Tot mai multe domenii sunt acaparate de tehnologie. Oamenii creează roboți care să-i înlocuiască în aproape tot ceea ce fac. Pentru specialiști, înlocuirea omului de o inteligență articifială este o provocare continuă. Despre acest aspect s-a vorbit și la Ziua Justiției. Pentru că, doi cercetători de la Oxford și-au propus ca până în 2023 să obțină o performanță care poate schimba totul: înlocuirea avocaților și notarilor cu roboți.
Președintele Uniunii Juriștilor din România, avocat dr. Ioan Chelaru, a vorbit, vineri, la evenimentul dedicat Zilei Justiției despre necesitatea remodelării profesiei, despre nevoia unei strategii de afirmare a identității profesionale, de întărire a sistemului judiciar și a rolului juriștilor în statul de drept. Ioan Chelaru, într-un discurs captivant, a amintit noua tehnologie și posibilitatea ca, în tot mai multe domenii, oamenii să fie înlocuiți de roboți, inclusiv în Justiție.
„Este adevarat ca tabloidizarea tuturor demersurilor culturale, inclusiv a celor juridice, este un trend de neoprit in era tehnologiei. Dar nici nu putem sta cu bratele incrucisate pentru ca riscam sa disparem. Cel putin asa arata toate prognozele care vorbesc de impactul inteligentei artificiale. Avocatii sunt primii vizati sa fie inlocuiti de roboti, dar nici judecatorii nu sunt in siguranta avand in vedere tendintele de creare a platformelor online de solutionare a conflictelor.
Am citit de curand ca doi cercetatori de la Oxford –Carl Frey si Michael Osborne – au demonstrat ca exista o probabilitate de 94% ca pana in 2033 serviciile avocatilor si notarilor sa fie preluate de algoritmi. Poate ca este exagerat, dar nici nu putem ignora ori nega impactul inteligentei artificiale asupra profesiilor juridice. Am amintit de acest ”atac al algoritmilor” intrucat consider ca, pentru a constientiza si impune rolul profesiilor juridice in statul de drept trebuie sa ne gandim cum va arata justitia peste 10-20 de ani”, a declarat Ioan Chelaru, citat de luju.ro.
Președintele UJR a adăugat că lupta între profesiile juridice au dus la o criză identitară și că este momentul unei reconcilieri la masa tratativelor interprofesionale pentru că nu este vremea de vanități și nici de cultivare a conflictelor, ceea ce nu înseamnă că cineva cedează, ci că toată lumea câștigă.
”Este la latitudinea noastra sa facem o alta lume, potrivita noua, daca acesta nu ne place. De la inaltimea varstei mele, eu mi-as dori o tara asa cum o vedea Petre Tutea, in care ordinea de drept este una din virtutile omului si in care legea nu iarta, dar judecatorul, da”, a conchis Ioan Chelaru.
netot rau ..
http://evz.ro/presedintele-demisionez-daca-dumnezeu-exista.html
da-ti „demisia” aici, ca sa nu ti-o dai in Ceruri ..
Ar fi cel mai bine asa. Notarii incaseaza enorm pentru niste servicii modice. Ei practic verifica niste acte, dar mai ales, ca tot ce declara cutare este corect cu ce apare in datele detinute de stat. Cutare apartament este al lui cutare si poate fi vandut. Sau cutare are diploma cutare si e adevarata. Sau cutare imputerniceste pe cutare cu urmatoarea procura.
Ceea ce ofera notarii ar trebui sa fie gratis. Este un serviciu in care eu cetateanul ma raportez la stat.
La fel ar trebui softuri (mai bine decat roboti) pentru contabili. Cum adica eu platesc sa am o firma, platesc taxe la stat si apoi mai platesc inca pe unul care sa calculeze cat am de plata la stat? E o nebunie. Tu statul trebuie sa calculezi exact si/sau sa pui la dispozitie un astfel de soft, daca vrei banii mei. Majoritatea afacerilor detinute de romani sunt mici si platesc taxe prea mari. Orice taxa in minus si orice simplificare e binevenita.
Si acest serviciu ca si la notari, ar trebui sa fie gratis, ca e un serviciu prin care cetateanul se raporteaza la stat.
La avocati trebuie sa fie identic. Peste 90% din serviciile lor sunt taskuri repetitive. La ce bun sa ai un avocat ca sa infiintezi o firma. Ar trebui sa poti deschide o firma online si s-o inchizi tot asa de rapid. La fel de rapid cum faci o adresa email. La fel si cu inregistrarile de marci, la fel si cu contestarea unei amenzi, etc.
Atata timp cat e o procedura pur juridica ce nu are treaba cu instanta, de ce nu?
Ca tot raportare spre stat este, deci gratuit e cuvantul corect.
Cu instanta, inca nu as da-o pe mana robotilor. Dar ar fi ideal sa avem un robot alaturi de judecator. Robotul sa compare decizia instantei cu deciziile anterioare. Spre exemplu daca un judecator da o decizie controversata acest lucru sa fie semnalat imediat. Iar judecatorul sa aiba o nota de raspundere, nu ca acum, el nu raspunde orice ar fi.
Judecatorul sa fie asistat de soft dar si transparent criticat. Cum e la fotbal, cand filmarea arata ceva si arbitrul da altceva. Si in tenis se practica si daca un arbitru e partinitor e tras la raspundere.
Robotii sunt buni pentru oameni. Prost este sistemul. Prost si corupt.
Din pacate cei ce decid o sa foloseasca robotii strict pentru a sclavagiza si mai mult populatia. Asa cum au facut cu internetul. Asa cum au facut cu forta atomului.