Sfinti Parinti despre GEOCENTRISM

Sfântul Ambrozie cel Mare:

„De bună seamă el s-a învrednicit a fi un bărbat în stare să oprească curgerea râului, şi care să poată spune: “Stai soare,” şi să întârzie noaptea lungind ziua, ca să fie mărturie biruinţei sale.

De ce? Iată, o binecuvântare ce nu i s-a dat lui Moise, ci doar acela singur a fost ales să conducă poporul în tărâmul făgăduinţei. Aşa om a fost, mare în minunile pe care le-a făcut cu credinţa, mare şi în biruinţele sale. Lucrările lui Moise au fost mai înalte, ale lui (Iisus al lui Navi) au adus mai mari reuşite.

Fiecare din aceştia cu ajutorul harului dumnezeiesc s-au ridicat deasupra tuturor măsurilor omeneşti. Unul a poruncit mării iar celălalt cerului.”

„Dar ei spun că despre soare se poate spune că este singur, căci nu se mai află un al doilea. Dar soarele însuşi are multe în comun cu stelele, căci şi el călătoreşte prin cer, este alcătuit din acea substanţă eterică şi cerească, este o creatură, şi se socoteşte printre lucrările lui Dumnezeu. El slujeşte lui Dumnezeu laolaltă cu toate celelalte, Îl binecuvântează cu ele, Îl laudă cu ele. De aceea nu poate fi numit cu adevărat unic, căci nu se deosebeşte într-atât de celelalte.”

„…La ce foloseşte să chibzuim dacă (pământul) atârnă în văzduh sau pe apă, ca de aici să se işte gâlceavă, cum de poate firea cea uşoară şi străvezie a văzduhului să ţină povara pământului sau, dacă atârnă peste ape, cum de nu se afundă în apă greaua prăvălire a pământului? Sau cum de nu se pleacă înaintea lui unda mării şi nu se revarsă de-o parte şi de alta, urnită din locul său? Încă mulţi au spus că pământul este la mijlocul văzduhului şi că rămâne nemişcat cu greutatea sa… Despre aceasta socotim îndeajuns ceea ce Domnul a grăit către Iov, sluga Sa, când i-a grăit prin nor: «Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Arată-Mi, dacă ai pricepere! Cine a pus măsura lui, dacă ştii? Sau Cine este Cela Ce a întins asupră-i măsura? Sau peste ce s-au aşezat cercurile sale?» (Iov 38, 1; 4-6) Au nu a arătat prealimpede Dumnezeu că toate cu puterea Sa stau, şi nu prin mulţimea, greutatea sau mărimea lor? Căci legea n-a dat-o zidirea, ci ea a primit-o şi primind-o, slujeşte ei. Deci pământul nu stă în mijloc pentru că ar atârna într-o cumpănă dreaptă, ci pentru că măreţia voii lui Dumnezeu îl ţine în frâu prin legea Sa, astfel ca ceea ce este şovăielnic şi gol să rămână neclătinat, precum şi proorocul David mărturiseşte, zicând: «întemeiat-a pământul pe tăria lui şi nu se va pleca în veacul veacului» (Psalm 103, 5). De bună seamă, Dumnezeu nu este propovăduit aici numai ca Meşter, ci ca Cel Atotputernic, Care… întru tăria legii Lui… nu-i îngăduie (pământului) a se clătina… Şi nici când citim: «Eu am întărit stâlpii lui», (Psalm 74, 3) nu putem socoti cum că pământul s-a sprijinit cu adevărat pe stâlpi, ci pe puterea care ţine şi reazemă firea pământului. Şi în ce chip stă aşezarea pământului în puterea lui Dumnezeu, cunoaşte şi dintr-aceasta, căci scris este: «Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură» (Psalm 103, 32) şi într-alt loc: «Încă o dată Eu clatin pământul» (Agheu II, 7). Deci nu rămâne nemişcat în strânsorile lui, ci este zguduit adesea la semnul şi porunca lui Dumnezeu (Iov 9, 6), precum şi Iov zice că «Domnul îl zguduie din temelii, iar stâlpii lui se clatină». (Iov 26, 6-8)… Cu voia lui Dumnezeu rămâne, dar, neclătinat pământul şi «stă în veacul veacului» (Eclesiastul I, 4), precum spune Biserica, şi după voia lui Dumnezeu se mişcă şi se clatină. Drept aceea, pământul nu stă sprijinit pe temeliile lui şi nici nu rămâne neclătinat pe reazemul său, ci Domnul îl face să stea şi îl cuprinde cu tăria voii Sale, «că în mâna Lui sunt toate marginile pământului». (Psalm 94, 4) Şi simplitatea aceasta a credinţei biruieşte toate mărturiile…

