CANONUL 1 Sardica (MUTAREA (TRANSFERAREA) EPISCOPILOR)
Osiu, episcopul cetăţii Corduvei, zise: „Nu atât obiceiul cel rău, cât mai vârtos corupţia cea preavătămătoare a cârmuirii afacerilor bisericeştitrebuie să se dezrădăcineze chiar din temeliile ei, ca nici unuia dintre episcopi să nu-i fie iertat a se muta dintr-o cetate mică în altă cetate. Căci este vădit pretextul acestei cauze, pentru care se fac unele ca acestea. Căci niciodată nu s-a putut afla vreunul din episcopi, care să fi năzuit a se muta de la o cetate mai mare la o cetate mai mică, prin ceea ce s-a dovedit că unii ca aceştia s-au aprins cu un înfocat chip al lăcomiei după averi, si au slujit mai mult trufiei, ca să se pară că au câştigat stăpânire mai mare. Prin urmare, nu sunt oare de acord ca astfel de răutate să se pedepsească mai aspru, căci socotind că unii ca aceştia nici comuniunea laicilor nu se cuvine să o aibă?” Episcopii ziseră cu toţii: „Toţi sunt de acord”.
(14 ap.; 15 sin. I ec; 5 sin. IV ec; 20 Trul.; 13, 16, 18, 21 Antioh.; 2, 17 Sard.; 48 Cartag.)
CANONUL 2 Sardica (ÎNŞELĂCIUNEA LA MUTAREA (TRANSFERAREA) EPISCOPILOR)
Episcopul Osiu zise: „Iar de s-ar afla vreunul aşa de nebun ori îndrăzneţ, încât să fie de părerea de a aduce o oarecare scuză pentru unele ca acestea, adeverind că i s-au adus scrisori de la popor, vădit este că s-au putut corupe câţiva oarecari cu plată şi cu preţ pentru ca să facă tulburări în Biserică, ca şi cum ar dori, fireşte, să-1 aibă pe dânsul episcop. Deci socotesc că acest fel de vicleşuguri şi uneltiri sunt cât mai vrednice de pedeapsă, încât unul ca acesta nici la sfârşitul vieţii să nu se învrednicească nici chiar de comuniunea laicilor. Răspundeţi deci, sunteţi de acord cu această socotinţă?” Răspuns-au: „Se aprobă cele spuse”.
(14 ap.; 15 sin. I ec; 5 sin. IV ec; 20 Trul.; 13, 16, 18, 21 Antioh.; 1, 17 Sard.; 48 Cartag.)
CANONUL 3 Sardica (AUTONOMIA EPARHIALĂ. JUDECAREA
PRICINILOR DINTRE IERARHII DIN APUS. SINODUL EPISCOPILOR VECINI)
Episcopul Osiu zise: „Aceasta încă este de nevoie a se adăuga ca nici unul dintre episcopi să nu treacă de la eparhia sa în altă eparhie, în care se găsesc episcopi, fără numai de s-ar chema de fraţii cei ce sunt într-însa; spre a nu se părea că noi închidem uşile dragostei. Asemenea trebuie să ne îngrijim şi pentru ca, dacă în vreo eparhie careva dintre episcopi ar avea pricină împotriva fratelui şi împreună episcopului său, nici unul dintre aceştia să nu cheme episcopi din altă eparhie drept judecători. Iar dacă cumva vreunuia dintre episcopi i s-ar părea că este condamnat în vreo pricină şi ar socoti că pricina lui nu este rea, ci bună, ca astfel să se înnoiască judecata, de s-ar părea dragostei voastre să cinstim memoria Sf. Petru şi să se scrie lui Iuliu, episcopul Romei, în privinţa celor care s-au judecat, ca prin episcopii vecini ai eparhiei, de ar trebui, să se înnoiască judecata şi el să dea pe judecători. Iar de nu s-ar putea dovedi că pricina lui este de acest fel, încât să fie nevoie de a doua judecată, atunci cele o dată judecate să nu se mai desfacă şi cele făcute să rămână întărite.
