Sfântul Dimitrie cel Nou – Fapte și cuvinte de învățătură

Încă de cand era mic la parinti, fericitul Dimitrie era foarte ravnitor la rugaciune, iubind mai ales biserica, postul, tacerea, smerenia si viata pustniceasca. Odata, pe cand pastea vitele satului Basarabov, a calcat cu piciorul intr-un cuib de pasare si din greseala a omorat puisorii. Mustrat de constiinta, si-a pedepsit piciorul vinovat si nu l-a mai incaltat trei ani de zile, umbland cu el descult vara si iarna, rabdand cu barbatie gerul iernii si loviturile pietrelor.

In obstea manastirii de pe valea Lomului, fericitul Dimitrie intrecea pe toti cu rugaciunea curata a inimii si cu darul lacrimilor. Caci nu era altul mai iubitor de Dumnezeu si de nevointa duhovniceasca decat el in aceasta sihastrie. Manca o data la doua sau trei zile, dormea noaptea foarte putin; nu avea nici un fel de avere pamanteasca, decat trupul obosit de post si metanii, doua haine vechi calugaresti si Psaltirea. Pentru o nevointa aspra ca aceasta, toti se foloseau de viata lui si se sileau sa-i urmeze exemplul.

Temandu-se de prapastia slavei desarte si dorind sa urmeze marilor sihastri din pustie, Cuviosul Dimitrie, luand binecuvantare de la egumen, a iesit noaptea din obste si s-a tainuit pe valea stancoasa a raului Lomul, intr-o pestera mica si umeda. Acolo s-a nevoit fericitul multi ani in nestiute osteneli pustnicesti, in foame, in lipsuri, in sete si chin, rabdand grele ispite de la diavoli. Apoi, simtindu-si sfarsitul aproape, s-a retras intre doua pietre mari si acolo rugandu-se, s-a mutat cu pace la cerestile lacasuri, numarandu-se in ceata Cuviosilor Parinti.

Uitat de fratii sai din manastire, trupul Cuviosului Dimitrie a fost tainuit multa vreme intre cele dupa pietre de pe malul Lomului. Apoi, venind raul mare, au cazut in apa pietrele cu moastele intregi si nestricate ale sfantului. Moastele au zacut in apa si prundis multi ani de zile, pana cand Dumnezeu le-a descoperit intr-un chip ca acesta. Era o copila stapanita de duh necurat si nu afla sanatate nicaieri. intr-o noapte i s-a aratat Sfantul Dimitrie in vis si i-a zis:

– Copila, de ma vor scoate parintii tai din apa, eu te voi tamadui pe tine!

Auzind de acest vis, clericii si poporul au mers la locul unde se nevoise sfantul, cu facliile aprinse in maini, si au scos din apa odorul cel de mult pret, adica moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, pe care le-au asezat cu cinste in biserica satului Basarabov. Din ziua aceea alergau, cu credinta, multi bolnavi la moastele Sfantului Dimitrie cel Nou si primeau sanatate si mangaiere. Cea dintai care s-a vindecat de duh necurat a fost insasi copila care l-a visat cu o zi inainte pe doctorul ei minunat.

Auzind domnii Tarii Romanesti de minunile Sfantului Dimitrie de la Basarabov, au trimis preoti si boieri sa aduca sfintele lui moaste in pamantul tarii, dar n-au putut, caci sfantul nu voia sa paraseasca pamantul natal. Atunci au injugat la car doi juncani neinvatati si i-au lasat liberi, sa vada unde doreste Sfantul Dimitrie sa mearga. Astfel, juncanii s-au intors repede la Basarabov, unde au ramas moastele inca doua secole, vindecand nenumarati bolnavi si alinand multe suferinte omenesti.

Iata cateva din faptele minunate savarsite la moastele Sfantului Dimitrie, in satul Basarabov.:

Doua surori, Aspra si Ecaterina, din satul Cernavoda, inchinandu-se la moastele cuviosului, au luat in taina o particica din ele, cu scopul sa o duca in biserica lor. Dar, urcandu-se in caruta, caii n-au putut sa porneasca pana cand cele doua surori n-au dus particica la loc si si-au cerut iertare cu lacrimi de la Sfantul Dimitrie.

