Primarul Clujului, Emil Boc, propune comasarea județelor în regiuni și reducerea cu o treime a primăriilor, informează NotaBN.ro. Edilul clujean afirmă că legislația actuală privind organizarea administrativ-teritorială trebuie schimbată, fiindcă este comunistă.
„Fiecare dintre localitățile din zona Clujului are strategia sa: Florești, Apahida, Câmpia Turzii, Turda, Dej, însă acestea nu se leagă între ele. Eu nu pot să impun strategia comunelor din jurul municipiului, pentru că nu am pârghiile legale disponibile, însă cei 40.000 de oameni din Florești influențează direct calitatea vieții din Cluj-Napoca. Reforma administrativă în România trebuie făcută cât mai repede, nu te poți baza pe o lege din 1968, suntem singurii din Europa care se mai bazează pe legislația comunistă din domeniu.
Este necesară crearea acelor regiuni de cel puțin 800.000 de locuitori, în accepția europeană – acum numai zona Sucevei se află în această situație – pentru că atunci și Clujul va putea să ia bani direct de la Bruxelles. Reforma la nivel micro nu se poate face cu 3.000 de primării, numărul lor trebuie redus cu cel puțin 1.000, unele dintre ele nici nu au bani de lumină și stau la mila guvernului, deci nici nu se poate vorbi despre dezvoltare. Legal, regiunile în România nu au personalitate juridică”, a spus Emil Boc, conform sursei citate.
E-heeee… Iata cum isi dau arama pe fata! Cozi de topor si tradatori!
Acuma intelegeti si voi de ce in ultimii ani se pompeaza bani la greu in municipiul Cluj. Acesta se vrea a fi in viitor o capitala a Transilvaniei menita sa-l scape pe mindrul mot de miticii bucuresteni.
Daca-l gidili pe om un pic la orgoliu faci cu el ce vrei, numai ca oalele se vor sparge tot in capul lui.
Multi, multi bani se pompeaza in acel Cluj….oare de ce?
Ce s-o construit la Cluj din bani publici ? nu au bani nici macar sa isi vopseasca blocurile, unde is banii aia pompati ? macar au semafoare cu cronometru fata de bucuresti unde alea de 30 de ani atarna agatate cu sarma de un stalp in fata cladirii aia a poporului.
In judetul Cluj exista un oras ok dar nimic special comparat cu tari, si ucraina are orase mai frumoase, polonia nu mai zic. Restul judetului = fiare vechi din pacate. Ca zona singura din tara care arata un pic mai ingrijit = +-30 km in jurul orasului Sibiu.
Totusi imi aduc aminte ce mi-o zis un batranel din cluj de Boc : de ala mic si negru sa te feresti.
Cu exceptia „fiindcă este comunistă” are dreptate nu mai exista nici o speranta de la bucuresti. Dar daca maine omul asta sau oricare altul va reusi sa destrame tara nu o va face prin puterea lui ci pur si simplu romaniei a incetat sa-i mai pese de romania. Vina nu e doar a conducatorilor ci si a oamenilor care se duc la vot cu speranta si cu credinta ca mesia cutare o sa-i salveze.