Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au semnat marţi la Aachen (Germania) un nou tratat bilateral de prietenie, la 56 de ani de la semnarea Tratatului de la Elysee.
Noul tratat, care prevede o mai bună cooperare franco-germană în sectorul apărării, se doreşte a fi “o contribuţie” la crearea, la un moment dat, a unei armate europene, a afirmat Merkel, potrivit AFP. Franţa şi Germania contribuie cu acest document la “crearea unei armate europene“, a spus cancelarul german, evocând în special dezvoltarea “unei culturi militare şi a unei industrii de armament comune”.
La rândul său, preşedintele francez i-a criticat pe cei care “răspândesc minciuni” despre noul tratat, afirmând că aceştia “fac răul Istoriei şi popoarelor noastre”, într-o referire la informaţii difuzate despre document în mediile politice franceze, conform cărora tratatul prevede ca Franţa să cedeze Germaniei locul său de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU, iar Germana va deveni “limbă administrativă” în Alsacia şi Lorena.
Tratatul “de cooperare şi integrare franco-germană” urmează “să-l completeze” pe cel aşa-zis de la Elysee, semnat în 1963 între generalul De Gaulle şi Konrad Adenauer, care concretiza reconcilierea franco-germană după război. El prevede o convergenţă a politicilor economică, externă şi de apărare ale celor două ţări, o cooperare regională transfrontalieră, precum şi o “adunare parlamentară comună”, compusă din 100 de deputaţi francezi şi germani.
Marine Le Pen, preşedinta partidului Adunarea Naţională (RN, fostul Front Naţional), a acuzat că acest tratat prevede renunţarea de către Franţa a locului ei de membru permanent în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite.
În Germania, liderul partidului Alternativa pentru Germania, Alexander Gauland, a acuzat luni Parisul şi Berlinul că doresc, prin acest tratat, să creeze “o super-UE” în interiorul Uniunii Europene.