EURONEWS: „Credința absolută” în Dumnezeu – mult mai răspândită în Europa Centrală și de Est

Author:
Interior Biserica Ortodoxă din Strâmbu Nou. Foto: www.mitropolia-clujului.ro

Pe Euronews sunt publicate, într-o formă rezumată, datele unui sondaj realizat pe parcursul a doi ani de zile pe cuprinsul Europei, sondaj care a vrut să stabilească nivelul credinței în Dumnezeu în toate țările bătrânului continent. Iată știrea:

Europa se împarte foarte clar în două atunci când vine vorba de credință.

Potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center din Washington DC, europenii occidentali își exprimă credința în Dumnezeu la un nivel mai scăzut în comparație cu populația din centrul și estul Europei.

Armenia (79%) și Georgia (72%) sunt în fruntea listei țărilor ai căror adulți îsi afirmă cu absolută convingere credința în Dumnezeu, în timp ce Franța (11%), Elveția (11%) și Germania (10%) se numără printre țările cu cea mai scăzută convingere în privința existenței lui Dumnezeu.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Potrivit unui recensământ din 2011, mai mult de 95% dintre armeni sunt membrii ai Bisericii Apostolice Armene, înființată în secolul I d.H. și care în anul 301 d.H. va fi prima ramură a creștinismului care va deveni religie de stat.

Printre țările din Europa Centrală și de Est cercetate, există numai trei excepții în care mai puțin de două treimi dintre adulți spun că ei cred în Dumnezeu: Ungaria (59%), Estonia (44%) și Cehia (29%).

În majoritatea țărilor din Europa Occidentală se numără mai puțin de două treimi dintre adulți care afirmă că au credință în Dumnezeu, în timp ce în țările cu pături largi de populație fără apartenență religioasă, așa cum sunt Olanda, Belgia sau Suedia, mai puțin de jumătate dintre adulți cred în Dumnezeu.

Foarte mulți dintre cei intervievați din aceste țări occidentale s-au îndepărtat de credința pe care o aveau în copilărie. De exemplu în Belgia, 55% dintre intevievați se identifică în prezent ca fiind creștini, în comparație cu 83% care au fost crescuți creștini.

Prin contrast, 93% dintre adulții din Ucraina se declară în prezent creștini, în comparație cu 81% care spun că au fost crescuți creștini.

Cei mai mulți dintre occidentali spun că „s-au îndepărtat treptat de religie”, deși mulți spun că legătura lor cu religia s-a slăbit din cauza dezacordului față de pozițiile bisericii în probleme sociale precum homosexualitatea și avortul.

Dintre țările din Europa Occidentală, numai în Portugalia (44%) mai mult de 3 persoane din 10 spun că sunt absolut sigure că Dumnezeu există.  Populațiile din câteva țări din Europa Centrală și de Est sunt mult mai sigure de existența lui Dumnezeu, inclusiv România (64%), Grecia (59%) și Croația (57%).

De-a lungul continentului, europenii consideră, în majoritatea cazurilor, că religia și guvernarea ar trebui să fie două lucruri distincte. Acest punct de vedere este însă larg răspândit în Europa Occidentală, în timp ce câteva țări din Europa Centrală și de Est au o opinie diferită. De exemplu, 46% dintre români spun că guvernul ar trebui să promoveze valorile și credințele religioase.

Sondajul Pew a mai arătat că mai mult de jumătate din adulții din Grecia, Bosnia, Armenia, Georgia și România spun că religia este foarte importantă în viața lor, în comparație cu un adult din 10 care a subliniat importanța religiei în Franța, Germania și Regatul Unit.

Țările cu cei mai mulți cetățeni care au declarat în mod deschis că nu cred în Dumnezeu au fost Cehia (66%), Suedia (60%), Belgia (54%) și Olanda (53%).

Aceste diferențe au rezultat în urma unei serii de sondaje efectuate de Pew Research Center între anii 2015 și 2017 în rândul a aproape 56.000 de adulți (vârsta peste 18 ani) în 34 de țări din vestul, centrul și estul Europei.