Căci în ce chip pământul stă atârnat în gol şi rămâne nemişcat din pricina greutăţii sale cumpănite din toate părţile…

Dacă soarele acesta este atât de iute, că pe toate luminează în rotirea sa grabnică de o zi şi o noapte, cu cât mai vârtos Acela Care de-a pururi pretutindenea este şi pe toate le umple de slava Sa (Psalm 71, 22)! Dacă este minunat cel căruia i se porunceşte să răsară, cu cât mai presus de minune este Cela Ce «porunceşte soarelui şi nu răsare» (Iov 9, 7), precum citim! Dacă este mare acela care prin curgerea ceasurilor se apropie şi se depărtează de pământ în fiece zi, cu cât mai vârtos Cela Ce, şi atunci când «S-a deşertat pe Sine» (Filipeni II, 7) spre a-L putea vedea, «era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul ce vine în lumea aceasta» (Ioan I, 9)!”

Sfântul Antim Ivireanul:

„Iar să vedeţi şi alta, lucru mai minunat acestor mici. Au rămas toată zidirea uimită când Iisus al lui Navi au poruncit soarelui să stea pre cer nemişcat, până va birui pre vrăjmaşii lui; dară cu cât mai vârtos socotiţi că s-ar minuna când acelaşi Iisus ar zice soarelui, nu să stea nemişcat pre cer, ci să se pogoare din cer pre pământ.” (Didahii)

Sfântul Atanasie cel Mare:

„Căci soarele este purtat de jur împrejur, şi este cuprins în cerul întreg, şi nicicând nu poate să iasă din orbita sa, în timp ce luna şi celelalte stele mărturisesc lucrarea acestuia asupra lor… Dar Pământul nu stă pe el însuşi, ci este întemeiat pe ape, şi iarăşi, este ţinut la locul său, fiind ţintuit în centrul cosmosului.”

„Căci cine este acela ce văzând înconjurul cerului şi al soarelui şi al lunii, şi poziţiile şi mişcările celorlalte stele, cum se petrec ele în direcţii opuse şi diferite, dar în acelaşi timp păstrează o rânduială neabătută, poate să se împotrivească adeveririi că acestea nu sunt orânduite de sine, ci au un Făcător deosebit de ele care le rânduieşte? Sau cine văzând soarele răsărind ziua şi luna strălucind noaptea, şi crescând şi micşorându-se fără abatere în acelaşi număr de zile, şi unele dintre stele, alergând în crugurile lor cu diferite şi multe orbite, în timp ce altele se mişcă fără a rătăci, poate să nu priceapă că ele au negreşit un Făcător care să le conducă?”

„Căci prin mila şi puterea Cuvântului dumnezeiesc al Tatălui care stăpâneşte peste toate şi le cârmuieşte, cerul se roteşte, stelele se mişcă, soarele străluceşte, luna îşi face crugul său, aerul primeşte lumina soarelui eterul căldura aceluia, şi vânturile suflă: munţii se înalţă, marea se zbuciumă de valuri, vieţuitoarele ei cresc, iar pământul rămâne nemişcat…”

Sfântul Atanasie de Paros:

„Şi oarecare cuprindere împrejur este cerul a tuturor zidirilor celor văzute şi nevăzute. Că înlăuntrul lui se cuprind şi puterile îngerilor cele înţelegătoare şi toate cele simţite, stelele şi toate celelalte, împreună cu care şi însuşi pământul, care este ca un punct şi centru către toată lumea. …Căci cu adevărat, sau sferă, sau în chipul sferei, întru care se zice că este şi petrecerea fericiţilor. A căruia partea cea mai de sus este rotocolul lui cel despre toate părţile, iar cea mai de jos este mijlocul, unde cum că şi pământul ca un centru şade nemişcat, şi înţelepţii cei de afară de demult învaţă şi dumnezeiasca Scriptură de asemenea.”

