Ing. Silviu Ioan M.: PREAVIZ al subsemnatului CĂTRE ROMÂNIA!

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Iata comentariul cititorului Ing. Silviu Ioan M. postat la Sa emigrez?:

 

PREAVIZ al subsemnatului CĂTRE ROMÂNIA!

Acum 9 ani am decis să mă întorc în România renunțând la o carieră fulminantă aflată la apogeu cu înaltă funcție în Rompetrol iar apoi ca expat – Inginer Constructor în Dubai, având lumea la picioare după ce am terminat un important proiect -> Khalifa Port MC Dubai (acele poduri peste mare ale căror componente de rezistență poartă semnătura mea), toate aceste posturi fiind ocupate prin concurs iar nu prin șpagă, pile sau nepotism.
Toți colegii mei de facultate care până atunci mă priveau cu invidie și admirație au zis că sunt un fraier și o să regret.
Am făcut asta din dragoste față de țară, față de tradițiile și valorile ei creștine.
Am încercat pe vremea lui Băsescu să îmi aduc aportul la dezvoltarea infrastructurii autohtone încercând să mă angajez pe salarii mult mai mici decât cele din Dubai la câteva companii naționale, dar m-am lovit de mafia din aceste structuri care nu deschideau astfel de posturi pentru că le-ar fi deranjat parăndărăturile. Acum până și autostrăzile se surpă!
Am avut marele tupeu de a încerca să inițiez o afacere ]n sectorul DE PRODUCȚIE, spre a putea crea noi locuri de muncă decente și altora, dar m-am lovit de birocrația, corupția și agresivitatea organelor „de control” ale statului care aveau ca scop nimicirea producătorului local și favorizarea multinaționalelor. Trăgând linie, judecând material, consider că sunt deja în pierdere cu peste 50 000 euro de când m-am intors.
Dar nu voi mai insista pe aceste detalii secundare, ci vreau să-ți comunic altceva, cu mult mai important!
Îți pot trece multe cu vederea, faptul că ești parazitată de corupție, de trădători, de oportuniști, că te-ai lăsat păcălită de tot felul de alogeni veroși samd, dar toate au o limită, iar aceasta se pune la copii, și mai ales la copilul meu pe care, zic unii, că ai vrea să-l înveți la școală după moda modernă apuseană scârboșenii cum că o familie normală poate fi formată și din doi bărbați, ba chiar că și aceia pot adopta copii.
Ai de dat pe 6 Octombrie cel mai greu examen din istoria ta de până acum, examenul de a arăta că încă mai trăiești, că încă ești preponderent normală, că poți să discerni Adevărul, că alegi viața iar nu moartea.
Arată-mi că nu am fost un mare fraier că am mizat pe tine, arată-mi că nu e cazul să cer azil politic în Estul neafectat de propaganda agresivă sodomită! Vei pierde ceva în urma plecării mele? Nu știu, poate că nu mare lucru. Și nici nu cer mila nimănui. Sunt un tip foarte ingenios și creativ, și îmi găsesc mereu cu ușurință ceva de făcut oriunde aș fi. Sănătos să fiu și cu Dumnezeu înainte! Pe tine te las în pace să beneficiezi de programele de homosexualizare forțată (spui că ai alte probleme mai mari ca acest referendum), cu programele de hăituire a copiilor cu vaccinări forțate, dar și de popularea ta cu neamuri străine. Asta crezi tu că-ți va rezolva problema natalității și a siguranței viitorului. Eu cred că îți vei atrage doar duhul urâciunii, al pustiirii și al anarhiei.
Pierderea acestui examen ar fi declanșator pentru mine ca să pun punct și de la capăt! România, din ziua următoare eșecului si-a atras începutul sfârşitului, ar fi un muribund care in loc să ia medicamentul, alege tigara aducătoare de boală si moarte! România ar mai reprezenta pentru mine doar o amintire. Să nu fie!

Matei 10-22,23: „Veti fi urâți de toți, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârșit va fi mântuit.
Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiți într-alta. Adevărat vă spun că nu veți isprăvi de străbătut cetățile lui Israel până va veni Fiul omului.”

ing. Silviu Ioan M. – Constanța

 

11 thoughts on “Ing. Silviu Ioan M.: PREAVIZ al subsemnatului CĂTRE ROMÂNIA!”

  1. Adio, mamă patrie, adio!”

    Probabil, mâine-aici va fi pustiu
    Şi toţi în pribegie vom porni-o.
    Drum bun, popor pierdut la un pariu,
    Adio, mamă patrie, adio!