Sondajul nu trebuie înghițit pe nemestecate. Chiar dacă putem presupune că cifrele au fost culese, prelucrate și prezentate în mod corect, ar fi interesant de știut și care a fost scopul acestui sondaj. Pew Research Center își are rădăcinile ancorate în industria petrolului din America interbelică, purtând numele fondatorilor Sun Oil Company (actualmente Sunoco) și tragându-și și în prezent o parte din finanțare din această companie – care între timp nu mai aparține moștenitorilor familiei Pew ci a fost preluată de alți acționari. Așa cum o spun chiar americanii, „follow the money” – „ia urma banilor”, n.tr. – ar trebui să se aplice și în cazul acestui sondaj. Nu știm cine a plătit pentru el, nu putem face mai multe supoziții dar putem rămâne rezervați în privința lui.

Mai trebuie făcută o mențiune: nu vedem vreo distincție între religii ci doar între credincioși în Dumnezeu și necredincioși (atei), fără nuanțe. Astfel, procentele prezentate – indiferent de țară – nu se referă exclusiv la creștini ci și la cei de alte confesiuni.

Revenind la datele furnizate de sondaj, se pot trage câteva concluzii pe care cumva cititorii Ortodoxinfo le cam intuiau și fără sondaje.

În primul rând, se vede cu ochiul liber că exact țările cele mai dezvoltate din punct de vedere economic și cu un nivel de trai foarte ridicat sunt cele în care Dumnezeu nu prea mai sălășluiește în inimile oamenilor. Vedem cum în Franța, Germania, Suedia, Belgia, Olanda sau Marea Britanie viața este aproape complet desacralizată, oamenii chiar declarând deschis (în unele cazuri mai mult de jumătate!) că nu cred în Dumnezeu. Hedonismul și interesul individual – promovate secole de-a rândul – au dat roade, cele mai infame dintre ele fiind egoismul și indiferența față de aproape și față de cele sfinte, urmate în mod firesc de avariție, desfrânare și ignorarea moralei creștine. Abundența resurselor obținute din colonii de fostele mari imperii, de multe ori cu preț de sânge din partea localnicilor colonizați,  a anesteziat la rândul ei tot mai mult morala populațiilor stăpânitoare, de la o generație la alta alimentându-se – la propriu și la figurat – decadența din ce în ce mai accentuată a fostelor imperii. Biserica catolică și ramurile ei au fost – măcar prin pasivitate – parte din acest joc, în loc să i se opună preferând închisul ochilor – aducător de liniște și, deseori, de beneficii materiale – în dauna Adevărului aducător de sfințenie. Toate trebuiau însă să fie camuflate cumva, astfel că negura relelor a fost îmbrăcată în lumina înșelătoare a unor false precepte creștinești: compromisul a primit haina toleranței și a scopurilor „mai înalte”, acceptarea unui rău „mai mic” pentru un bine „mai mare”… În aceeași cheie, goana după profit, adică lăcomia, a devenit „spirit antreprenorial” și „motor al progresului”, desfrânarea și deviațiile sexuale se numesc „diversitate”, avortului i s-a spus „planificare familială”, minciuna s-a ascuns în „marketing” și „advertising”. Lista e lungă, ideea credem însă că s-a înțeles… Cumva, sondajul dezbracă societatea occidentală exact de aceste false poleiri, arătând-o așa cum a ajuns: moleșită sufletește, anesteziată moral, căutând aproape exclusiv plăcerile și confortul lumesc, tributară deșertăciunii, construind piedestaluri științei și intelectului limitate ale omului peste ruinele lăcașurilor închinate Celui Atotputernic și Atoateștiutor. Pe scurt, fără Dumnezeu!

Să nu ne îmbătăm însă cu apă rece! Nu e greu să critici, din perspectivă creștin-ortodoxă, relele din vest. Nu cumva, însă, prea atenți la paiele din ochii vesticilor, nu ne mai ocupăm de bârnele din ochii noștri? Ar trebui să ne întrebăm cât de creștină este și zona centrală și de est a Europei și, în particular, cât de creștin-ortodocși mai suntem și noi, românii, cu adevărat? De fapt, nici nu trebuie să ne referim la celelalte țări vecine, cel mai bine ar fi să privim doar în propria ogradă…

Sondajul spune că 64% dintre români sunt convinși de existența lui Dumnezeu – față de 85% dintre aceștia pe care statisticile din România îi încadrează la creștin-ortodocși. Parcă am înclina să dăm mai multă dreptate sondajului, ba chiar să-l considerăm generos… Cât de credincioși au fost românii la referendumul pentru familie? Păi cam 20%, punându-i aici la socoteală și pe cei care se declară atei dar care nu sunt de acord cu căsătoriile între homosexuali și care au mers la vot. Unde a fost restul, în cele 2 zile (două, nu una!) în care trebuia să-și cheltuie numai cinci minute din viață pentru a-și arăta credința? Din această perspectivă, parcă mai demni de respect sunt occidentalii, care măcar au curajul să afirme că nu cred în Dumnezeu, nu pozează în altceva…

