Bebeluși de designer? Consiliul de etică aprobă embrioni modificați genetic.
Modificarea genetică a ADN-ului unui embrion pentru a se putea preveni boli ereditare poate fi “acceptabilă din punct de vedere etic” conform unui raport fără precedent. Criticii afirmă în schimb că asta poate pava drumul către ‘bebeluși de designer’.
Consiliul de Bioetică Nuffield, un corp caritabil independent investigând etica anumitor evoluții biologice și medicale, a precizat într-un raport că deși nu susține schimbarea legislației curente pentru a permite modificarea genetică a embrionilor, asta nu înseamnă neapărat că Marea Britanie n-ar trebui s-o facă pe viitor.
“Deși încă sunt incertitudini în privința a ceea ce se poate realiza prin modificarea genomului, ori cât de răspândită ar putea ajunge, am conchis că potențiala utilizarea a modificării genomului cu scopul de a influența caracteristicile generațiilor viitoare nu este în sine ceva inacceptabil”, a declarat Karen Yeung, profesor de drept, etică și informatică de la Universitatea din Birmingham, ce a prezidat comisia.
Corpul a subliniat însă faptul că modificarea genetică ar trebui să fie posibilă numai cu luarea în considerare a două principii esențiale: ca procedura să fie efectuată cu scopul de a “asigura bunăstarea” individului implicat, și numai în circumstanțe de la care nu ne putem aștepta să ducă la diviziuni sociale.
Dar raportul a fost contestat de către anumite persoane ce sunt de părere că prin aceasta se riscă pavarea drumului către așa-numiții ‘bebeluși de designer’. Comentând pe tema analizei modificării genomului de către consiliu, Dr. David King, director al Human Genetics Alert, a descris concluziile acestuia drept “o mare rușine”, remarcând interdicțiile internaționale vechi de decenii asupra ingineriei genetice eugenice.
“Dar acest grup de oameni de știință cred că știu mai bine, chiar dacă nu există nici un beneficiu medical”, a spus King pentru BBC. “Consiliul Nuffield nici măcar nu se sinchisește să spună nu propriu-zișilor bebeluși de designer. Cetățenii britanici au decis în urmă cu 15 ani că nu doresc mâncare OMG. Presupuneți că ar dori bebeluși OMG?”