Șeful Comisiei de liberări condiționate a Penitenciarului Aiud din anii 1980, Augustin Lazăr, a refuzat de două ori eliberarea din penitenciar a dizidentului anticomunist Iulius Filip, motivând că acesta a continuat acțiunile subversive împotriva regimului Ceaușescu, potrivit luju.ro
Coincidența acestui caz constă în numele procurorului de caz, identic cu cel al actualului procuror general Augustin Lazăr.
Foto: http://www.justitiarul.ro/tractoristul-augustin-lazar-procuror-stalinist-inainte-de-1990/
Ca să se vadă mai bine, iată și transcriptul celor de mai sus, conform BZI:
“Starea de fapt: In ultima perioada a purtat discutii dusmanoase la adresa RSR si a redactat mai multe materiale, scrisori si memorii cu continut dusmanos pe care le-a difuzat, atat cunoscutilor cat si unor organe oficiale.
A fost pedepsit de 5 ori cu izolare, totalizand 42 de zile de izolare, pentru abateri ca: injurii la adresa organelor de partid si de stat, nerespectarea regulilor de ordine interioara, atitudine necuviincioasa fata de cadre, incalcarea regulilor cu privire la scrierea corespondentelor. Pentru comportarea necorespunzatoare pe care a avut-o, conducerea DGP a aprobat ca detinutul sa execute 12 luni din pedeapsa in regim restrictiv. (…) Nu a dat dovezi temeinice de indreptare”.
“Detinutul Filip Iulius nu poate fi liberat conditionat, se amana 1 an, pentru ca a fost pedepsit disciplinar, iar timpul executat nu prezinta garantia reeducarii”.
Ca atare, Lumea Justitiei a trimis o solicitare oficiala catre Parchetul General prin care i-a cerut lui Augustin Lazar sa isi exprime un punct de vedere cu privire la implicarea sa in acest caz.
Iar răspunsul a venit pe pagina de facebook:
https://www.facebook.com/piccj.oficial/posts/1978100778979436?__xts__[0]=68.ARCv_w71PmzL3VdZG43FA5MzWSlB6eLGIsm-fa-vEwC7rH1JC4CcIdohBTFD65ySBmZKs74gKoC4Y3kocmDH80nSpPA6Tbr_qhAArgwRfu36tOomkxDUIRDfEX64UrjJACtYFJ-Z1AmoYur4dXZTnzOu_Aay8ICmmwNob1VH2rb5YYX6ONzrBhzz68Oo_McwYrlKJSbObsfEvuhAWJOi_D44b6L9w9MBkxq-WgyXTYPa997fsfSE_7ht7GOw_qo8G1zVlxtuo2iPXQhfNWRlQ826fW-k-KWH8YYJhoaFyYu_gQcFwM9Rv_rubysGFGqfxva4DYEiyaJGr0I6mRXSuw&__tn__=-R
Adică:
PRECIZĂRI ale procurorului general al PÎCCJ referitoare la activitatea desfășurată în calitate de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia
Având în vedere relatările din mass-media referitoare la activitatea desfășurată de domnul Augustin Lazăr în calitate de procuror membru al Comisiei de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, precum și solicitările mass-media în sensul de a clarifica anumite aspecte, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție face următoarele precizări:
În perioada 1985 – 1986, am activat ca procuror criminalist în cadrul Procuraturii Alba Iulia, calitate în care am îndeplinit periodic și atribuții privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situația tuturor condamnaților ce îndeplineau fracția de pedeapsă pentru liberare condiționată.
Contrar afirmațiilor lansate de unele instituții de presă, rolul acestei comisii nu era de a dispune punerea în libertate a unor condamnați, acesta fiind exclusiv atributul instanței de judecată, ci de a verifica îndeplinirea criteriilor tehnice prevăzute de art. 59 – 60 din Codul penal din 1969:
– îndeplinirea unei fracții minime obligatorii din pedeapsa ce se executa și
– inexistența rapoartelor de sancționare disciplinară.
Pedepsele cu închisoarea se executau în temeiul mandatelor de executare emise în baza
unor hotărâri judecătorești definitive de condamnare, iar procesele-verbale ale Comisiei pentru liberare condiționată se trimiteau instanței de judecată competente a hotărî, persoanele condamnate putându-se adresa instanței de judecată și în cazul unor constatări negative ale Comisiei.Având în vedere perioada lungă de timp care a trecut, precum și imposibilitatea consultării unor documente originale (în special a hotărârii judecătorești emise în cauza respectivă) care să probeze situația evocată, precizez că nu pot confirma aspecte concrete referitoare la persoana despre care se face referire în articolele de presă.
Instituția liberării condiționate este reglementată similar și în prezent (art. 99 și următoarele din Codul penal și, respectiv, art. 587 din Codul de procedură penală).
Răspunsul este uluitor. În traducere, nu-și amintește. Dar imaginile cu documentul de mai sus sigur le-a văzut, caci sunt pe foarte multe ziare on-line și site-uri. Așadar, e sau nu e el acel Augustin Lazar? E sau nu e a lui semnatura?
Apoi, câți detinuti politici erau în puscarii în 1985? Caci, totuși, nu vorbim despre hoți de gaini. Iar numele Iulius Filip a făcut mari valuri la vremea aceea peste hotare, deci sigur era arhicunoscut și de către oamenii sistemului represiv, adică inclusiv de către procurorul șef de comisie.
Nu știm dacă în anii ‘80 deținuții erau prezenti în fata Comisiilor de liberări condiționate a Penitenciarulor, dar dacă da, atunci Iulius Filip l-ar putea recunoaște. Să vedem ce ne va zice, caci Antena 3 difuzeaza in aceasta seara un interviu cu fostul deținut politic.
Despre el citiți vă rugăm mai multe la:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Iulius_Filip