Vedem, așadar, că nici la noi nu stau lucrurile deloc bine. În realitate, nu sunt mari diferențe între noi și Occident în privința nivelului credinței în Dumnezeu. În rest, e mai „călduț” acolo așa că nu-i de mirare că foarte mulți dintre românii care pleacă să muncească în afara țării nu mai vor să se întoarcă. Dacă tot nu mai simt în jurul lor credința în Dumnezeu, nu e normal măcar să nu stea cu stomacul gol…?

Religia este unul dintre cei mai puternici lianți ai unei națiuni sau, dacă vreți, sângele naționalismului. Alternativa ar putea fi bunăstarea materială pe un orizont de timp mare (vezi țările occidentale) dar aceasta poate dispărea totuși la un moment dat. Dumnezeu nu, pentru că El este veșnic! Ambele experimente sociale în care naționalismul nu L-a avut alături pe Dumnezeu – nazismul și comunismul – au eșuat! Nu poți menține în viață un organism prin ale cărui vene curge apă chioară! Teroarea și propaganda politică,  care au înlocuit credința în Dumnezeu, nu au făcut decât să ardă pe interior  naționalismul, să-l transforme într-o formă fără fond. Pentru cei care vor obiecta, spunând că există exemple de „reușite” – Coreea de Nord sau China – le vom spune că ele nu sunt deloc așa. Coreea de Nord este, economic vorbind, de multă vreme „pe aparate”, frica și lipsurile activând instinctul de supraviețuire al cetățenilor ei și transformându-i în supuși desăvârșiți dar care, la nevoie și la comandă, pot plânge fierbinte și religios la mausoleul „părintelui” comunismului nord-coreean, Kim Ir Sen! Foarte mulți, însă, probabil că ar fugi din țară cu nori de praf în urma lor, dacă ar putea… Dubla-gândire, pictată atât de bine de Orwell, funcționează acolo perfect! Românii cu vârsta de peste 40 de ani pot sesiza ușor asemănările – ce-i drept, mult mai lejere – cu ceea ce fusese și la noi. China, la rândul ei, este comunistă politic dar cvasi-capitalistă economic, regimul politic fiind înmuiat semnificativ față de ce fusese acum 50 de ani. Rusia ar putea fi și ea un alt exemplu asemănător Chinei, cu diferența că ea a redeschis și „robinetul” religiei, fiind o soluție mult mai la îndemână…

Vedem, așadar, că nu poate exista naționalism fără credință, care poate fi însă confiscată de o religie-surogat, așa cum sunt doctrinele politice totalitare. Acesta este motivul pentru care neo-marxiștii atacă cu frenezie, la pachet,  naționalismul și credința în Dumnezeu, pentru a slăbi și dizolva statele-națiune și a le include cât mai repede în salata noii ordini mondiale și a globalismului uniformizant, creator de stat mondial orwellian. Acesta este și rostul ecumenismului, religia universală fiind absolut necesară pentru „legarea” părților la noul întreg. Ei știu că nu poți distruge ușor o națiune închegată iar soliditatea națiunii este dată de credință, care la rândul ei își trage cea mai pare parte a sevei hrănitoare din religie. Poate că scopul sondajului, printre altele, o fi fost și acesta: să dea o imagine despre cât de sudat este (încă) fiecare stat european prin intermediul religiei. Ca români, cifrele sondajului ar trebui să ne bucure dar, am arătat mai sus, din păcate nu prea e cazul!