(35 ap.; 15 sin. ec; 5 sin. IV ec; 13, 16, 21 Antioh.; 2, 4, 5 Sard.)
CANONUL 4 Sardica (SINODUL EPISCOPILOR VECINI)
Episcopul Gaudenţiu zise: „Dacă vreunul dintre episcopi s-ar caterisi prin sentinţa episcopilor care se află în vecinătate şi ar zice că din nou va aduce motive de apărare pentru sine, atunci să nu se pună altul în scaunul său până ce episcopul Romei, cunoscând chestiunea, ar da hotărâre în privinţa aceasta”.
(14, 74 ap.; 3, 5 Sard.; 16 sin. I-II)
CANONUL 5 Sardica (RÂNDUIALA EPISCOPILOR DIN APUS)
Episcopul Osiu zise: „Hotărască-se că dacă vreun episcop s-ar pârî şi, întrunindu-se episcopii acelui teritoriu, l-ar scoate din treapta lui, şi el, ca şi când ar fi fost chemat, s-ar refugia (cu apel) la prefericitul episcop al Bisericii Romei şi acesta ar voi să-1 asculte şi ar socoti că este cu dreptate a se cerceta din nou pricina lui şi va crede de cuviinţă, să scrie episcopilorînvecinaţi cu eparhia, ca aceştia să cerceteze totul cu de-amănuntul şi cu temeinicie, şi să aducă sentinţă în chestiune, potrivit fidelităţii adevărului. Iar dacă vreunul dorind să se asculte din nou pricina lui şi la rugămintea lui episcopul Romei ar socoti să judece, şi acesta ar trimite presbiteri din partea sa, să fie în puterea acestui episcop de a judeca ori de este bine şide a se hotărî dacă trebuie să trimită judecători împreună cu episcopii învecinaţi, ca judecători vor avea puterea aceluia de a judeca, care i-a trimis; şi aceasta este a se primi. Iar dacă episcopul Romei ar socoti că pentru cunoaşterea pricinii episcopului ajunge şi sentinţa dată mai înainte împotriva episcopului, să facă ceea ce s-ar părea preaînţeleptului său sfat că este bine”. Episcopii au răspuns: „Se primesc cele spuse”.
(14, 74 ap.; 5, 6 sin. I ec; 2, 6 sin. II ec; 17, 19, 28 sin. IV ec; 14, 15 Antioh.; 3, 4 Sard.; 23, 28, 105, 125 Cartag.)
CANONUL 6 Sardica (ALEGEREA EPISCOPILOR)
Episcopul Osiu zise: „Dacă s-ar întâmpla vreo eparhie, în care se află episcopi mai mulţi, să absenteze un episcop şi acela pentru oarecarelenevire nu ar voi să se înfăţişeze şi să hotărască împreună asupra aşezării episcopilor, iar mulţimile adunându-se s-ar ruga să se facă aşezarea episcopului cerut de dânşii, trebuie ca mai întâi episcopul cel ce a absentat să se înştiinţeze prin scrisorile exarhului eparhiei (înţeleg adică ale episcopului mitropoliei) că mulţimile se roagă a li se da lor păstor, socotind cum că bine este a se aştepta ca să vie de faţă şi acesta. Iar de nu ar veni, fiind poftit şi prin scrisori, şi nici nu ar răspunde prin scrisoare, trebuie să se satisfacă voinţa mulţimii. Trebuie să se cheme însă şi episcopii eparhiei învecinate pentru aşezarea episcopului mitropoliei. Dar în general să nu fie iertat a pune episcop într-un sat sau într-o cetate mică, pentru care ajunge şi un singur presbiter; căci nu este nevoie să se aşeze episcopi acolo, ca să nu micşoreze numele şi autoritatea episcopului. Şi episcopii eparhiei, după cum am spus mai înainte, sunt datori a aşeza episcopi în alte cetăţi, în care s-a găsit că şi mai înainte au fost episcopi. Iar de s-ar afla că într-o cetate aşa de mult a sporit numărul poporului, încât să se socotească vrednică şi de episcopie, apoi aceia să primească şi episcopi. Toţi sunt de acord cu aceasta?”. Răspuns-au toţi: „De acord”.
