ELVEȚIA: O asociație a doctorilor vrea să interzică recoltarea de organe de la cei aflați în moarte cerebrală

Sute de oameni din Elveția se bazează pe donarea de organe, aici fiind modelul unei inimi (Imagine: Annick Ramp / NZZ).

Doctorii vor să interzică recoltarea de organe de la cei aflați în moarte cerebrală.

Extragerea chirurgicală a inimii sau a plămânilor dintr-un corp viu – este o ”fractură culturală uriașă”, spune un grup de profesioniști din domeniul medical. Ei au format o asociație pentru a realiza aceste cerințe radicale.

Murind, aceștia au salvat viața altora: 126 de femei și bărbați din Elveția au devenit donatori de organe anul trecut, după ce au intrat în moarte cerebrală. Aceștia sunt prea puțini, constată Jeune Chambre Internationale (JCI). Prin urmare, organizația face apel la o inițiativă populară, ca Elveția să adopte acordul prezumat.

Ca rezultat, toți oamenii care nu se opun în mod explicit devin donatori de organe. Acum câteva zile, a fost depusă o inițiativă populară, cu 113.000 de semnături certificate. În mijlocul dezbaterii privind semnificația sau non-sensul acestei inițiative, care este de asemenea susținută de Asociația Medicală FMH, acum apare o nouă asociație de medici și asistenți medicali, numită Äpol, care dorește opusul: o interzicerea totală a donării de organe ale celor aflați în ”moarte cerebrală”.
Consiliul de administrație al asociației este compus din patru medici practicieni generaliști și o asistentă medicală. Într-o luare de poziție, ei explică motivele pentru cererea lor radicală. În centru este o critică a conceptului de moarte cerebrală. Conform Legii Transplantului, oamenii sunt morți când toate funcțiile creierului lor devin ireparabile.

Cu toate acestea, dacă organismul este încă în viață datorită ventilației și alimentației artificiale, este îndeplinită condiția pentru transplant. Inimile moarte sau ficatul mort nu pot fi transplantate.

«O performanță tristă și răscolitoare»

Reprezentanții Äpol scriu că donatorii de organe aflați în moarte cerebrală în loc să treacă pe lumea cealaltă aflându-se în compania rudelor lor, o fac în sala de operații, în mijlocul celei mai sofisticate tehnologii. A fost o idee tristă și răscolitoare pentru multi oameni.

”Oamenii nu trebuie să ucidă oameni, nici măcar ca să ajute alți oameni. Aceasta este o fractură culturală uriașă.” Din perspectiva criticilor, nu trebuie să existe o viață valoroasă (primitor) și una nedemnă (donator). ”Fiecare viață omenească trebuie să fie inviolabilă.” În plus, ei cred că procesul natural al morții este perturbat.

Marlène Sicher a experimentat numeroase transplanturi, ca fostă asistentă medicală într-o unitate de terapie intensivă, la Bernese Inselspital. Adesea, donatorii erau bărbați tineri, care suferiseră leziuni ireversibile ale creierului într-un accident cu motocicleta sau pe șantier. Experiența lor a determinat-o să spună: ”O moarte demnă are și ea valoarea ei.” Reprezentantul Äpol se gândește mai ales la rude.

Mulți care – șocați de evenimentul tragic – au fost de acord cu recoltarea de organe, au considerat aceasta o greșeală, în retrospectivă. ”Ei s-au simțit lipsiți de un pas important în procesul de doliu, deoarece nu au putut participa la moarte. Ei și-au luat la revedere de la o persoană care respira, cu pielea caldă și după o oră mai târziu li s-a returnat un corp rece”, spune Sicher.

Asociația preia o critică veche privind transplantul. Profesorul de filozofie din Basel, Andreas Brenner, a scris în anul 2012, într-o contribuție găzduită de NZZ despre o ”imagine extrem de reducționistă a omului: Omul este, conform concepției, creierul său”. [Se consideră] astfel, deși știința a demonstrat că măduva spinării este esențială pentru constituirea personalității.

