Vama SUA si Consiliul Mondial al Turismului implementeaza tehnologia biometrica faciala. Sunt incurajate toate tarile sa se alature acestui parteneriat

Author:
Facial Recognition System concept. Foto: https://blueswandaily.com/facial-recognition-and-biometrics-technology-set-to-revolutionise-the-way-you-travel/

Iata ce putem citi la https://www.wttc.org/about/media-centre/press-releases/press-releases/2018/us-cbp-and-wttc-join-forces-to-increase-security-and-positively-transform-the-traveller-experience/

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

U.S. CBP și WTTC își reunesc forțele pentru sporirea securității și transformarea pozitivă a experienței călătorilor

World Travel & Tourism Council (WTTC – Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor), care îi

reprezintă pe liderii sectorului privat de Voiaje & Turism, și  U.S. Customs and Border Protection (CBP – Vamă și Protecția Frontierelor, agenție guvernamentală federală a S.U.A) au început să colaboreze într-un parteneriat public-privat, pentru întărirea frontierelor S.U.A, sporirea securității și îmbunătățirea experienței călătorilor, pe durata întregului voiaj, făcând călătoria mai eficientă și fără întreruperi pentru pasageri, prin intermediul tehnologiei.

Atât  WTTC cât și CBP se angajează să utilizeze biometria facială în voiajele celor care călătoresc, ca mijloc de maximizare a securității, asigurându-i în același timp pe turiștii legali că pot vizita țara, pentru a crea locuri de muncă și a stimula creșterea economică.

Prin intermediul inițiativei ”Seamless Traveller Journey”, WTTC se străduiește să reunească întregul sector – prin intermediul unei abordări armonizate, interoperabilitate și standarde comune – pentru utilizarea tehnologiei biometrice faciale în domeniul Voiajelor & Turismului, care poate fi aplicată pe fundamente încheiate țară-cu-țară, pe parcursul voiajului călătorului.

Cercetările arată că aproape un milion de locuri de muncă ar putea fi create în industria de turism din S.U.A., prin utilizarea tehnologiei biometrice pe parcursul întregii călătorii, ceea ce va duce la creștere și eficiență. Ca și gardian al frontierelor Statelor Unite, CBP are o misiune complexă de a securiza granițele de oameni și mărfuri periculoase, facilitând, în același timp, călătoriile și comerțul legal, pentru a sprijini prosperitatea economică.

Bazându-se pe angajamentul său față de inovare și pe parteneriatele public-private, CBP a construit un serviciu de identificare biometrică facială, pentru a sprijini integrarea părților interesate din aeroporturi și din companiile aeriene, pentru ieșirile biometrice și pentru alte servicii pentru pasageri, cu scopul de a îmbunătăți experiența clienților. CBP se angajează să își îndeplinească obligațiile privind confidențialitatea și a luat măsuri pentru a proteja confidențialitatea tuturor călătorilor. În prezent, CBP testează ieșirea biometrică la 15 aeroporturi principale din Statele Unite. Procesul de verificare a recunoașterii faciale durează mai puțin de 2 secunde, cu o rată de succes de 90%. CBP a implementat, de asemenea, tehnologii pentru compararea facială la procesarea sosirii în 14 locații, care include patru locații pre-vamale.

Noul proces de sosire simplificat permite o securitate sporită, o viteză mai mare de transfer și eficiență mai bună.

Gloria Guevara, președinte și director executiv al  WTTC, a declarat: ”Prin activitatea CBP, Statele Unite conduc implementarea tehnologiei biometrice faciale, recunoscută universal ca fiind cea mai bună soluție pentru experiența perfectă a călătorului și pentru o securitate sporită. Parteneriatele, cum ar fi acesta cu CBP al S.U.A., vor ajuta industria călătoriilor să transforme experiența călătorilor și să se asigure că voiajele devin mai eficiente pentru pasageri și mai sigure pentru agenții de frontieră, respectând în același timp viața privată și securitatea datelor. ”

”CBP este încântată să aibă sprijinul WTTC, de vreme ce ne aliniem eforturile pentru a extinde experienta călătoriilor line, prin utilizarea biometriei faciale”, a spus Kevin McAleenan, comisar al CBP.

”Cu o acoperire globală, WTTC poate încuraja alte țări să se alăture acestui parteneriat, cu scopul de a oferi călătorilor un proces de călătorie sigur, consistent, de la un capăt la altul, în întreaga lume.”

La începutul anului 2019, organizația coordonează, cu sprijinul membrilor și liderilor săi, primul pilot biometric de tip ”end-to-end”, care acoperă întregul circuit. Acesta începe în momentul rezervării la o companie de turism și continuă la aeroport, prin punctele de check-in, securitate, îmbarcare, controlul frontierelor, închiriere de mașini și check-in la hotel, apoi la întoarcere, prin imigrare și plecare într-o călătorie dus-întors, între două continente.

One thought on “Vama SUA si Consiliul Mondial al Turismului implementeaza tehnologia biometrica faciala. Sunt incurajate toate tarile sa se alature acestui parteneriat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X