DOCUMENT desecretizat: SUA au oprit România și Iugoslavia să cumpere TEHNICĂ MILITARĂ din Israel

România și Iugoslavia negociază cumpărarea de tehnică militară de la o firmă din Israel, dar, în ultimul moment, evreii cer o părere de la partenerii lor americani.
O simplă tranzacție comercială? Operațiune de spionaj militar prin Cortina de Fier? Sprijin militar acordat unor țări care păreau că se opun ”alinierii” din Blocul de Est? Acum e doar o poveste cu iz de thriller.

Avionul de luptă româno-iugoslav

Achizițiile de armament nu sunt doar în zilele noastre o sintagmă la modă, ba chiar putem afirma că în istoria noastră recentă au fost o permanență. Astăzi vreau să vă spun (după știința mea, în premieră) povestea unei negocieri din industria de armament, negociere care a eșuat, așa cum mi-au spus oficiali de acum din Ministerul Apărării Naționale.

Se știe că politica externă a lui Nicolae Ceaușescu a fost caracterizată de gesturi surpriză, prin care a creat liderilor din Occident impresia că se îndepărtează de linia dură, sovietică. În privința Orientului Mijlociu, România acelor vremuri a avut câteva acțiuni interesante, a fost singura țară din Blocul Comunist care și-a păstrat Ambasada din Israel, a ajutat la dialogul de pace dintre Egipt și statul evreiesc, dar a și legat prietenii greu de înghițit pentru Occident, cu Irak sau Libia.

În cadrul alianțelor cu vecinii, România lui Ceaușescu întărea legăturile militare cu Iugoslavia care, sub ”domnia” lui Iosip Broz Tito, inventase termenul de ”țară neliniată”, pentru a defini un stat comunist care se conduce independent de regulile sovietice. Tito a murit în 1981, dar succesorii săi la conducerea Iugoslaviei au continuat linia sa politică.

Unul dintre proiectele importante ale începutului anilor ’80 era avionul de luptă româno-iugoslav, proiect despre care s-a mai vorbit în ultimii ani, mai ales când e adusă în discuție renașterea industriei românești de Apărare. În acea perioadă, simpla discuție oficială despre un asemenea proiect era considerată un act de frondă.

Este vorba de aeronava de luptă supersonică IAR-95, rămas visul de aur al inginerilor români de aviație, un proiect care avea să fie închis definitiv, în 1985, după unele surse, sau în 1988, după alte surse, deși se ajunsese foarte aproape de realizarea sa. Renunțarea la proiect s-a făcut la presiunea țărilor din Tratatul de la Varșovia.

Acum, prin documentul pe care îl public, se află că românii au avut piedici în împlinirea acestui proiect din ambele părți ale Cortinei de Fier.

Operațiunea ”EL/M-2021”

Documentul a fost desecretizat de CIA în 2011, dar e vorba de un raport intern al Departamentului de Stat din 15 ianuarie 1982.

Experții solicitați întocmesc un document cu un punct de vedere despre o posibilă tranzacție dintre Israel, Iugoslavia și România:

”Ne-ați rugat să verificăm legalitatea permisiunii acordată Israelului de a vinde un sistem radar de aviație (EL/M-2021) pentru România. Această tranzacție este un răspuns la solicitarea făcută de Ministerul român al Apărării către ministrul Apărării Sharon (între 1981 și 1983 viitorul prim-ministru israelian Ariel Sharon a fost ministrul Forțelor Armate n.n.) de a ajuta cu producerea unui radar pentru avionul de luptă construit în comun de România și Iugoslavia.”

La mijlocul anului 1981, România eșuase în mai multe încercări de a cumpăra motorul dorit pentru IAR-95. Atunci a apărut ideea unui proiect comun cu sârbii care, spre deosebire de România, nu erau sub embargou la tranzacțiile cu tehnică militară.

S-a făcut un comitet mixt româno-sârb care a avut două întâlniri, în iulie 1981, la Timișoara, și în ianuarie 1982, la Belgrad. La reuniunea din 1982 s-a discutat despre cum avionul de luptă putea fi dotat cu radare israeliene, dar în spatele ușilor închise americanii luau o decizie legată de această achiziție.

Experții care au întocmit documentul de care vorbesc acum au ajuns la concluzia că nefiind vorba de implicații financiare americane directe în producția israeliană de aparate radar și Departament putând face câteva derogări de la tratatele de vânzare a tehnicii militare, tranzacția era, teoretic, posibilă.

Dar… pentru că în astfel de situații este mereu vorba și de un ”dar”, experții în comerț observă că derogările date până la acea dată de secretarul Departamentului de Stat au vizat doar două țări, Egipt și China, iar în cazul României și a embargoului privind comerțul cu arme nu au mai existat astfel de cereri.

Mai mult, firma israeliană Elta folosea chiar la acel tip de radar aeropurtat componente produse sub licența a două corporații americane, Hughes Aircraft și Litton Industries, care ar trebui să își dea acordul asupra exportului de tehnică.

Exportul avea nevoie de o aprobare a Congresului SUA, o notificare care ar fi atras după sine și un risc de propagare a informației către publicul larg.

Stop joc!

În concluzie, experții consultați spun că firmele americane și-ar fi putut dori să facă direct exportul către cele două țări comuniste. Chiar și în acest caz, se întrevedea posibilitatea ca secretarul de stat să dea o derogare, considerând că ”tranzacția ar întări securitatea Statelor Unite și ar promova pacea mondială”. Totuși, raportul nu întrevedea o soluție pentru ca membrii Congresului să nu respingă transferul de tehnică militară către România.

O altă problemă, se pare motivul cel mai concret pentru care tranzacția nu s-a mai făcut, era cooperarea economică a statelor Occidentale.

”Ca o componentă politică, am gândit cooperarea cu aliații noștri coordonându-ne politicile pentru problemele militare și pentru exporturile strategice în țările din Blocul Sovietic. Problema politică pe care o ridică subiectul permisiunii acordate de SUA pentru ca România să cumpere un sistem radar aeropurtat ar putea afecta eforturile noastre de a îi convinge pe aliații noștri să își restrângă exporturile strategice către Europa de Est.”