Istoria secretă a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol

Istoria politică secretă a Patriarhiei Ecumenice

Președintele Truman a văzut Patriarhia Ecumenică ca fiind ”vitală pentru politica externă americană”

Matfey Shaheen

A existat un timp, când Patriarhia de Constantinopol a fost la apogeu … fosta ei glorie s-a stins într-o amintire palidă, și această crimă schismatică, pe care a susținut-o în Ucraina, a devenit una dintre cele mai mari probleme ale Ortodoxiei, în secolul al XXI-lea.

Întrucât Patriarhia Ecumenică a invadat anti-canonic teritoriul Bisericii Ortodoxe Ucrainene – o parte autonomă și nativă a Bisericii Ruse, mulți s-au întrebat:

Este aceasta începutul unei forme particulare de ”papism estic” sau Patriarhia Ecumenică nu este cu adevărat suverană în acțiunile sale, ci sub influența puterilor politice externe, inclusiv a Statelor Unite?

Acest articol nu este scris pentru a examina problemele spirituale sau canonice ale erorilor Constantinopolului, așa cum au făcut deja experții din întreaga lume ortodoxă.

Acest articol este prezentat pentru a demonstra captivitatea politică a Patriarhiei Ecumenice față de puterile străine, de-a lungul istoriei, în special față de Statele Unite. Vom examina modul în care Constantinopolul ar fi fost șantajat să provoace această criză pentru a acoperi un scandal de deturnare de milioane de dolari în GOARCH – principala sursă a finanțării și a vieții lor economice.

Vom examina, în special, un articol foarte socant dintr-o sursă pro-Patriarhiei Ecumenice, care declară printre multe altele:

”Președintele Truman a accentuat adesea convingerile pro-americane ale Patriarhului Athenagoras și importanța și influența Patriarhiei Ecumenice, împreună cu comunitatea ortodoxă greacă din SUA, ca fiind vitale pentru obiectivele politicii externe americane.” (1)

Cum am ajuns aici?

Pentru a înțelege originile acestei crize a Bisericii Ucrainene și tendința liberală și aparent anti-rusească din Constantinopol, trebuie să ne uităm la istorie. Pentru cei care nu cunosc Istoria Ortodoxiei în Ucraina, recomand foarte mult această serie minunată.

Pentru a simplifica, Rusia Kieveană a fost strămoașa Rusiei moderne, Ucrainei și Bielorusiei. A fost împărțită atât prin cuceriri mongole, cât și poloneze-lituaniene în porțiunile estice (Rusia) și vestice (Ucraina și Bielorusia). În partea de răsărit, Biserica Rusă era mai liberă, pentru că mongolii necreștini erau mai puțin interesați de detaliile complicate ale Ortodoxiei decât catolicii polonezi, lituanieni și, ulterior, austrieci care ar fi condus Occidentul.

Primul pivot vestic al Constantinopulului

La mijlocul secolului al XV-lea, au avut loc două evenimente catastrofale pentru Patriarhia Constantinopolului, care au reușit să-i distrugă independența politică și aproape că i-au distrus și independența religioasă.

Prima a fost Uniunea Florentină, în care ierarhii din Constantinopol, sperând să salveze orașul de distrugerea otomană, au semnat o uniune cu Biserica Romano-Catolică, acceptând să recunoască primatul Papei.

Acesta a fost un eveniment cataclismic, aceasta fiind, în multe privințe, începutul înclinației politice liberale și occidentale a Patriarhiei de Constantinopol.

Alegerea Constantinopolului a fost opusul polar al Sfântului rus Alexandru Nevsky, Mare Prinț al lui Vladimir și al Kievului, care, pe scurt, ar fi mai degrabă un subiect politic pentru tătari decât un subiect spiritual pentru catolici. Constantinopolul se gândește să folosească puterea politico-militară a Vestului căzut pentru a se salva pe ei înșiși și adevărata credință, dar făcând asta, au pierdut deja totul! Ei au uitat lecția lui Alexandru Nevsky, care a spus: ”Dumnezeu nu este găsit în putere, ci în Adevăr!” Aceasta a fost întotdeauna poziția Bisericii Ruse, așa cum Patriarhul Kirill de la Moscova a spus în predica sa despre Marcu din Efes, care s-a opus Uniunii Florentine:

”Nu poate fi nicio uniune sub amenințarea schismei!” (2)

Și astfel, la vremea respectivă, Biserica Rusiei de Est – din Moscova, împreună cu Marele Prinț Vasili au fost îngroziți de ideea unirii cu Roma schismatică, așa că au declarat autocefalia față de Constantinopol. Biserica Rusă s-a ridicat la autocefalie pentru a fugi de erorile eretico-schismatice ale Constantinopolului!

