X

Curtea Constituțională a decis că vaccinarea copiilor este obligatorie. Se întâmplă în Basarabia

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Copiii care nu vor fi vaccinați nu vor putea fi admiși, în continuare, în colectivele şi instituții educaționale şi de recreere. O decizie în acest sens a fost luată marți, 30 octombrie, de către magistrații Curții Constituționale, după ce Vladimir Odnostalco, deputat PSRM, a depus la CC o sesizare în acest sens.

Autorului sesizării a susținut că prin această prevedere copiii nevaccinați ar fi discriminați în comparație cu copiii vaccinați, pentru că sunt privați de dreptul lor constituțional la educație.

Magistrații Curții au menționat că, textele normative criticate sunt suficient de clare pentru destinatarii lor (i.e. părinții/tutorii copiilor și autoritățile de resort). În consecință, ea a considerat că este respectat standardul calității legii.

„Curtea a subliniat că, refuzul vaccinării unui copil în privința căruia nu există contraindicații în acest sens nu atrage doar interdicția legală de admitere a acestuia în colectivități și în instituțiile educaționale și de recreere, ci și riscul îmbolnăvirii lui. Afectarea sănătății acestuia manifestă efecte negative și în privința altor drepturi ale sale”, se menționează în nota explicativă.

Restricția admiterii în colectivități și în instituțiile educaționale și de recreere a copiilor nevaccinați, dar care pot fi vaccinați, nu reprezintă o măsură foarte drastică în privința dreptului la educație și a dreptului la respectarea vieții private. Copiii părinților care nu vor ca aceștia să fie vaccinați, deși nu există contraindicați în acest sens, au la dispoziție metode alternative de învățare.

Hotărâre este una definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

3 comentarii

    1. ce apropiere de putin visezi? Basarabia e sub controlul cia si mossad iar frecusurile astea romano-basarabene-ruse sunt de ochii lumii. Trannsilvania va fi luata de unguri si noi „vom lua Basarabia”, asa e in plan din 89.
      dormiti in continuare…

  1. Din cate stiu, vaccinarea in Rep. Moldova este obligatorie de ceva vreme. Vaccinurile sunt aduse de la Serum Institute din India, ca sa dau numai un exemplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button