(1 ap.; 46 sin. I ec; 16, 19 Antioh.; 12, 57 Laod.; 53, 56 Cartag.)
CANONUL 7 Sardica (LEGĂTURA EPISCOPILOR CU CĂPETENIA STATULUI)
Episcopul Osiu zise: „Starea defavorabilă a împrejurărilor noastre şi multe străduinţe şi cererile nedrepte ne-au făcut să nu avem atâta tihnă şi libertate câtă trebuie să avem. Căci mulţi dintre episcopi nu întrelasă a se duce în tabără, şi mai ales cei din Africa, care, precum am aflat de la iubitul nostru frate şi împreună episcop Gratu, nu primesc sfaturile cele mântuitoare, ci le defăima, aşa încât un om aduce la lagăr cele mai multe şi deosebite cereri, care nu pot să fie de folos bisericilor şi nu ajută şi nici nu sprijină pe săraci şi pe mireni sau pe văduve, cum ar trebui să se întâmple şi cum este de cuviinţă, şi mijlocesc unora demnităţi şi funcţiuni lumeşti. Deci această anomalie ne pricinuieşte pagubă nu fără oarecare sminteală şi osândă. Că am socotit a fi mai cuviincios ca episcopul să dea ajutorul său aceluia care este asuprit de cineva, sau dacă vreuna din văduve s-ar nedreptăţi, sau iarăşi dacă vreun orfan s-ar lipsi de cele ce i se cuvin, de cumva şi aceste cauze ar avea cerere dreaptă. Deci, iubiţi fraţi, fiind cu toţii de acord asupra acestei chestiuni, să hotărâţi că nici unui episcop nu i se cuvine să meargă la tabără, afară de aceia pe care i-a chemat preaevlaviosul nostru împărat prin scrisorile sale. Dar fiindcă de multe ori se întâmplă ca unii, având trebuinţă de graţiere, să se refugieze la Biserică, deoarece pentru păcatele lor s-au osândit la închisoare sau la deportare în vreo insulă, sau dacă li s-a dat orice fel de pedeapsă, unora ca aceştia să nu li se denege^ ajutorul, ci fără întârziere şi fără îndoială să li se ceară iertare. Deci, dacă sunteţi de acord cu acestea, cu toţii să votaţi pentru”. Răspuns-au toţi: „Să se hotărască aceasta”.
(11 Antioh.; 8, 9, 20, 21 Sard.; 104, 106 Cartag.)
CANONUL 8 Sardica (SOLII BISERICEŞTI AI EPISCOPILOR)
Episcopul Osiu zise: „înţelepciunea voastră să hotărască şi aceasta: deoarece s-a socotit ca nu cumva vreunul dintre episcopi, ducându-se la tabără, să cadă sub osândă, dacă unii ar avea cereri de acest fel, de care am pomenit mai sus, să le trimită prin diaconul său. Căci faţa slujitorului nu este odioasă, ci cele ce i s-au încredinţat mai curând le poate exopera”. Răspuns-au toţi: „Acestea încă se hotărăsc”.
(11 Antioh.; 7, 9, 20, 21 Sard.; 104, 106 Cartag.)
CANONUL 9 Sardica (RANDUIALA PENTRU SOLII BISERICEŞTI AI EPISCOPILOR)
Episcopul Osiu zise: „Socot ca şi următoarele să se hotărască: Dacă episcopii din oarecare eparhie ar trimite cereri către fratele şi împreună episcopul lor, cel ce se află în cetatea mai mare, adică în capitală, metropolă, el să trimită pe diaconul său şi cu acesta cererile, dându-i aceluia şi scrisori de recomandare, scriind deci, fireşte, şi către fraţii şi împreunăepiscopii noştri, care ar fi petrecând în acelaşi timp în locurile ori în cetăţile în care preaevlaviosul împărat chiverniseşte afacerile obşteşti. Iar dacă vreunul dintre episcopi ar avea prieteni la curtea palatului şi ar voi să-i roage pentru ceva preacuviincios, să nu se sfiască de a-i ruga şi prin diaconul său, şi de a le da însărcinarea ca să acorde celui ce se roagă ajutorul lor cel folositor. Iar cei ce se duc la Roma, precum am zis mai înainte, trebuie să dea cererile pe care le-ar avea iubitului nostru frate şi împreună episcop Iuliu, ca el mai înainte să le cerceteze, ca nu cumva vreuna din ele să fie prea îndrăzneaţă, şi aşa să-i trimită la tabără, acordându-le ajutorul şi îngrijirea sa”. Toţi episcopii au răspuns că sunt de acord şi că hotărârea aceasta este foarte potrivită.
