SĂRACII ȘI SĂRMANII, A CĂROR NADEJDE ESTE DOAR ÎN DUMNEZEU
Despre reușitele și dificultățile activității misionare din Africa
Recent s-a raportat că preasfințitul Episcop Atanasie de Kisumu și Kenya de Vest al Patriarhiei din Alexandria, s-a îmbolnăvit serios cu o lună în urmă și se află la secția de terapie intensivă a Spitalului Sf. Vincent din Worcester, Massachusetts.
Știrile s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare, iar mulți i-au oferit rugăciuni și povestiri mângâietoare despre Ep. Atanasie și sfințenia personală pe care o simt în el.
Anghel Karadakov, fondatorul unuia dintre cele mai populare site-uri web ortodoxe bulgare, Dobrotuliubie, a realizat un scurt interviu cu Preasfinția sa în urmă cu cinci săptămâni, chiar înainte de a se îmbolnăvi, iar Anghel ne-a oferit cu bucurie textul în engleză al interviului pentru publicare.
– Preasfințite de cât timp faceti parte din Biserica Ortodoxă din Alexandria? Ați stat întotdeauna în Kenya?
– Fac parte din Biserica Alexandriei de la vârsta de opt ani. Acum am patruzeci și șapte de ani. După Kenya, m-am dus la studii la Seminarul din Boston-OC și pe atunci slujeam ca diacon. După patru ani petrecuți în Statele Unite, am fost trimis de către bătrânul patriarh Petros al VII-lea să încep o nouă misiune pentru africanii din Africa de Sud. Am rămas timp de paisprezece ani înainte de a fi chemat înapoi de patriarhul meu în Kenya, unde am predat la seminar timp de două luni înainte de a fi ales ca episcop. În Africa de Sud, am fost foarte aproapiat de comunitatea sârbă din Johannesburg. De aceea știu foarte multe despre Serbia și încă am relații strânse acolo. Am fost în Grecia, în special la mănăstiri, inclusiv în special la Mănăstirea Preasfintei Născatoarei de Dumnezeu din Peristeri, unde sunt membru al obștei.
– Ați păstrat vreo statistică de-a lungul anilor cu privire la câte persoane au primit Ortodoxia și câte biserici și mănăstiri există, nu numai în Kenya, ci în întreaga Africa?
– Kenya are un total de 1 milion de creștini ortodocși. Aceasta este cea mai mică fracțiune din Kenya în comparație cu alte denominațiuni, dar cea mai mare dintre ortodocșii din Africa. De aceea, Kenya a fost împărțită în trei eparhii – pentru o administrare mai ușoară.
Numai în eparhia mea avem 70.000 de creștini activi, cu 120 de preoți și 600 de biserici.
Mănăstirile au fost o provocare în Kenya. Aveam cu una în plus față de acum douăzeci de ani, dar a fost închisă. După trei ani ca episcop, avem două mănăstiri active în eparhia mea, inclusiv una pentru bărbați numită după Sfântul Antonie. Am cumpărat terenul, dar nu am apucat încă să construim, așa că închiriem acum un spațiu pentru cei trei ucenici. Apropo, m-am interesat dacă îi putem duce pe călugării noștri în Serbia să se învețe rânduiala.
De asemenea, am deschis Mănăstirea Sf. Cleopatra cu patru călugărițe. Avem terenul, nu am construit datorită finanțelor, dar folosim una dintre casele diecezane ca o capelă, în care călugărițele se află temporar. Putem avea și alte mănăstiri în viitor, dar deocamdată există doar două mănăstiri active în diaceza de Kisumu.
– Înainte ca credincioșii să accepte Ortodoxia, participă la cursuri organizate de Biserică?
– Înainte ca credincioșii noștri să fie botezați, aceștia frecventează cursuri predate în principal de catehisti, absolvenți ai seminarului care încă nu au fost hirotoniți.
– Ce dificultăți întâmpinați în munca voastră pastorală din Kenya?
– Există multe dificultăți, inclusiv nevoi materiale, pentru că avem atât de mulți oameni săraci. În Africa, nu puteți separa misiunile de filantropie deoarece, la fel ca în Galileea, majoritatea celor care sunt gata să asculte mesajul Evangheliei sunt vulnerabili și oameni săraci a căror speranță este numai în Dumnezeu.
O altă provocare este inundarea altor credințe care îngreunează răspândirea Ortodoxiei. De asemenea, trebuie să facem un compromis între cultura africană și Ortodoxie.
– Cum este acceptată Ortodoxia în Africa, de exemplu printre alte comunități religioase?
– Ortodoxia este larg acceptată în Africa și multe dintre practicile sale rezonează cu practicile și credințele tradiționale africane.
Ortodoxia nu a fost niciodată asociată cu puterile coloniale, cu propriile sale suferințe în țări ortodoxe, cum ar fi Cipru sub britanici, Grecia sub turci și așa mai departe. Această istorie unește africanii cu Ortodoxia.
– Mulțumesc pentru timpul tău. Am fi bucuroși să ne trimiteți noi știri sau informații despre activitatea dvs. în Kenya, deoarece aveți un mare interes față de creștinismul din Africa aici, în Bulgaria.
***
Informații biografice furnizate de Bp. Atanasie:
M-am născut în satul îndepărtat Ebukhubi, care este predominant protestant. Am fost unul dintre primii ortodocși din zonă după ce părinții mei s-au convertit în jurul anului 1980. M-am dus la Școala Elementară ACK, la Liceul catolic din Mill Hill și la Seminarul Ortodox Makarios III din Kenya, unde am absolvit o diplomă în teologie.
Am fost hirotonit ca diacon în 1998 și am fost trimis la Seminarul Ortodox al Greciei Sfântului Cruc la Bostin în 2002. Am fost hirotonit ca preot după ce m-am mutat în Africa de Sud.
Am fost șeful misiunilor din eparhie și decanul Seminarului Petros VII din Africa de Sud. Am absolvit un doctorat în misiuni, concentrându-mă asupra dialogului dintre Ortodoxie și cultura africană de la Universitatea de Stat din Africa de Sud.
Am fost făcut arhimandrit pe 18 ianuarie 2010 de către Arhiepiscopul Damaskinos din Johannesburg și Pretoria. În 2015, prin binecuvântările Preafericitului Părinte și Patriarhul Alexandriei, Teodoros al II-lea, am fost rechemat pentru a preda la Seminarul Makarios al III-lea.
În 24 noiembrie 2015, noua Eparhie de Kisumu și toată Kenya occidentală a fost creată de Sfântul Sinod. Eu am fost ales primul episcop în aceeași zi și am fost consacrat în Alexandria de către Papa și Patriarhul Alexandriei și Întregii Africi, Teodoros al II-lea, în ziua de sărbătoare a Sfântului Nicolae, 6 decembrie 2015. Am fost întronat, din nou, de Papa și Patriarhul Teodoros al II-lea, pe 15 mai 2016 la St. Andrew Gimengwa din Kisumu.
Frate, acest cuvant al preasfințitul Episcop Atanasie de Kisumu și Kenya de Vest al Patriarhiei din Alexandria, ar trebui sa-l asculte toti ecumenistii din Biserica ortodoxa
Ortodoxia nu a fost niciodată asociată cu puterile coloniale, cu propriile sale suferințe în țări ortodoxe, cum ar fi Cipru sub britanici, Grecia sub turci și așa mai departe. Această istorie unește africanii cu Ortodoxia.
Si nu numai ecumenistii cat si cei ce acuza Biserica ortodoxa.