Căderea Constantinopolului

Constantinopolul, evitând la limita legătura cu Roma (multumita Sfantului Marcu al Efesului), a căzut în 1453. Zilele Constantinopolului, ca oraș imperial și Biserică s-au încheiat, era acum disperat să supraviețuiască și, uneori, dispus să vândă.

Mitropolia Kievului

”Preoții catolici merg prin Ucraina în căruțe trase de creștinii ortodocși nevinovați! Aceasta este ceea ce se întâmplă în Ucraina, în timp ce voi stați aici sărbătorind, fără să aveți ochi și urechi pentru ceea ce se întâmplă în lume!” – Taras Bulba, N.V. Gogol (3)

Catolicii polono-lituanieni nu au permis supușilor lor din Biserica Rusă de Vest – Mitropolia Kievului – să se unească cu Biserica Rusă de Est din Moscova, astfel că Kievul a fost forțat să se uite către Constantinopol.

Constantinopolul sărăcit, funcționa totuși pe linia de supraviețuire, și mai preocupat de obținerea unui sprijin material, decât de problemele spirituale complexe ale Mitropoliei Kievului.

De exemplu, cu puțin timp înainte de Uniunea de la Brest, Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului a vizitat Rusia de Vest; la acea vreme, anumiți clerici care deveniseră mai târziu schismatici, s-au comportat în stilul Borgia – războinici violenți, și s-au temut că vor fi deposedați atunci când au auzit că vine (4). Acești episcopi-războinici nu aveau de ce să se teamă, după cum s-a dovedit că Ieremias era doar în trecere pe drumul său spre Moscova, ca printre alte lucruri, să cerșească pomană de la Biserica Rusă bogată și liberă. Când s-a întors la Kiev, el părea mai preocupat să adune bani, decât să se ocupe de problemele uriașe cu care se confrunta biserica.

Totuși, anumiți ierarhi de la Granița Dreaptă Ucraineană au fost integrați în nobilimea poloneză și s-au temut că vor fi deposedați, pentru diferitele lor crime, devenind deschiși ideii Uniunii de la Brest cu Roma. În mod evident, conducătorii polonezi i-au favorizat politic pe cei care au aderat la Uniune, deoarece au împărțit astfel popoarele ruse – rivalii lor.

Această acaparare teritorială motivată politic pare a fi similară cu ceea ce face astăzi Constantinopolul în Ucraina. Ei sunt mai puțin preocupați de legalizarea unor schismatici care susțin uniați, având tendințe naziste îngrijorătoare și, probabil, mai interesați de colectarea de bani din cele 20 de metochi pe care președintele ucrainean le-a promis lor.

În timpul perioadei dezastruoase de gestionare a Mitropoliei Kievului, a apărut Uniația, iar prin conducerea lor apatică și anemică, nu au făcut nimic pentru a o împiedica.

În mod ironic, unul dintre cei mai mari susținători ai mișcării unite în secolele anterioare era Gregory (”bulgarul”), care a fost instalat repede ca Mitropolit al Kievului de către fostul Patriarh Grigore de Constantinopol … care a devenit el însuși uniat!

Oamenii care urmau să fie numiți în cele din urmă ucraineni s-au ridicat sub hatmanul cazac Bogdan Khmelnitsky și au alipit Ucraina la Rusia, în 1654. Mitropolia Kievului a urmat curând, și plecând de la Constantinopol, s-a alăturat Patriarhiei Moscovei. Din anii 1680 până în prezent, Constantinopolul nu a indicat niciodată că a considerat că Ucraina este teritoriul său și chiar și în timpul foarte mic [în legătură cu întreaga sa istorie] că Ucraina se afla sub Constantinopol. Fanarul a arătat în esență zero interes pentru afacerile sale spirituale interne , implicându-se numai atunci când a fost convenabil din punct de vedere politic sau financiar.