(11 Antioh.; 7, 8, 20, 21 Sard.; 104, 106 Cartag.)
CANONUL 10 Sardica (SA SE ŢINĂ RANDUIALA CANONICA A
TREPTELOR PREOŢEŞTI. TREPTELE PRIN CARE SE AJUNGE LA EPISCOPAT)
Episcopul Osiu zise: „Socotesc că este de trebuinţă şi aceea ca să se cerceteze cu toată grija şi sârguinţa că, dacă vreun bogat sau scolastic din for s-ar învrednici a se face episcop, să nu se aşeze în episcopat mai înainte, până nu va fi îndeplinit slujba de citeţ, şi de diacon, şi de pres-biter, ca prin fiecare treaptă, de s-ar socoti vrednic, să poată păşi progresând spre înălţimea episcopiei. Şi va avea gradul fiecărei trepte lungime de vreme, fireşte, nu prea mică, prin care să se poată cunoaşte-credinţa lui şi felul onestităţii moravurilor şi statornicia şi buna cuviinţă a lui; şi socotindu-se el vrednic de preoţia cea dumnezeiască, să se bucure de cinstea cea mai mare. Căci nici nu se cuvine şi nici priceperea, nici bunele moravuri nu admit a se tinde la aceasta, la episcopie, cu îndrăzneală şi cu uşurinţă, încât ori episcopul, ori presbiterul, ori diaconul să se pună în chip uşuratic, că aşa cu drept cuvânt s-ar socoti neofit; fiindcă chiar şipreafericitul Apostol, care a fost şi învăţătorul neamurilor, se vede că a oprit să se facă prea degrabă aşezările în treptele ierarhice; fiindcă cercetarea făcută într-un timp mai îndelungat va putea arăta după cuviinţă vieţuirea şi moravurile fiecăruia”. Zis-au toţi că sunt de acord şi nicidecum nu trebuie să se desfiinţeze acestea.
(80 ap.; 2, 9 sin. I ec; 14, 15 Trui; 2 sin. VII ec; 9, 10, 11, 12 Neocez.; 2, 3, 12 Laod.; 16 Cartag.; 17 sin. l-ll; 4 Chirii Alex.)
CANONUL 11 Sardica (AUTONOMIA EPARHIALA. LIPSA EPISCOPILOR DIN EPARHIE)
Episcopul Osiu zise: „Avem datoria să hotărâm şi că, dacă un episcop vine dintr-o cetate într-altă cetate sau dintr-o eparhie într-altă eparhie, pentru fală slujindu-se de laudele sale sau de sfinţenia religiei, şi ar voi să zăbovească mai multă vreme acolo şi episcopul acelei cetăţi nu ar fi iscusit la învăţare, să nu-1 defaime şi să nu vorbească întruna, năzuindu-se să ruşineze şi să înjosească persoana episcopului de acolo; căci acest pretext obişnuieşte a produce tulburări; şi prin viclenia aceasta urmăreşte să-şicâştige şi să-şi acapareze scaunul cel străin, nesfiindu-se a-şi părăsi biserica care i s-a dat lui şi a se muta la alta. Deci trebuie să se hotărască timpul spre acest scop, deoarece a nu primi pe episcop s-a socotit a fi lucru neomenesc şi bădăran. Căci vă aduceţi aminte că în vremea trecută Părinţii noştri au hotărât că, dacă vreun mirean (petrecând în cetate) în trei zile de duminică în trei săptămâni nu ar merge la serviciul divin, să se înlăture de la împărtăşire. Deci, dacă pentru mireni aceasta s-a legiuit, nu trebuie şi nu se cuvine, dar nici nu foloseşte ca episcopul, dacă nu ar avea nici o nevoie mai grea sau treabă Anciravoioasă, să lipsească timp mai îndelungat de la biserica sa şi să mâhnească poporul ce i s-a încredinţat”. Toţi episcopii ziseră: „Hotărâm că şi părerea aceasta este foarte potrivită”.
