Manuela Hărăbor: „Votez DA la Referendum! Eu nu mă lepăd de Hristos, oricare ar fi consecințele”

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Votez DA la Referendum! Aceasta e convingerea mea. Și am rugămintea de a fi cel puțin respectată. Este ceea ce gândesc. O inițiativă care nu are de a face cu politicul. Puteau să o facă și guvernele precedente, dar nu au făcut-o. Convingerea mea cu privire la acest subiect ține de normalitate. De perfecțiunea zidită dintru început de Dumnezeu. Și dacă îndrăznesc să mă număr printre copiii Lui Dumnezeu, încerc să nu mă abat de la nicio învățătură primită de la El. Eu îmi asum orice faptă și nu mă rușinez să mărturisesc. Și această inițiativă nici măcar nu mă privește direct.

Sunt mamă, dar nu voi fi niciodată soacră mare și nici bunică. Dar asta nu mă oprește să mă gândesc în ce lume vor trăi viitorii copii ai României. Cu siguranță viețile lor nu vor fi doar lapte și miere, cu siguranță se vor izbi de multe greutăți și poate multe lipsuri. Dar cel puțin vor avea șansa să trăiască într-o lume nemodificată din prea multă corectitudine politică. Avem un Ziditor care a creat viața într-o rânduială perfectă. Cei care vor să o schimbe s-au lepădat demult de El. Eu nu mă lepăd de Hristos, oricare ar fi consecințele.

                                                                                               Manuela HĂRĂBOR

One thought on “Manuela Hărăbor: „Votez DA la Referendum! Eu nu mă lepăd de Hristos, oricare ar fi consecințele””

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X