Ce e de făcut? Mărturisirea lui Hristos, ori de câte ori putem, oricui ne ascultă. Cu riscul de a fi înjurați, făcuți nebuni, luați la șuturi. De fapt, cu orice risc! Să batem propaganda înșelătoare cu propriile ei arme: repetiția, persuasiunea, argumentația. Acolo unde auzim un argument împotriva lui Hristos, să venim cu zece argumente în favoarea Lui. Acolo unde este luată în râs credința, să luăm poziție. Acolo unde se promovează păcatul, să promovăm pocăința. Acolo unde vedem înșelare, să scoatem adevărul la lumină. Unde auzim un exemplu rău despre români, să venim cu două exemple bune despre ei. În orice discuții față în față sau pe forumul oricărui articol pe care-l citim și în care se promovează anti-creștinismul sau anti-românismul, să combatem. La subiect, fără patimă însă cu fermitate, cu decență și cu logică. Asta presupune și pregătire… Citiți cât mai mult, informați-vă cât mai mult, din cât mai multe domenii. Și nu tăceți, ca să nu vorbească pietrele pentru noi! Să nu treacă zi fără să citim din Sfânta Scriptură și din scrierile Sfinților Părinți. Să nu treacă zi în care să nu le spunem celor de lângă noi despre Adevăr și Cuvânt. Să nu fie zi în care prin gândurile, vorbele și, mai ales, prin faptele noastre, să nu-L mărturisim pe Hristos!

Doamne-ajută!

19 thoughts on “EURONEWS: „Credința absolută” în Dumnezeu – mult mai răspândită în Europa Centrală și de Est”

  1. După cum se vede, în baza liberului arbitru, nu-i așa, credința în Dumnezeu Atoatefăcătorul este ceva opțional. Nicicând omenirea nu s-a bucurat mai mult de liberul arbitru, lăsat de Dumnezeu Insuși, să creadă ce vrea. Mai nou, această opțiune este și măsurată.
    Noi cei care credem că ne aflăm pe ultima sută de metri înainte de cea de-a doua judecată și de terminare pe acest pământ, ne uităm cu curiozitate și ne facem o cruce mare și lată când vedem astfel de demersuri openminded.

    http://mobile.hotnews.ro/stire/22985628

    E un fel de: dumneavoastră cu ce parfum vă dați?

  2. Cui folosesc aceste sondaje ??
    De ce s-ar baga bani grei (studiu pe 2 ani ) ca sa afle numai credinta in Dumnezeu ??
    Acuma Soros stie unde sa bage mai multi bani in campanii contra lui Dumnezeu.

    NU inteleg de ce oamenii raspund la sondaje ! Ca sa stie manipulatorii ce strategie se aplice pe tine ??
    Oala acoperita, nu da gunoaie in ea.

    FRATILOR, NU MAI RĂSPUNDEȚI LA SONDAJE !!!

  3. @M

    De acord!

    Mai mult! Operatorii de sondaje, cand suna la telefon, nu fac numai sa culeaga opiinii.
    Prin intrebarile lor induc opinii care se raspandesc cu repeziciune. E cumplit.
    Omenirea este devastata informational.

  4. Va inselati f tare daca legati lipsa credintei de nivelul de trai! Care nivel de trai inalt exista in vest?! Va referiti la cei 10% care detin, de obicei, 80% din averea nationala a statelor? Daca nu, atunci orientati-va spre programele de imbecilizare si bestializare a oamenilor prin scoala si fel de fel de alte posibilitati, pe care le ofera tehnologia actuala si nu numai. Pe lista apare Cehia, stat care confirma acest fapt. Ce nivel asa mare de trai credeti ca exista acolo? Uitati asta! Sa luam Germanika mult iubita. Traficul aerian este facut de 12% din populatie. 50% fac concediul pe Balkonia. 60% din populatie detine 6% din averea nationala. Salariile sint sub 40% din ce-au fost in 1990. De ce credeti ca statul a dat o lege de restrictionare a cresterii nivelului chiriilor, care a fost publicata si in presa din tara? De mult bine si pt ca toti isi permiteau sa plateasca chiriile care se cer? Vedeti haosul? Asta se face cu oameni nemultumiti si pe care elita ii are ca masa de manevra ca sa-si impuna schimbarile. Ce-o fi asa de greu de vazut, cind s-a trait asta in Romania anilor 80?! Romanii n-au fost in stare sa vada nici pina astazi ca vestul iubit a trecut prin 3 crize mondiale, care nu aveau cum sa ocoleasca Romania: 1979, 1981, 1987. Era Ceausescu vinovat de acestea? In SUA 78% traiesc de la un cec la altul, iar 40 de milioane, dintre care 12 milioane copii, nu au suficienta mincare. In plus mai trebuie sa luati in calcul religiile „crestine” ale vestului ca fiind constructii artificiale, care nu pot rezista timpului si asaltului distructiv al elitei. Divide et impera is arata roadele. In cazul Romaniei mi se pare grav! 64% este o cifra mica. Restul sint spalatii pe creier, creatie a vestului, fostii flotanti ai lui Ceausescu, pe care „civilizatii” si i-au facut masa de manevra folosindu-i din plin pt distrugerea tarii. Si din cei 64% sint destui gura casca pe care ii poti duce cu presul incotro vrei.