Alex Frei, vicepreședintele Äpol, spune că practica actuală a recoltării de organe la sfârșitul vieții se poate dovedi în viitor o greșeală teribilă. ”Nu avem nici o dovadă că cei aflați în moarte cerebrală nu pot simți nimic sau că agreează operația care îi ucide.”

Nu va fi niciodată posibil să se evalueze aceasta, deoarece creierul în moarte cerebrală nu poate oferi informații despre sentimentele sale. Din punctul de vedere al lui Frei, această circumstanță arată că medicina de transplant suprascrie principiile medicinei bazate pe dovezi, la finalul vieții.

Cum rămâne cu sufletul?

Fostul medic de familie Alois Beerli s-a confruntat în mod repetat cu incertitudinea pacienților săi cu privire la donarea de organe.

De asemena, în documentul luării de poziție se afirmă, de asemenea, că nu știm dacă ”sufletul-spiritul” va dispărea odată cu moartea cerebrală. Cu toate acestea, președintele Äpol, Alois Beerli, subliniază că asociația sa nu urmărește o agendă religioasă. ”Nu este vorba despre întrebarea dacă și în ce formă există o viață după moarte.” Motivația lui Beerlis a fost una de altă natură.

Până la pensionarea sa din funcția de medic de familie, cu câteva luni în urmă, mulți pacienți l-ar fi întrebat ce trebuie să bifeze cu privire la donarea de organe, ca voință viu exprimată. ”Există o mare incertitudine – și este inacceptabil ca populația să fie lăsată cu convingerea că recoltarea se face de la oameni morți, fără respirație și ritm cardiac, adică pe un corp așa cum se vede la televizor.”

Beerli și colegii săi speră acum să găsească oameni care gândesc la fel, pentru clubul lor și, la un moment dat, să poată aduce o schimbare de paradigmă – eventual tot cu o inițiativă populară. Franz Immer nu crede că acest lucru va reuși. Chirurgul cardiac, în calitate de director al Fundației Swisstransplant, are o opinie contrară.

”Există un consens foarte larg în societatea noastră că viața dispare atunci când funcțiile creierului sunt terminate, definitiv și demonstrabil. Cheia este dacă o persoană poate intra în contact cu lumea din afară, dacă poate vorbi și îmbrățișa pe cineva – nu dacă unghiile lui cresc în continuare, în timp ce respirația și circulația sunt menținute numai artificial.”

Scopul este o decizie bine fundamentată

În consecință, o persoană aflată în moarte cerebrală poate să-și doneze organele unei alte persoane, dacă consimțământul este disponibil. ”Decizia este clară pentru viață, în astfel de considerente”, spune Immer . El subliniază faptul că chirurgii au oferit morților cerebral îngrijirea necesară în timpul operației de aproximativ trei ore. Anestezia generală asigură, de asemenea, că donatorul nu are reflexe musculare, care ar putea apărea datorită măduvei spinării intacte.

Acuzațiile de înșelare a populației sunt clar respinse de șeful Swisstransplant. ”Vrem ca oamenii să ia o decizie bine fundamentată privind donarea de organe.”

De exemplu, website-ul ”Leben ist teilen” (Viața înseamnă a împărți), condus de Swisstransplant și de guvernul federal german, subliniază faptul că respirația artificială continuă după moartea cerebrală, iar medicația e cea care menține circulația.
Immer spune că cine împărtășește temerile reprezentanților Äpol ar putea pur și simplu să se opună (să refuze) donării de organe. De asemenea, medicul avertizează asupra consecințelor amenințatoare care apar atunci când numărul donatorilor aflați în moarte cerebrală scade la zero. Pacienții care se bazează pe un nou organ, pentru a supraviețui, vor fi forțați să se mute în străinătate. Acest lucru ar amplifica, de asemenea, stimulentele pentru traficul ilegal de organe. ”Ambele variante ar fi cel puțin discutabile din punct de vedere etic.”