MI-AU FURAT COPILUL

Aproape unul din zece copii sunt vizați pentru evaluare în fiecare an

MI-AU FURAT COPILUL – Povestea sfâșietoare a unei mame asupra felului în care instanțele secrete i-au răpit copilul pentru totdeauna, copiii fiind separați de părinți în numere record

• Atunci când mama Jill Goss a mers la doctor pentru o programare de rutină pentru a examina o umflătură pe brațul fiicei sale de zece săptămâni, a crezut că vor fi acasă în câteva ore. Dar povestea sa este una dintre multele cazuri de copii separați de părinți prin ordinele instanțelor secretoase

Atunci când mama Jill Goss a mers la doctor pentru o programare de rutină pentru a examina o umflătură pe brațul fiicei sale de zece săptămâni, a crezut că vor fi acasă în câteva ore.

Dar după o serie de evenimente de neimaginat, copilul i s-a luat pentru totdeauna și a fost aruncată într-un coșmar.

Mama a doi copii face parte din zecile de mii de părinți a căror copii au fost preluați de serviciile sociale prin intermediul ordinelor secrete de punere sub plasament.

Părinți de-a lungul țării se confruntă cu procese agonizante împotriva consiliilor ce înlătură copii, în numar record.

Jill, ce nu și-a văzut fiica de când a fost preluată de serviciile sociale și adoptată în 2012, a zis “Mă gândesc la ea în fiecare zi.”

“De ziua ei am lansat felinare în baloane sau am aprins o lumânare.”

“Dețin de asemenea un album în care adaug lucruri. Dar când va împlini vârsta de 18 ani voi face tot ce-mi stă în putință s-o găsesc.”

Susținători și judecători au avertizat în privința tacticilor de intimidare a serviciilor sociale ce se ascund după o perdea de secretomanie acordată de instanțe.

Familii devastate sunt destrămate, mii de copii sub vârsta de un an fiind luați din grija părinților în fiecare an – mulți dintre aceștia înlăturați imediat după naștere sau din saloane.

The Sun dezvăluie că numărul copiilor luați forțat prin intermediul ordinelor judecătorești a crescut cu o rată șocantă de 34%, de la 7.550 la 10.130 anul precedent.

Surse guvernamentale au declarat pentru The Sun că au investigat saltul uriaș și că nu s-a găsit “nici un motiv” pentru creștere.

Explozia cazurilor copiilor aflați în plasament – cu aproape 73.000 de copii anul trecut – a fost descrisă ca fiind o presiune “de neconceput” asupra instanțelor de către judecătorul de familie a Curții Supreme, Sir Andrew McFarlane.

S-a declanșat o indignare publică în urma unor cazuri de înalt profil precum unul din iunie în care un judecător a criticat asistenții sociali pentru îndepărtarea unui copil de opt ani din grija mamei sale pentru că nu l-a luat să cumpere înghețată.

Alte cazuri includ un copil ce a fost preluat pentru că era prea gras și nouă copii – începând de la vârsta de doi ani – pentru că părinții nu s-au asigurat că se spală pe dinți.

Pentru Jill, de meserie coafeză, a cărei caz a fost în prealabil prezentat pe programul Panorama al BBC, trauma a început atunci când și-a dus fiica la doctor pentru o umflătură de pe braț.

Doctorul a diagnosticat-o cu o mică fractură pe braț și i-a făcut o trimitere pentru radiografii ce au depistat alte trei fracturi pe picioare și coaste.

Alyssa se afla sub tratament pentru o deficiență de vitamina D dar acest fapt a fost ignorat de către asistenții sociali – în ciuda declarațiilor doctorilor conform cărora asta ar fi putut duce la fracturi.

Tatăl lui Alyssa, Jon, a declarat apoi că a rănit accidental fetița în timp ce o ținea în brațe după ce un agent de poliție și un asistent social l-au sfătuit că asta ar fi cea mai simplă cale ca Jill să-și recapete copilul.

Jon și-a retras declarația dar un judecător de familie a hotărât că cel mai probabil și-a rănit fetiția și deoarece Jill a susținut că nu a făcut-o, nici ea nu putea fi în preajma copilului.