Popoarele ruse care au fost botezate în anul 988 ca unul, au fost împărțite în anii 1360 și reunite în anii 1680, rămânând împreună până în 1991.

Odată unite, aproape toate aceste necazuri s-au topit, ca roua înaintea soarelui. Academia Teologică Kiev-Mohyla, fondată în Lavra Peșterilor din Kiev, de către Sfântul Ierarh Petru Mohyla (n.n. Petru Movila), a fost salutată de Petru cel Mare și a devenit prototip pentru toate seminariile ortodoxe. Episcopi ai Micii Rusii (adică ucrainieni), favorizați de Petru cel Mare, practic vorbind, au ocupat tronul întâi-stătătorilor Bisericii Ruse exclusiv, între 1700 și 1757.

În general, nu au existat conflicte zguduitoare pentru Biserica Rusă, până în secolul al XX-lea.

Misterul secolului al XX-lea

Poate că nici o altă vreme din istoria omenirii nu a adus vreodată atât de multă ruină, și a schimbat cursul civilizației, cum a făcut-o secolul al XX-lea. De asemenea, tot atunci Patriarhia Ecumenică a făcut cea mai puternică pivotare către vest, atât din punct de vedere teologic, în ceea ce privește ecumenismul, cât și în calendar, și politic.

Primul război mondial a îndepărtat spiritul vechii Europe – vechile imperii bazate pe ideea de ”creștinătate” sau o formă de credință și am văzut în Europa ridicarea unui naționalism rece și secular.

Cei care simt că religia sau creștinismul sunt sursa războiului nu trebuie decât să se uite la secolul al XX-lea, când cele mai grave atrocități din istoria omenirii au fost comise de puteri brutale, fără Dumnezeu.

Pseudo-religia a fost folosită doar ca un instrument pentru obiectivele politice și, așa cum am văzut în Ucraina modernă, la niște schismatici, cu ale lor picturi naziste, unde uneori politicile lor devin religia lor.

După asasinarea demonică a Sfintei familii Romanov, a fost declanșat un război împotriva Sfintei Rusii „, iar Biserica Rusă și-a început mărturia ei de credință, printre cele mai mari din istorie. Mitropolitul Kievului și al Galiciei a fost dus în afara Lavrei Peșterilor din Kiev și împușcat, Patriarhul Tikhon de la Moscova a fost întemnițat, nenumărate milioane au suferit în războiul civil … și unde a fost Constantinopolul?

Constantinopolul i-a sprijinit activ pe BOLȘEVICI…

Schisma renovaționistă

Un fapt puțin cunoscut de mulți este că, în timp ce Sfântul Patriarh Tikhon de la Moscova era în închisoare, iar Biserica din Rusia era brutal persecutată, bolșevicii au creat o biserică schismatică.

Constantinopolul a recunoscut de fapt această schismă ca fiind legitimă, cerând Sfântului Tikhon să demisioneze, calomniindu-l, în timp ce Biserica sa canonică a fost persecutată, iar credincioșii au fost chiar executați, pentru refuzul de a sprijini ”Biserica Renovaționistă”.

Această situație seamănă puternic cu schisma modernă ucraineană, desăvârșită cu sprijinul Fanarului.

Astăzi, Sfântul Tikhon este comemorat universal ca un Sfânt, fiind foarte popular și în America,  consacrându-l pe Sfântul Rafael din Brooklyn – un sirian care considera că are ”suflet rusesc” – ca primul ierarh de pe pământul american.

Sfântul Tikhon este un sfânt … și renovaționiștii … Unde sunt ei? Ei au trecut ca și schismticii anteriori în groapa memoriei, nu a mai rămas nimic din ei.

Deci, asta ne lasă cu o întrebare. De ce ar face Constantinopol acest lucru și de ce-i sprijină din nou pe schismaticii din Ucraina? Răspunsul poate fi fundamentat mai mult politic, decât își dau seama oamenii.

Haos interbelic și schimb de populație

Primul război a dus nu numai la destrămarea Imperiului Austro-ungar și a Imperiului Rus, ci și la destrămarea Imperiului Otoman. A avut loc un mare schimb de populație între republica turcă seculară nou formată și Grecia și, ca urmare, Patriarhia Ecumenică și-a pierdut aproape întreaga ei turmă (5).

