INTRAREA DOMNULUI IN IERUSALIM (Floriile). Sfântul Ignatie Briancianinov – Predici la Duminica Floriilor

Sfânta Evanghelie după Ioan, Capitolul 12:

1. Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi.  

2. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă.  

3. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.  

4. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis:  

5. Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?  

6. Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.  

7. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat.  

8. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.  

9. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi.  

10. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare.  

11. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus.  

12. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,  

13. Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!  

14. Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:  

15. „Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei”.  

16. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui.  

17. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi.  

18. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.  

Sfântul Ignatie Briancianinov – Predici la Duminica Floriilor:

Prima predica în Duminica Floriilor – Sfântul Ignatie Briancianinov

Bucură-te foarte, fiica Sionului, propovaduieste, fiica Ierusalimului: iată, împăratul tău vine la tine drept și însuși mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar (Zah. 9, 9).

Dumnezeiescul Proroc a prevestit mai bine de patru sute de ani înainte acea întâmplare pe care noi o pomenim si o praznuim astazi. Domnul nostru Iisus Hristos, terminându-si propovaduirea pe pamânt, a intrat sarbatoreste în împarateasca cetate a Ierusalimului, în cetatea închinarii la Dumnezeul Cel adevarat, în cetatea care era a lui Dumnezeu mai mult decât orice cetate.

Domnul a savârsit aceasta intrare ca împarat si biruitor, pentru a încununa slujirea sa cu nevointa hotarâtoare: calcarea mortii prin moarte, îndepartarea blestemului de la neamul omenesc prin luarea acestui blestem asupra Sa. El a savârsit intrarea în cetatea împarateasca pe “mânzul asinei” (Ioan 12, 15), “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, ca sa înapoieze omenirii vrednicia împarateasca pierduta de stramosul nostru, sa i-o înapoieze prin suirea pe cruce (Luca 19, 30).

Neîmblânzitul mânz s-a îmblânzit sub minunatul Calaret.
Pe mânz, Apostolii si-au pus hainele; multimea de popor care iesise în întâmpinarea Domnului si-L însotea striga, saltând de bucurie: “Osana Fiului lui David, bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9; Luca 19, 3 8 ). Dupa voia Domnului a fost vestit ca împarat în numele Domnului, nu la întâmplare, nu dupa stiinta si voia omeneasca! Acelasi popor, dupa patru zile, striga despre Cel pe care astazi L-a numit împarat: “Rastigneste-L, rastigneste-L pe El; nu avem împarat, fara numai pe Cezarul” (Luca 23, 21; In.19, 15).

Ce sa însemne intrarea Domnului în Ierusalim pe mânz neîmblânzit de asina?

Acest fapt are, potrivit tâlcuirii Sfintilor Parinti, un înteles adânc, prorocesc. Atoatevazatorul nostru Domn vazuse deja venirea apostaziei de pe urma, de acum nestramutate, a iudeilor. El a prevestit aceasta apostazie înca din vremea când a fost data israilitenilor Legea în Sinai – a prevestit-o prin gura de Dumnezeu insuflatului Legiuitor. “Gresit-au”, graieste Moise, ca despre un lucru deja savârsit, despre pacatul pe care aveau sa-l savârseasca iudeii împotriva Dumnezeu-Omului, “nu sunt ai Lui fiii cei cu prihana: neam îndaratnic si razvratit, au acestea Domnului rasplatiti? Neam ce si-a pierdut sfatul este, si nu este întru dânsii stiinta, n-au gândit sa înteleaga. Din via Sodomei este via lor, si vita lor din Gomora”.

Dimpotriva: “Veseliti-va, ceruri, împreuna cu El” – cu Fiul lui Dumnezeu -”si sa se închine Lui toti îngerii lui Dumnezeu: veseliti-va, neamuri, cu poporul Lui, si sa se întareasca Lui toti fiii lui Dumnezeu” (Deut. 32, 5, 28, 32, 43).

Intrarea în Ierusalim pe asin neînvatat la calarit este o repetare a prorociei lui Moise – repetare nu prin cuvinte, ci prin simboluri. Moise a prevestit ca neamurile se vor veseli de Domnul, iar iudeii vor fi lepadati: aici, asinul neîmblânzit, “pe care nimeni din oameni niciodata n-a sezut”, îi închipuie pe pagâni.

Hainele Apostolilor sunt învatatura lui Hristos, cea predanisita de ei neamurilor, si S-a asezat duhovniceste pe neamuri Domnul, facându-Se Dumnezeul lor. El i-a adus în Ierusalim: în sânul Bisericii Sale, în vesnica, nefacuta de mâna cetate a lui Dumnezeu, în cetatea mântuirii si fericirii. Iudeii lepadati erau de fata. Ei vesteau cu gura: “împaratul lui Israil”, iar în sufletul, în Sinedriul lor, hotarâsera deja uciderea Mântuitorului.

