Sinaxarul Sfinților din Închisori: Părintele Benedict Ghiuș – o icoană desăvârșită a monahului ortodox român

Astăzi se împlinesc 29 de ani de la trecerea sa la Domnul

Arhimandritul Benedict Ghiuş este una din figurile „misterioase” ale Ortodoxiei româneşti. Deşi majoritatea vieţii şi-a trăit-o în mijlocul mulţimilor, el a reuşit, prin discreţie şi modestie, să se oculteze, reuşind să trăiască permanent asemenea unui autentic monah. Din această pricină mărturiile despre viaţa lui sunt puţine, singurele informaţii consistente găsindu-se în dosarul său penal, ştiut fiind faptul că părintele a fost arestat şi condamnat în cadrul lotului „Rugul Aprins”. De altfel, aspectele prezentate în continuare provin în marea lor majoritate din acest dosar.

Părintele Benedict Ghiuş s-a născut în data de 21 octombrie 1904 în satul Domneşti, comuna Pufeşti, din judeţul Vrancea, primind la botez numele de Vasile. Vocaţia religioasă a tânărului vrâncean s-a manifestat de timpuriu, iar acest lucru i-a ghidat în mod inevitabil viaţa. După încheierea în mod strălucit a studiilor teologice la Tacultăţile de Teologie din Chişinău şi Bucureşti, Benedict Ghiuş a fost propus pentru o bursă la Facultatea de Teologie din Strasbourg, de unde se va întoarce în ţară cu titlul de doctor, devenind astfel unul dintre cei mai bine pregătiţi teologi din România acelor vremi.

După întoarcerea în ţară a fost numit prefect de studii la Internatul Teologic din Cernăuţi. Aici ia contact în mod nemijlocit cu studenţii teologi simpatizanţi legionari şi ia parte la unele şedinţe ale lor. Acest lucru l-a făcut cu acordul Mitropolitului Bucovinei, Visarion Puiu, interesat să afle dacă în cadrul acestor şedinţe se discută lucruri care ar putea să afecteze Biserica. Atitudinea riguros spirituală a întâlnirilor din cadrul cuibului de la internat a stârnit simpatia tânărului profesor faţă de cauza legionară, dar acest fapt nu va duce niciodată la înregimentarea sa în Mişcare. A păstrat însă permanent de-a lungul vieţii aspiraţia către o religiozitate mai profundă şi exigentă, atitudine exprimată şi în cartea din 1940, Înnoieşte-te, noule Ierusalime, scrisă împreună cu călugării Antim Nica, Ioil Babaca şi Nicodim Ioniţă: „Am tratat – spune părintele Ghiuş la ancheta din 1958 – problema unei mai bune organizări a Bisericii pe baza principiilor mistic-religioase şi făceam propuneri în această privinţă”.

În anul 1938 se va muta ca profesor la Seminarul din Bălţi, de unde va fi obligat să se refugieze la Bucureşti, în anul 1940, din cauza cedării Basarabiei către Uniunea Sovietică. Valoarea intelectuală şi morală, precum şi legăturile pe care le stabilise cu oamenii din Basarabia au fost argumente ca în 1943 să fie ales episcop de Hotin. Alegerea lui a fost însă invalidată de către Mihai Antonescu, motivele fiind destul de neclare. Se pare totuşi că un rol în luarea acestei decizii l-a avut trecutul „legionar” al lui Ghiuş. Smerit, tânărul monah îşi va accepta destinul şi niciodată nu va face caz că putea să devină ierarh.

În „Rugul Aprins”

Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial începe şi pentru părintele Ghiuş aventura spirituală a „Rugului Aprins”. Iată ce îşi aminteşte părintele Benedict referitor la acest subiect (în „traducerea” Securităţii din 1958): „Subsemnatul am luat cunoştinţă şi am început să particip la întrunirile «Rugului Aprins», din câte reţin, din anul 1946, la mănăstirea Antim din Bucureşti.

Ideea acestei forme de activitate religioasă «Rugul Aprins» a fost adusă de preotul Ioan Culâghin, care a venit de la Rostov – URSS, fiind adus în timpul războiului antisovietic de către trupele fasciste şi stabilit la mănăstirea Cernica.

Întrucât preotul Teodorescu Alexandru-Daniel, care pe atunci era frate în cadrul mănăstirii Antim, fusese la muntele Athos – Grecia şi făcuse studii în privinţa acestei activităţi, a devenit conducătorul asociaţiei «Rugul Aprins».

Iniţial, din această asociaţie au făcut parte: Teodorescu Alexandru – Daniel, subsemnatul, preotul Mihail Avramescu, care în prezent are parohie în oraşul Tulcea, profesorul Mironescu Alexandru, preoţii Sofian Boghiu şi Dubneac Felix, care pe atunci erau călugări în cadrul mănăstirii  Antim şi alţi călugări de la mănăstire, pe care nu mi-i amintesc în momentul de faţă.