    În loc să fim o ţară numai fraţi,
    Simţim, în noua epocă barbară,
    C-am fost în viaţa noastră blestemaţi
    S-ajungem chiriaşi la noi în ţară.

    Din tot ce facem, nu avem nimic,
    Ne macină străine interese,
    Făina noastră n-are spor nici pic,
    Nici pâinea în cuptor nu ne mai iese.

    Trăim acelaşi tragic simţământ
    Sub politicieni şi sub contabili,
    Că noi, ca neam, avem destinul frânt
    Şi suntem de prisos şi nerentabili.
    Umili, ne cerem scuze de la toţi,
    Că nu ne-au chinuit destul în viaţă,
    Şi ne conduc nişte fanarioţi.
    Ce pe cei mici trădarea îi învaţă.

    Poet nebun, ce vorbe mai îndrugi,
    Când am ajuns în ţara noastră slugi
    Şi suntem cerşetori la noi acasă?
    Şi vii, şi morţi, amestecaţi, acum,
    Dispuşi să emigreze, se arată,
    Mormintele se pregătesc de drum,
    În România deromânizată.

    Sus-puşii nu mai au nimica sfânt,
    Ca pe cravate, jurământu-şi schimbă,
    Nu mai avem nici fabrici, nici pământ,
    Vorbim şi limba noastră-n altă limbă
    Şi-acum, se aude clopotul final.

    Vin vremuri de urgie şi de grindini
    Şi este seara ultimului bal,
    Din zori, vom fi români de pretutindeni.
    Probabil, mâine – aici va fi pustiu
    Şi toţi în pribegie, vom porni-o,
    Drum bun popor pierdut la un pariu,
    Adio, mamă patrie, adio!
    de Adrian Paunescu
    Ce’ţi dorești tu ţie,dulce Românie?
    Vrei sodomizată și necrofilată?
    Vrei ca într-o zi să nu ai copii?

  2. „Smeritul” domn inginer nu poate sa faca diferenta intre Romania si romanii care compun Romania ! Asta este o simplitate care merge mana in mana de minune cu atitudinea sa de a tine capul in pamant ,cum ar trebui sa incerce sa faca fiece ortodox,inainte in timpul si dupa „ce a avut lumea la picioare”! Oare chiar sunteti destepti pr**ti!? Adica tot respectul eu nu as fi in stare sa desenez o linie dreapta chiar si scurta cu o rigla pe o foaie,dar sa te legi de Romania cand Vina o poarta romanii e Dureros! Doamne Ajuta!!!

  3. Domnule Nicu Andrei Paduraru,pentru dumneata ce reprezinta Romania?sau cine reprezinta Romania?nu locuitorii ce se afla pe aceste meleaguri?

    1. Nu sunt domn sunt un pacalici nesmerit dar mersi pt. politete oricum! Romania este reprezentata si de romanii din zilele noastre dar este si de strabunii,inaintasii nostri si de glia,relieful in sine,etc,etc! Romania mai este rep. de asemenea si de romanii ce vor sa mai fie de v-a ingadui Bunul Dumnezeu! Adica din cauza ca Romania Acum este locuita in mare parte de simplitati mentale(a se observa prezenta „sporita” la votare) eu sa nu o iubesc!!!? Nu stiu mie unul imi face sens ce zic!!! Doamne Ajuta!!!

  4. Domnule inginer Silviu Ioan M
    Ati purtat cu cinste stindardul tarii peste intinsuri largi.Acum sunteti acasa si cu noi,durerea unei natii va apasa,cu toate-i marile nevoi.Sa nu ne temem,cum a trecut comunismul pe langa,asa va trece si beleaua asta,tot pe langa.Au nu stiati ca pe aceste locuri niciun tavalug nu prinde.Cand nu mai poate omul,se pleaca singur cerul si le mai toarna cate o gramada de bolovani incandescenti in teasta,sau se mai deschide pamantul,inghitindu-i,carandu-i de-aici.Au n-ai stiut ca stihiile,natura sunt prietene cu fiii tarisoarei acestea,cum zice Eminescu,prin gura domnitorului Mircea cel Batran,catre(probabil) homosexualul umflat cu pompa,pe numele lui de Baiazid? Sti de ce Cuv Paisie a zis de turci ca au coliva pregatita?Pt ca sunt un popor de sodomiti.Datorita ac nelegiuiri ei sunt slabi fizic si la minte si teribil de prosti si fricosi gena lor fiind teribil de stricata de la acest rau.

