Dezlegare la icre astăzi, în Sâmbăta lui Lazăr?

Author:

 

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În unele regiuni ale țării se mănâncă icre în Sâmbăta lui Lazăr, iar în altele, nu. Unii preoți spun că se mănâncă, iar alții că nu. Există trei abordări:

1. Tipicul cel Mare, al Sfântului Sava, prevede dezlegarea la numai 3 lingurițe de icre:  „La masă mâncăm fiertură cu untdelemn și dacă avem icre atunci să se dea fiecăruia toate câte trei lingurițe și să bea vin”;

2. Tipicul editat în ultimii ani de către Patriarhia Română (inclusiv ediția 2018) introduce dezlegare la icre (eliminând cele 3 lingurițe, așa cum erau menționate în edițiile mai vechi);

3Abordarea „tradițională”, prin care se susține că nu se dezleagă la icre în această zi. În Triod, cartea de slujbe esențială pentru perioada în care ne aflăm, se spune: „La masă mâncăm fiertură cu untdelemn și bem și vin” (Tridoul, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986, p. 459). Așadar, în Triod nu se menționează nimic despre icre.

În calendarele noastre nu este consemnată o eventuală dezlegare la icre în Sâmbăta lui Lazăr. Deci, recomandat este să respectăm rânduiala neschimbată a Bisericii Ortodoxe Române, care spune că în timpul Postului Paștilor se face dezlegare la untdelemn, vin şi peşte doar în două zile: de Buna Vestire (25 martie) și de Intrarea Domnului în Ierusalim – de Florii.

Având în vedere cele de mai sus, îndemnăm ca fiecare creștin interesat de acest subiect să își întrebe duhovnicul cu privire la acest subiect și să procedeze după cum va fi sfătuit. Postim cum postim, ne rugăm cât ne rugăm (niciodată suficient), mai avem mult de „lucrat” la viața noastră duhovnicească, astfel încât nu cred că trebuie să ne împiedicăm de un astfel de detaliu.

Biserica ne învață că hrana și consumul exagerat de alimente și băuturi nu sunt scopul principal al vieții noastre și recomandă ca fiecare creștin să ţină post după sufletul şi rânduiala sa. Nu putem nega faptul că mulți dintre noi ne rezumăm doar la consumul alimentelor vegetale, desi știm că postul, în profunzimea lui, înseamnă și rugăciune, și smerenie, și înţelegere, și iubire față de aproapele, așa cum citim în cartea prorocului Isaia:

Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu (Isaia 58, 6-8).

3 thoughts on “Dezlegare la icre astăzi, în Sâmbăta lui Lazăr?”

  1. Icrele sunt peste. Sunt oualete de peste. Fiecare cum poate fizic, postul nu este ca se ne judecam unii pe altii ci este nevointa. In Grecia zic ca si fructele de mare ar fi doar fructe, nu stiu. Cine mananca icre sa nu fie judecat de cel ce nu mananca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X