Comisia Europeană a reiterat, miercuri, apelul adresat Statelor Unite în sensul eliminării vizelor de călătorie pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene, inclusiv pentru România, potrivit Mediafax.
Comisia Europeană a prezentat miercuri un raport de evaluare asupra progreselor înregistrare în ultimele 12 luni în sensul obţinerii reciprocităţii regimului de vize în relaţia cu Statele Unite, în contextul în care, pentru Blocul comunitar, este singurul caz de nonreciprocitate.
„Reciprocitatea în materie de vize este un principiu fundamental al politicii comune a vizelor în Uniunea Europeană, iar Comisia Europeană menţine angajamentul deplin de a obţine, ca prioritate, călătorii fără vize spre Statele Unite pentru toate ţările membre UE”, informează Executivul Uniunii Europene.
„În acest scop, Comisia Europeană va continua acţiunile în relaţia cu Statele Unite, în coordonare cu cele cinci state membre ai căror cetăţeni încă au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite; procedura este orientată spre obţinerea de rezultate”, precizează Comisia Europeană.
Cetăţenii din cinci state membre UE – România, Bulgaria, Republica Cipru, Croaţia şi Polonia – au nevoie de vize pentru a călători în Statele Unite. Cetăţenii americani nu au nevoie de vize pentru a ajunge în Uniunea Europeană.
Doamne ajuta,
Foarte buna NOTA redactiei.
Completare:
Pe aeroporturile din America fie ca ai sa nu pasaport biometric (in cazul Romaniei este obligatoriu pasaportul biometric pt a obtine viza si vizita SUA) se face obligatoriu amprentarea digitala concomitent cu scanarea irisului pentru toata lumea fara exceptie.
Mantuire
Iar aceste proceduri s-ar putea sa se lase cu semnul fiarei pe trupul respectivului. Mi-a zis cineva ca ar fi auzit de la un parinte duhovnicesc care ar fi asistat la inmormantarea unei femei cum ca a vazut pe dansa 666, si ca ar fi fost insemnata la aeroport. Am mai auzit si de un alt parinte induhovnicit care ar fi zis ca atunci cand intri in banci esti insemnat cu semnul fiarei, de catre laserele din banca. Acuma ce mi-e ca-i banca, ce mi-e ca-i supermarket, ce mi-e ca-i aeroport ? Toate sunt suspecte. Si cand iti faci permis sau alte acte te pune sa dai degetul la „amprentat”, si sa iti scaneze ochiul (probabil ca atuncea te insemneaza pe mana, respectiv pe frunte). „In vremurile de apoi, nestiinta este un mare pacat”.
Ce-i de facut daca am fost deja insemnati ? Eu nu sunt la nivelul parintilor ca sa dau astfel de sfaturi cruciale; insa ma gandesc ca, atata vreme cat suntem inca vii, usa pocaintei este deschisa. Deci, sa ne rugam la Dumnezeu folosind cuvinte de genul: „Doamne, in caz ca m-au insemnat pe ascuns, curateste-ma Tu”, cum este acel verset din psalmi: „De cele ascunse ale mele curateste-ma „.
Eu nu pot sa va spun ca Dumnezeu va va sterge semnul in caz ca il aveti deja. Nu sunt sfant parinte. Apoi, semnul fiarei pus pe ascuns nu este singura noastra cadere, in caz ca ni l-au pus. Faptul ca aparem in computerele lor este un fapt dovedit (daca stii ca ai acte). Ore asta nu e o cadere mare ? Faptul ca slugile antihristului stiu de existenta noastra ne face vulnerabili pentru vremurile de prigoana care s-ar putea sa vina. Mai intai ar trebui sa facem un act de marturisire, scapand de acte. Trebuie sa va consultati cu dohovnicul, pentru ca si ici sunt mai multe gradatii. Teoretic, ar trebui sa le returnam prin marturisire, adica sa te duci la ei si sa le dai inapoi facand o cerere, in care sa spui de ce le dai (fara sa te feresti a marturisi adevaratele pricini. Acuma nu stiu cati sunt pregatiti pentru o asemenea actiune, deoarece s-ar putea sa urmeze represalii. Ma gandesc ca n-o sa-ti taie gatul chiar, in beciurile politiei, dar s-ar putea sa-ti faca sicane. De aceea zic de duhovnic, pentru ca Hristos stie nivelul fiecaruia, si a-r putea duhovnicul sa-ti dea binecuvantare sa le trimiti prin posta (tot asa spunand motivele reale); poate chiar sa le dai foc, desi, din cate stiu nu prea este primit la Dumnezeu, pentru ca e o „marturisire” facuta pe ascuns, in timp ce caderea initiala s-a produs la aratare, atunci cand am acceptat documentele Dupa ce vom fi facut o astfel de marturisire, putem indrazni la Dumnezeu sa ne stearga el din computerele fiarei, in chip minunat, desi nu suntem vrednici noi pacatosii de astfel de minuni mari.
Ce facem mai departe ? Cum vom trai fara documente ? Cum vom lucra ? Nu ma pot pune in locul nimanui, dar ceea ce pot sa va spun, si cred ca toti veti fi de acord aici, este ca fiecare om are o constiinta, si posibilitatea de a comunica in mod direct cu Dumnezeu, prin rugaciune. Fiecare sa se roage pentru a-l lumina Dumnezeu ce sa faca si cum sa traiasca. Bineinteles ca la aceasta trebuie sa adaugam si lupta obligatorie cu patimile, si curatirea de ele, pe cat se poate. Pentru ca nu putem ava indraznire sa ne rugam in acest mod lui Dumnezeu daca ne stim vinovati; trebuie sa avem marturia constiintei ca cel putin facem eforturi, ne luptam pe diverse planuri, pentru a ne curati sufletul.