În cadrul întrunirilor «Rugului Aprins» care au avut loc în perioada 1946-1947 la mănăstirea Antim, s-a desfăşurat o activitate exclusiv religioasă. La acele întruniri era invitat şi preotul rus Ioan Culâghin, care în cadrul întrunirilor respective făcea comunicări despre experienţa şi trăirea creştină a stareţilor de la Optina şi ne povăţuia şi pe noi cum să realizăm o asemenea experienţă”. Întrebat de anchetator despre ce fel de experienţă este vorba, părintele Ghiuş a răspuns: „Este vorba despre o experienţă duhovnicească, care consta în îndemnul la credinţă, la rugăciune, la disciplină de sine, la muncă, la fapte de dragoste faţă de aproapele şi altele”.

Continuând să povestească despre activitatea acestei asociaţii, părintele arată că „întrunirile «Rugului Aprins» prin anul 1947 au luat o amploare foarte mare, în sensul că la ele au început să participe elemente din ce în ce mai multe, printre care şi o serie de vizitatori ai mănăstirii Antim.

În cadrul întrunirilor respective au început să se ţină o serie de conferinţe cu teme religioase, după un program bine stabilit de către membrii grupului, respectiv: preotul Teodorescu Alexandru Daniel, subsemnatul, profesorul Mironescu Alexandru, preotul Vasilache Vasile, Stăniloae Dumitru şi alţii.

De asemenea, au fost organizate cu călugării mănăstirii Antim coruri, care cântau la întrunirile respective.

Această activitate am desfăşurat-o sub forma arătată mai sus până în cursul anului 1948, nu-mi mai amintesc data precisă, când ne-a fost interzis să mai organizăm şi să mai ţinem asemenea întruniri, primind dispoziţiuni de la Arhiepiscopie că asemenea întruniri sunt interzise de lege.

După primirea dispoziţiuni am încetat de a mai ţine asemenea întruniri iar subsemnatul în luna martie 1950 am plecat la mănăstirea Neamţ, ca profesor la seminarul teologic de acolo şi am stat până în ianuarie 1955.

În această perioadă de timp, subsemnatul am continuat să vin prin Bucureşti în mod periodic şi să mă văd cu preoţii călugări Sofian Boghiu şi Felix Dubneac, precum şi cu profesorul Mironescu Alexandru, cu care activasem în «Rugul Aprins».

Tot în această perioadă, după anul 1950, preotul Teodorescu Alexandru a fost arestat, nu cunosc pentru care motive, şi nu m-am văzut cu el până în anul 1953, când a fost pus în libertate şi s-a stabilit la mănăstirea Sihăstria din părţile Neamţului, făcându-mi o vizită la mănăstirea Neamţ”.

Partidul nu l-a vrut ierarh

Insistând pe subiectul „Rugul Aprins”, care interesa în mod deosebit pe anchetatori, Benedict a omis să precizeze mai multe fapte importante din viaţa sa de după 1944. Trebuie amintite aici contactele pe care le-a avut cu monseniorul Vladimir Ghika, datorită cărora va fi calificat drept „catolicizant” de către unele medii din cadrul Bisericii. Apoi, pe 5 februarie 1949, a fost numit vicar patriarhal, în urma eforturilor susţinute ale Patriarhului Justinian în faţa conducerii partidului. Mai mult, Patriarhul îl dorea pe Ghiuş Episcop plin. Din păcate, lipsa de încredere a guvernanţilor în persoana arhimadritului Benedict va face ca statutul de vicar să fie doar pentru o perioadă scurtă de timp. Şi el, şi celălalt vicar patriarhal, Episcopul Partenie Ciopron, au trebuit să demisioneze din funcţii în cadrul şedinţei Sf. Sinod din 25 februarie 1950.

S-a întors la Bucureşti în ianuarie 1955, ca slujitor la catedrala patriarhală. Aici se întâlneşte la începutul anului 1956 cu Daniil Sandu Tudor, devenit stareţ la mănăstirea Rarău, care-i propune să se ocupe de un grup de tineri studenţi bucureşteni, doritori să aprofundeze căile credinţei: „După ce am acceptat propunerea lui Teodorescu Alexandru de a mă ocupa de educaţia religioasă a unor elemente intelectuale din rândurile tineretului, cunoscute de el, au şi venit la mine trimişi de acesta o serie de tineri studenţi… Cu aceste elemente am organizat întruniri la domiciliul meu, cât şi la domiciliul profesorului Mironescu Alexandru şi la mănăstirea Plumbuita. Precizez că întrunirile de la domiciliul lui Mironescu Alexandru şi de la mănăstirea Plumbuita au fost organizate de Teodorescu Alexandru şi la o parte din acele întruniri am participat şi eu”.