Turcia nu mai conducea un imperiu multietnic, în care Patriarhul Ecumenic putea fi folosit ca un personaj care să-i unească pe supușii creștini din jur; Turcia era acum interesată numai de construirea națiunii turce.

Acest lucru aduce Patriarhiei Ecumenice starea sa actuală – după cum a subliniat jurnalistul Kirill Alexandrov, ”Fanarul a trebuit urgent să caute o rațiune pentru propria sa existență … Atunci a apărut prima pretenție de a stăpâni peste întreaga lume ortodoxă” (6).

Profitând de căderea Imperiului Rus și de persecuția Bisericii Ruse, așa cum s-a discutat mai sus, Constantinopolul a încălcat teritoriul Patriarhiei Moscovei ca un corb negru deasupra trupului unui cazac încă în viață. (7)

Toate acestea au început în jurul anilor 1920; în timp ce Biserica Rusă era fără apărare în arena martiriului, am văzut apariția acestui ”papism estic”. De-a lungul mizeriei care a fost secolul al XX-lea, aproape toate ”tendințele liberale” din Ortodoxie au fost promovate de Constantinopol, de exemplu, trecerea scandaloasă la noul calendar și ecumenismul, mai ales față de Biserica Catolică.

Să nu uităm că Patriarhul Athenagoras din Constantinopol s-a întâlnit cu Papa și a ”ridicat” anatemele împotriva Romei. Și aceasta este ceea ce ne aduce probabil la cel mai important aspect dintre toate, în această analiză a politicii Fanarului – relația lui cu guvernul SUA, începând în special cu Patriarhul Athenagoras și cu președintele Truman.

Patriarhia Ecumenică și Conducerea SUA

Patriarhul Athenagoras și Președintele Truman

Există un articol foarte interesant pe blogul GOARCH, care expune în esență, prin propriile lor cuvinte, relațiile dintre diaspora greacă, Patriarhia Ecumenică și cele mai înalte eșaloane ale puterii occidentale sub forma Președintelui și Guvernului Statelor Unite.

Articolul lui Dr. Alexandros K. Kyrou detaliază relațiile strânse și, probabil, o înțelegere secretă a Patriarhiei Ecumenice cu guvernul SUA, în arena politică. Uită-te la primele propoziții:

Nu cu multă vreme în urmă, președinții americani au înțeles că sprijinul și apărarea activă a Washingtonului de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol nu numai că era în concordanță cu principiul libertății religioase, ci a fost și o resursă globală importantă pentru evidențierea și comunicarea valorilor americane în arenele îngemănate ale relațiilor internaționale și diplomația marilor puteri. Istoria care înconjoară această imagine oficială a Patriarhiei, ca partener unic pentru accentuarea ideilor democratice în străinătate și pentru avansarea obiectivelor umanitare în întreaga lume, a evitat totuși, în mare măsură, conștiința publică, fiind în același timp erodată constant din memoria instituțională a elitei politicii externe a acestei țări.

Documentele recent declasificate ale Departamentului de Stat dezvăluie o poveste fascinantă, o narațiune alternativă, de interes și implicare americană în Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol, în perioada probabil cea mai critică din istoria politicii externe a Statelor Unite (8)

La început, poate părea benign, căci la urma urmei, cine nu este de acord cu libertatea religioasă sau cu umanitarismul? Dar când îți dai seama că Truman a fost prima și singura persoană care a folosit arme nucleare pe alte persoane, și că marile puteri sunt rareori preocupate de ceva mai mult decât … ei bine … de putere, începi să vezi că aceste cuvinte plăcute sunt doar eufemisme.

Întrebati-i pe creștinii din Orientul Mijlociu sau din Serbia, pentru a afla cum i-a ajutat ”promovarea democrației” occidentale, atunci când a venit sub forma ”bombardamentelor intensive pentru pacea mondială”. Toate acestea sunt doar scuze pentru război, pretexte pentru a justifica jocurile politice.

În ceea ce privește Patriarhia, ”punând accent pe ideile democratice”, se întreabă unde este creștinismul în acestea, când pentru cea mai mare parte a istoriei, creștinismul a mers în mână cu monarhia, monarhii fiind unșii lui Dumnezeu și încoronați să domnească prin El încă din vremuri biblice.

