22 august 1920 – s-a născut Ray Bradbury, autorul romanului sf „Fahrenheit 451”

Pe numele intreg Ray Douglas Bradbury (22 august 1920 – 5 iunie 2012), a fost un scriitor american de romane sf, fantasy, horror si mister. Este cel mai bine cunoscut pentru romanele 451º Fahrenheit și Cronicile marțiene. Operele sale au fost adaptate în peste 20 de filme și show-uri.

Iata ce putem citi la https://semnebune.ro/2014/fericirea-obligatoie-nu-e-in-carti-ray-bradbury-fahrenheit-451/#axzz5GGKiYCco despre „Fahrenheit 451”:

Se întâmplă uneori ca o mare carte să influențeze atât de mult lumea și să-l facă pe autorul ei atât de celebru încât cu greu mai poate scrie o altă carte la fel de apreciată. Este și cazul lui Ray Bradbury, care, în ciuda faptului că a scris o mulțime de povestiri și romane și este în continuare citit și apreciat pentru mai toate, mai cu seamă povestirile din Omul ilustrat sau Cronicile marțiene, se vorbește despre spre el mai degrabă ca autor al romanului Fahrenheit 451, Editura Art, 2003; traducere din limba engleză şi note de Petre Solomon. La fel ca 1984 al lui Orwell, Minunata lume nouă a lui Huxlley sau Abatorul 5 al lui Vonnegut, și acest roman este o distopie, și ca toate distopiile care se respectă prezintă un viitor tulbure. O carte profundă, poetică, scurtă, alertă și devenită curând după publicare un veritabil bestseller, Fahrenheit 451 urmează scenariul clasic al romanului SF (dar care este SF într-o mică măsură) , în care autorul se întreabă ce ar fi dacă?, cum ar fi dacă, ce se poate întâmpla dacă? Ray Bradbury se întreabă: ce ar fi dacă în viitor oamenilor li s-ar interzice accesul la cărți și ce ar fi dacă pompierii nu ar stinge focul, ci l-ar pune, ba mai mult, s-ar spăla atât de bine istoria încât oamenii ar și uita că pompierii stingeau focul și cărțile erau o bucurie, nicidecum un delict care se pedepsește prin arderea lor, a casei și uneori chiar a omului care le deține?

Într-o societate a viitorului, după mai multe războaie devastatoare, lumea, mai cu seamă America, fiindcă despre alte țări ni se dau puține detalii, iar cele care sunt vin din gura pompierului-șef Beattey și sunt, evident, false și propagandistice, ajunge să fie masiv controlată de un sistem toalitar opresiv care urmărește, ca toate sistemele totalitare, să aducă fericire facilă și fragilă și mai cu seamă obligatorie locuitorilor săi. Cum face asta? Se consideră că gânditul în general, și gânditul provocat de lectură mai ales, este dăunător și îi face pe oameni nefericiți, pe când distracțiile care nu îți pun mintea la contribuție sunt cele mai bune, iar peste toate tronează ca o mare regină Publicitatea. Oamenii sunt asaltați cu reclame, invitați să cumpere, orice, oricând, oricât pentru a fi fericiți. Marfa devine sufletul lumii iar „familia” (nu ni se spune mult despre „familie”, dar înțelegem că presupune întreaga echipă de actori și prezentatori de la TV, care au intrat în casele oamenilor în formă holografică și par vii, haoiși și trăzniți, dar de fapt nu spun nimic. Această familie m-a dus cu gândul și la comunitatea din filmul The Truman Show, r. Peter Weir, 1998) este cea care le spune oamenilor ce să gândească, cum să trăiască și ce să cumpere.

