Guvernul a aprobat în şedinţa de săptămâna trecută un proiect de lege iniţiat de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), prin care orice sumă mai mare de 2.000 de euro, trimisă în ţară, va trebui dovedită cu documente.
Ştiri pe aceeaşi temă Camera Deputaţilor dezbate astăzi moţiunea simplă a PNL „Harababura fi… Programul „Investeşte în tine” implică riscuri mari pentru stat Gabriel Oprea, despre demisia lui Ponta după tragedia de la Cole… Proiectul nu a fost anunţat de Guvern înaintea şedinţei de joi, dar apare în lista proiectelor aprobate. Actul normativ va fi trimis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului şi ulterior preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare.
În varianta din 31 ianuarie a proiectului de lege, publicat pe site-ul Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, la Secţiunea 2 — „Raportarea tranzacţiilor care nu prezintă indicatori de suspiciune”, la art. 7 alineatul (5), este prevăzută justificarea sumei de 1.000 de euro.
În forma din 29 martie a proiectului adoptat de Guvern, la acelaşi punct se specifică: „Pentru activitatea de remitere de bani, entităţile raportoare transmit Oficiului rapoarte privind transferurile de fonduri a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 2.000 euro”.
Proiectul de lege poate fi văzut aici.
Măsura este aspru criticată de presa străină.
„Adoptarea unui asemenea proiect este o măsură jignitoare pentru românii care, plecaţi peste hotare ca să îşi facă o viaţă mai bună, se văd puşi în situaţia de a da socoteală pentru banii câştigaţi şi trimişi acasă copiilor vitregiţi de prezenţa părinţilor sau părinţilor bătrâni şi bolnavi care, după zeci de ani de muncă, nu se pot întreţine”, scrie sputnik.md.
În legătură cu acest act normativ, senatorul PNL Florin Ciţu consideră, pe pagina sa de Facebook, că ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a minţit spunând că autorităţile române nu se grăbesc să aprobe proiectul.
”PSD acoperă gaura la buget cu banii românilor din diaspora”
Liberalul a explicat că unica modificare făcută de Partidul Social Democrat a fost dublarea sumei trimise de românii din străinătate în ţară de la peste 1000 de euro la mai bine de 2000 de euro.
„Joi, la câteva săptămâni după aceste asigurări, în sedinta de guvern a fost aprobat proiectul de lege care confiscă banii românilor trimişi în ţară dacă nu sunt jutificaţi cu documente. Au făcut o singură „concesie”. Pragul este acum de 2000 de euro. Implicit, toţi românii care trimit bani acasă sunt consideraţi infractori … dacă nu dovedesc cu acate că nu sunt. Ironic nu? PSD-iştii strigă în gura mare zilnic despre prezumţia de nevinovăţie, regulă care să se aplice se pare doar PSD-iştilor. Când este vorba de restul românilor, toţi suntem infractori şi terorişti până ne demonstrăm nevinovăţia… Ăsta este ordinul dat de Liviu Dragnea instituţiilor de forţă pe care le controlează, în special ANAF. Sunt disperaţi. Nu au bani de pensii şi salarii şi atunci iau bani de pe unde pot. Doar să nu fie de la investitori pentru că aceştia au înţeles cu ce hoţi lucrează şi au dublat şi chiar triplat dobânzile. Acum vor banii trimişi de români în ţară, iar din iulie vor lua banii de la pilonul 2 de pensii. Aceşti politicieni, Dragnea şi gaşca lui, trebuie să răspundă personal, nu doar politic”, scrie Florin Cîţu.
De ani de zile ni se spune ca nu mai au bani. Au, ca nu sunt ageamii. Acestea sunt povesti iohanniste aruncate ca sa discrediteze. Pe neamtul acesta mincinos sa nu-l crezi, nici cand spune cum il cheama.