În textul serviciului bisericesc al Triumfului Ortodoxiei (9), există chiar o anatemă (10) împotriva ”celor care nu cred că monarhii ortodocși sunt puși pe tron (unși) de Dumnezeu”.

Aceasta nu este de a argumenta pentru sau împotriva monarhismului; dar este suficient să spunem, pentru majoritatea istoriei, că Biserica a binecuvântat și a susținut monarhia.

De când a devenit ”a pune accent pe ideile democratice” o misiune a Patriarhiei Ortodoxe? De ce nu, în schimb, ”păstrarea plinătății Ortodoxiei”, sau ”căutarea mai întâi a Împărăției Cerurilor”? Sprijinirea schismei nu este o modalitate bună de a face aceasta…

Care este tot acest interes în ideologiile și scopurile politice? Acest lucru pare a fi periculos de apropiat de teologia eliberatoare, pe care Biserica Catolică a adoptat-o în anii 1960, ceea ce înseamnă, în esență, că Biserica s-a concentrat mai mult pe stabilirea condiției umane pe un pământ căzut, decât pe atingerea Împărăției Cerurilor.

Articolul explică în continuare modul în care președintele Truman ar înrola Patriarhia Ecumenică, pentru că a văzut ”religia ca pe un instrument puternic, pentru a submina credința în sistemul sovietic și pentru a-i aduce eventuala cădere”.

Încă o dată, un cuvânt cheie aici este instrument; religia urma să fie folosită ca un instrument. El a văzut Fanarul ca pe un aliat util, un pion, în lupta sa pământească cu Uniunea Sovietică – nu o luptă pentru salvarea sufletelor, ci pentru victoria propriilor scopuri politice.

”Înțelegerea secretă pan-religioasă” a lui Truman, care a inclus și Vaticanul, a avut un obiectiv cheie: plasarea unui cetățean american pe tronul Constantinopolului – patriarhul Athenagoras (Spyrou) – chiar acela care va ”ridica anatemele” împotriva Romei… Tot acest ecumenism începe să aibă o origine și un scop clar. Așa cum a fost înainte, cu Uniunea Florentină, acesta a fost încă un moment când Constantinopolul a crezut că se poate salva, făcând politică cu Occidentul.

Patriarhul Athenagoras a fost anterior Arhiepiscopul Grec al Americii de Nord și de Sud.

Athenagoras s-a adaptat confortabil la viața din America și se pare că a încercat chiar să se angajeze în armata Statelor Unite (11) – o alegere ciudată pentru un ierarh ortodox.

”Vaca sacră” a lui Truman — a propagat Truman  ideea unui primat al Constantinopolului?

Truman a fost atât de implicat în a pune un american pe tron, încât nu numai că l-a trimis pe Athenagoras cu ”binecuvântarea” lui, ci l-a trimis literalmente la Istanbul cu propriul său avion prezidențial, ”Vaca sacră” (12). Dr. Kyrou spune că acest lucru nu a fost doar un gest de respect, ci ceea ce el a numit ”o acțiune măsurată” de către un președinte care ”a văzut în Athenagoras și în Patriarhie parteneri influenți și cruciali în promovarea intereselor internaționale ale SUA”.

Articolul dr. Kyrou afirmă chiar că alegerea lui Athenagoras ca Patriarh Ecumenic nu numai că avea sprijinul lui Truman, ci, conform unor noi dovezi, ”posibila implicare a administrației Truman”.(13) Alte articole notează influența și amestecul SUA în afacerile Patriarhiei Ecumenice, inclusiv alegerea lui Athenagoras.(14)

Articolul lui Kyrou recunoaște în mod direct că acest lucru înseamnă că Truman a văzut Patriarhia Ecumenică ca pe un bun valoros, în conflict direct cu Biserica Rusă, pentru beneficiul politic al Occidentului. În articol se citește:

”[Truman] … a subliniat în mod deliberat statutul ecumenic al Patriarhiei de la Constantinopol – ca primul scaun patriarhal între egali, bucurându-se de o egidă spirituală asupra tuturor Bisericilor Ortodoxe – ca mijloc de a împiedica eforturile politice conduse de Moscova, pentru a proiecta Biserica Rusiei ca rival global al Constantinopolului  …”

Puterile occidentale erau aparent îngrijorate de faptul că Rusia și-ar fi putut exercita influență asupra Orientului Mijlociu, inclusiv asupra Turciei, prin populațiile ortodoxe din aceste țări. Din punct de vedere istoric, Occidentul a văzut Imperiul Otoman ca pe un element de control împotriva Rusiei.