Sfântul Vasile cel Mare:

„Unii filosofi ai naturii spun, cu cuvinte elegante, că pământul stă nemişcat din anumite pricini: din pricina locului pe care îl ocupă în centrul universului şi din pricina distanţei, totdeauna egală cu marginile universului; de aceea nu poate să se încline în vreo parte; aşa că rămâne neapărat nemişcat, pentru că distanţa egală, pe care o are din toate părţile de jur împrejurul lui, îi face cu neputinţă înclinarea în vreo parte. Locul acesta din centrul universului, pe care pământul îl ocupă, nu l-a dobândit nici ca o moştenire, nici prin sine însuşi, ci este locul lui firesc şi necesar… Deci corpurilor grele le este proprie mişcarea înspre jos; iar josul, aşa cum s-a arătat, este centrul. Să nu te minunezi, dar, dacă pământul nu cade în nici o parte; nu cade, pentru că ocupă, potrivit naturii lui, locul din mijloc. Trebuie deci neapărat ca pământul să rămână la locul său…

Vor fi de acord şi cei ce sunt împotriva spuselor mele că pricina care face ca pământul, care este mai greu decât apa, să stea suspendat în mijlocul universului…”

„Dacă soarele, care este supus stricăciunii, este atât de frumos şi atât de mare, dacă este iute în mişcare şi-şi face cu atâta regularitate mişcările sale de revoluţie, dacă are o mărime cu dreaptă măsură în univers, încât nu depăşeşte măsura faţă de întregul univers, iar prin frumuseţea lui este ca un ochi strălucitor aşa cum se cuvine creaţiei…”

„Cu toate acestea, noi vedem înţelepciunea Celui ce cârmuieşte universul, că mută soarele din unele părţi ale lumii în alte părţi, pentru ca nu cumva, rămânând deasupra aceloraşi părţi, să distrugă frumuseţea lumii de prea multă căldură; când îl duce în părţile de miazăzi la solstiţiul de iarnă, când îl mută la semnele care arată ziua egală cu noaptea; şi de aici îl mută iarăşi spre părţile de nord la solstiţiul de vară, încât prin mutarea lui încetul cu încetul în jurul pământu­lui se păstrează buna întocmire a văzduhului…

«Să fie spre semne şi spre vremi şi spre zile şi spre ani».

Despre semne am vorbit. Când Scriptura spune «spre vremi», socot că vorbeşte despre schimbările anotimpurilor: de iarnă, de primăvară, de vară şi de toamnă, a căror revenire regulată ne-o dă mişcarea pe care Dumnezeu a rânduit-o acestor luminători. Se face iarnă când soarele stă mai mult în părţile de miazăzi şi prelungeşte îndelung umbra nopţii peste locurile pe care noi le locuim, încât se răceşte cerul din jurul pământului, iar toţi aburii umezi strânşi în jurul nostru dau naştere la ploi – mari, îngheţuri şi multă zăpadă. Când soarele se întoarce iarăşi din ţi­nuturile de la miazăzi şi ajunge pe la mijloc, încât să împartă egal timpul între noapte şi zi, atunci, cu cât stă mai mult în locurile cele de deasupra pământului, cu atât mai mult readuce vremea cea bună şi se face primăvară, începătoarea înfrunzirii tuturor verdeţuri­lor, face de reînvie cea mai mare parte dintre arbori şi tuturor vietăţilor de pe uscat şi din apă le păstrează neamul prin naşterea unora din altele. De acolo soarele o ia la goană spre solstiţiul de vară şi spre părţile de miazănoapte, când se fac cele mai lungi zile. Şi din pricină că stă cea mai multă vreme în văzduh, în­fierbântă aerul de deasupra capetelor noastre, usucă tot pământul, şi prin asta ajută la creşterea seminţelor şi grăbeşte coacerea fructelor pomilor; iar când soa­rele este foarte arzător, face la amiază puţină umbră…

…soarele se îndreaptă spre partea de miazănoapte. Din toate acestea putem presupune cât este de mare căl­dura lăsată de razele soarelui în aer şi ce rezultate dă.