Atât Jill și Jon au fost arestați și deținuți pe cauțiune dar după doi ani s-a renunțat la acuzații.

În același timp au fost implicați într-un proces de doi ani prin care Alyssa a fost plasată în adopție de către Consiliul Districtului Wokingham în 2012 fără drept la apel.

Jill, ce nu și-a văzut fiica de șase ani, a fugit în Spania în 2012 să dea naștere la fiul ei Loiq după ce a primit amenințări din partea asistenților sociali că va fi luat la naștere.

Dar deși autoritățile britanice au urmărit-o inițial, Jill trăiește acum fericită cu băiatul ei de șase ani în apropiere de Granada, sudul Spaniei, alături de restul familiei ei.

Jill, cu vârsta de 31 de ani, ce înainte de a pleca din țară locuia în Reading a zis: “Odată ce am dus-o pe Alyssa la spital lucrurile au luat o turnură cât se poate de proastă.”

“După ce fracturile au fost descoperite a fost chemată poliția și a trebuit să discutăm cu ei în camera de conferință a spitalului.”

“Alyssa fusese constipată și ni s-a spus să-i masăm stomacul dar serviciile sociale au spus că nu se poate ca acesta să fie motivul fracturii. Alt doctor a zis însă că nu-i cu putință să o fi rănit noi.”

“Am fost arestați la spital și duși la sediu dar m-am gândit că m-aș putea întoarce s-o văd pe Alyssa – poliția a spus că se poate dar eram îngrozită și bulversată.”

“Am semnat apoi un document închipuindu-mi că prin asta Alyssa ar putea sta cu mătușa ei dar de fapt am semnat pentru a fi pusă sub plasament.”

“Au luat în considerare să-mi dea sedative dar încă furnizam lapte matern pentru Alyssa pe care ei îl dădeau.”

“Am fost mințită – a fost cumplit și i-am spus avocatului dar nu s-a scos în evidență în proces.”

“Eram în instanță după câteva zile și era clar Alyssa era sub plasament – am avut întotdeaua impresia că mi se va restitui, nefăcând nimic greșit.”

“Îl am pe Loiq asupra căruia trebuie să mă concentrez și trebuie să merg mai departe pentru el dar și pentru Alyssa ca atunci când ajunge la o vârstă, indiferent dacă o găsesc eu mai întâi sau dacă mă găsește ea, să nu mă vadă că mi-am irosit toată viața datorită celor petrecute.”

“Nu vreau să se învinovățească pentru ce s-a întâmplat – nu e vina ei și nici a mea. Ar avea opt ani acum și nu știu nimic despre ea.”

“Nu am avut parte nici măcar de contact prin corespondență doarece rămâne la latitudinea părinților adoptivi dacă doresc să trimită ceva. Este devastator.”

Mortalitatea infantilă și numărul celor clasificați de către consilii ca fiind expuși riscului abuzurilor fizice sau sexuale au scăzut în anii de după 1995.

Dar numărul celor considerați expuși riscului neglijării sau abuzului – principalul motiv pentru ordinele judecătorești de punere sub plasament – a crescut.

Guvernul a reacționat la cazurile de neglijență de înalt profil solicitând profesorilor și a celor aflați în contact cu copii să facă mai multe sesizări către serviciile sociale.

Actualmente unul din zece copii din Anglia este vizat pentru evaluare în fiecare an.

Statisticile de anul trecut au arătat un număr record de 90 de copii pe zi – 32.810 pe an – fiind puși sub plasament forțat sau sub acorduri voluntare în urma intervențiilor serviciilor sociale.

Numărul copiilor aflați sub plasament în urma ordinelor judecătorești este mai mare decât niciodată, 50.470 – o creștere de aproximativ 25% față de acum opt ani – cu peste 14.000 de cereri adresate instanțelor în fiecare dintre ultimii doi ani.

În 2016 fostul judecător de familie cu cea mai înaltă funcție, Sir James Munby, spunea că asistăm la “o creștere neîncetată în numărul de noi cazuri” și că țara “se apropie de o criză pentru care suntem slab pregătiți și lipsiți de o strategie clară pentru a o gestiona.”