Luați războiul Crimeii din secolul al XIX-lea, când Franța și Anglia erau preocupate de faptul că Rusia îi va copleși pe otomani, care i-au torturat pe creștinii ortodocși vreme de secole, iar Orientul Mijlociu se va revigora sub protecția Rusiei.

Deci ce a făcut Occidentul? Ei au sprijinit Imperiul Otoman într-un război pe pământ rusesc, ucigând ruși creștini în sprijinul unui Imperiu Musulman. Încă o dată, Occidentul vede Istanbulul islamic ca pe un element de control împotriva Rusiei Creștine.

Athenagoras a mers la întâlnire cu Papa și a ridicat Anatemele împotriva lui și se pare că din acest moment Patriarhia Ecumenică ar fi rămas ferm priponită nu numai de Diaspora și de Guvernul Statelor Unite, ci și de ecumenismul pro-Vatican.

Ocupația occidentală a Patriarhiei Ecumenice

În lumea de astăzi, este incontestabil faptul că majoritatea fondurilor și populației din partea PE provin din exploatațiile profitabile din America de Nord. Din toate aceste motive, au existat multe articole care afirmă că Patriarhul Ecumenic este în esență un pion pentru acele interese și acei ”sponsori” puternici. Deci, care sunt sponsorii Patriarhiei Ecumenice?

O imagine foarte clară poate fi văzută doar uitându-ne la unul dintre ei: Michael Huffington, fondatorul celebrului Huffington Post. Pe scurt, Michael Huffington este un magnat media bisexual declarat (15), care susține căsătoriile homosexuale, precum și ecumenismul și în mod special unirea cu Biserica Catolică, prin intermediul fundației sale de la o universitate iezuită (16).

Homosexualul declarat Michael Huffington (al treilea de la stânga) cu ierarhul grec Methodios și Arhiepiscopul Întâistătător Demetrios, precum și cardinalul catolic Sean O’Malley, la aniversarea Mitropolitului Methodios și sărbătorirea întronizării. Foto: boston.goarch.org.

O altă figură puternică asociată este John Podesta, slujitor loial familiei Clinton, care se poate identifica drept catolic (17), dar mama sa a fost grecoaică ortodoxă (18). În general, relația Patriarhiei Ecumenice cu guvernul Statelor Unite și mișcarea ecumenică a fost întotdeauna elefantul din cameră.

Un exemplu agresiv este Geoffrey Pyatt, fost ambasador american în Ucraina, care a stat alături de Victoria Nuland pe Maidan, susținându-i pe ultra-naționaliștii ucraineni violenți care, după o călătorie la Muntele Athos, au scris pe twitter (19):

”Am avut onoarea de a ne întâlni cu Mitropolitul Hierotheos de Nafpaktos la Vatopedi. Am avut o discuție importantă despre Ortodoxia la nivel mondial și sprijinul SUA pentru Patriarhia Ecumenică.”

Să nu uităm că Pyatt a fost ambasadorul SUA (2) în timpul loviturii Maidan, intermediată de Statele Unite.

În cazul în care cineva are nevoie să își amintească, lovitura Maidan este ceea ce a transformat Kievul și Ucraina dintr-un loc normal, fericit din Europa în … ei bine … asta…

Acesta este, în esență, microcosmosul celor care finanțează și sprijină Patriarhia Ecumenică (adică, de care sunt complet dependenți în supraviețuirea lor) și, având în vedere acest lucru, nu este greu să vă dați seama ce agende susțin în secret și de ce.

Un scandal de deturnare de fonduri din New York a provocat acest conflict?

Este un secret cunoscut că a existat un scandal masiv, în legătură cu dispariția aparentă a unor sume uriașe de bani, în jur de 10 milioane de dolari (21), din cele 37 strânse pentru construirea unei Catedrale Grecești în New York.

Michael Huffington chiar a cerut demisia Arhiepiscopului Demetrios cu privire la toate acestea.

