Început de Postul Mare. Să ne iertăm unii pe alții pentru a călători ușori spre lumina Învierii Domnului Hristos

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Să începem postul cu inima ușoară, iertând pe aproapele și pe vrăjmașul nostru, aducându-ne aminte doar cu pace de necazurile ce ne-au fost pricinuite, căci dacă Domnul i-a iertat pe ei, cine suntem noi să nu iertam? Mai cu seamă că dacă vrem să fim iertați, trebuie la rândul nostru să iertăm. Însă pentru ce am greșit altora să ne mustram neîncetat și să încercăm a îndrepta greșeala noastră prin ajutorul nostru față de cel pe care l-am mâhnit.

Rugam cititorii acestui portal să ne ierte pentru ce le-am greșit, să se ierte și între ei, să fie înțelegători unii cu alții și măcar în perioada Postului să lase deoparte polemicile și judecarea aproapelui.

Vă dorim post binecuvântat, cu roade duhovnicești care să ne întărească pentru vremurile în care trăim. Să spunem o rugăciune și pentru pace lumii. Să ne întâlnim bucuroși și luminoși în Ziua Învierii Domnului, ca într-un cuget să strigăm: HRISTOS A ÎNVIAT!

12 thoughts on “Început de Postul Mare. Să ne iertăm unii pe alții pentru a călători ușori spre lumina Învierii Domnului Hristos”

  1. A inceput Sfantul si Marele Post.
    Cred ca ar fi binevenit un articol despre diferenta dintre postul ortodox si cel asa zis „post” dar care de fapt este o metoda de detoxifiere cu influente yoghine. Este la moda detoxifierea cu clisme, foarte multi o practica; desi clisma, mie personal mi se pare ceva nenatural (tehnica in sine de a elimina in mod fortat continutul colonului) este mentionata in multe „regimuri” yoghine. Ce parere aveti?

    1. De altceva nu puteai pomeni? Tu ce parere crezi ca ar putea avea cititorii acestui site despre … practica respectiva? Pentru detoxifiere si tranzit se poate bea ceai de crușin, nu e nevoie de alte … manevre.

  2. Cred ca m-am exprimat gresit. Ce am vrut sa sugerez este ca ar fi binevenit un articol despre diferenta dintre postul adevarat, cel ortodox si dietele de detoxifiere care au influente yoghine, ele fiind la moda acum si amestecate cu postul; asta pentru ca sunt foarte multi oameni inselati de astfel de diete pentru ca printre recomandarile acestor diete este strecurat si „postul ortodox dupa invatatura Sfintilor Parinti”. De curand am avut ocazia sa vad astfel de „recomandari” intr-o dieta a unui medic care cere 1000 de lei pentru o „consultatie” si un „program” de dieta si cred ca multi nu stiu ca sunt de influenta yoghina.

  3. Sfântul Paisie Aghioritul ne îndemna să ne rugăm pentru toți cei care suferă sufletește sau trupește. Un alt sfânt spunea că, în aceste vremuri, ne vom mântui prin iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Acestea sunt poruncile evanghelice, de fapt, iar respectarea lor presupune să avem pace în suflet, să avem Harul Duhului Sfânt. Sfântul Lavrentie de Cernigov ne învață să deprindem rugăciunea inimii. E nevoie de pocăință atât în Ucraina, cât și peste tot în lume. Dincolo de planul globaliștilor se află planul lui Dumnezeu, Care îngăduie să se întâmple toate acestea. Dacă lumea s-ar întoarce la pocăință, planurile globaliștilor s-ar nărui. Există o profeție în acest sens. Oamenii fără Dumnezeu atâta pot! Dacă în locul duhurilor necurate ar avea Duhul Sfânt, ar face cele plăcute lui Dumnezeu. Sataniștii sunt în război cu Biserica Ortodoxă, de fapt. Izbucnirea războiului în această zonă are ca scop și împuținarea ortodocșilor care nu prea s-au vaccinat! Globaliștii sunt niște oameni bolnavi sufletește cărora Dumnezeu le-a permis să-și facă de cap până când lumea se va pocăi. Atâtea păcate câte se fac în lume L-au supărat pe Dumnezeu. Globaliștii știau că nu vor izbândi nimic dacă nu vor slăbi Biserica din interior. Să nu ne pierdem sufletele în iad. Asta este tot ce contează. Doamne, Iisuse Hristoase, iartă-ne și ne miluiește! Amin.

  4. „structurile MApN vor trece în subordinea forţelor armate străine sau a comandamentelor NATO”.

    https://evz.ro/news-alert-guvernul-introduce-starea-de-criza-in-romania-masura-are-legatura-cu-razboiul-din-ucraina.html

    Henry Kissinger , la conferinta Bilderberg Group( NOTA 6 ) din Evian, Franta, 1991 , spunea :

    “ Azi, America ar fi scandalizata daca trupele ONU ar intra în Los Angeles pentru a restabili ordinea [referindu-se la protestele din 1991]. Mâine – ea ne va multumi! Asta este cu atât mai evident daca li s-ar spune ca exista o amenintare externa [o invazie extraterestra, sau de ordin terorist], fie ea reala sau doar declarata, care ar ameninta existenta Americii. În acest fel toate popoarele lumii ne vor ruga sa îi scapam de aceasta nenorocire. Toate lumea se teme de necunoscut. Când le vom pune pe tapet acest scenariu, drepturile omului vor fi cedate de bunavoie în favoarea garantarii bunastarii si a sigurantei de catre Guvernul Mondial”.

  5. Redacției OrtodoxINFO ca și tuturor cititorilor acestei secțiuni le doresc să aibă un post luminat de învățăturile Sfinților Părinți și să ajungă cu toții să se bucure duhovnicește de vederea Învierii în Duminica Paștelui. Și cum rugăciunea reprezintă plugăria sufletului, iar un post fără slava adusă Domnului nostru reprezintă doar o cură de slăbire, urez fiecăruia să primească energiile divine și să reușească să se rupă de lanțurile duhurilor lumii, care ne împiedică să ne unim cu Dumnezeu.
    Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X