MITROPOLIT GREC CONDAMNAT LA 7 LUNI ÎNCHISOARE PENTRU „DISCURSURI DE URĂ ȘI INCITARE LA VIOLENȚĂ” ÎMPOTRIVA HOMOSEXUALILOR
Mitropolitul Ambrozie de Kalavrita al Bisericii Ortodoxe Grecești a fost condamnat la 7 luni de închisoare si 3 ani termen de incercare pentru instigarea violenței împotriva homosexualilor și abuzul realizat de biroul său, a raportat, ieri, Express Tribune.
Clopotele din biserica din Mitropolia sa au batut în semn de protest față de condamnare, raportează orthodoxia.info.
Mitropolitul a fost achitat în luna martie a anului trecut, instanța nu a constatat nici o incitare la violență într-o postare pe blog controversată din 2015, în care episcopul a scris despre păcatul homosexualității.
Înaltpreasfințitul a fost acuzat de discurs de ură după postarea de pe blogul său, în care a condamnat relațiile între persoane de același sex și a cerut credincioșilor să se opună acestora, numind homosexualitatea o deviere de la legile naturii. Postarea de pe blog a venit deoarece parlamentul grec votase 193-56 în favoarea parteneriatelor civile homosexuale.
În apărarea lui, Mitropolitul Ambrozie a afirmat atunci că luptă împotriva celor care sunt împotriva lui Dumnezeu. „Dumnezeu a creat bărbat și femeie, nu o anomalie. Mă lupt cu cei care sunt împotriva lui Dumnezeu. Homosexualii sunt frații și surorile noastre, dar nu copii ai lui Dumnezeu”, a spus prelatul, explicând că, în starea lor căzută, trăind împotriva naturii, ei nu sunt creații ale Domnului. Dumnezeu se îndepărtează de toți.
Diferite grupuri pentru drepturile omului au descris decizia inițială drept o „rușine”, numind-o „parodie” a unui proces, raportează Keep Talking Greece .
Acest caz a fost primul de acest gen din Grecia – care a acuzat un reprezentant al Bisericii Ortodoxe influente. Procurorul a atacat verdictul inițial, iar instanța penală din Aigio a dat ieri o sentință de șapte luni de închisoare.
În timpul recursului, Ambrose a remarcat că, atunci când a scris postarea pe blog, homosexualitatea a fost o infracțiune penală.
„Această zi este istorică in viața mea, pentru că sunt persecutat pentru dragostea de Hristos”, a spus Mitropolitul.
Avocații săi au spus că vor face apel la Curtea Supremă de Justiție să declare sentința nulă.
AXIOS AXIOS AXIOS !!!
Mai rar asa ceva la un episcop astazi!
Vrednic este!
Asa este!
Exact,.Dumnezeu și Maica Domnului să.l întărească ???să.si duca crucea cu demnitate.?să vadă și ai noștri să ia exemplu
Vrednic este!
chiar citeam pe blogul ktanixis vizavii despre aceasta stire ce declarase episcopul Ambrozie dupa sentinta: daca este cazul ma voi duce si in inchisoare pt Dumnezeu si credinta
Uite ca Bunul Dumnezeu mai aduce in fata noastra cate un arhiereu adevarat. Adevarat pentru noi, caci acrivistii spun ca nu mai este niciun episcop ortodox. Ei au ramas singurii ortodocsi din lume. Doamne, ce intunecime de minte!
Amin!