(8, 9, 14, 15, 33, 35 ap.; 8, 15 sin. I ec; 5 sin. IV ec; 20, 66, 80 Trul.; 2, 13, 16, 18, 21 Antioh.; 1, 2, 3, 12, 17 Sard.; 48, 71 Cartag.; 16 sin. 1-11)
CANONUL 12 Sardica (AUTONOMIA EPARHIALĂ. CONCEDIUL. LIPSA EPISCOPILOR DIN EPARHIE)
Episcopul Osiu zise: „Deoarece nimic nu trebuie să se treacă cu vederea, să se hotărască şi acestea: unora dintre fraţi şi împreună episcopi li se pare că în cetăţile unde au fost puşi episcopi şi-au agonisit prea puţineaveri proprii, pe când în alte locuri au câştiguri mari, din care ei pot să şi ajute pe săraci. Deci socotesc să li se îngăduie lor aşa că, dacă ar vrea să meargă la averile lor, spre a strânge rodurile, trei zile de duminică, adicătrei săptămâni, adică să petreacă ei la averile lor şi să meargă la biserica din apropiere, în care un presbiter ţine slujba dumnezeiască, pentru ca să nu se pară că el este fără slujba dumnezeiască, şi să liturghisească şi să nu meargă prea adeseori în cetate în care este episcop; în chipul acesta nici averile lui proprii nu vor suferi nici o pagubă în urma absenţei lui şi se pare că se va înlătura învinuirea trufiei şi a mândriei”. Toţi episcopii ziseră: „Se aprobă şi această dispoziţie”.
(36, 58 ap.; 19, 80 Trul.; 5, 20 Gang.; 11 Sard.; 16 sin. I-H; 71, 121 Cartag.)
CANONUL 13 Sardica (PEDEPSELE DATE DE UN EPISCOP AU TĂRIE ÎN ÎNTREAGA BISERICĂ)
Episcopul Osiu zise: „Să aprobe toţi şi acestea: Dacă vreun diacon, sau presbiter, sau oricare dintre clerici ar fi excomunicat şi s-ar refugia la alt episcop, care-I cunoaşte şi ştie că s-a dezbinat de comuniunea cu episcopul său, nu trebuie să-i acorde aceluia comuniunea, făcând ocară fratelui său episcop. Iar de ar îndrăzni să facă aceasta, să ştie că, adunându-se episcopii, va fi tras la răspundere”. Zis-au episcopii: „Hotărârea aceasta va păstra totdeauna pacea şi va menţine unitatea tuturora”.
(12, 13, 16, 32, 33 ap.; 5 sin. 1 ec; 6 Antioh.; 11, 29, 133 Cartag.; 1 Sof.)
