtă iubire creștină poate să răzbată din moștenirea de cuvinte lăsată de ei, așa încât să-ți recunoști deopotrivă; neputința ca om și extraordinara putere ca și creștin, beneficiar direct al jertfei de răscumpărare a ta, plătită de singurul Său Fiu; Domnul nostru Iisus Hristos!
Ei sunt ajutorul nostru în vremurile acestea ale rătăcirii venită din toate direcțiile, ale tristeților izvorând din neputință când vine vorba de copiii noștri, și mă uit cu mare durere că nu mai avem asemenea oameni, cu totul și cu totul dedicați ortodoxiei! De la părintele Iustin încoace…nu mai văd la nimeni focul acela sfânt, lăuntric, arzând cu putere dumnezeiască!
Aceasta este parerea mea de simplu muritor, dornic de-a face macar unu la suta din vointa Lui Dumnezeu, aici, pe pamant!