“Mânzul asinei” mai înseamna si altceva. Aceste cuvinte arata spre fiecare om mânat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de împatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Învatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de împlinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, îsi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savârseste pe el intrarea în Ierusalim.

Asta înseamna: dupa ce paraseste viata pacatoasa, omul este adus la Evanghelie si îmbracat, ca în niste haine apostolesti, în cea mai amanuntita si mai subtire cunoastere a lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratându-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste în el, precum a binevoit a fagadui: “Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvântul Meu va pazi; si Eu îl voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu îl va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dânsul vom face” (Ioan 14, 21, 23).

Venirea Domnului este însotita de pacea mai presus de cuvânt si de întelegere, de pacea harica, vrednica de Datatorul ei, Care este Domnul.

Aceasta pace nu sufera asemuire cu linistea fireasca a omului cazut, care poate simti liniste si multumire si în urma desfatarii trupesti, care poate socoti drept liniste chiar nesimtirea sa, însasi moartea sa vesnica. Domnul Se asaza pe însusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a însusit învatatura Lui cea atotsfânta, si îl aduce, sezând pe el, în cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, în cetatea pacii, în Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Sufletul care îl poarta pe Domnul este hiritisit de Sfântul Duh. Acesta îi da bucurie duhovniceasca, nestricacioasa, vesnica. “Bucura-te, si bucura-te foarte, fiica Sionului”, fiica a Sfintei Biserici: fiindca nu esti a altcuiva, decât numai a lui Dumnezeu. “Propovaduieste, fiica Ierusalimului! Iata, împaratul tau vine la tine drept si însusi mântuitor, blând si calare pe asin si pe mânz tânar”.

Tu, simtind în tine pacea harica a lui Hristos si facându-te fiica a acestei paci, te-ai înnoit cu tinerete duhovniceasca si cunosti din cercare împaratia lui Hristos.

În tine sunt de acum potolite patimile prin puterea harica a Calaretului care te cârmuieste: însusirile tale cele firesti nu pot sa calce legile firii lor, nu pot sa treaca si sa se prefaca în patimi fara frâu! Luând de la Domnul toate gândurile, toate simtamintele, toata lucrarea ta, tu poti si esti îndatorata sa spui numele Domnului fratilor tai, în mijlocul bisericii sa-L lauzi pe Domnul (Ps. 21, 24). Tu, fiind nascuta de Sfântul Duh si fiica a Duhului, esti în stare sa vezi umbletul haric al împaratului tau, esti în stare sa vezi dreptatea împaratului tau.

El este “blând si smerit cu inima” (Matei 11, 29), si “va îndrepta pe cei blânzi la judecata, învata-va pe cei blânzi caile Sale” (Ps. 24, 10).

Dumnezeul nostru este Duh, Duh neasemuit cu nici un duh zidit, la fel cum în toate celelalte privinte se deosebeste nesfârsit de toate fapturile: sfintele duhuri zidite sunt scaunele si carele Lui.

El sade si umbla pe heruvimi; El sade si umbla pe acele fericite suflete omenesti care I-au supus Lui si I-au adus Lui ca ardere de tot însusirile lor firesti. Pe aceste suflete umbla împaratul intrând în sfânta cetate a lui Dumnezeu si aducând în ea sufletele sfinte. “Osana întru cei de sus! Bine este cuvântat cel ce vine, împaratul lui Israil”. Amin.

A doua predică în Duminica Floriilor – SFANTUL IGNATIE BRIANCIANINOV
Despre sălăsluirea lui Dumnezeu în noi

Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, şi vă ridicaţi porţile cele veşnice, şi va intra împăratul slavei (Ps. 23, 7)! Acest lucru este legiuit şi vestit de Sfântul Duh prin gura Prorocului de Dumnezeu insuflat.
Iubiţi fraţi! Dumnezeu arată atotsfânta Sa bunăvoinţă de a locui în noi. Este deosebit de cuviincios lucru a vesti voia Marelui nostru Dumnezeu la acest praznic de faţă, în care pomenim intrarea Domnului în cetatea Ierusalimului, în cetatea păcii, în cetatea adevăratei slujiri a lui Dumnezeu: Ierusalimul închipuie sufletul evlavios. Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, şi vă ridicaţi, porţi veşnice, şi va intra împăratul slavei. Cuvântul Duhului trebuie înţeles şi tâlcuit duhovniceşte, a zis Sfântul Apostol (I Cor. 2, 14). Să chemăm de Sus harul dumnezeiesc şi să cercetăm în Domnul chemarea Domnului către noi: Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, şi vă ridicaţi, porţi veşnice, şi va intra împăratul slavei.
Cine sunt boierii cărora le vorbeşte aici cuvântul lui Dumnezeu? Sufletul şi trupul omului, toate puterile lui, viaţa lui sunt stăpânite şi rânduite de către minte. Mintea este stăpânul, împăratul, preotul, căpetenia în această mică lume care e omul. Domnul nostru Iisus Hristos este Adevărul dumnezeiesc. Dat fiind că Adevărul este primit numai prin minte, cuvântul lui Dumnezeu, chemându-i pe oameni să îl primească pe Mântuitorul, vorbeşte temeiului, duhului, minţii lor, zicând: Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre. În îndreptarea minţii spre Adevăr, în petrecerea minţii în Sfântul Adevăr – Hristos, se cuprinde miezul mântuirii noastre.
Ce porţi spune porunca să fie ridicate pentru a face cu putinţă intrarea împăratului Slavei în cetatea de Dumnezeu zidită, în om? Aceste porţi sunt păcatul: păcatele voastre, spune Prorocul, fac despărţire între voi şi Dumnezeu, şi pentru păcatele voastre a întors Domnul faţa de către voi (Is. 59, 2).
Porţile sunt numite veşnice: păcatul, de care ne-am molipsit din rădăcina noastră, în proto-părinţi, este nesfârşit. Mântuitorul i-a pus capăt: dar şi acum păcatul e nesfârşit şi veşnic în cei ce nu îl recunosc pe Mântuitorul sau, recunoscându-L cu gura, se leapădă de El cu viaţa.
Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, şi vă ridicaţi, porţi veşnice. Dar ce înseamnă în dumnezeiasca poftire şi poruncă spusa: ridicaţi (În versiunea slavona, folosita de Sfântul Ignatie, se spune luaţi n. tr.)? De obicei, porţile se deschid, iar aici este legiuită ridicarea lor. Chiar aşa! Pentru aceste porţi – pentru păcat – s-a arătat a fi neîndestulător cuvântul „deschideţi”, şi a trebuit să fie întrebuinţat cuvântul , „păcat”: porţile păcatului trebuie ridicate, îndepărtate, nimicite cu desăvârşire. „Pocăinţa pentru păcate”, a zis un mare Părinte, „stă în a-şi pricepe omul păcatul său, a se căi de el şi a nu-l mai săvârşi”(Patericul Egiptean. Preacuviosul Pimen cel Mare). Doar în sufletul care va lepăda păcatul cu hotărâre, care se va curaţi în chip mulţumitor prin pocăinţă, doar în acela va intra împăratul slavei.
Sfântul Duh, poruncind să fie ridicate porţile, porunceşte şi porţilor să se ridice: ridicaţi-vă, porţi veşnice. Asta înseamnă că pentru părăsirea păcatului şi a vieţii păcătoase este neapărată nevoie de propria voie şi strădanie a omului; însă, iertarea păcatelor, slobozirea de silnicia deprinderilor păcătoase, curăţirea de însuşirile păcătoase, ce s-au împropriat firii căzute, se săvârşeşte prin lucrarea Atotsfântului şi Atotputernicului Duh al lui Dumnezeu.
Ridicaţi-vă, porţi veşnice! Când se vor ridica porţile cele veşnice, va intra în suflet împăratul Dorită şi veselitoare a fost pentru Ierusalim intrarea în el a Răscumpărătorului, Mântuitorului, Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, intrare pe care o prăznuim acum. Iubiţi fraţi! Noi toţi putem să ne învrednicim de această fericire atât de mare dacă o vom dori şi vom năzui din toată inima noastră spre dobândirea ei. Să întoarcem spatele păcatului, pentru care Se întoarce de la noi Domnul; să întoarcem spatele păcatului prin pocăinţă adevărată şi lucrătoare! Prin gândurile, simţămintele inimii, cuvintele, faptele noastre să se arate poruncile lui Hristos, în care ne e predanisită cea mai desăvârşită abatere de la rău şi facerea nerătăcită, plăcută lui Dumnezeu, a binelui. Prin acest fel de purtare ne facem casă, biserică, cetate vrednică de Hristos. De Mă iubeşte cineva, a grăit El, cuvântul Meu va păzi; şi Tatăl Meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi locaş la dânsul vom face (Ioan 14, 23). Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre, şi vă ridicaţi, porţi veşnice, şi va intra împăratul slavei. Amin.

| Predici la Triod si Penticostar, Sfântul Ignatie Briancianinov