CANONUL 14 Sardica (INSTANŢA DE APEL PENTRU CLERICI. APELUL CLERICILOR PEDEPSIŢI DE EPISCOP)
Episcopul Osiu zise: „Mă simt îndemnat să nu trec cu tăcerea nici cele ce mă agită permAnent: Dacă s-ar găsi vreun episcop iute de fire, ceea ce trebuie să fie departe de un astfel de bărbat, şi pornindu-se în grabă împotriva unui presbiter sau diacon, ar vrea să-1 scoată pe acela din Biserică, să se poarte grijă ca unul ca acesta să nu se osândească îndată, nici să se despoaie de comuniune”. Toţi episcopii ziseră: „Cel ce se scoate să aibă putinţa de a se adresa episcopului capitalei, mitropolitului acelei eparhii; iar dacă cel al capitalei lipseşte, să meargă la cel mai apropiat şi să se roage ca să se cerceteze cauza lui cu temeinicie; fiindcă nu se cade ca cei ce se roagă să nu fie ascultaţi. Iar episcopul acela, care 1-a lepădat pe el pe drept sau pe nedrept, este dator să fie cu răbdare spre a face cercetarea pricinei si hotărârea lui ori se va confirma, ori va suferi modificare. Dar mai înainte de s-ar cerceta toate cu băgare de seamă şi cu credinţă, cel lipsit de comuniune să nu-şi atribuie sieşi comuniunea până nu se va lămuri cauza. Iar dacă adunându-se oarecare clerici, vor vedea trufia şi mândria lui, deoarece nu este cuviincios a suferi ocara şi mustrarea nedreaptă, trebuie să-1 îndrepte pe acela spre calea cea bună cu cuvinte mai aspre şi mai grele, ca să se supună şi să asculte de cel ce porunceşte cele ce se cuvin. Căci, după cum episcopul este dator să ofere slujitorilor dragoste curată şitratament bun, în acelaşi chip şi supuşii cu sinceritate trebuie să îndeplinească pentru episcopi cele ale slujbei”.
(12, 16, 28, 32 ap.; 5 sin. I ec; 4, 6, 20 Antioh.; 13, 15 Sard.; 9, 10, 11, 20, 29, 132 Cartag.)
CANONUL 15 Sardica (AUTONOMIA EPARHIALĂ)
Episcopul Osiu zise: „Cu toţii hotărâm încă şi următoarele: Dacă vreun episcop ar voi să pună vreun slujitor bisericesc străin din altă parohie în vreo treaptă, fără de învoirea episcopului său propriu, acest fel de aşezare să se considere nulă şi fără tărie. Iar dacă oarecare şi-ar permite acest lucru, trebuie ca aceştia să se admonesteze şi să se îndrepte sprecalea cea bună de către fraţii şi împreună episcopii noştri”. Zis-au toţi: „Această hotărâre încă să fie inalterabilă”.
(35 ap.; 16 sin. I ec; 2 sin. II ec; 8 sin. III ec; 5, 20 sin.IV ec; 17 Trul.; 13 Ancira; 13, 22 Antioh.; 48, 54, 90 Cartag.)
CANONUL 16 Sardica (LIPSA (CONCEDIUL) CLERICILOR DE LA BISERICA LOR)
Episcopul Aeţiu zise: „Nu vă este necunoscut ce fel de mari lucruri se întâmplă în Mitropolia Tesalonicului. Fiindcă de multe ori se duc acolo pres-biteri şi diaconi din alte eparhii şi nemulţumindu-se a petrece vreme scurtă, rămân, şi tot timpul îl petrec acolo, şi abia după un timp foarte îndelungat sunt siliţi a se înapoia la bisericile lor; deci să se hotărască în privinţa acestora”. Episcopul Osiu zise: „Hotărârile care s-au adus în privinţa episcopi-lor să se observe şi pentru aceste persoAne”.
(8, 9, 14, 15, 33, 35, 36, 58 ap.; 8, 15 sin. I ec; 5 sin.IV ec; 5, 20, 66, 80 Trul.; 2, 13, 16, 21 Antioh.; 5, 20 Gang.; 11, 12 Sard.; 48, 71, 120, 121 Cartag.; 16 sin. 1-11)
CANONUL 17 Sardica (PRIMIREA EPISCOPILOR OSÂNDIŢI)
Episcopul Osiu zise: „Urmând şi propunerii fratelui nostru Olimpiu, să se hotărască încă şi aceasta că, dacă vreun episcop suferind silă s-ar scoate pe nedrept, ori pentru ştiinţă, ori pentru mărturisirea Bisericii catoliceşti, ori pentru apărarea adevărului, şi fugind de primejdie, dar, fiind supus judecăţii nevinovat, ar merge în altă cetate, să nu fie oprit apetrece acolo până când s-ar înapoia sau până ce ar putea găsi scăpare de ocara ce i s-a făcut; căci dureros şi prea greu lucru este ca cel ce a suferit prigoană nedreaptă să nu se primească de noi; unul ca acesta trebuie să se primească cu prea multă bunătate şi blândeţe”. Zis-au toţi: „Să se hotărască şi aceasta”.