Răspunsul arhiepiscopului Demetrios a fost incredibil; el a spus că donatorii ”nu au dreptul să întrebe ce s-a întâmplat cu banii, așa cum nici el nu îi întreabă cum și-au facut banii”. Toate acestea par a fi indicii a modului în care se comportă oamenii cinici și politici din ierarhia GOARCH și din Patriarhia Ecumenică.

În acest articol excelent, de James George Jatras, un fost diplomat SUA, în iulie trecut, Departamentul de Stat al SUA a devenit conștient de dispariția misterioasă a acestor fonduri.

În timp ce autoritățile investighează situația, se crede și este destul de plauzibil că cineva din cele mai înalte eșaloane ale puterii americane i-a oferit Patriarhiei Ecumenice o înțelegere secretă, în acest caz scandalos: ”Vom lăsa sursa principală de venit în siguranță – dar tu trebuie în schimb să creezi o criză pentru Biserica Rusă, prin sprijinirea schismaticilor ucraineni”.

Cu toate acestea, trebuie să citiți printre rânduri și să conectați punctele, dar privind la istoria captivității Constantinopolului la capriciile politice ale puterilor străine și mai ales la relația sa cu SUA în secolul al XX-lea, acest lucru nu este numai posibil, ci este plauzibil.

Părintele Seraphim Gan a observat că Constantinopolul pare să nu fie liber în acțiunile sale, ci sub influența puterilor necreștine.

Mitropolitul Jonah (Iona), ierarh ROCOR și fost întâistătător al Bisericii Ortodoxe din America a scris acest articol uimitor [ușor editat, pentru context]:

“Și astfel, agențiile și Departamentul de Stat ale Statelor Unite sprijină un șarlatan dezgustător și caterisit în mod legitim, care este îmbrăcat complet [Filaret] și care este el însuși manipulat de pateticul [președintele ucrainean] Poroșenko, pentru propria sa ambiție. Ei l-au șantajat pe bătrânul Patriarh Ecumenic [Bartolomeu], cu privire la dispariția fondurilor din arhiepiscopia americană [greco-americană], și apoi l-au mituit. Pentru a se justifica, el a afirmat o interpretare a propriei jurisdicții, care este respinsă de restul Bisericilor Ortodoxe.”

Concluzie: Constantinopolul a devenit o unealtă a politicilor occidentale

Devine evidentă o imagine istorică simplă:

• Constantinopol a fost un oraș al marilor Patriarhi, dar și al unor mari eretici ca Nestor însuși.
• La scurt timp inainte de caderea Constantinopolului, ei aproape că au intrat în unire cu Roma.
• După cucerirea din 1453, Patriarhia a fost în totalitate la mila turcilor.
• După primul război mondial, Constantinopolul și-a pierdut aproape toată turma; la acest moment a provocat conflictul calendarului și a sprijinit schisma renovaționistă bolșevică. În secolul al XX-lea și-a făcut apariția o tendință liberală.
• În anii 1950, Athenagoras, aliat al puternicului Președinte Truman al SUA, devine Patriarh. Athenagoras devine primul Patriarh care se întâlnește cu Papa.  Athenagoras dirijează Patriarhia Ecumenică să joace un rol important în promovarea politicii externe a SUA, în țările ortodoxe și împotriva Moscovei.
• În 1971, Seminarul Halki Seminary a fost închis; viitorul Patriarhiei este pus sub semnul întrebării.
• Până în 2018, Patriarhul Constantinopolului s-a întâlnit și s-a rugat cu Papa de nenumărate ori, și a rupt tradiția, permițând preoților să se recăsătorească. Patriarhia încă este în cea mai slabă și mai mică stare a sa.
• În iulie 2018, guvernul SUA ar fi exercitat presiuni asupra Patriarhiei, prin intermediul sursei lor principale de finanțare, în legătură cu scandalul GOARCH.
• În septembrie 2018, Constantinopolul invadează teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ucrainene și al Patriarhiei Moscovei.

Observați tendința: cu cât Constantinopolul a crescut, raportat la puterile politice străine, de exemplu, Imperiul Otoman sau SUA, cu atât acțiunile lor au venit dinspre Ortodoxie. Cu cât Constantinopolul a devenit mai slabănogit prin istorie, cu atât mai mult s-a înclinat spre influența occidentală.

