Primarul general al Budapestei, Istvan Tarlos, a anunţat că îşi asumă achitarea unei părţi a amenzii primită de Primăria orașului Odorheiul Secuiesc. Prefectul judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei, a amendat primăria localității pentru că pe 23 octombrie, de Ziua Naţională a Ungariei, au împodobit oraşul cu panglici în culorile roşu, alb şi verde.
Primăria Odorheiu Secuiesc a fost deja amendată şi pe 15 Martie, din cauza panglicilor în culorile drapelului naţional al Ungariei amplasate în oraş, a declarat primarul Arpad Galfi, care a adăugat:
„S-a dovedit din nou că păstrarea identităţii naţionale nu este pe placul unor persoane şi a puterii locale”.
Arpad Galfi a mai precizat că în prezent are loc o dispută în care se susţine că pe data de 23 octombrie a fost arborat drapelul naţional al Ungariei, însă de fapt au fost arborate doar panglici în culorile naţionale ale Ungariei.
Primarul oraşului Odorheiu Secuiesc a precizat că şi în viitor vor fi comemorate toate sărbătorile naţionale maghiare şi că nu va renunţa la aceste acţiuni din cauza sancţiuniilor şi a intimidărilor.
Arpad Galfi a spus că mai întâi primăria va contesta decizia, aşa cum a procedat şi în cazul amenzi aplicate pe 15 Martie și va întreprinde alte demersuri legale, dacă amenda nu va fi anulată, a subliniat primarul.
Galfi a mai declarat că în urmă cu câteva zile primarul general al Budapestei, Istvan Tarlos, a efectuat o vizită la Odorheiu Secuiesc şi a promis că Budapesta îşi asumă achitarea a unei părţi a respectivei sanţiuni. Și alte oraşe înfrăţite cu Odorheiu Secuiesc au semnalat că vor contribui la achitarea amenzii, transmite rador.
AR TREBUI SA FIE INTERZISA PRIN LEGE ACEASTA PRACTICA DIN PARTEA STATELOR