Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele Statelor Unite Donald Trump s-au salutat şi şi-au dat mâna la Arcul de Triumf unde liderii mondiali s-au adunat pentru a marca la Paris a 100-a aniversare a Armistiţiului ce a pus capăt Primului Război Mondial, a arătat televiziunea rusă, notează Reuters, potrivit Agerpres.
Liderii american Donald Trump şi rus Vladimir Putin au sosit separat de alţi şefi de stat şi de guvern la ceremoniile ce marchează Centenarul Marelui Război organizate la Arcul de Triumf din Paris, potrivit imaginilor televizate.
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit ultimul la ceremonie, apărând sub o umbrelă. El i-a salutat de asemenea pe omologii săi francez, american, pe soţiile lor, precum şi pe cancelarul german.
Donald Trump şi Vladimir Putin se aflau la câţiva metri în tribuna oficială la această comemorare.
Şeful Casei Albe stătea la stânga lui Emmanuel Macron şi Angela Merkel, şeful statului rus la dreapta preşedintelui francez şi a soţiei sale Brigitte, notează France Presse.
Kremlinul anuntase marti ca Vladimir Putin va avea o scurta intrevedere cu Donald Trump, la Paris, unde vor stabili detaliile viitorului summit bilateral.
„Partile au convenit ca va fi dificil sa fie aranjata o intrevedere in format complet a presedintilor Vladimir Putin si Donald Trump la Paris. Totusi, se vor intalni intr-un mod sau altul si vor stabili cand vor avea o alta intrevedere pentru o conversatie substantiala”, a declarat marti Dmitri Peskov, purtatorul de cuvant al Presedintiei Rusiei.
Presedintele SUA, Donald Trump, a declarat, luni seara, ca probabil nu se va intalni cu omologul sau rus, Vladimir Putin, la Paris, desi consilierul prezidential american pentru Securitate Nationala, John Bolton, anuntase aceasta intrevedere.
„Nu sunt sigur ca ne vom intalni la Paris, probabil nu”, a declarat Donald Trump referindu-se la Vladimir Putin.
„Dar ne vom intalni la summitul G20 si probabil vom avea o intrevedere cu aceasta ocazie”, a spus Trump.
Tot sâmbătă, Donald Trump şi Emmanuel Macron s-au întâlnit la Palatul Elysee. Cei doi au convenit că Europa trebuie să contribuie mai mult pentru apărare, relatează Reuters şi Le Figaro. Presa franceză a remarcat faptul că la întâlnirea de la Palatul Elysee, Macron şi-a pus mâna pe genunchiul liderului american şi l-a numit pe Trump prietenul său.
La rândul său, Trump a spus că şi el îl consideră pe Macron un prieten foarte bun, cu care are multe în comun.
“Vrem o Europă puternică. Este foarte important pentru noi. Vrem să ajutăm Europa, dar în mod corect. În acest moment împărţirea poverii a fost în mare parte asupra SUA”, a mai afirmat Trump.
Macron a spus că împărtăşeşte sentimentele lui Donald Trump, precizând că ar vrea ca Europa să suporte o mai mare parte a apărării în cadrul NATO.
La acest eveniment, Macron a spus in discursul sau: „Naţionalismul este o trădare a patriotismului.” si „Patriotismul este exact opusul naţionalismului”.
Susa: https://www.mediafax.ro/externe/cei-mai-puternici-oameni-ai-planetei-s-au-salutat-la-paris-putin-presei-rusia-doreste-restabilirea-dialogului-cu-sua-privind-tratatul-fortelor-nucleare-intermediare-video-foto-17633760
Macron bate câmpii…
De aceea corect se spune Micron 🙂