Altadata un monah cu numele de Lavrentie, inchinandu-se, a rupt o particica din mana sfantului si a fost pedepsit pe loc, ramanand cu gura cascata si pierzandu-si graiul. Numai dupa multe rugaciuni cu lacrimi a fost iertat si vindecat.

Un episcop evlavios, paralizat, numit Ioanichie, a fost adus la Basarabov si asezat langa racla cuviosului. Dupa savarsirea Sfintei Liturghii si a mai multor rugaciuni de sanatate, episcopul Ioanichie s-a sculat desavarsit sanatos si a dat lauda binefacatorului sau.

In timpul Razboiului de Independenta, din anul 1877, un colonel batran din Bucuresti avea sapte feciori care au fost dusi pe campul de lupta. Tatal lor, fiind credincios, s-a rugat cu lacrimi la moastele Sfantului Dimitrie sa-i scape feciorii cu viata din razboi. Apoi a scris pe o hartie numele lor si a asezat-o in taina sub capul sfantului. Dupa terminarea razboiului, cu rugaciunile facatorului de minuni Dimitrie, toti cei sapte feciori s-au intors sanatosi la casele lor.

In timpul ocupatiei germane din primul razboi mondial, cativa bulgari cu o masina au furat moastele Sfantului Dimitrie din Catedrala Mitropoliei din Bucuresti, cu scopul sa le duca peste Dunare, in tara lor. Dar sfantul n-a voit sa paraseasca Romania. De aceea, toata noaptea bulgarii, prin minune, au inconjurat strazile capitalei, dar n-au nimerit soseaua care duce la Giurgiu, ca sa treaca Dunarea. Dimineata au fost prinsi, iar sfintele moaste au fost aduse in catedrala.

In anul 1955, o femeie din jurul Bucurestilor avea sotul paralizat si bolnav de nervi. Nemaiputand ea suferi, a venit la Sfantul Dimitrie si a cerut sfatul unui preot. El i-a dat sa citeasca acatistul cuviosului si sa se inchine cu credinta la sfanta racla. Femeia s-a intors acasa. Pe la miezul noptii a strigat-o sotul bolnav si i-a zis:

– Ai chemat vreun doctor din Bucuresti la mine?

– Nu! i-a raspuns femeia.

– Cum nu? a zis sotul. Acum cateva clipe a fost la mine doctorul si m-a consultat. De ce n-ai venit sa-i platesti? S-a urcat intr-o trasura cu cai albi si a plecat spre Bucuresti.

– Si te-a consultat? intreba femeia.

– M-a uns cu untdelemn sfintit pe mana si pe piciorul paralizat si mi-a poruncit sa nu te mai ocarasc, nici sa mai injur, ca ma vindec. Te rog, iarta-ma, Marie, ca de acum inainte nu te mai supar! Dar nu uita, du-te dimineata si plateste-i doctorului, ca tu l-ai chemat si stii unde locuieste!

Dimineața, bolnavul s-a sculat din pat complet sanatos, iar sotia a mers plangand la moastele Sfantului Dimitrie si cu multe lacrimi a multumit binefacatorului ei.

In vreme de seceta, la cererea credinciosilor se scoteau moastele cuviosului, se facea un popas de o zi-doua in fiecare sat, se savarsea Sfantul Maslu pe camp, sarutau cu totii sfanta racla, se rostea predica, mancau cu totii pe iarba si porneau in procesiune spre satele vecine. In fruntea procesiunii mergea un tanar purtand Sfanta Cruce. Apoi, doi tineri purtau drapelul national, lat cat soseaua. In urma, batranii purtau prapuri, cruci si steaguri, urmati de sfintele moaste; iar masa credinciosilor, in sunetul clopotelor, purta in maini lumanari aprinse, busuioc si flori.

Dupa terminarea slujbei de ploaie, alteori in timpul ei, cu voia lui Dumnezeu, venea ploaie puternica si adapa brazdele pamantului lovit de seceta pentru pacatele noastre.

Sfinte Preacuvioase Parinte Dimitrie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

extras din Patericul Românesc, Părintele Ioanichie Bălan