Și președintele curent Sir Andrew McFarlane a afirmat că instanțiele “alunecă” într-o tendință de a prelua copiii fără a verifica daca condițiile sunt îndeplinite.

A adăugat: “Poate fi spus că am ajuns într-un stadiu în care plafonul necesar pentru a obține un ordin judecătoresc este considerabil scăzut în timp ce ca urmare a climatului financiar curent, plafonul necesar pentru ca o familie să aibă acces la servicii de sprijin comunitar este în mod convers foarte mare.”

În iunie judecătorul Mostyn a criticat un asistent social din Carmarthernshire, Wales, ce a luat un copil din grija mamei sale pentru că a refuzat să-i cumpere înghețată.

La Curtea Supremă a zis că criticile asistentului social erau “absolut nesubstanțiale” și “evident lipsite de semnificație” – descriind raportul dânsei ca fiind “foarte lung în ceea ce privește retorica” dar “foarte scurt desigur” referitor la “exemple concrete” de îngrijire “deficitară”.

Am discutat cu un alt cuplu, John și Jacque Courtnage, ce și-au pierdut ambii fii după ce l-au dus pe cel mai mic dintre ei la un spital în Nottingham fiind îngrijorați în privința unei umflături de pe cap.

John, un analist de 51 de ani și soția lui, Jacque, fostă contabilă cu vârsta de 49 de ani ce acum administrează o asociație caritabilă pentru familiile copiilor “adoptați forțat”, au fost acuzați pentru cauzarea traumatismelor în 2008.

Serviciile sociale au luat copiii din grija lor în ciuda faptului că un expert medical a prezentat dovezi conform cărora traumatismul cranian a fost cauzat de o fisură – un defect de naștere ce a slăbit craniul.

Cuplul s-a luptat timp de trei ani pentru a-și recăpăta copiii dar nu au avut succes iar aceștia au fost adoptați în 2011.

Jacque, vorbind din casa detașată deținută de cuplu în Allestree, Derby, a spus cu lacrimi în ochi: “Primim o scrisoare de o pagină pe an de la serviciile sociale cu detalii succinte ce practic ne transmit numai că băieții sunt bine.”

“Viețile noastre sunt acum atât de îndurerate. Nu putem viziona Long Lost Families, este prea supărător.”

“Toata casa e înconjurată de fotografii. Vrem să ne reamintim constant de ei.”

“La fiecare zi de naștere le cumpărăm felicitări și cadouri precum trenulețe și telescoape, pe care le împachetăm și așteptăm să le acordăm lor la momentul oportun.”

“Am scris o carte despre tot ceea ce s-a întâmplat pe care o actualizăm constant. Am dat instrucțiuni să o primească la vârsta de 18 ani în caz că ni s-ar întâmplă ceva.”

Anne Neale, de la Legal Action for Women, co-autoare a unui raport ce a constatat că ordinele de punere sub plasament vizau familiile cu un venit redus a zis: “Puterea asistenților sociali este destul de înspăimântătoare.”

“Ceea ce se ignoră este impactul asupra copiilor a traumei de a fi separați de părinți.”

“Povara pe care acești copii o poartă pentru tot restul vieți alături de sentimentul de respingere este reflectată de urmările multora care ajung în sistemul de justiție penală.”

“Este o mare inițiativă guvernamentală pentru adopție ceea ce ar rezulta în mai puțini copii aflați în plasament dar are de fapt efectul opus.”

O purtătoare de cuvânt a Consiliului Comitatului Derbyshire a zis că nu poate comenta cazul familiei Courtnage datorită “procedurilor judiciare în desfășurare”.

Consiliul Districtului Wokingham a refuzat să comenteze asupra cazului lui Jill în timp ce un purtător de cuvânt al Departamentului de Educație a zis în privința saltului uriaș de ordine de punere sub plasament a anului trecut: “Decizia de a emite un ordin de punere sub plasament aparține instanțelor și întotdeauna se face ținând cont de interesele copilului și bazându-se pe nevoile sale individuale.”