În iarna lui 1957, Nicolae Ceauşescu, proaspăt scăpat din accidentul aviatic de la Moscova, din 4 noiembrie, unde Grigore Preoteasa şi-a pierdut viaţa iar el a fost rănit şi ars la mâna dreaptă, află că sătenii din Vadu Roşca, Vrancea, se opun colectivizării.
La 39 de ani are deja gradul de general. Este al doilea om ca importanţă din Ministerul Forţelor Armate, după ministrul Leontin Sălăjan. Deşi nerefăcut complet, anunţă că se va ocupa, personal, de ”stârpirea chiaburilor”. Se suie, efectiv, pe tancuri, cheamă camioane în care pune mitraliere, dă ordin ca unităţile Securităţii Statului, cele de Intervenţie, de la Tecuci, să înconjoare satul şi pleacă într-acolo, potrivit A3.
”Crengile au început să tremure, deşi vântul nu se pornise”, îşi mai aduc aminte sătenii. E 4 decembrie 1957 când tancurile ajung în sat. Sunt aşteptate cu furci şi topoare. Pământul e al sătenilor, nu vor să-l deie. Ceauşescu n-are vreme. Stă fix între două tancuri cu turelele îndreptate spre biserică atunci când îşi lasă mâna în jos, cu o mişcare iute. Mitralierele din camioane trag. Trag mult. Clopotul satului le acoperă moartea. Lângă Niţu Stan, Costică Arnabaş căzu în genunchi şi-şi desfăcu, la piept, cămaşa, rupând-o. Alături, Aurică Dimofte şi, strângând în mână toporul, Ionică Areaua. Dana a lui Radu are doar 28 de ani. E mamă. Împuşcată pe loc. ”Să le dăm răzvrătiţilor ceea ce vor”, urlă Ceauşescu.
”Omul acela mic (n.r. – Ceauşescu) în scurtă albastră, mi-a tras un bocanc în burtă şi m-a înjurat. Cinci zile, cinci zile am sângerat. Da ‘io n-am zis nimica, numai am gemut şi l-am blestemat, aşa, în gând, să moară cum au murit ai mei, neîmpărtăşit şi cu mâinile legate la spate, ca Aurică al nostru, căruia îi ţâşnea sângele pe gură”, pomeneşte Marin Crăciun.
La Vadu Roşca, sunt, pe 4 decembrie 1957, 48 de răniţi. Morţii sunt adunaţi noaptea şi aruncaţi într-o groapă comună, pe undeva pe lângă Focşani, fără cruce, fără nume. Arestaţii sunt bătuţi, zi şi noapte. Crunt. ”Pe mine, că eram mai tânăr, m-au bătut cu parul numa-n cap. De atunci nu prea mai aud”, îşi mai aduce aminte nea Crăciun…
Acum este mult mai bine decat atunci. Nu ne bate nimeni. Dam de bunavoie totul la straini si suntem fericiti.
Asta e rodul reeducării făcute de regimul ateist comunist. E ceea ce a prezis Căpitanul Corneliu Zelea Codreanu. Generația interbelică nu ar fi acceptat ce înghițim noi de la clasa politică de astăzi.
se incearca de catre MSM aruncarea vinii crimelor comunismului exclusiv pe romani, eu asa vad chestia (cazurile pionilor in genul Visinescu). majoritatea criminalilor bolsevici evrei au emigrat in Usa si Israel unde au crapat in patul lor. amintiti-va de criminalul Saúl Bruckner ca era „vedeta” TV prin anii 90..
Muzeul Holocaustului, daca tot s-a facut, ar fi trebuit sa fie si despre HOLOCAUSTUL ROSU care in Romania a fost mult mai mare decat cel impotriva evreilor.
Mai curand este victima „legaturii” Sf Antim Ivireanul, de la Manastirea Antim din Bucuresti:
„cine va strica acest sfant locas, la Infricosata Judecata, ingerul pazitror sa-i fie acuzator !”.
La „procesul ceausestilor”, avocatii din oficiu au avut prestatie de procurori.
POATE CINEVA PUNE Legatura Sf Antim Ivireanul, si prestatia de procurori a avocatilor din timpul procesului. Legatura Sf Antim Ivireanul, este cam la fel de puternica, ca a Sf Calinic de la Cernica, de la Frasinei.
PS: Nu am gasit-o nicaieri pe internet dar a fost citita la „Europa libera” pe vremea cand se demolau biserrici in Bucuresti… Undeva trebuie a existe.
CORECTURA: Poate scrieti in loc de calinic, Calinic