(15 ap.; 15, 16 sin. I ec; 5, 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 Trul.; 10, 15 sin. VII ec; 18 Ancira; 3 Antioh.; 11, 12, 16 Sard.; 30 Cartag.)
CANONUL 18 Sardica (ÎNGĂDUINŢA NEÎNTEMEIATA)
Episcopul Gaudenţiu zise: „Tu ştii, frate Aeţiu, că de când ai fost aşezat episcop, totdeauna a stăpânit pacea: pentru ca să nu rămână nici o urmă de divergenţă de păreri în privinţa persoAnelor bisericeşti, să se hotărască a fi primţi toţi aceia care au fost puşi de Museu şi Eutihian, deoarece nu li s-a găsit lor nici o vină”.
(4 sin. II ec; 19 Sard.)
CANONUL 19 Sardica (NUMAI EPISCOPII SĂVÂRŞESC HIROTONII)
Episcopul Osiu zise: „Smerenia mea are părerea următoare: Fiindcă avem datoria să fim liniştiţi şi răbdători şi să fim cu milostenie statornică faţă de toţi, care au fost odată promovaţi în clerul bisericesc de către vreunul dintre fraţii noştri, dacă nu vor voi să se înapoieze Ia bisericile la care au fost numiţi, de acum înainte să nu se primească; iar Eutihian nici numele de episcop să nu şi-1 revendice pentru sine şi nici Museu să nu se socotească drept episcop; iar mireneasca comuniune, de ar cere-o, nu trebuie să Ii se denege”. Zis-au toţi: „Se aprobă”.
(4 sin. II ec; 18 Sard.)
CANONUL 20 Sardica (SE ÎNTĂRESC HOTĂRÂRILE CANONICE ADUSE DE SINOD)
Episcopul Gaudenţiu zise: „Cele hotărâte spre mântuire şi cu unanimitate şi potrivit stării noastre a ierarhilor, plăcute lui Dumnezeu şi oamenilor, fără numai dacă hotărârilor aduse va urma frica; căci şi înşine ştim că dumnezeiescul şi venerabilul nume al preoţiei a ajuns adeseori sub osândă pentru neruşinarea câtorva. Deci, dacă ar îndrăzni să facă altceva împotriva celor hotărâte de toţi, năzuind să placă mai mult trufiei şi mândriei decât lui Dumnezeu, să cunoască chiar de acum că s-a făcut pe sine vrednic de a fi tras la răspundere şi de a pierde cinstea şi demnitatea episcopiei”. Răspuns-au toţi: „Hotărârea aceasta o găsim potrivită şi o aprobăm”.
(11 Antioh.; 7, 8, 9, 21 Sard.; 104, 105 Cartag.)
CANONUL 21 Sardica (RANDU1ALA PENTRU LEGĂTURA EPISCOPILOR CU CĂPETENIA STATULUI)
„Această dispoziţie încă să fie preacunoscută şi îndeplinită că dacă fiecare dintre noi episcopii, care suntem aşezaţi pe lângă drumuri sau canal, văzând pe un episcop, l-ar întreba despre pricina călătoriei şi unde merge; şi de va afla că acela merge la tabără, să cerceteze condiţiile arătate mai sus şi de va merge chemat fiind, să nu i se pună nici o piedică călătoriei lui. Iar de va merge pentru deşertăciuni, precum s-a spus mai sus dragostei voastre, ori pentru cererile unora s-ar sârgui a merge la tabără, să nu iscălească nici scrisorile lui, nici să nu aibă comuniune cu acela”. Zis-au toţi: „Se hotărăşte şi aceasta”.
(11 Antioh.; 7, 8, 9, 20 Sard.; 104, 106 Cartag.)