Arestat pentru credinţă

În cadrul întâlnirilor de la mănăstirea Plumbuita tinerii studenţi participau deopotrivă la slujbe şi la discuţiile pe teme religioase. Co ocazia primei întâlniri au vorbit părintele Daniil şi părintele Benedict despre o chestiune esenţială: atitudinea care trebuie avută faţă de tinerii comunişti: „sSandu Tudorta arătat tinerilor respectivi că ei la facultăţile respective frecventează cursuri laolaltă cu persoane care nu sunt credincioase şi trebuie să ştie ce atitudine să aibă faţă de asemenea persoane, în sensul de a fi un respect reciproc şi de a colabora acolo unde este posibil, iar subsemnatul dezvoltând această problemă am arătat că catolicii, spre deosebire de ortodocşi, resping comunismul şi nu colaborează cu el şi am susţinut punctul de vedere al lui Teodorescu Alexandru, în sensul de a adopta sistemul de colaborare acolo unde este posibil”.

Nu vom mai insista asupra cauzelor arestării lotului „Rugul Aprins” deoarece despre acest lucru s-a discutat în mai multe rânduri în paginile revistei ROST. La fel ca majoritatea membrilor lotului, părintele Benedict Ghiuş a fost arestat în noaptea de 13-14 iunie 1958. După anchete obositoare şi confruntări dureroase, el a „recunoscut” în cele din urmă „crimele” comise. În „concluziile de învinuire” din 26 septembrie 1958 se spunea, referitor la Benedict Ghiuş: „Susnumitul s-a încadrat în organizaţia legionară în anul 1937, stabilind legături cu o serie de elemente legionare şi participând la şedinţele şi acţiunile legionare ce au fost întreprinse în acea perioadă de timp.

În timpul guvernării legionare din 1940-1941, Ghiuş Vasile Benedict, în colaborare cu preoţii legionari: Nicodem Ioniţă, Antim Nica şi alţii, a scris o lucrare pentru reorganizarea Bisericii Ortodoxe Române pe baza principiilor legionare intitulată «Înnnoieşte-te noule Ierusalime».

În anul 1945, Ghiuş Vasile Benedict, împreună cu fostul ziarist Teodorescu Alexandru (Părintele Daniil Sandu Tudor) mai apoi călugărit şi devenit stareţul schitului Rarău şi alţii, au pus bazele unei grupări intitulate «Rugul Aprins», organizând o serie de întruniri în incinta mănăstirii Antim din Bucureşti.

În cadrul întâlnirilor ţinute, au discutat pe lângă probleme de ordin mistic-religios şi o serie de probleme politice, făcând comentarii duşmănoasela adresa regimului democrat din ţară.

În aprilie 1948, activitatea acestei grupări a fost interzisă prin lege, însă Ghiuş Vasile Benedict a continuat să menţină legătura cu membrii grupării, iar în cursul anului 1955 şi-au reluat activitatea în mod subversiv, constituind un grup clandestin format din elemente recrutate în special din rândurile studenţilor, cu care a organizat şi ţinut întruniri subversive, atât la domiciliul său, cât şi la Mironescu Alexandru, precum şi în paraclisul mănăstirii Plumbuita din Bucureşti.

În cadrul acelor întruniri subversive, Ghiuş Vasile Benedict, Teodorescu Alexandru şi ceilalţi au făcut membrilor grupării o educaţie naţionalistă, antidemocratică şi au purtat o serie de discuţii duşmănoase, făcând agitaţie contrarevoluţionară împotriva orânduirii de stat democrat-populară din R.P.R.

De asemenea, Ghiuş Vasile Benedict a luat parte la mai multe întruniri clandestine ce au avut loc la domiciliul lui Mironescu Alexandru, în cadrul cărora au ascultat emisiile posturilor de radio imperialiste şi au făcut comentarii duşmănoase împotriva regimului democrat-popular, preconizând schimbarea acestuia ca urmare a unei intervenţii ce trebuia să survină din partea puterilor imperialiste, reinstaurându-se orânduirea capitalistă”.

Prin urmare, la fel ca şi în cazul celorlalţi arestaţi din cadrul lotului, câteva elemente biografice firave au fost diabolizate şi extinse pe stereotipurile regimului comunist din domeniul penal. Pe baza lor Benedict Ghiuş a fost condamnat la 18 ani muncă silnică şi 10 ani degradare civică.

A executat pedeapsa la închisoarea „C” MAI, la Jilava din 3.04.1959, la Aiud din 19 mai 1959, fiind transferat apoi la formaţiunea 0957 Ostrov din 16 mai 1962. A fost eliberat pe 25 iunie 1964, fiind graţiat alături de alţi mulţi deţinuţi politici. Restul vieţii şi-o va petrece în aceeaşi discreţie şi smerenie, devenind un adevărat model de duhovnicie pentru numeroase generaţii.

(George Enache – Revista Rost, an V, numărul 47-48 din ianuarie-februarie 2007, pp. 19-22)