În locul cărților, al poeziei, al științei, oamenii se uită la filme extrem de diluate, la emisiuni de ce mai proastă calitate (cam cum sunt acum la TV, mai cu seamă acelea cu nurori, showuri păcătoase, agenți vip sau antene trei), iar Statul, cu toate instituțiile lui: școala, poliția, pompierii, are  rolul de a spăla creiere și de a face din oameni roboți obedienți și buni de muncă. Dar nu chiar toți sunt așa. Romanul prezintă povestea unui pompier, Guy Montag, care, trezit la realitate o fetiță de 17 ani, Clarisse, o visătoare rebelă, plină de viață (și e ceva să fii plin de viață într-o astfel de societate), care vede lumea, simte vocea ei și iubește tot ce înseamnă natură, cunoaștere, joc, începe să își pună întrebări în privința jobului său și al lumii, în legătură cu relația cu soția sa, Mildred, una din ființele fără scăpare, fără viață, spălată și uscată pe creier de multă vreme, și mai  cu seamă, devine curios în legătură cu cărțile. Și odată ce omul devine interesat de cărți lumea sa se schimbă. Și Montag se schimbă și el, devine un alt om, se trezește ca din comă, iar acest lucru nu-i aduce decât rele în viața sa (care viață?), dar mai cu seamă bucuria trăirii pentru prima dată a sentimentelor, a curiozității, a iubirii. Este ajutat de un fost profesor de literatură și cu el începe să cunoască Biblia, poezia, filosofia. Lumea. Ideile. Clarisse este considerată nebună și trimisă la psihiatru pentru gânduri ca acesta:

– Psihiatrul vrea să știe pentru ce cutreier pădurile și mă uit la păsări și colecționez fluturi – am să-ți arăt colecția mea într-o bună zi.

– Mă bucur.

– Toți vor să știe cum îmi petrec vremea; câteodată le spun că stau să mă gândesc, dar nu le spun la ce anume. Îi las să-și frământe creierii. Iar alteori le spun că-mi place să-mi las capul pe spate, uite așa, lăsând să-mi picure ploaia în gură; să știi că are gust de vin.” (p. 31)

Dar autorităților le e frică de ea, de oamenii ca ea și de asemenea și de oamenii-cărți (dar vă las să descoperiți singuri ce e cu ei), și de aceea încearcă pe cât posibil să-i facă dispăruți sau să-i țină departe de orașe. Bradbury are un stil poetic și simplu, direct și cu fraze scurte, percutante. Nu povestește totul, se concentează pe detalii semnificative, pe lucrurile mici, pe gânduri. Lumea nu este descrisă decât foarte puțin, minimal, în câteva atingeri de penel, dar înțelegem mai bine ce e cu ea decât dacă autorul ar fi stat să o prezinte pe pagini întregi. Cuvintele lui sondează adâncurile ființei, sufletul și ridică întrebări, dar nu dă și răspunsuri, pentru că răspunsurile ori sunt prea absurde, ori sunt evidente.

Este, totuși,  un roman cam prea scurt, chiar dacă ideile lui Bradbury sunt adevărate  mine de aur și prezintă atâtea ipoteze, atâtea fire narative. Aș fi vrut să știu mai multe despre Clarisse cea candidă, aș fi vrut să știu despre motivele pentru care lumea a ajuns așa și despre multe altele, însă Bradbury face bine ce face: plantează semințele prin acest roman incredibil de intens și ne lasă pe noi să ne imaginăm restul. De altfel, cartea a stat la baza unor filme: a fost ecranizată de Francois Truffaut în 1961 și, alături de 1984 de George Orwell, a stat la baza scenariului filmului Equilibrium (R. Kurt Wimmer, 2002), două producții cinematografice care nu respectă în întregime romanul dar preiau atmosfera și dezvoltă noi scenarii. Cărțile cele mai bune nu se termină niciodată, nu încetează să influențeze, să ridice dileme, să trezească omul din somnul rațiunii, să farmece, să bucure, să zdruncine, iar acest roman clasic de 180 de pagini face toate aceste lucruri. Cu adevărat unul din marile romane ale secolului trecut.

Titlu: Fahrenheit 451
Autor: Ray Bradbury
Traducere din limba engleză şi note de Petre Solomon
Editura: ART
Publicată în februarie 2013
Ilustraţia copertei: Jon Hunt
Preț: 29.9 lei