EFECTELE radiaţiilor emise de TELEFOANELE mobile: TUMORI, boli de piele, dureri, insomnii

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Romana Draşovean (48 de ani), şef lucrări la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu din Galaţi, a încheiat recent un studiu bibliografic al unor cercetări ştiinţifice reprezentantive la nivel mondial legat de efectele radiaţiilor electromagnetice emise de telefoanele mobile asupra sănătăţii celor care le folosesc.

În ultimul, deceniu asistăm la o dezvoltare puternică a tehnologiei informaţionale, tehnologia Wi-Fi şi WiMax luând o amploare fără precedent. Numărul de utilizatori de telefonie mobilă şi timpul pe care oamenii îl petrec utilizând telefonul au crescut semnificativ.

”Telefonul mobil a devenit unul dintre cele mai importante obiecte din viaţa noastră. Comunicăm mai uşor, obţinem şi transmitem informaţii rapid. Există însă şi reversul medaliei. Suntem acaparaţi de telefonul nostru din ce în ce mai performant, ne izolăm de cei din jur”, susţine Romana Draşovean (48 de ani), şef lucrări la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu din Galaţi.

Dascălul predă fizică generală la Facultatea de Ştiinţe şi Mediu din Galaţi, specializările Chimie, Ştiinţa Mediului şi Fizică Medicală, dar şi la specializările Mecanica Fluidelor şi Hidrodinamica Valurilor la Facultatea de Nave şi are ore de laborator la Fizica Atmosferei şi Hidrologiei, unde studenţii învaţă principiile curgerii fluidelor (lichide şi gaze) şi diverse probleme de vâscozitate pe care le au acestea.

Pentru că tot mai mulţi oameni folosesc telefoanele mobile, oamenii de ştiinţă examinează riscurile pentru sănătate asociate utilizării acestei tehnologii. A făcut-o şi doctorul Romana Draşovean, care a finalizat recent un studiu bibliografic al unor studii ştiinţifice relevante la nivel mondial privind efectele radiaţiilor radio emise de telefoanele mobile asupra sănătăţii umane. Ne mărturiseşte că impulsul de a face acest lucru i-a venit pornind de la experienţa personală cu proprii copii, care folosesc foarte mult telefonul mobil.

Iată câteva dintre aceste studii:

  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3243874/
  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22426673
  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12876474
  • https://draxe.com/cell-phone-health
  • https://www.who.int/en/news-room/fact-sheets/detail/electromagnetic-fields-and-public-health-mobile-phones
  • https://www.sciencealert.com/cellphone-radiation-effects-study-human-health-mixed-results
  • https://ntp.niehs.nih.gov
  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15317918
  • https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16136046

Tumori la cap şi gât, boli de piele, dureri de cap şi insomnii

„Telefoanele mobile emit radiaţii radio. Acestea sunt radiaţii electromagnetice neionizante. Nivelurile de radiaţii radio emise de telefoanele mobile ar putea cauza probleme de sănătate, cum ar fi boli de piele, dureri de cap, insomnii, probleme de concentrare, dureri la nivelul ochilor, deteriorarea progresivă a vederii şi nu în ultimul rând tumori la nivelul capului şi gâtului. Efectul care poate fi sesizat cel mai uşor este încălzirea ţesuturilor. Cu cât expunerea este mai îndelungată şi vârsta utilizatorului este mai mică, cu atât efectul de încălzire este mai puternic”, susţine Romana Draşovean.

Cei mai afectaţi de acest fenomen sunt copii. Radiaţiile radio pătrund mai uşor în creierul micuţilor, absorbind o cantitate mai mare de radiaţii decât la adulţi, iar impactul radiaţiilor electromagnetice este mai puternic. Pentru orice utilizator de telefonie mobilă este foarte important să cunoască care este rata de absorbţie specifică (SAR), care trebuie să fie menţionată pe ambalajul telefonului. Comisia Internaţională petru Protecţia Împotriva Radiaţiilor Neionizante a stabilit o serie de reglementări în domeniu legat de valoarea SAR-ului emis de telefoanele mobile.

„SAR se defineşte ca energia absorbită pe unitatea de masă de ţesut corporal. Specialiştii recomandă să utilizăm telefoane având o valoare mai mică de 0,2 W/kg. Ei încearcă să dezvolte tehnologii noi, la care valoarea SAR-ul să fie cât mai mică”, explică Romana Draşovean.

Studiu propriu asupra efectelor telefoniei mobile

Dascălul a ţinut mai multe prezentări în faţa unor copii, oferindu-le sfaturi care să ducă la minimizarea riscurilor pentru sănătate la folosirea telefonului mobil. „Folosirea sistemului hands-free, limitarea duratei convorbirilor telefonice la strictul necesar, ţinerea telefonului cât mai departe de corp, mai ales în timpul somnului şi evitarea folosirii telefonului atunci când semnalul este scăzut, întrucât doza de radiaţii este mai mare”, punctează Romana Draşovean, care a pus în aplicare, la rândul său, toate aceste sfaturi.

Undele radio emise de telefoanele mobile acţionează mai puternic la copii, pentru că, în cazul lor, celulele se multiplică mai rapid şi absorb mai puternic radiaţiile. ”Aceste radiaţii afectează chiar şi ADN-ul. Impactul este mai puternic la copii pentru că ei au un altfel de sistem imunitar. La copii, pe lângă impactul căldurii emise de telefon în corp, undele radio acţionează şi asupra multiplicării celulelor în corp. De aici şi pericolul mai mare pentru copii. Ei sunt mai predispuşi la îmbolnăvire, fiind vorba de dezvoltarea unor tumori la gât şi la cap. Apar probleme şi la articulaţii, la ochi şi probleme de concentrare”, enumeră dascălul câteva dintre problemele medicale cu care se pot confrunta copii şi tinerii care folosesc în exces telefonul mobil.

Romana Draşovean va iniţia un studiu propriu legat de efectele telefoniei mobile asupra sănătăţii umane. Mai mulţi tineri şi copii vor răspunde la un chestionar privind intervalul de timp în care folosesc zilnic telefonul mobil şi dacă îl utilizează doar pentru comunicare sau şi în alte scopuri, cum ar fi socializarea. ”Vom alege un grup de subiecţi care folosesc telefonul mobil mai mult şi un grup care nu pune un accent prea mare pe această tehnologie, urmând să le facem o serie de analize, pe care le vom studia ca să vedem dacă există diferenţe substanţiale între starea de sănătate a acestora”, ne dă câteva detalii Romana Draşovean despre studiul pe care îl va efectua în viitorul apropiat.

2 thoughts on “EFECTELE radiaţiilor emise de TELEFOANELE mobile: TUMORI, boli de piele, dureri, insomnii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X