Fundația Sfânta Irina ne îndeamnă să rostim zilnic o rugăciune pentru bolnavii de cancer.
Rugăciune pentru vindecarea bolnavilor de cancer
În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Tu Cel Ce ai vindecat și vindeci mulțime de bolnavi, neputincioși și stăpâniți de demoni, întinde dreapta Ta spre vindecarea bolnavilor de cancer din cetatea aceasta și țara aceasta.
Asemenea Proorocului Daniil ne rugăm: „Pleacă, Dumnezeul meu, urechea Ta să auzi, deschide ochii Tăi să vezi mâhnirea noastră adâncă și cetatea asupra căreia se cheamă numele Tău, că nu pentru faptele noastre drepte aducem înaintea Ta rugăciunile noastre cele fierbinți, ci pentru milele Tale cele mari”.
Știm că pentru încercarea, păcatele și trezirea noastră ai îngăduit această molimă asupra poporului Tău dar și îndelungă-răbdarea și mult milostiva Ta iubire de oameni o cunoaștem.
Pentru aceea, Te rugăm ca oarecând, în vremurile de demult, pogoară-Te întru acest Egipt de patimi și căderi și vezi necazul poporului Tău celui nou, auzi strigarea lui din apăsarea bolii care cumplit, după dreptate, acum îl asuprește.
Descoperă, Doamne, robilor Tăi că Tu ești Stăpânul vieții și al vindecării, Stăpân peste orice trup muritor și peste sufletul cel veșnic, ca să cheme numele Tău spre vindecarea trupească și sufletească, să creadă în Tine și în Biserica Ta.
Învață-i, Doamne, pe robii Tăi să nu otrăvească leagănul creației Tale, să-l păstreze întreg și curat și să trăiască în pace cu toți oamenii, ca să nu fie ei înșiși pricina suferinței lor.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, dă-ne putere să-i iubim pe vrăjmașii noștri, ca binecuvântarea și viața să stăpânească în inimile noastre și în toată lumea Ta.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, iartă, vindecă și alungă cumplita suferință a cancerului din hotarele acestui popor, spre pocăință, nădejde și mântuire. Amin.
Doamne Ajută Amin!
Nu stiam ca Romania are cea mai mare incidenta a cancerului. De ce oare?
Unul din motive este ca oamenii se duc cam tirziu la medic. Iar atunci cind se duc nu sint trimisi sa faca analize mai detaliate. Mama mea a murit acum 2 ani de cancer la colon. Este o forma de cancer parsiv. De aceea ea trebuia trimisa de mult de medicul de familie sa faca acea analiza foarte importanta numita colonoscopie. In timpul colonoscopiei medicul vede pe colon unde s-au format polipi si ii taie in timpul analizei. Am auzit ca in Romania medicul (sau poate numai unii dintre ei) nu indeparteza acei polipi ci pune omul pe drumuri sa mai treaca pe la el. Deci oamani buni cereti sa faceti colonoscopie si daca gasaste vreun polip pe colon sa il taie. Nu toti polipii dau in tumori dar in Vest acestia se scot ca sa fie sigur medicul sigur ca nu se dezvolta vreo tumoarea. Analiza aceasta daca s-au gasit polipi se repeta la 2 – 3 ani.
Mai este un motiv: analizele uzuale pe care doctorul de familie le da pacietilor, cu titlu gratuit, NU depisteaza sub nici o forma existenta sau posibilitatea acestei maladii, eventual semnaleaza anumite forme de leucemii. Caz concret – fratele meu – baiat sanatos tun, ‘nalt ca bradul, cu analize per-fec-te si apoi depistat in urma durerilor locale cu o forma de cancer ce se dezvolta din celule embrionare. (Asta sincer nu am inteles-o! Cum sa stea celulele alea embrionare acolo timp de 30 de ani si apoi dintr-o data sa o ia razna?). Operatie, apoi chimio protocol minim (stadiul pe care l-au spus doctorii era zero sau unu), apoi regim de viata si alimentar pentru dezintoxicare … Doamne ajuta, acum e bine, dar cand ma uit in ochii lui vad uneori o tristete de necuprins.
Cauza e complexa, dar vreau sa ma refer la un aspect: poluarea. Am aflat recent despre doua situatii din SUA. In ultimii ani s-a inregistrat o incidenta crescuta a unei forme de cancer la creier la copii pe coasta de sud, in zona Golfului Mexic, iar oamenii se intreaba care ar fi cauza, accidentul petrolier de acum cativa ani sau uraganul Katrina. O alta situatie e cea inregistrata printre fostii studenti din perioada 1983-2001 de la o Universitate din Alabama (Auburn), in special femei, in ceea ce priveste incidenta crescuta a unei forme de cancer la ochi.
Raspuns: otravurile din alimente si in special Iodul si Ferocianurile (antiaglomerantii) din sarea de bucatarie. Acestea s-ar putea sa fie raspunzatoare de toate problemele legate de tiroida.
Sunt curios daca cei care cate de cat evita alimentele periclitate, in masura posibilitatilor, si care mai si postesc, post sincer nu cura de slabire sau dieta, daca se imbolnavesc de cancere.
Cauza cancerului, ar mai putea sa-si aiba originea si in vaccinuri.
Sa privim per ansamlu o radiografie a poporului roman:
* hartuit si haituit, pus pe drumurile lumii sa-si castige existenta,
* stresul zilnic si alergatura pentru a putea supravietuii,
* hrana tot mai scumpa si mai proasta,
* batjocorit si umilit pana peste limita, prin legi si reguli vadit batjocoritoare
* lipsit de o elita conducatoare care sa mai lucreze si in interesul oamenilor din aceasta tara, cat de putin macar.
* grija zilei de maine, incertitudinea si nesiguranta. Nu mai poti sa iti planifici nimic si nu mai poti spera la ceva.
Probabil e medicamentul trimis de Dumnezeu pentru vindecarea sufleteasca a acestei natii.