  5. Confirm faptul că nivelul ridicat de trai din țările „dezvoltate” este doar o aparență înșelătoare! Corect se spune că acolo avem un nivel ridicat de sclavie! Mâncare ieftină, dar tot nu ajung banii! Chirii exorbitante, pentru a ajunge sclavii băncilor și apoi ai companiilor! Așa sunt forțați oamenii să fie sclavii sistemului, primind în schimb bani pentru satisfacerea consumerismului! Dacă nu ar fi două idei deosebit de nocive: faptul că trebuie să fim sclavii companiilor și să „muncim” cât vor ei, mai mult de 40 de ore pe săptămână, inclusiv acasă să fim la curent cu „munca”, cu e-mail și alte asemenea și faptul că trebuie să consumăm cât putem, să ne cheltuim banii, să le oferim copiilor „de toate”, numai ce trebuie (educație) nu, atunci poate că situația ar sta altfel! Mijloace de trai ridicat sunt, însă prostie este chiar mai multă!

  6. Imi este cunoscut faptul ca voi, cei proveniti din familiile de flotanti, anterior artisti consacrati prin sate, unde va ocupati din tata-n fiu cu distratul porcilor si gainilor aflate prin batatura, le stiti pe toate mai bine, dar incearca sa aduci niste argumente, care sa-ti sustina parerile, daca nu-ti convin datele mentionate de mine. Ca specialist in teoria vestului luminos, specifica voua, ar trebui sa la ai deja prin gusa, gata pregatite sa le versi pe oriunde, ca sa impresionezi lumea, mai ales ca te-au educat aia de la bebeceu.
    Eu iti dau lectura suplimentara: Bananenrepublik Deutschland. Korruption – der ganz alltägliche Skandal – von Wolfhart Berg.
    Trebuie sa-ti fie clar ca am sursele acelor date, altfel n-as fi avut de unde sa le stiu. Si cred ca le poti cauta singur, ca doar te-ai scolit in materie de jurnalistica, din cite lasi sa se inteleaga.
    Ati avut mare noroc cu Ceausescu, care v-a scos de unde n-ar fi trebuit sa iesiti vreodata! Dar, din pacate, s-a intimplat si ati facut exact cit va duce mintea, distrugind absolut totul.

  7. Ultimul lucru pe care mi-l doream era să fac cancan cu alde matale pe ortodoxinfo. M-ai băgat în ceață. Am dat fuga să văd ce înseamnă alogen. Iar definiția mi-a relevat faptul că în situația mea ar putea fi jumătate din România. Adică niște alogeni.

    Ești bun Don Popescu. De ce nu te faci intelectual? Ai putea căpăta și o diplomă cu acest titlu.

    Precum și tradiționalul la mulți ani.

  8. Stoler
    Cred ca era original cu doi de „l”, ca Roller si intuiesc ca, exact ca el, esti un produs satesc, mai ales ca esti plin de frustrari si obsedat de cuvintul intelectual, dupa tipicul care va este voua specific. Intelectual pt tine, dupa cum ai si explicat intr-un maret articol, inseamna o specialitate in pupatul fundurilor strainilor. Te las pe tine pt ca este nascut pt asta! CTP un coleg de-al tau, inclusiv in provenienta sateasca si comportament pe masura, a pupat funduri mai grase si s-a ajuns! Tu ai vrut sa incepi de jos si nu ti-a iesit „scara valorilor”. Si esti alogen. Recunoaste! Romanul Stoler?! Ridem mult!

    1. maaama! don popescu, cate farfurii ai spart bre in servanta de nervi inainte sa te apuci sa ma faci albie de porci?!

      alo, domnu… ai „innemerit” pe un site ortodox, cu probleme ortodoxe…
      pt tine „ezicsta” site-urile Republica, Contributors si Playtech.

      scuze de cuvinte noi… asa „scrim” alogenii…

      neshte subumani, ce sa-i faci…

  9. „Ambele experimente sociale în care naționalismul nu l-a avut alături pe Dumnezeu” ar trebui sa contina „nu L-a avut alaturi pe Dumnezeu”, cu litera mare cand se face referire la Numele Domnului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X