După vară ne vine anotimpul toamnei, care sfar­mă covârşitoarea năduşeală, micşorează puţin câte puţin căldura şi ne apropie de iarnă nevătămaţi, cu ajutorul unei temperaturi moderate; atunci soarele se întoarce din părţile de miazănoapte iarăşi spre părţile de miazăzi.

Acestea sunt rotaţiile anotimpurilor, care, fiind o urmare a mişcărilor soarelui, ne rânduiesc viaţa noastră…

Anul solar, la rândul lui, este timpul cât îl face soarele, prin mişcarea sa, întorcându-se la acelaşi semn de la care a plecat.”

„Dar nici, pentru că cei care au scris despre pământ au vorbit multe despre formele pământului, spunând că pământul este asemănător unei sfere… rotunjit egal din toate părţile… -, da, nici pentru aceasta nu voi ajunge să spun că facerea lumii, aşa cum ne-o relatează Scriptura, este de mai puţin preţ, pe motiv că Moise, slujitorul lui Dumnezeu, n-a spus nimic despre forma pe care o are pământul, n-a spus că perimetrul pământului are 180.000 de stadii (o stadie = 147-192 metri), n-a măsurat cât de mult se întinde umbra pe care o lasă pământul când soarele în mişcarea lui se află, aşa-zicând sub pământ, şi nici n-a spus că umbra pământului pe lună dă naştere eclipselor.”

„În mijlocul Sfintei, unde le era îngăduit preoţilor să intre, se găsea altarul tămâierii, simbolul Pământului aflat în mijlocul acestui cosmos; şi de acolo veneau aburii tămâii.

„Să nu-ţi închipui, omule, că cele ce le vezi sunt fără început şi nici, pentru că cele ce se mişcă pe cer aleargă împrejurul tău în cerc şi pentru că începutul cercului scapă simţurilor noastre, să socoteşti că natura celor ce se mişcă în cerc este fără început.”

Sfântul Ioan Casian:

„El era bărbatul care, după ce Domnul a hotărât sfârşitul vieţii sale şi ziua morţii, a izbândit printr-o singură rugăciune să-şi lungească zilele vieţii cu 15 ani, soarele întorcându-se cu zece trepte, pe care le străbătuse deja în drumul său către asfinţit, iar prin întoarcerea sa împrăştiind acele linii pe care umbra care urma drumul său le închipuise deja, şi prin aceasta dând două zile într-una întregii lumi, printr-o minune înfricoşată potrivnică legilor statornice ale firii. Şi totuşi, după semne atât de mari şi de necrezut, după dovezi atât de uriaşe ale bunătăţii sale, auzi cum Scriptura povesteşte cum a fost nimicit de înseşi izbânzile sale.”

Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Căci cei nebuni îşi închipuie că nimic nu stă pe loc, dar aceasta li se pare nu din obiectele văzute, ci din ochii care văd. Deoarece ei sunt nestatornici şi buimaci, ei cred că Pământul se roteşte cu ei, dar el nu face asta ci stă nemişcat. Tulburarea este chiar starea lor, şi nu vreo schimbare a stihiei.”

„Nu vezi cum Dumnezeu este hulit şi batjocorit în fiecare zi de credincioşi şi necredincioşi, atât în cuvinte cât şi în fapte? Şi atunci? A stins El din pricina aceasta soarele sau a oprit mişcarea lunii? A sfărâmat cerurile şi scos Pământul din ţâţâni? A uscat el marea? A închis el izvoarele apelor, sau a învârtoşat văzduhul? Nu, ci dimpotrivă, El face ca soarele să răsară, ploaia să coboare, dă fructele Pământului la vremea lor, şi astfel dă hrana de toate zilele hulitorilor, împietriţilor, necuraţilor, prigonitorilor; şi nu o zi sau două, ci toată viaţa lor. Şi atunci faceţi întocmai ca El, atâta cât îngăduie puterile omeneşti. Puteţi să faceţi să răsară soarele?”