Constantinopolul a devenit un instrument pentru puterile occidentale, și care, cel mai probabil, a început această mizerie în Ucraina, la cererea lor. Trebuie să ne uităm doar la modul ilogic al acestei mișcări de autocefalie. Patriarhul Bartolomeu nu este un om lipsit de inteligență; chiar dacă el este orbit de iluzii papale, ar trebuit să știe că acest lucru nu ar funcționa.

Deja, până acum, nici o Biserică locală nu a sprijinit Constantinopolul sau schismaticii, multe biserici și ierarhi au vorbit împotriva acțiunilor Constantinopolului. Unul dintre cei mai cunoscuți episcopi vorbitori de limbă engleză, cel mai apreciat episcop al insăși Patriarhiei Ecumenice, Mitropolitul Kallistos (Ware), a spus:

“Cu tot respectul datorat față de Patriarhul meu, trebuie să spun că sunt de acord cu părerea exprimată de Patriarhia Moscovei, că Ucraina aparține Bisericii Ruse.”

Cu câteva luni înainte, Constantinopolul sprijinea Biserica Canonică și apoi face o răsucire totală de 180 de grade, începând să propage grandoare papală, invadând teritoriul canonic al celei mai mari Patriarhii Ortodoxe din lume și declând că poate acorda și revoca autocefalie.

Acest lucru s-a întâmplat ca și cum ar fi fost planificat de oameni care chiar nu înțeleg cum funcționează Biserica Ortodoxă sau ce stă în puterile Patriarhilor Ecumenici, ci pur și simplu doresc să creeze probleme pentru Ortodoxie și pentru Rusia în mod particular…

Se pare că în timp ce este sub ocupație și la mila puterilor politice străine, este imposibil pentru Constantinopol să ia hotărâri pentru binele restului lumii ortodoxe. În timp ce Ortodoxia nu va avea nici o figură papală supremă – numai Hristos este capul Bisericii – dacă există intenția de a deveni primul dintre egali – poate că el ar trebui să trăiască într-o putere ortodoxă suficient de viguroasă, pentru a-și păstra propria suveranitate.

Autor: Matfey Shaheen, 28 ianuarie 2019

1 https://blogs.goarch.org/blog/-/blogs/truman-athenagoras-and-world-orthodoxy-an-historical-alternative-to-current-us-relations-with-constantinople-part-two

2 https://www.youtube.com/watch?v=gGN3pz0oKuo

3 Citat ușor editat, din nuvela “Taras Bulba” de Nikolai Gogol, capitolul 4.

4 http://orthochristian.com/116154.html

5 http://orthochristian.com/115911.html

6 Ibid.

7 Ibid.

8 https://blogs.goarch.org/blog/-/blogs/truman-athenagoras-and-world-orthodoxy-an-historical-alternative-to-current-us-relations-with-constantinople-part-two

9 Prima Duminică din Postul Mare.

10 Помышляющим, яко православнии Государи возводятся на престолы не по особливому о них Божию благоволению и при помазании на царство дарования Духа Святаго к прохождению великого сего звания на них не изливаются; и тако дерзающим против их на бунт и измену: анафема.

11 https://orthodoxhistory.org/2015/04/24/harry-trumans-sacred-cow-other-amazing-facts-about-athenagoras/

12 https://orthodoxhistory.org/2015/04/24/harry-trumans-sacred-cow-other-amazing-facts-about-athenagoras/

13 https://blogs.goarch.org/blog/-/blogs/truman-athenagoras-and-world-orthodoxy-an-historical-alternative-to-current-us-relations-with-constantinople-part-two

14 https://orthodoxsynaxis.org/2018/10/03/preserving-orthodox-unity/

15 https://youtu.be/xmawWi4i-7k?t=98

16 http://orthochristian.com/115911.html

17 https://www.firstthings.com/blogs/firstthoughts/2016/10/john-podesta-son-of-the-church

18 https://www.nytimes.com/2015/02/16/us/politics/for-hillary-clinton-john-podesta-brings-a-right-hand-with-punch.html

19 http://orthochristian.com/115911.html

20 https://www.rt.com/op-ed/228379-obama-power-transition-ukraine/

21 https://www.rt.com/op-ed/440230-orthodox-church-ukraine-poroshenko/