  5. Asadar,Domnule inginer Silviu Ioan M
    Ati purtat cu cinste stindardul tarii peste intinsuri largi.Acum sunteti acasa si cu noi,durerea unei natii va apasa,cu toate-i marile nevoi.Sa nu ne temem,cum a trecut comunismul pe langa,asa va trece si beleaua asta,tot pe langa.Au nu stiati ca pe aceste locuri niciun tavalug nu prinde.Cand nu mai poate omul,se pleaca singur cerul si le mai toarna cate o gramada de bolovani incandescenti in teasta,sau se mai deschide pamantul,inghitindu-i,carandu-i de-aici.Au n-ai stiut ca stihiile,natura sunt prietene cu fiii tarisoarei acestea,cum zice Eminescu,prin gura domnitorului Mircea cel Batran,catre(probabil) homosexualul umflat cu pompa,pe numele lui de Baiazid? Sti de ce Cuv Paisie a zis de turci ca au coliva pregatita?Pt ca sunt un popor de sodomiti.Datorita ac nelegiuiri ei sunt slabi fizic si la minte si teribil de prosti si fricosi gena lor fiind teribil de stricata de la acest rau.

  6. Asta este propagandă ieftină. Mai bine v-ați ocupa de corupții din politică, pentru că îi vedeți în fiecare zi peste tot, decât de homosexualii pe care probabil nu i-ați văzut niciodată.
    Vreți democrație? Aveți democrație! Referendumul este democratic! Dar dacă nu va fi validat, va trebui să înțelegeți că asta e voința democratică a locuitorilor acestor meleaguri și că peste 70% din populația cu drept de vot nu este interesată de acest aspect. De ce nu este interesată? Simplu: pentru că NU este o prioritate în acest moment!

    1. Prietene,prioritate este si inca Absoluta iar poporul este format se pare in mare parte din oameni influentabili usor ,asa ca tine care cred ca Sfanta Biblie este pentru initiati numai sau ca ce scrie in Ea sunt numai „pilde” asa zise in eter,Doamne iarta-ma!!! Asta,sau ca nu au fost amenajate sectii de votare in curtea fiecarui roman ,pe fiecare petec de iarba verde unde s-a facut astazi gratar sau langa orice bardezi,ca Domnul Dumnezeu a fost milostiv si ne-a dat vreme buna,nici macar nu ne-am fi udat ducandu-ne la referendum!!! Doamne Ajuta!!!

  7. NICU ANDREI PADURARU

    Nici nu am nevoie de aprecierea dumneata!
    Se pare că nu ai citit cu atenție mesajul meu, cu precădere când am spus că limita mea este trasată până la copii, și nici nu ai înțeles că nu fac disocierea dintre români și România.
    Momentan mă lupt din răsputeri să nu intru „sub incidența”lui Matei 24-12, adică în categoria celor care „din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea multora se va răci”.
    Dumnezeu să mă ierte, dar nu o să mai compătimesc poporul român când va fi biciuit de legi și măsuri potrivnice, de tăieri de salarii, pensii, frig in case, haos in sistemul medical, și in final anarhie. Cred că România se va număra printre primele state europene eșuate. Și, văd acum, își merită pe deplin soarta!

    1. Domnule Silviu,ce spun eu este ca nu Romania incearca sa invete copii ca 2 barbati se pot casatori si unul poate ramane insarcinat(mini satana e „destept”, daca i-a pacalit pe unii adoratori de-ai ei ca a fost alungat din Rai din cauza preamultei iubiri de care a dat dovada ,v-a puteti imagina) ci tocmai aceste marionete ale pacaliciului incearca acest lucru!!! Imaginati-va Romania ca o fotografie cu multe detalii ,totusi ,din cauza unuia neplacut EU nu as inceta sa iubesc fotografia!!! Nu mai fiti asa de ” nemilostiv” sunt convins ca este ceva temporar,cum sa nu v-a fie mila de cei ce stau in frig,etc,MAI ales ca sunt romani!!! Si eu am revenit de scurt timp in tara ,sunt la fel de neimpresionat ca d-voastra,dar ce trebuie sa realizati este ca sunt EXTREM de multe persoane vandute mini satanei si asta sigur nu ajuta la bunastarea tarisoarei noastre!!!Doamne Ajuta si scuze pt. nesmerenia de care am dat dovada mai inainte!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X