„Iar ceea ce s-a petrecut în vremile mai târzii a fost arareori şi după ceva timp; de pildă, când soarele a stătut din drumul său şi a luat-o înapoi. Iar acest lucru se poate vedea că s-a întâmplat şi în cazul nostru. Căci chiar în timpul generaţiei noastre, în cazul celui ce i-a întrecut pe toţi în ateism, mă gândesc la Iulian, multe ciudăţenii s-au petrecut. Astfel când iudeii încercau să-şi ridice templul din Ierusalim din nou, a izbucnit un foc din temelii, şi i-a împiedicat cu totul de la aceasta.”

„Şi iarăşi David a spus despre soare că “el ca un ginere ieşind din cămara lui. Bucura-se-va ca un uriaş să alerge cale.” Vezi cum îţi aşterne dinainte frumuseţea acestei stele, slava ei? Căci întocmai cum un ginere se iveşte dintr-o încăpere de cinste, aşa şi soarele îşi trimite razele către răsărit; şi împodobind cerul ca şi cu un văl de şafran, şi făcând norii ca trandafirii, şi alergând fără împiedicare ziua întreagă; nu întâmpină nici o piedică în calea sa. Atunci, poţi contempla tu frumuseţea lui?”

Căci El nu numai că l-a făcut, dar i-a dat la facere putinţa de a lucra aşa cum se cuvenea; ne îngăduind să fie cu totul nemişcat, şi nici poruncind să fie tot timpul în mişcare. Cerul, de pildă, a rămas nemişcat, după cum a spus proorocul: „Întinzând cerul ca o piele”. Dar pe de altă parte, soarele şi restul stelelor, îşi parcurg crugul în fiecare zi. Şi iarăşi, pământul e ţintuit, dar apele sunt în necontenită mişcare; şi nu numai apele, ci şi norii, şi desele şi necurmatele furtuni, când au loc în anotimpul lor cuvenit.”

„Luaţi aminte cât preţuieşte acest drept. Iisus al lui Navi a spus: “să stea soarele spre Gavaon şi luna despre valea Aialonului“ şi a fost aşa. Acum să vină toată lumea, sau 2-3 lumi, sau 4, sau 10, sau 20 de lumi, şi să-i punem să spună şi să facă aceasta; şi nu vor fi în stare s-o facă. Dar prietenul lui Dumnezeu a poruncit zidirilor Prietenului său, sau L-a rugat fierbinte pe Prieten pentru robi, şi apoi a poruncit acestora. Vezi tu că aceste zidiri sunt pentru slujirea menită lor? Aceasta a fost mai mare decât [minunile] lui Moise. (Întreb) De ce? Pentru că nu e totuna să porunceşti mării sau [zidirilor] celor cereşti. Căci şi aceea a fost cu adevărat ceva măreţ, şi chiar foarte, dar cu toate acestea nicidecum la fel cu [cealaltă] Pentru ce? Numele lui Iosua [Iisus], a fost un tip. Pentru aceasta, şi chiar pentru acest nume, zidirea i s-a închinat. Şi atunci ce? Nu au mai fost oameni numiţi Iisus? [ba da]; dar acesta a fost numit astfel pentru faptele sale, căci se numea Osea. Deci i s-a schimbat numele: a fost o predicţie şi o proorocire. El a adus poporul în tărâmul făgăduinţei, aşa cum a face Iisus la cer, nu Legea; după cum n-o făcuse nici Moise [să îi ducă acolo], ci a rămas afară.”

