Astăzi se împlinesc 43 de ani de la trecerea în Garda Cerească, alături de camarazii săi, sfinți mărturisitori dați de Mișcarea Legionară.
Marele poet și mărturisitor privit din ochii fiicei sale
Perioada de detentie era pentru tatăl meu un capitol închis. Nu-i plăcea să vorbească despre ea. Rareori, ne înfătisa câte o scenă de groază, aceasta la insistentele noastre, toată suferinta prin care trecuse păstrând-o în inima sa. Credinta puternică si mai ales cultul pe care îl avea pentru Maica Domnului, l-au tinut în viată. L-am întrebat odată:
– Tată, nu ai avut niciodată o clipă de deznădejde în care să-ti doresti moartea?
– Ba da, mi-a răspuns, într-o iarnă când am fost transportat în miezul noptii de la Aiud, în haine subtiri, într-o dubă, pe un ger teribil, la Brasov. Era o consfătuire a Securitătii, a ofiterilor superiori, iar eu am ajuns la destinatie în jurul orei două noaptea, fiind introdus direct în încăperea unde benchetuiau „sefii”, asezati în cerc. M-au asezat pe un scaun în mijloc. Si toti au început să mă scuipe, să mă înjure si să spună: „uite jivina legionară, criminalul tării !” Atunci n-am mai putut suporta si m-am rugat Maicii Domnului să mă ia. Am lesinat. Stiu că dimineata m-am trezit lângă un gardian cu chip de român tânăr, un fecior, care mi-a spus: „Domnule profesor, v-am adus să mâncati un bors cald”.
Anii detentiei l-au lipsit, ca pe multi altii, de căldura căminului familial. Poate că această absentă îndelungată, timp în care a trăit în altă lume, l-a făcut ca, în scurta perioadă care s-a scurs de la eliberarea sa, în 1963, si până la moarte (1975) să trăiască într-o desăvârsită dăruire familiei, pe care a iubit-o mai presus de orice. Părinte, sot si bunic deopotrivă de iubitor si de tandru, dorea să fie sprijinul lor, al acelora pe care îi lăsase singuri si neajutorati.
Lucra intens, asezându-se la masa de scris de la ora opt dimineata până seara târziu, cu mici intermitente, vrând parcă să cuprindă într-un timp scurt tot ceea ce nu putuse realiza în cei douăzeci de ani de lipsă. Mare parte a operei sale, creată mental, în închisoare, cu toate finisările cele mai subtile, trebuia asternută pe hârtie, în speranta că volumele sale vor vedea lumina tiparului. Si si-a asternut-o. Redactându-si în acelasi timp si memoriile literare, care îl pasionau, dar pe care, din păcate, nu a reusit să le termine, lucra la traducerea baladei populare germane, lucrare care a fost publicată sub alt nume (…) si care a constituit, de altfel, si ultima sa înfăptuire artistică.
Omul vioi si tânăr sufleteste, entuziast si exuberant, generos si nerăzbunător, era dotat cu o exceptională memorie. Rafinat intelectual, era un torent de informatii din domeniul literaturii, filosofiei, istoriei, călătoriilor, artei plastice, muzicii si chiar teologiei superioare. Mucalit si spiritual, nu-i plăcea când i se vorbea despre opera lui, laudele repugnându-i. Prietenii îl iubeau mai ales pentru firea lui leală si expansivă, pentru opera lirică si variată, precum si pentru asta-i cultură. De când îl stiu si mi-l amintesc, tatăl meu nu-si schimbase prea mult felul de a fi.
Poate devenise doar mai meditativ, mai iertător, si, cum îi plăcea lui să spună, mai întelept. Dacă s-ar fi simtit vreodată înfrânt sau dacă ar fi fost doborât de suferinte n-ar fi scris aceste minunate versuri:
Nu dor nici luptele pierdute
nici rănile din piept nu dor
cum dor acele brate slute
care să lupte nu mai vor.
Cât timp în piept inima-ti cântă
ce-nseamnă-n luptă-un brat răpus ?
Ce-ti pasă-colb de-o spadă frântă
când te ridici c-un steag mai sus ?
