Rusia REACȚIONEAZĂ după ce Turcia a amenințat Cipru cu INVAZIA militară

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Moscova urmărește cu îngrijorare evoluția din zona economică a Ciprului și militează pentru o rezoluție pașnică, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, transmite agenția TASS.

Declarația Ministerului de Externe al Rusei vine în contextul atmosferei tot mai tensionate din Marea Egee, unde nave militare ale Ankarei au blocat platforma italiană Saipem 12000, deținută de compania Eni, din drumul ei spre zona de explorări la sud-est de Larnaca.

Platforma urma să efectueze activităţi de forare în apele din zona economică exclusivă a Ciprului, de la care compania italiană a obţinut licenţe de exploatare a unor zăcăminte de hidrocarburi. Turcia îşi exprimase anterior îngrijorarea cu privire la activităţile companiei italiene în Cipru.

„Credem că părțile interesate ar trebui să se abțină de la luarea unor măsuri care ar putea duce la escaladarea tensiunilor din estul Mediteranei (…) Sperăm că statele interesate vor reacționa în concordanță cu dreptul internațional și vor cere țărilor implicate să găsească modalități pașnice de a-și rezolva neînțelegerile”, a precizat Maria Zaharova.

 

De altfel, Cipru este cunoscut ca fiind un paradis al investițiilor rusești și o bulă imobiliară a crimei organizate din Moscova cu legături la nivelul Kremlinului.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat marţi cu privire la posibilitatea unei intervenţii militare a Turciei în Cipru şi în Marea Egee pentru a apăra drepturile ţării sale în zonă în acelaşi mod în care o face în Siria.

„Drepturile noastre în Marea Egee şi în Cipru sunt pentru noi la fel ca cele din Afrin (Siria). Navele noastre de război şi forţele noastre aeriene urmăresc situaţia îndeaproape pentru a efectua orice tip de intervenţie”, a avertizat Erdogan în timpul unui discurs la Ankara.

Declaraţia lui Erdogan survine după ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, lansase un apel luni Turciei să evite escaladarea tensiunilor legate de explorările unui zăcământ de gaz natural în largul coastelor Ciprului, ţară membră a UE.

În iulie, ministrul de externe turc, Mevlut Cavusoglu, avertizase că Turcia va lua măsuri dacă Republica Cipru va începe lucrările de foraj la zăcământul de gaze „Afrodita”. Ankara insistă că acesta „aparţine tuturor părţilor, inclusiv ciprioţilor turci”.

2 thoughts on “Rusia REACȚIONEAZĂ după ce Turcia a amenințat Cipru cu INVAZIA militară”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X