„Deci acel Iisus, fiul lui Navi a spus “să stea soarele spre Gavaon şi luna despre valea Aialonului“. Iarăşi, proorocul Isaia a făcut ca sub domnia lui Iezechia soarele să dea înapoi zece trepte; şi Moise a poruncit văzduhului, şi mării, şi pământului şi stâncilor. Elisei a schimbat firea apelor; cei trei tineri au biruit focul. Vezi pe de-o parte ce ne-a dăruit Dumnezeu; conducându-ne prin frumuseţea stihiilor la cunoştinţa dumnezeirii Sale; şi, prin slăbiciunea lor, neîngăduindu-ne să cădem în adorarea lor.”

„Tot aşa de nesocotit şi încă mai mult este acela care tăgăduieşte pronia şi ocârmuirea cea dumnezeiască a lumii. Desigur soarele nu poate să lucească aşa luminos, precum străluceşte pronia cea dumnezeiască pretutindeni! Noi vedem soarele de veacuri mergând pe calea cea rânduită lui, cum aşezarea stelelor păzeşte rânduiala hotărâtă lor şi cursul lumii niciodată nu se întrerupe, vedem cum ziua şi noaptea urmează una după alta întocmai, şi toate atât cele de sus cât, şi cele de jos, ca într-un dans armonios păstrează locul său şi poziţia sa, fără a trece peste hotarele ce le-a însemnat Dumnezeu de la început….

«Şi i-a pus pe ei în tăria cerului».

– Ce înseamnă: «i-a pus»? Că ar putea spune cineva că i-a fixat!

– Doamne fereşte! Că-i vedem într-o clipită de vreme mergând multă cale, că nu stau niciodată într-un singur loc, ci-şi îndeplinesc drumul care li s-a poruncit de către Stăpân să-l facă.

– Atunci ce înseamnă «i-a pus»?

– Cuvintele acestea sunt în locul cuvintelor: «Le-a poruncit să fie în cer». Şi ai să vezi mai departe în Scriptură că spune: «Şi a pus pe Adam în rai» (Facere II, 8); asta nu înseamnă că l-a fixat în rai, ci că a poruncit să fie în rai. În acelaşi timp putem spune şi despre stele, că Dumnezeu a poruncit să fie în tăria cerului, ca să trimită lumina lor pe pământ… După cum nu poţi vedea ziua stelele mergând pe cer – că lumina soarelui prin marea sa strălucire, le acoperă rostul lor… Fiecare dintre stihii îşi păstrează drumul său şi nu-şi depăşeşte propria măsură; ascultă de porunca Stăpânului şi-şi împlineşte lucrarea ei.”

„Mai bine să înceteze soarele călătoria sa decât să înceteze citirea Psaltirii.”

Sfântul Clement Romanul:

„Soarele şi luna, însoţiţi de toate stelele, se rotesc în armonie după porunca Sa, cu mărginirile lor prescrise, şi fără nici o abatere.”

Ziditorul, îndelung răbdătorul, mult milostivul, ţiitorul, binefăcătorul, de oameni iubitorul, învăţătorul curăţiei, cel fără de moarte şi care dăruieşte viaţa veşnică, neasemănatul, care se sălăşluieşte în sufletele celor buni, care nu poate fi cuprins şi totuşi este cuprins, care a ţintuit marea lume ca un centru în spaţiu, care a împrăştiat cerurile şi a întărit Pământul.”

Pentru că este vădit atât celor necredincioşi cât şi celor nepricepuţi, că mergerea soarelui, care este de folos şi de trebuinţă lumii, şi care este purtat de pronie, se face totdeauna în rânduială; dar mersurile lunii, faţă de cel al soarelui, par celui nepriceput a fi în neorânduială şi nestatornicie în creşterile şi descreşterile ei. Căci soarele se mişcă în perioade statornice şi orânduite: de la el sunt orele, de la el ziua când răsare, de la el noaptea când apune; de la el se numără lunile şi anii, de la el se fac schimbările anotimpurilor; când se înalţă spre regiunile de sus domoleşte primăvara; dar când se înalţă în tăria cerului dogoreşte vara: iarăşi, în coborâre, el dă cumpănirea toamnei; iar când ajunge la cercul cel mai de jos, degeră cu frigul iernii din tăria îngheţată a cerului.”