Înfrânt nu esti atunci când sângeri
si când ochii-n lacrimi ti-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renuntările la vis.
Având convingerea că scrie pentru eternitate, Radu Gyr si-a profetit în ultima sa poezie gloria si strălucirea netrecătoare, în amiaza de aur a spiritualitătii românesti.
Severă piramidă de granit,
am fete mohorâte si rigide,
un monstru care tainele-si închide
în cosmică tăcere-ncremenit.
Sub soarele pustiilor toride
îmi arde vârfu-nfipt în infinit
si ca un lung si glacial cutit
străpunge luna pietrele-mi aride.
Solemn si hâd si rece monument
claustru templu dur de blocuri terne,
eu dorm adânc acestei lumi absent.
Dar, dincolo de somnul ce se-asterne,
în greu-mi sarcofag incandescent
străfulgeră podoabele eterne.
(„Piramidă”, 23 aprilie 1975)
A trecut în vesnicie în seara zilei de 29 aprilie 1975, discret si tăcut, nedorind să incomodeze pe nimeni. Cu întelepciunea senectutii îi iertase pe toți aceia de pe urma cărora a suferit.
(Simona Popa – radugyr.ro)
http://orthodoxaustralia.org/2017/07/17/radu-gyr/
HRISTOS A INVIAT!
Cinstim cu adanca dragoste si smerenie (stie Domnul),pe marele poet al inchisorilor,Marturisitorul Radu Gyr,de la a carui plecare spre cer,se implinesc 43 de ani.
„Poet, om de cultură și conștiință românească, anticomunist, monument și izvor de demnitate românească, legionar, apostol in temnițele a trei prigoane, condamnat la moarte pentru un poem, prigonit post-mortem și azi prin legi imorale impuse de venetici, piept călit de fier, model pentru noi, suflet de crin in grădinile Domnului, izvorâtor de mir, sfânt din neamul românesc.”
Mi-as fi dorit sa fie multe mesaje,care sa ateste ca nu il uitam nici o clipa si comemoram cu dor nestins, sfanta memoria sa.Cum am putea oare,sa traim altfel?
Cum poti fi ORTODOX,daca nu-l cinstesti pe Poetul Inchisorilor bolsevice,pe cel care a scris SFANTA TINERETE LEGIONARA?
Unul din motivele pentru care acesti Sfinti Martiri,Mucenici,Marturisitori din temnitele comuniste,lagare de munca fortata,din delta si de la canal,nu vor fi canonizati ,este ca majoritatea au facut parte din Miscarea Legionara.
Lucru binecunoscut.
Dar acum ,ai ocazia sa-i marturisesti,sa cinstesti cum se cuvine memoria lor,sa aprinzi in taina o lumanare ,sa citesti frumosul lor ACATIST,in umbra chiliei tale si sa impartasesti cu fratii si surorile tale intru Ortodoxia neamului,o poezie ,pe care cei din inchisori abia o asteptau ,prin semnalele morse,ca sa o invete si sa o recite in momentele de teroare si durere covarsitoare.
Iata trei din poeziile ,foarte dragi mie:
CAVALCADA
În freamat lung de mare treapat
pe armasari de-arama grea,
gonind s-ajunga pân la capat,
înalti, cu pumnul pe plasea,
atâtia trec si râd cum schioapat
în urma lor, pe gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea !
Galopul lor înghite poste,
potcoava sfarma cremenea,
sau scoala smârcuri sa ma-mposte
cu smoala-i putreda si rea,
caci m-au lasat la zeci de poste
în urma lor, pe gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea !
Nu-i poticneste-n drum nici sete,
nici rani nu-si spala la cismea,
nici muntii nu le stau perete.
Eu cad în fiece vâlcea,
las zdrente-n fiece scaete,
julit ma urc pe gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea !
Si cum merg cetele buimace
spre nicaieri, spre nimenea,
se-afunda goana în baltoace
si cade primul frânt din sa.
Pe lânga santu-n care zace
eu trec la pas cu gloaba mea.
În urma lor pe gloaba mea !
Si rând pe rând încep sa cada,
le suna zaua a tinichea,
eu n-am nici zale, n-am nici spada,
dar cred într-un crâmpei de stea ;
si-n timp ce corbii vin sa-i roada
târâs ma urc pe gloaba mea.
‘Naintea lor pe gloaba mea !
MORMÂNTUL CÃPITANULUI
De-aici’nainte, vremea se mãsoarã
cu trudnicile tale oseminte,
si veacul care curge peste tarã
începe din cenusa ta fierbinte.
Mergi printre noi cu sfânta-ti moarte vie,
ne tãmâiezi cu marea ta tãcere…
Mormântul tãu e numai înviere,
prin tine luminãm de vesnicie.
Prin tine bem, setosi, din Mântuire,
prin tine doar, ne-am curãtit de zgurã…
Izvor ne esti si cinã si zidire
si patrafir si cuminecãturã…
Esti azima pe care’n plâns o cere
inima noastrã pururea flãmândã.
Esti drumul nostru cãtre zãri de miere,
esti perna pentru tâmpla fumegândã…
Esti ruga Tãrii pentru biruintã,
mistria noastrã’n aur ferecatã,
dalta de foc înfiptã în credintã…
Mormântul tãu e viata noastrã toatã.
Venim lângã tãrâna ta iubitã,
si umbra ta, prin smirnã si balade,
ne-atinge cu plutirea ei sfintitã
si se preschimbã’n torte si în spade.
Cu duhul tãu -mireasmã de grãdinã-
ne miruim, sub zâmbet de icoane.
Culegem din mormântul tãu luminã
si ne spãlãm obrajii de prigoane.
Luãm un pumn de lut din groapa sfântã
si-l punem pe vechi rãni de închisoare;
si rãnile din noi tresar si cântã,
se fac medalii si zâmbesc în soare…
Dar de-or veni, cândva, cu pasi usarnici,
la groapa ta, miseii si viclenii,
si se vor bate’n piept cu pumni fãtarnici,
slãvind lumina sfintelor vedenii,
Mormântul tãu, gemând, sã se ridice
si duhul tãu, tâsnind din vesnicie,
într’un nãpraznic fulger sã despice
pângãritoarea lor nimicnicie !
RUGA
Doamne, racoreste tara !
Sufla-I vântul peste rani
si alina usor seara
plânsul mamelor vadani.
Pruncii mângâie-i pe frunte
si-i dezmiarda-ncetisor
si le spune sa Te-asculte,
ca Tu esti taticul lor.
Fa din lacrimi apa vie
si cununi din suferinti.
Neamului da-i vesnicie
si ocean de biruinti.
Da-ne, Doamne, mântuirea
pentru jertfa ce-am adus
si ne curma sângiuirea . . .
Da-ne Pacea Ta de sus !
Si ca semn de împacare,
odihneste mortii lin.
De veghe la fiecare,
„Este poetul pătimirii noastre, a neamului românesc. Nu cred că a fost vreun scriitor care să cunoască o mai mare satisfacţie şi mulţumire sufletească şi un adânc respect pentru opera lui, ca Radu Gyr. Am avut fericirea să stau cu el mult timp. Simt şi azi cum, strângându-mă la pieptul lui, cu căldura sufletească de părinte, mă copleşea, mă fascina. El era patriarhul nostru şi comandantul nostru, al Aiudului întreg. Din gura lui am cules laude şi îndemn la rezistenţă. Îl păstrez în minte şi-n suflet până la moarte.” (A. Berzescu, „Lacrimi şi sânge”, Ed. Marineasa, Timişoara, 1999)
„Acesta-i cel mai mare baladist al nostru. S-a publicat nu de mult un volum de balade de Radu Gyr. Era un om pur. Acesta trebuie sanctificat la un moment dat. El era în puşcărie încă din 1940, după revenirea legionară. Nu este un condamnat al comuniştilor. El a fost condamnat de regimul lui Antonescu. Un om curat la suflet ca o fată mare, deşi era căsătorit. Avea o soţie bună şi cuminte de la Piatra Neamţ, care l-a aşteptat 22 de ani. El a făcut fără pauză 22 de ani la Aiud şi poate pe la închisoarea militară şi Jilava un an… Era un creştin desăvârşit. A intrat în puşcărie cu fruntea sus şi a ieşit din puşcărie cu fruntea sus. Moral.” (Pr. Dimitrie Bejan, „Bucuriile suferinţei I”)
„Dacă am asemăna România cu o mireasă în faţa altarului alături de mirele său, atunci ochiul stâng al acestei mirese ar fi Mihail Eminescu – Luceafărul literaturii române. Ochiul drept, însă, ar fi Radu Demetrescu-Gyr, martirul neamului românesc. Literatura română fără Radu Gyr arată ca o mireasă slută, ca o nevastă chioară. Ne-a fost dat de soartă nouă români lor să ajungem pană la porţile Iadului… Dumnezeu nu ne-a uitat cu totul, ci ne-a trimis un însoţitor, un înger păzitor – e călăuza care a ştiut maestru să cânte din harfă pe drumul disperării… Radu Gyr n-a fost un strateg care să conducă Legiunea prin mlaştina acestor vremuri de întuneric. El a fost focul ce a topit oţelurile cele mult încercate. A fost o lumină nu numai pentru legionari, ci pentru întreg neamul românesc.” (O. Voinea, „Masacrarea studenţimii române”)
„…Lângă rugăciune, lumina poeziei lui Gyr a fost liantul care a legat inima de inimă, sufletul de suflet, cu zalele lanţurilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se trăia. Era pentru noi, haină şi hrană, apă şi căldură. Dacă amărâtul de trup în care abia mai licărea un strop de viaţă, prin cine ştie ce minune, se mulţumea cu o cană de apă, încălzită vara şi îngheţată iarna, – i se spunea „ceai” – şi cu 100 de grame de pâine, se trăia, căci belşugul hranei fiinţei interioare era în noi uriaş. Nu se reuşea întotdeauna, era şi periculos, să se scrie pe o bucăţică de săpun, cine ştie ce, dar o strofă două ne luminau ziua, ne încălzeau noaptea, ne umpleau gamela. Eram bogaţi.
…În vremea aceasta, el topit de foame, ros de boală, înconjurat de ură, scria. Scria în cap, în capul pleşuv înainte de vreme, izbit de pereţi, de frig, de mizerie. Memoria lui Radu Gyr? N-am termen de comparaţie. Fremătau celularul şi Zarca de ceea ce Dumnezeu îi dăruise din belşug.
Caută tinere, şi găseşte – nu-i greu – izvorul dătător de sănătate spirituală de care ai nevoie! Curge din belşug în poezia lui Radu Gyr, potoleşte setea de frumos! Pluteşte în ea duhul creştin, patriotismul neamului nostru de care trebuie să fii mândru. E spălat cu sânge, cu durere, cu râuri de lacrimi. (Ilie Tudor, „Un an lângă Căpitan”, ediţia 3, 2009, p.133 ş.u.)
*https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/07/12/apostol-si-poet-al-temnitelor-radu-gyr-1905-1975/#more-1690
Completez:
Radu Gyr – Rugă
RUGĂ
Doamne, răcorește țara !
Suflă-I vântul peste răni
și alină ușor seara
plânsul mamelor vădăni.
Pruncii mângâie-i pe frunte
și-i dezmiardă-ncetișor
și le spune să Te-asculte,
că Tu ești tăticul lor.
Fă din lacrimi apă vie
și cununi din suferinți.
Neamului dă-i veșnicie
și ocean de biruinți.
Dă-ne, Doamne, mântuirea
pentru jertfa ce-am adus
și ne curmă sângiuirea . . .
Dă-ne Pacea Ta de sus !
Și ca semn de împăcare,
odihnește morții lin.
De veghe la fiecare,
dă-le, Doamne, câte-un crin.
Minunate cantari ,pentru desfatarea sufletului,in interpretarea divina a Arh.Nikodimos Kabarnos :
https://www.youtube.com/watch?v=uH1xhE2ovPY
https://www.youtube.com/watch?v=ka6_6ArYmg0